Connect with us

Cultura/Educatie

Eveniment de anvergură pentru elevii talentați! Pregătiri pentru „Piano Art”, a VII-a ediție

Published

on

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, organizează, în perioada 10-11 iunie 2023, în Sala de Concert a Centrului Multifuncțional pentru Tineret Jean Constantin, cea de-a VII-a ediție a Concursului Național de Pian „Piano Art”. Competiția se adresează elevilor talentați și dornici de afirmare care, în paralel cu învățământul general obligatoriu, studiază pianul la: Școli populare de artă, Centre culturale, Case de cultură, mediul privat.

Concursul devenit deja unul cu tradiție la malul mării le oferă copiilor și adolescenților cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani prilejul de a-și valorifica potențialul artistic în fața unui juriu alcătuit din somități din domeniul cultural-artistic și didactic, contribuind, totodată, la dezvoltarea capacității lor intelectuale. O astfel de competiție constituie un cadru organizat de afirmare artistică muzicală, de prezentare și evaluare a cunoștințelor însușite, dar și de educare a personalității, de stimulare a ambiției, atenției distributive și a răbdării, fiind de un real beneficiu pianistului pe parcursul pătrunderii în măiestria artei muzicale.

De altfel, studierea unui instrument precum pianul este nu doar o alternativă plăcută de petrecere a timpului liber, ci și extrem de benefică în formarea bunului gust, al simțului critic, al gândirii și inteligenței. În special frecventarea unor cursuri de pian în instituții abilitate și prezentarea la un concurs creează un cadru organizat de afirmare artistică muzicală, de prezentare și evaluare a cunoștințelor însușite.

Candidații vor evolua pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, având la dispoziție un pian de concerte „Boston”, ce face parte din mult apreciata marcă „Steinway&Sons”, instrument destinat pianiștilor concertiști consacrați din lume. Potrivit regulamentului celei de-a VII-a ediții a Concursului Național de Pian „Piano Art”, sunt invitați să participe la concurs elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani, care vor avea în repertoriu două piese diferite ca stil și gen, ce vor fi executate din memorie.

Durata pieselor diferă de la o categorie la alta. Ordinea prezentării pieselor din program este la libera alegere a concurentului. Regulamentul concursului poate fi descărcat de pe site-ul instituției www.cctb.ro , secțiunea anunțuri.

Toți cei care doresc să participe la concurs vor trimite, până la data de 05.06.2023, pe adresa de email scoaladearte.constanta@yahoo.com următoarele:
– fișa de concurs completată cu toate datele solicitate de către organizator;
– anexa pentru prelucrarea datelor cu caracter personal;
– copie certificat de naștere/copie carte de identitate; copie a dovezii achitării taxei de participare în valoare de 100 lei achitată în contul: RO96TREZ23121G335000XXXX;

Spre deosebire de edițiile precedente, anul acesta nu dorim să trimiteți partiturile pieselor interpretate!
Documentele necesare înscrierii la concurs se pot trimite și prin poștă (data limită de trimitere este 02.06.2023) la adresa: Centrul Cultural Județean Constanța "Teodor T. Burada; Str. Dumbrava Roșie nr. 15, Constanța,
Având mențiunea pe plic: Concursul Piano Art.

Persoană de contact pentru înscrieri: Cătălina Ivan: tel.: fix – 0241 619 293, mobil – 0786086995, e-mail: scoaladearte.constanta@yahoo.com. Conform regulamentului, nu se admit elevi ai liceelor sau școlilor de muzică iar nerespectarea condițiilor de mai sus va avea ca efect eliminarea din concurs. Intrarea în concurs se va face în ordine alfabetică și se va afișa în timp util. În urma deliberării juriului, se vor acorda premii concurenților în cadrul Galei Concursului de duminică, 11.06.2023, iar ca un element de noutate la ediția din acest an, marele câștigător va fi răsplătit și cu un premiu în bani:

 Marele premiu: trofeu + medalie + diplomă + remunerație (1500 lei)
Câștigătorul va avea și un recital în cadrul ediției următoare!
 Premiul I – diplomă de excelență (medalie + diplomă)
 Premiul II – diplomă de merit (medalie + diplomă)
 Premiul III – diplomă de onoare (medalie + diplomă)

Se pot acorda și premii speciale pentru interpretarea unei piese de gen. Rezultatele jurizării concursului vor fi făcute publice pe site-ul www.cctb.ro și pe pagina de Facebook a Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Juriul este alcătuit din personalități ale vieții muzicale românești și reprezentanți ai instituției organizatoare.

