Connect with us

Cultura/Educatie

Lansarea volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, la UOC

Published

on

Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP), din cadrul Universității Ovidius din Constanța, organizează joi, 18 aprilie 2024, lansarea volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, coordonat de Alexandru L. Cohal, Dorin Dobrincu și George Ţurcănașu, publicat la Editura Polirom.

Evenimentul va avea loc în Sala Senatului din campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1), începând cu ora 12.00 și va fi urmat de o dezbatere la care vor lua cuvântul: conf. univ. dr. Daniel Citirigă, prof. univ. dr. Florin Anghel, din cadrul FISP, prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, cadru didactic al Facultății de Litere și director al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța. Alături de aceștia vor vorbi Dorin Dobrincu și Mihai Chiper, cercetători la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ – Iași al Academiei Române și Alexandru Cohal, cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română – Filiala Iași.

Despre carte

„Cartea de față este despre Moldova (regiunea), despre România și despre români, așa cum cei ce au scris în ea i-au putut vedea. Cercetători din domenii științifice diferite au răspuns, fiecare din unghiul său, la mai multe întrebări: de ce suntem organizați într-un fel, și nu în altul? Corespunde împărțirea administrativ-teritorială a țării, așa cum o vedem astăzi, nevoilor de ieri și de azi ale Moldovei, ale României și ale locuitorilor ei? Dar care sunt aceste nevoi? Și cum funcționează, în fond, statul?” (Coordonatorii volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”)

Despre coordonatorii volumului

Alexandru L. Cohal este lingvist, cercetător la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, Academia Română – Filiala Iași. A urmat studii de filologie la Iași și de sociologie la Roma și la Pavia. Domeniile de interes: socioantropologia migrației și sociolingvistica migrației. Este vicepreședinte al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

Dorin Dobrincu este istoric, cercetător Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ – Iași al Academiei Române. Domeniile principale de interes: istoria politică, socială și religioasă a României contemporane, editarea surselor istoriei contemporane, istoria regională. Este membru fondator și președinte al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

George Țurcănașu este lector doctor la Departamentul de Geografie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fost cercetător la ENS LSH Lyon. Este specializat în geografia teritoriilor, cartografie și modele cantitative utilizate în geografie. Este membru fondator al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

Cultura/Educatie

UOC, recunoscută în clasamentul QS World University Rankings: Europe 2025

Published

on

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a obținut premiul „New Entrants Award” în cadrul evenimentului QS Higher Ed Summit: Europe 2024, care s-a desfășurat în perioada 11-12 iulie a.c., la Barcelona, în Spania, cu ocazia intrării în QS World University Rankings: Europe 2025. De menționat este faptul că numai două universități din Europa au primit această distincție.

În cadrul ceremoniei, UOC a fost reprezentată de prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță, prorector Relații internaționale, studenți străini și rezidenți, care a primit cu onoare recunoașterea internațională.

„A fi recunoscut în acest reputat clasament internațional este o dovadă a muncii susținute, în echipă, a dăruirii și a excelenței pe care instituția noastră și-o dorește în activitatea cotidiană. Această distincție nu este doar o reflectare a realizărilor universității noastre, ci și a eforturilor colective ale tuturor cadrelor didactice și auxiliare, cercetătorilor și, nu în ultimul rând, studenților noștri. Este angajamentul lor neclintit față de excelența academică, inovația în cercetare și implicarea în viața comunității, deziderate care ne-au condus în acest punct. UOC își exprimă recunoștința și față de partenerii și colaboratorii săi naționali și internaționali, al căror sprijin a fost esențial pentru atingerea acestui succes. Universitatea se angajează să continue drumul anevoios pe calea excelenței și să contribuie la dezvoltarea educației globale prin inițiative și proiecte inovatoare”, a menționat prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță.

Evenimentul de la Barcelona a reunit reprezentanți ai instituțiilor academice de top din întreaga lume, oferind o platformă valoroasă pentru schimburile de idei și dezvoltarea parteneriatelor internaționale.

În clasamentul QS World University Rankings: Europe 2025, Universitatea Ovidius din Constanța a fost inclusă alături de alte 16 universități din România. Printre criteriile luate în considerare sunt: reputația academică, citări pe lucrările publicate sau rețele internaționale de cercetare.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Au început înscrierile online la Universitatea Maritimă din Constanța

Published

on

La Universitatea Maritimă din Constanța (UMC) au început deja înscrierile 𝐎𝐍𝐋𝐈𝐍𝐄 (https://cmu-edu.eu/admitere/) la sesiunea de admitere pentru studii universitare de licență, concurs pe bază de dosar!
UMC asigură consiliere privind Admiterea 2024, 𝐢̂𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟏𝟏 – 𝟏𝟖 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐬𝐢𝐯 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚 𝐬̦𝐢 𝐝𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐨𝐫𝐚𝐫 𝟗.𝟎𝟎 – 𝟏𝟒.𝟎𝟎, atât la sediul central din Constanţa, str. Mircea cel Bătrân 104, cât şi la următoarele numere de telefon: 0756 134 672 sau 0755 063 338.

