Connect with us

Actualitate

A depozitat deșeurile în fața scării blocului, în loc să le predea operatorului de salubritate

Published

on

Constănțenii au înțeles că trebuie să dea dovada de responsabilitate și să ne semnaleze situațiile în care sunt încălcate prevederile legale.

Este cazul unui domn care nu a rămas pasiv în momentul în care a văzut că un angajat al unei societăți a abandonat deșeuri în fața scării blocului. Imaginile au ajuns la dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală. În urma verificărilor, persoana responsabilă a fost sancționată contravențional cu amendă de 5.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 23, alin. 1 din OUG nr. 92/2021, modificată prin Legea nr. 17/ 2023 privind gestionarea deșeurilor.

Vă reamintim că poliţiştii locali monitorizează în permanenţă întreg municipiul Constanţa şi manifestă toleranţă zero faţă de persoanele care încalcă prevederile legale.

„Pentru a avea un oraș curat este nevoie de implicarea noastră, a tuturor. De aceea, rugăm constănțenii să ne semnaleze cu încredere orice faptă antisocială, la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro. De asemenea, vă rugăm să ne transmiteți mesajele dumneavoastră la postările de pe pagina Primăriei Constanța”, au transmis autoritățile.

Actualitate

Victorie pentru pensionari: Casa Naţională de Pensii dă dreptate FACIAS şi recunoaşte că taxele pentru adeverinţele de vechime în muncă sunt abuzive

Published

on

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a obţinut o victorie importantă pentru pensionari, determinând Casa Naţională de Pensii Publice să recunoască faptul că prevederea legală din Ordinul nr. 299/ 29.05.2023, care impunea pensionarilor plata unor taxe pentru eliberarea adeverinţelor de vechime în muncă, este abuzivă.

În perioada iunie 2023 – iulie 2024, pensionarii au fost obligaţi să plătească taxe exorbitante de până la 1.500 de lei, o povară grea pentru cei care, în multe cazuri, trăiesc cu pensii minime de doar 1.283 de lei lunar.

FACIAS luptă pentru a anula în instanţă această prevedere. În cadrul acestei proceduri, a depus o plângerea prealabilă către Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), demonstrând caracterul ilegal şi abuziv al Ordinului nr. 299/ 29.05.2023, emis de CNPP, care obliga pensionarii să achite taxe substanţiale pentru eliberarea adeverinţelor de vechime în muncă.

FACIAS a subliniat că acest ordin contravine în mod direct articolului 161, alineatul (1) din Legea nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care stipulează în mod explicit că “cererile referitoare la eliberarea actelor necesare stabilirii şi plăţii drepturilor de pensie sunt scutite de orice taxe şi comisioane”. Totodată, acest ordin încalcă nu doar Legea nr. 263/ 2010, ci şi principiile constituţionale privind protecţia socială.

În răspunsul oficial primit de FACIAS, instituţia a admis lipsa competenţei legale în emiterea ordinului, dar a subliniat că, în prezent, nu mai are posibilitatea de a-l revoca. “CNPP nu mai are competenţa de a emite sau revoca acte normative ce ţin de reglementarea taxelor pentru eliberarea adeverinţelor de vechime în muncă, această responsabilitate fiind transferată, prin modificările aduse Legii nr. 16/ 1996, către Arhivele Naţionale ale României”, se arată în răspunsul CNPP.

Începând cu 25 iulie 2024, Arhivele Naţionale ale României au preluat responsabilitatea pentru emiterea adeverinţelor de vechime în muncă. Având în vedere această schimbare, FACIAS a solicitat directorului general al Arhivelor, Dr. Cristian Aniţa, să clarifice de urgenţă situaţia şi să ia măsuri imediate pentru a proteja drepturile pensionarilor. Este esenţial să se elimine orice taxă abuzivă şi să se asigure gratuitatea eliberării adeverinţelor de vechime în muncă pentru pensionari.

În contextul modificărilor legislative şi al numărului mare de pensionari care au solicitat recalcularea pensiilor, devine esenţial ca această prevedere abuzivă să fie anulată, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care prevede scutirea de taxe pentru eliberarea documentelor necesare stabilirii şi recalculării drepturilor de pensie. Este imperativ ca pensionarii să nu mai fie obligaţi să achite taxe pentru eliberarea acestor adeverinţe.

Răspunsul complet al CNPP poate fi consultat pe facias.ro.

Continue Reading

Actualitate

Polițiștii, din nou la școală

Published

on

Odată cu începerea anului școlar, polițiștii sunt din nou prezenți în preajma unităților de învățământ, dar și în incinta acestora, pentru ca elevii să fie în siguranță.