Poftiți la înscrieri!

Cultura/Educatie

„Noaptea Bibliotecii”, ediția a XIII-a, sâmbăta, 23 septembrie 2023

Published

on

Pentru al XIII-lea an consecutiv, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează „Noaptea bibliotecii”. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 23 septembrie 2023, în intervalul orar 15:00 – 22:00, la sediul instituției.
Ca în fiecare an, echipa bibliotecii a pregătit numeroase activități pentru toate categoriile de participanți. Printre acestea se numără un moment artistic prezentat de membri ai Ansamblului „Brâulețul” al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, călătorie virtuală printre vestigii antice, prezentare 3D, Book-uria provocărilor – joc din seria „Biblio-expres”, cu probe, indicii și enigme dedicat tuturor vârstelor, invitați speciali și surprize, pe care vă invităm să le descoperiți. Concomitent, în toate secțiile Bibliotecii se vor desfășura activitățile curente: lectură, împrumut din documentele Bibliotecii, înscriere utilizatori etc.
Echipa proiectului „Raftul Verde” a pregătit, la rândul ei, un stand de cărți care se vor distribui gratuit.
Voluntarii Bibliotecii vor fi prezenți în toate secțiile și vă vor îndruma spre activități
Prima ediție a evenimentului „Noaptea Bibliotecii” a avut loc în anul 2011, ca rezultat al unui parteneriat între Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Asociaţia Excedo, Marketer Club şi aproximativ 40 de biblioteci din majoritatea regiunilor ţării şi alte 10 din capitală.
Programul complet este următorul:
15:00 – Deschidere oficială. Cuvântul managerului instituției;
– Moment artistic prezentat de un grup de membri ai Ansamblului „Brâulețul” al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” (dansatori și solistă). Loc de desfășurare: platoul din fața Bibliotecii;
16:00 – 22:00
– Portretul vizitatorilor realizat de graficianul Leonte Năstase. Sala Cataloage (parter);
16:00 – 18:00
– A patra ediție a „Puzzle Fest”- realizarea unui puzzle de mari dimensiuni de către 8 echipe alcătuite din copii, părinți, bunici. Loc de desfășurare: Secția de Împrumut pentru Adulți. Etaj I;
16:00 – 17:00
– Pasionați de lego. Copiii vor construi lego-uri și astfel distracția la Ludotecă va fi garantată. Loc de desfășurare: Ludoteca;
16:00 – 17:00
– Prezentare în 3D a unor edificii romane antice. Colaborator: Adrian Irimia, muzeograf, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Loc de desfășurare: Sala de lectură „Liliana Lazia”, etajul 2;
16:30 – 18:30
Copiii se vor bucura și se vor amuza de pictură pe față realizată special pentru ei de Alexandra Militaru și Daria Mihai, absolvente ale Facultății de Arte din Constanța din cadrul Universității Ovidius din Constanța. Loc de desfășurare: holul central parter;
16:30 – 21:00
– Colțul cititorilor relaxați. Răsfoim cărți nou apărute în Bibliotecă (Vârsta 4-12 ani). Loc de desfășurare: Secția pentru Copii. Etaj I;
17:00, 18:00, 19:00, 20:00
– Tur ghidat al Bibliotecii cu prezentarea unor documente din Colecțiile Speciale. Locul de întâlnire va fi la parter, în holul central (garderobă);
17:15 – 18:00
– Să ghicim povestea din puzzle. Prin intermediul puzzle-urilor, copiii vor descoperi personaje și scene din povești. Loc de desfășurare: Ludoteca. Etaj I;
17:00 – 18:00
– Ghicește povestea (vârsta 2-6 ani). Loc de desfășurare: Secția pentru Copii. Etaj I;
17:00 – 22:00
– Ne jucăm în familie: Puzzle, Lego, Remi, Păcălici, Scrabble (pentru copii, părinți și bunici). Loc de desfășurare: Secția pentru Copii. Etaj I;
17:30
– Trupa de teatru din cadrul „Alice Safta Art Studio” prezintă piesa „Plata birului” de Victor Ion Popa. Îndrumător: profesor Loredana Lupescu. Loc de desfășurare. Aula Bibliotecii.
18:00 – 22:00
– Book-uria provocărilor. Joc din seria „Biblio-expres”, cu probe, indicii și enigme dedicat tuturor vârstelor. Loc de desfășurare: Secția de Împrumut pentru Adulți. Etaj I;
– Aritmogrif: joc intuitiv și interactiv dedicat tuturor vârstelor. Soluția cuvintelor înscrise pe orizontală se află în diferite locuri din clădire. Loc de desfășurare: Secția de Împrumut pentru Adulți. Etaj I;
18:00 – 21:00
– Atelier de creație: desenăm animăluțe folosindu-ne de mânuțe (pentru copii, părinți și bunici). Loc de desfășurare: Secția pentru Copii. Etaj I;
18:30 – 19:00
– Colorăm semne de carte. Semnele de carte sunt nelipsite într-o bibliotecă. Și ce poate fi mai frumos decât să ne personalizăm semnul de carte pe care apoi să-l punem în cartea preferată. Copiii vor îmbina culorile, așa cum doresc pentru a-și crea o amintire de la bibliotecă, semnul de carte. Loc de desfășurare: Ludoteca, Etaj I;
18:00 – 20:00
– Presa de ieri și de azi în colecțiile Bibliotecii. Participă elevi de la Colegiul Național „George Călinescu”. Loc de desfășurare: Sala de lectură „Liliana Lazia”, etaj II;
18:30 – 19:30
Concurs de cultură generală (vîrsta 7-14 ani). Loc de desfășurare: Secția pentru Copii. Etaj I;
20:00 – 21:00
– Să descoperim orașele Europei în jocuri de puzzle. Prin intermediul jocurilor de puzzle pe care le fac, copiii, ajutați de părinți sau de bunici, vor afla informații despre monumente și clădiri emblematice din frumoase orașe europene. Loc de desfășurare: Ludoteca.
Parteneri evenimentului sunt: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanta, Centrul Cultural Județean Constanța „Theodor Burada”, Alice Safta Art Studio și graficianul Leonte Năstase.

