Connect with us

Actualitate

Târgul Educațional Student #UDJG, o ofertă de luat în seamă pentru tinerii tulceni

Published

on

Numeroși elevi, părinți și cadre didactice din județul Tulcea au participat marți, 4 aprilie 2023, începând cu ora 10.00, la Târgul Educațional Student #UDJG, organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și desfășurat la Sala Clubului Sportiv Școlar din municipiu. Cu acest prilej, reprezentanții tuturor celor 14 facultăți și-au etalat cât mai atractiv ofertele educaționale în fața tinerilor tulceni. Conducerea Consiliului Județean Tulcea a fost reprezentată la eveniment de Raluca Cacencu, consilier județean.

„Acest târg educațional ne oferă tuturor ocazia de a ne aminti faptul că suntem în mare măsură responsabili de traiectul profesional al copiilor noștri, care își pun speranța într-un viitor mai bun și mai sigur, în care ei vor fi actorii principali. Odată ieșiți de pe băncile liceului, toți vor juca un rol, fiecare la fel de important, în economia acestei societăți, iar pentru noi devine imperativ să-i pregătim pentru următorul pas, acesta traducându-se prin învățământ postliceal, universitar, în parteneriat cu educatori strategici, dornici să se implice activ în procesul educației. Astfel, în numele conducerii instituției Consiliului Județean Tulcea și, nu în ultimul rând, al Legislativului județean, vă felicit încă o dată pentru ceea ce faceți pentru tinerii acestei țări,  ai acestei regiuni, cu alte cuvinte și pentru copiii județului nostru, întrucât reprezentați cea mai importantă instituție de învățământ superior din sud-estul României. Rămânem cu speranța că tinerii noștri vor ști să aleagă drumul cel bun în conturarea unui viitor de succes, pentru evoluția profesională proprie și, implicit, a comunității pe care o reprezintă”, a declarat reprezentantul Consiliului Județean Tulcea, Raluca Cacencu.

Pe lângă oferta educațională propriu-zisă, acest interesant târg educațional a reunit demonstrații și experimente inedite, momente artistice și tombole cu premii atractive.

Târgurile educaționale „Student#UDJG” se înscriu în proiectul „Parteneriat pentru performanță educațională”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, alături de Inspectoratele Școlare Județene și de instituțiile din învățământul preuniversitar din județul Galați și alte 7 județe limitrofe.

Actualitate

Fluctuații de tensiune la Stația de Pompare Palas. Se furnizează apă cu presiune scăzută

Published

on

În cursul zilei de astăzi – 26 iulie 2024, la Stația de pompare si tratare Palas s-au înregistrat mai multe fluctuații de tensiune; prin urmare, pompele de la nivelul acesteia nu au mai putut funcționa.

Ca urmare a acestei situații, se furnizează apă potabilă cu presiune scăzută consumatorilor deserviți de SP Palas. În unele zone, în funcție de topografia rețelei, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete. Cartierele afectate sunt: CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Brătianu, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Zona Kaufland, Casa de Cultură, Compozitori, Inel I, Inel II, bd. 1 Mai și Depozite – Halta Traian, precum și Zona Industrială.

Având în vedere zona mare deservită și implicit lungimea și diametrul rețelei, reluarea furnizării apei la parametrii normali se va face în jurul orei 14.00, întrucât este nevoie de o perioadă de aproximativ 3 ore pentru ca sistemul să intre în presiune.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și asigurăm toți abonații afectați că echipele RAJA vor face tot posibilul pentru reluarea furnizării apei la parametrii optimi imediat ce echipele furnizorului de energie vor reuși să repună în funcțiune sistemul de alimentare cu energie electrică a stației”, au transmis reprezentanții RAJA.

Continue Reading

Actualitate

Se reabilitează carosabilul și trotuarele pe strada Theodor Neculuță din cartierul Palas

Published

on

Echipele Confort Urban vor interveni cu utilaje astăzi și luni, 29 iulie, pentru decopertarea carosabilului pe strada Theodor Neculuță, tronsonul cuprins între strada Munții Tatra și bulevardul I. C. Brătianu.

Pentru buna desfășurare a lucrărilor, traficul rutier va fi restrictionat parțial astăzi, până la ora 16:00. Lucrările vor continua și luni, 29 iulie, când vor fi instituite aceleași restricții de circulație, în intervalul orar 08:00-16:00. După operațiunea de frezare vor fi decopertate și reconstruite trotuarele și va fi asfaltată suprafața carosabilă, apoi vor fi aplicate marcaje rutiere.

„Facem apel către către conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări”, au transmis autoritățile.

Continue Reading

Actualitate

Linia 5B rămâne deviată

Published

on

Autobuzele de pe linia 5b nu vor trece nici astăzi pe strada Fântânele și vor circula pe străzile Comarnic și Hatman Arbore.

Locuitorilor din zonă, care doresc să călătorească pe linia 5b, le este recomandat să se deplaseze în stațiile Mușcatelor, Mesteacănului și Murgului.

Traseul va reveni la normal după finalizarea lucrărilor.

Continue Reading

Actualitate

Adoptă un cățel! Molly are nevoie de o familie

Published

on

Deși echipa Adăpostului Public de Animale Abandonate Constanța o îngrijește cu dăruire și profesionalism, Molly are nevoie de o casă.

Padocul și instituționalizarea sunt soluții temporare. Micuța este foarte dinamică și are nevoie de spațiu pentru a alerga în voie. Este vaccinată, deparazitată, sterilizată și înregistrată în RECS. Are aproximativ 8 luni , iar adopția sa este gratuită!

Pentru mai multe detalii, sunați la 0733 045 213 sau vizitați sediul Adăpostului Public de Animale Abandonate Constanța, pe strada Câmpul cu Flori nr. 11 (fostă strada Vârful cu Dor nr. 5).

Programul cu publicul al adăpostului este:

  • Luni, marți, miercuri, vineri: 10:00 – 14:00;
  • Joi: 09:30 – 17:30.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222