Astfel, în cursul zilei de ieri, polițiștii Poliției Municipiului Constanța au fost alături de copii, cărora le-au vorbit despre comportamentul responsabil în societate.

Dacă pe cei mai mici i-au ajutat să traverseze strada în siguranță și i-au învățat principalele reguli de circulație, cu cei mari au vorbit despre violență, despre consumul de droguri și consecințele acestora.

Totodată, au discutat cu ei despre bullying și despre cum pot să-și ajute colegii să fie în siguranță.

Continue Reading

Actualitate

OBLIGAȚII LEGALE PENTRU DEȚINATORII DE CAINI DIN RASE PERICULOASE: ÎNREGISTRARE, ASIGURARE ȘI MASURI DE SIGURANȚA

Published

on

Deținătorii de câini din rase considerate periculoase au obligații legale stricte în conformitate cu legislația specifică din România (Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor și Ordonanța de Urgență nr. 55/2002 privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi). Aceste obligații includ:
1. Înregistrarea câinelui: Deținătorii trebuie să își înregistreze câinii periculoși la Asociația Chinologică Română și la Poliția de proximitate, în termen de 10 zile de la intrarea în posesie sau de la naștere.
2. Microciparea și sterilizarea: Câinii din rase periculoase trebuie microcipați și sterilizați, conform legii. Sterilizarea este obligatorie pentru a preveni înmulțirea necontrolată a acestor rase.
3. Asigurarea unei polițe de răspundere civilă: Proprietarii trebuie să încheie o poliță de asigurare pentru daunele pe care câinele ar putea să le provoace terților.
4. Respectarea reglementărilor în spațiile publice:
   – Botniță și lesă: În locurile publice, câinii din rase periculoase trebuie să poarte botniță și să fie ținuți în lesă, indiferent de comportament.
   – Acces restricționat în anumite spații: În parcuri pentru copii, locuri de joacă sau alte spații interzise prin hotărâri locale, accesul câinilor periculoși este interzis.
5. Afișarea unui semn avertizor: În cazul în care câinele este ținut într-o proprietate privată, trebuie amplasat un semn vizibil care avertizează asupra prezenței unui câine periculos.
6. Adăpostul câinelui: Deținătorii trebuie să se asigure că animalul este ținut într-un adăpost sigur și bine întreținut, astfel încât să nu pună în pericol siguranța publică.
7. Anunțarea autorităților: În cazul înstrăinării câinelui sau decesului acestuia, deținătorul este obligat să anunțe autoritățile competente.

Continue Reading

Actualitate

Lansare de carte la împlinirea a 143 de ani de la nașterea poetului Panait Cerna

Published

on

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a participat, la Biblioteca Județeană „Panait Cerna“, la lansarea cărții recunoscutului profesor Mihai Marinache „Panait Cerna în viziunea criticii și a istoriei literare, Culegere de articole și studii“. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Județeană în parteneriat cu Asociația Cultural – Literară „Panait Cerna“, cu ocazia împlinirii a 143 de ani de la nașterea poetului tulcean.

„Pentru mine, dar bănuiesc că și pentru dumneavoastră, această zi este un cadou. Consider că este un cadou pentru noi ceea ce se întâmplă astăzi, o îmbinare perfectă între muzică și carte. Este vorba de cartea scrisă de domnul profesor Mihai Marinache, pe care îl felicit și îi mulțumesc din toată inima. În munca pe care o faci când realizezi o astfel de operă, cum este cartea aceasta, ai nevoie de câteva ingrediente: ai nevoie de multă pasiune și dragoste, ai nevoie de putere de muncă și ai nevoie de foarte multă răbdare. Vreau să îi felicit pe toți cei care au organizat această zi minunată și sunt foarte bucuros că particip la ea.

În numele Consiliului Județean și al domnului președinte, vă transmit că este o bucurie de fiecare dată când putem contribui și susține, atât cât se poate, astfel de inițiative. Pentru că este un act cultural de mare calitate pentru noi, toți cei din județul Tulcea. Ne mândrim cu Panait Cerna și ne mândrim cu oamenii care vorbesc despre personalitatea și opera acestuia“, a declarat cu acest prilej vicepreședintele Mihai Huleni.

Evenimentul a beneficiat și de un moment artistic oferit de mezzosoprana prof. dr. Lăcrămioara Crihană, precum și de elevi ai Liceului de Arte „George Georgescu“.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222