Continue Reading

Cultura/Educatie

”Pisica doldora de bani” vă invită la teatru

Published

on

Dragi copii, duminică sunteți așteptați la teatru, unde aveți întâlnire cu o Pisică de Angora stilată și foarte bogată, dar cam lăudăroasă, vanitoasă și fără inimă. Alături de ea, îi veți întâlni și pe credinciosul motan Vasile, Țapul și Capra, Cocoșul și Găina, cât și pe micuții nepoței orfani. O punere în scenă cu multe învățăminte din care vă invităm să urmăriți câteva fragmente care să vă stârnească interesul pentru spectacol.

„Pisica doldora de bani şi nepoţii ei orfani” este un spectacol plin de învăţăminte care va aduce pe scena Teatrului pentru copii și tineret Călutul de mare o mulţime de personaje din lumea necuvântătoarelor, dar care, în poveste, au împrumutat graiul şi comportamentul oamenilor. Personbajul principal este o pisică de Angora, văduvă, stilată și foarte bogată și care trăiește în lux într-un castel medieval, în timp ce nepoții ei orfani, doi pisoi sărmani trăiesc pe străzi, în frig și fără adăpost. Lăudăroasă si vanitoasă peste măsură, iși invită vecinii la o serată, să le arate luxul in care trăiește. Printre invitați se numără țapul și capra, cocoșul și găina, precum și vecina purcică. După petrecere, impresionați de cele văzute, invitații o invită și ei pe pisică să le întoarcă vizita cât mai curând. Cei mici vor învăţa, urmărind peripeţiile pisicii lăudăroase și fără inimă, ce înseamnă altruismul.