Continue Reading

Cultura/Educatie

UOC a participat la un eveniment internațional de promovare a handbalului

Published

on

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la „International Training and Handball Festival”, eveniment desfășurat la Chieti (Italia), în cadrul proiectului „Handball International Education Project” (HIEP), finanțat prin Programul european Erasmus Plus.

La manifestare au participat peste 20 de antrenori, sportivi și pasionați de handbal, din Belgia, Grecia, Italia și România.

„Prima parte a evenimentului a cuprins o sesiune de formare bazată pe o metodologie de educație non-formală și a inclus explicații teoretice preluate din manualul antrenorilor, material realizat în cadrul proiectului. În partea a doua au fost desfășurate activități experimentale în care participanții au pus în practică ceea ce au învățat în timpul instruirii teoretice, sub forma unor exerciții de antrenament și a unor meciuri amicale. În perioada următoare, fiecare echipă va organiza, în propria țară, ateliere prin care să promoveze în rândul antrenorilor de handbal cunoștințele dobândite pe durata evenimentului din Italia”, a precizat conf. univ. dr. Dragoș-Florin Teodor, managerul proiectului HIEP din partea UOC.

Obiectivul proiectului proiectului „Handball International Education Project” este de a promova formarea și perfecționarea antrenorilor de handbal la nivel european, cu scopul creșterii ratei de participare a tinerilor la activități sportive.

Proiectul „Handball International Education Project” (HIEP), contract nr. 101090905, finanțat prin Programul european Erasmus Plus, Acțiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniul sportului, este implementat în perioada februarie 2023 – ianuarie 2026, în cadrul unui consorțiu din care fac parte: Italian Handball Federation (Italia) – instituție coordonatoare, Universitatea Ovidius din Constanța (România), European Platform for Sports and Innovation (Belgia), Olympiacos SFP (Grecia), CJT Solutions (Grecia), Master Group Sport (Italia), L’Orma (Italia).

Continue Reading

Actualitate

Aspecte social-politice și cultural-religioase din istoria românilor în perioada 1940 -1944

Published

on

Sub patronajul Î.P.S. Prof.Univ.Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, Fundația Ecumenică „Pro Axe Mundi” din București, în parteneriat cu Școala „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Constanța, organizează luni, 8 Iulie 2024, Conferința Națională „Aspecte social-politice și cultural-religioase din istoria românilor în perioada 1940-1944”, începând cu orele 18:00, la Curtea Brâncovenească, Str. Vasile Lupu, nr. 43-45, Constanța.

Conferențiază:

  • Colonel Dumitru STAVARACHE, Membru al Comisiei Române de Istorie Militară,
    Fondator și Președinte de Onoare al Asociației „Visarion Puiu”, Mitropolitul Visarion Puiu
    (1879-1964), Șef al Misiunii bisericești în Transnistria (1942-1943);
  • General Prof.Univ.Dr. Cristian TRONCOTĂ, Universitatea „Lucian Blaga” din
    Sibiu, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Relații Internaționale, Studii
    Europene și Studii de Securitate, Mărturisirea adevărului istoric prin documentele de arhivă.

Evenimentul cultural-științific are ca scop prezentarea documentată a principalelor aspecte din istoria recentă a României, mai exact ale perioadei 1940-1944, precum și omagierea unei mari personalități a creștinătății ortodoxe, în general, și a Bisericii Ortodoxe Române, în special. Apreciat de marele istoric Nicolae Iorga drept „unul dintre cei mai culți clerici ortodocși români din perioada interbelică” și membru marcant în consolidarea Marii Unirii de la 1918, Mitropolitul Visarion Puiu a fost condamnat la moarte în 1946 de Tribunalul Poporului din București și excomunicat de forurile bisericești române la presiunile regimului totalitar din țară. Refugiat la Paris, a înființat pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care a păstorit-o până în 1958. A trecut la cele veșnice la 10 august 1964 fără a vedea reabilitarea sa, care s-a produs post mortem, din partea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, la 25 septembrie 1990.

Organizatori:

  • Prof.Univ.Dr. Gheorghe F. Anghelescu;
  • Pr.Prof.Univ.Dr. Nicușor Tucă;
  • Pr.Lect.Univ.Dr. Florin Spanache;
  • Lect.Univ.Dr. Ionuț Gh. Chircalan.

Informații suplimentare despre eveniment pot fi solicitate la numerele de telefon 0722/947947 și 0744/613613 (persoană de contact: Prof.Univ.Dr. Gheorghe F. Anghelescu)

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222