Connect with us

Administratie/politica

Ziua Națională a României, celebrată cu mic, cu mare, la Cumpăna

Published

on

Ziua Națională a României este un prilej binecuvântat de-a ne exprima mulțumirea către Dumnezeu pentru marele dar al libertății și unității naționale, precum și omagiul nostru de recunoștință adus memoriei tuturor celor care au contribuit la făurirea Marii Uniri.

Astăzi, cu ocazia aniversării a 104 ani de la Marea Unire din 1 decembrie 1918, este momentul readucerii în memoria colectivă a luptei de veacuri a românilor pentru unitatea și integritatea națională, pentru glia strămoșească botezată în râuri de sânge de eroi. „După Basarabia și Bucovina, Ardealul, frumosul leagan al poporului român, de unde au descălecat întâii voievozi ai țărilor românești, a votat la Alba Iulia unirea cu Regatul Român”.

În comuna Cumpăna, conform tradiției, evenimentele dedicate Zilei Naționale au început încă de dimineață, Imnul Național răsunând mândru în centrul comunei! Au fost depuse coroane de flori în amintirea și cinstea eroilor neamului la cele trei monumente din localitate, moment urmat de o slujbă religioasă săvârșită de preoții comunei.

Elevii Liceului Tehnologic “Nicolae Dumitrescu”, alături de copiii Grădinițelor „Sfânta Maria”, „Florilor”, „Paradisul Copiilor”, împreună cu membrii Ansamblului “Mugurașii Cumpenei” dar și ai clubului “All in One Dance” au evoluat în cadrul spectacolului tematic „Mândru că sunt român”. Cântece, dansuri și poezii patriotice au răsunat pe scena Casei de Cultură din Cumpăna, emoția ajungând în inimile tuturor celor prezenți în sală! De asemenea, cu această ocazie, a avut loc și o extraordinară expoziție de pictură, lucrări ale elevilor liceului, sub îndrumarea domnului profesor Marian Vintilă. Seria evenimentelor a fost încununată de o Horă a Unirii la care nu au ezitat să prindă toți ce simt românește!

Omagiul de recunoștință adus memoriei tuturor făuritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, precum și tuturor celor care au luptat pentru libertate, unitate și demnitate națională, trebuie să fie astăzi izvor de inspirație și înnoire pentru viața noastră ca români patrioți. Să luptăm pentru idealurile Marii Uniri dacă vrem să fim veşnici, iar iubirea de moșie trebuie să crească în sufletele noastre generație de generație!

La mulți  ani iubită și binecuvântată Românie!

La mulți ani, români!

Administratie/politica

Străzi din Năvodari, asfaltate

Published

on

Nu mai e mult! Străzile Rândunelelor, Albinelor, Constanței, Plopilor, Nuferilor, Recoltei și Corbului intră în modernizare
Am primit în ultima perioadă numeroase întrebări privind starea drumurilor din centrul orașului Năvodari. În acest sens, vă reamintesc faptul că în această primăvară străzile Rândunelelor, Albinelor, Constanței, Plopilor, Recoltei, Nuferilor și Corbului vor intra în reabilitare totală (proiect european în valoare de 19 milioane lei).
A fost finalizat proiectul tehnic, acesta aflându-se în evaluare la ADRSE Brăila, ultimul pas înainte de emiterea autorizației pentru execuția lucrărilor.
Pe străzile cuprinse în proiect, pe lângă asfaltare, se va avea în vedere redimensionarea trotuarelor, reamenajarea spațiilor verzi de aliniament.
Str. Plopilor va fi modernizată în întregime prin lărgirea la 4 benzi, asfaltare integrală, amenajarea spațiilor verzi – rulouri de gazon, modernizarea aleilor pietonale, realizarea de piste de bicicliști, stații de bike-sharing și rasteluri pentru biciclete.
Îmi cer în avans scuze pentru disconfortul care va fi creat! Vă voi anunța din timp când începem lucrările.
PS: În cadrul altui proiect, toate străzile din Mamaia Sat vor fi asfaltate și se vor amenaja trotuare!

Continue Reading

Administratie/politica

Stadiul lucrărilor la noua școală din Năvodari

Published

on

Într-o postare pe pagina de Facebook, primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a inspectat șantierul viitoarei școli. Iată ce a transmis edilul. 
“Mă aflu pe șantierul de lucrări de la noua Școală nr.3 pe care o construim la Năvodari. Astăzi se toarnă stâlpii și diafragme la corpurile B și C ale școlii și la sala de sport.
Lucrările avansează, monitorizăm atent execuția proiectului și vom oferi copiilor noștri cea mai modernă școală!”, a scris Florin Chelaru pe Facebook.

Continue Reading

Administratie/politica

Peste 50 de platforme preluate de firma de salubrizare și reabilitate

Published

on

Pe pagina de Facebook a city managerului municipiului Constanța, Felicia Ovanesian, a apărut o informare pentru constănțeni. Iată postarea integrală. 
“Încă o lucrare în desfășurare!
Necesară, dar ignorată de prea mulți ani!
Peste 50 de platforme au fost preluate de Polaris și vor fi reabilitate în perioada imediat următoare!
Starea de degradare a platformelor preluate este atât de avansată, încât prezintă un real pericol pentru oricine s-ar aventura în preajma lor!
Săptămână cu mult spor să avem!”, a transmis city managerul municiiului Constanța, Felicia Ovanesian.

Continue Reading

Administratie/politica

Consilierul PSD Costin Răsăuțeanu NU renunță la proiectul “Bebe trusou”! Sprijinul financiar a fost MAJORAT la 2000 lei

Published

on

Am depus din nou proiectul BEBE TRUSOU, privind acordarea un sprijin financiar de 2.000 de lei pentru nou-născuții din municipiul Constanța.
Am MAJORAT sprijinul financiar de la 1.500 la 2.000 de lei, pentru ca toate familiile tinere din Constanța să poată accesa produse de calitate pentru nou-născuţi.
Am luat această decizie ca urmare a inflației ridicate (prețuri care au explodat în ultimul an).
Sperăm ca de această dată actuala administrație PNL-USR va înțelege necesitatea proiectului BEBE TRUSOU.
Acum, primăria va avea de ales: ori pachet de produse trimis acasă, ori bani pe card!
Varianta proiectului depus astăzi presupune primirea sprijinului financiar pe card.
Proiectul trebuie să fie introdus OBLIGATORIU pe ordinea de zi a ședinței consiliului local!
Au trecut mai bine de 18 luni de când am inițiat acest proiect.
Tinerii constănțeni au așteptat destul!
Să nu uitam că am depus un jurământ in calitatea noastră de aleși locali: “Să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru BINELE locuitorilor municipiului Constanța”.
Nu vom ceda. Important este ca nou-născuții să beneficieze cât mai repede de aceste produse.
Mulțumesc colegilor mei pentru implicare!

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222