Astfel, duminică, 24 septembrie, de la ora 10.30, veți face cunoștință cu „Pisica doldora de bani și nepoții ei orfani”, un spectacol realizat de Mihai Constantin Ranin și Lică Gherghilescu. Muzica este asigurată de Dumitru Lupu, iar vârsta acceptată pentru cei mici este între 3 și 9 ani. Din distribuție fac parte actorii Rovena Paraschivoi, Ion Ciolan, Andrei Stroescu, Daniel Minciună, Claudia Brădescu, Alina Manțu, Tiberiu Roșu și Clara Ghiuvelechian.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Trupa Cargo cântă alături de tineri artiști în Piața Ovidiu, la finalul acestei luni

Published

on

Concertele, care sunt încluse în cadrul evenimentului „Ritmul muzicii”, vor avea loc în Piața Ovidiu, sâmbătă, 30 septembrie, începând cu ora 19:00.

Sunteți invitați la o seară Young Revolution, concerte susținute de artiști tineri din Constanța, care vor acapara scena și vor experimenta noi sound-uri rock. Evenimentul se va termina cu concertul trupei Cargo. Melodii precum „Aproape de voi”, „Doi pași”, „Nu pot trăi fără tine”, „Mama” sunt cântece de referință ale trupei, iar melodia „Dacă ploaia s-ar opri” de pe albumul „Spiritus Sanctus” este considerată una dintre cele mai frumoase balade rock românești.

Evenimentul va fi prezentat de Cristian Hrubaru – Rock Fm.

Intrarea este liberă!

„Ritmul muzicii” este un proiect dedicat tinerilor artiști, organizat de Asociația Art Music for People și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Avanpremieră la Teatrul de Stat Constanța: ”10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”

Published

on

Primul spectacol nou al Teatrului de Stat Constanța în stagiunea teatrală 2023 – 2024 este legat de legendarul Festival de la Mamaia, care multe veri la rând a mobilizat pe litoral toate resursele muzicii ușoare românești.

Cele două reprezentații în avanpremieră ale spectacolului „10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA” vor avea loc la Sala Studio a TSC, din strada Ion Lahovari nr. 2A, sâmbătă, 23 și duminică, 24 septembrie, de la ora 19:00.

Un tărâm al visului. Nostalgie după un trecut pe care nu l-am trăit. Sau pe care l-am uitat. 11 actori, 11 povești, 11 momente performative. Destine legate de Festivalul Mamaia. O curatoare de artă contemporană, fostă cântăreață în tinerețe, câștigă selecția pentru a reprezenta România la Bienala de Artă din Veneția, cu instalația ei performativă
numită „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”. De-a lungul celor șase luni petrecute în Veneția, 10 performeri închiși în expoziție retrăiesc amintiri reale sau ficționale din istoria muzicii ușoare românești, petrecute (sau nu) la Mamaia, legate de vedete iconice, dar mai ales de destinele artistice mici, neîmplinite.

Textul pentru acest spectacol a fost scris la fața locului, la Constanța, de dramaturgul Gabriel Sandu, pe măsură ce a cunoscut actorii din distribuție și istoria Festivalului de la Mamaia. Un rol important în acest proces l-a avut consultantul Mircea Nicolau, care a pus la dispoziție informații, documente și fotografii prețioase. Regia este semnată de Elena Morar și Gabriel Sandu, scenografia, video și lighting design-ul, de Miruna Croitoru, asistată de Nicoleta Ivan, iar sound design-ul și adaptarea muzicală, de Alexandru Neș. Coregrafia este realizată de Stela Cocârlea, iar de pregătirea muzicală a actorilor s-a ocupat Inga Postolache.

În distribuție: Florin Aioane, Liliana Cazan, Dana Dumitrescu, Laura Iordan, Lucian Iftime, Cristiana Luca, Ecaterina Lupu, Luiza Martinescu, Ștefan Mihai, Ramona Niculae, Mirela Pană, Theodor Șoptelea.

Vă reamintim că spectacolele Teatrului de Stat Constanța se desfășoară în Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A. Biletele pot fi cumpărate online, pe platforma MyStage și la agenția de bilete a TSC din Bulevardul Tomis nr. 97.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222