Connect with us

Actualitate

La bordul vânătorului de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, echipajul a sărbătorit Ziua Națională a României

Published

on

Echipajul vânătorului de mine M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a sărbătorit Ziua Națională a României în portul militar Malaga din Spania. Cu această ocazie, militarii au desfășurat ceremonia de ridicare a Pavilionului, Geacului și Marelui Pavoaz.

Comandantul marșului, comandorul Marian Ioan, a dat citire mesajelor Ministrului Apărării Naționale și Șefului Statului Major al Apărării, transmise cu prilejul Zilei Naționale. Totodată, marinarii militari români au primit aprecierea pentru profesionalismul de care dau dovadă în îndeplinirea atribuțiilor și pentru efortul depus în cadrul marșului spre portul militar Constanța.

La invitația comandantului Comandamentului Naval din Malaga, comandor Pablo Ramon Murga Gomez, delegația română formată din comandorul Marian Ioan, căpitan-comandorul Ionuț Diaconu și locotenent-comandorul Denis Giubernea, comandantul navei, au vizitat sediul comandamentului și s-au întâlnit cu reprezentanții acestuia.

Vânătorul de mine M 270 urmează să sosească în portul militar Constanța în a doua jumătate a lunii decembrie.

Actualitate

Fluctuații de tensiune la Stația de Pompare Palas. Se furnizează apă cu presiune scăzută

Published

on

În cursul zilei de astăzi – 26 iulie 2024, la Stația de pompare si tratare Palas s-au înregistrat mai multe fluctuații de tensiune; prin urmare, pompele de la nivelul acesteia nu au mai putut funcționa.

Ca urmare a acestei situații, se furnizează apă potabilă cu presiune scăzută consumatorilor deserviți de SP Palas. În unele zone, în funcție de topografia rețelei, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete. Cartierele afectate sunt: CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Brătianu, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Zona Kaufland, Casa de Cultură, Compozitori, Inel I, Inel II, bd. 1 Mai și Depozite – Halta Traian, precum și Zona Industrială.

Având în vedere zona mare deservită și implicit lungimea și diametrul rețelei, reluarea furnizării apei la parametrii normali se va face în jurul orei 14.00, întrucât este nevoie de o perioadă de aproximativ 3 ore pentru ca sistemul să intre în presiune.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și asigurăm toți abonații afectați că echipele RAJA vor face tot posibilul pentru reluarea furnizării apei la parametrii optimi imediat ce echipele furnizorului de energie vor reuși să repună în funcțiune sistemul de alimentare cu energie electrică a stației”, au transmis reprezentanții RAJA.

Continue Reading

Actualitate

Se reabilitează carosabilul și trotuarele pe strada Theodor Neculuță din cartierul Palas

Published

on

Echipele Confort Urban vor interveni cu utilaje astăzi și luni, 29 iulie, pentru decopertarea carosabilului pe strada Theodor Neculuță, tronsonul cuprins între strada Munții Tatra și bulevardul I. C. Brătianu.

Pentru buna desfășurare a lucrărilor, traficul rutier va fi restrictionat parțial astăzi, până la ora 16:00. Lucrările vor continua și luni, 29 iulie, când vor fi instituite aceleași restricții de circulație, în intervalul orar 08:00-16:00. După operațiunea de frezare vor fi decopertate și reconstruite trotuarele și va fi asfaltată suprafața carosabilă, apoi vor fi aplicate marcaje rutiere.

„Facem apel către către conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări”, au transmis autoritățile.

Continue Reading

Actualitate

Linia 5B rămâne deviată

Published

on

Autobuzele de pe linia 5b nu vor trece nici astăzi pe strada Fântânele și vor circula pe străzile Comarnic și Hatman Arbore.

Locuitorilor din zonă, care doresc să călătorească pe linia 5b, le este recomandat să se deplaseze în stațiile Mușcatelor, Mesteacănului și Murgului.

Traseul va reveni la normal după finalizarea lucrărilor.

Continue Reading

Actualitate

Adoptă un cățel! Molly are nevoie de o familie

Published

on

Deși echipa Adăpostului Public de Animale Abandonate Constanța o îngrijește cu dăruire și profesionalism, Molly are nevoie de o casă.

Padocul și instituționalizarea sunt soluții temporare. Micuța este foarte dinamică și are nevoie de spațiu pentru a alerga în voie. Este vaccinată, deparazitată, sterilizată și înregistrată în RECS. Are aproximativ 8 luni , iar adopția sa este gratuită!

Pentru mai multe detalii, sunați la 0733 045 213 sau vizitați sediul Adăpostului Public de Animale Abandonate Constanța, pe strada Câmpul cu Flori nr. 11 (fostă strada Vârful cu Dor nr. 5).

Programul cu publicul al adăpostului este:

  • Luni, marți, miercuri, vineri: 10:00 – 14:00;
  • Joi: 09:30 – 17:30.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222