Connect with us

Sanatate

Ziua Mondială a Primului Ajutor

Published

on

În 14 septembrie, Federaţia Internaţională a Crucii Roşii şi Semilunei Roşii sărbătoreşte Ziua Mondială a Primului Ajutor.

În această zi se organizează acțiuni de mobilizare pentru iniţiere în acordarea asistenței primare în situații de criză. Totodată, primul ajutor este un gest de umanitate, care face diferența între moarte și viață, dar și între indiferență și solidaritate, între apatie și acțiune.

Societăţile Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie sunt cei mai importanţi furnizori de servicii de prim ajutor în aproape toate ţările din lume. În ţara noastră, Crucea Roşie Română oferă cursuri de prim ajutor, predând tehnicile şi informaţiile necesare pregătirii şi răspunsului imediat pentru a ajuta orice persoană aflată în pericol.

În fiecare an, peste 100 de societăţi naţionale de Cruce Roşie, Semilună Roşie organizează evenimente, competiţii şi ceremonii pentru a conştientiza, în rândul opiniei publice, importanţa acordării primului ajutor.

Se consideră faptul că primul ajutor trebuie să fie accesibil tuturor, inclusiv celor mai vulnerabili, şi ar trebui să fie, de asemenea, o parte integrantă a unei abordări mai largi pentru dezvoltare.

În 1859, elveţianul Henry Dunant, afacerist filantrop, era martor al luptei de la Solferino, dintre trupele franceze şi cele austriece. Pe front, erau prea multe victime şi mult prea puţini medici care să ofere îngrijiri.

De aceea, în 1862, activistul a fondat Comitetul Internaţional al Asociaţiilor de ajutorare pentru îngrijirea răniţilor, care ulterior a devenit Comitetul internaţional al Crucii Roşii. În 1901, Henry Dunant devenea primul laureat al premiului Nobel pentru Pace. Misiunea sa umanitară este continuată şi în zilele noastre.

Sursa foto: eva.ro

Actualitate

Fundația Baylor Marea Neagră: România se modernizează prea încet în ceea ce privește îngrijirea complexă a persoanelor care trăiesc cu HIV

Published

on

Cu ocazia Zilei Mondiale de Comemorare a Victimelor SIDA, Fundația Baylor atrage atenția asupra întârzierii sistemului de îngrijire actual în a răspunde nevoilor complexe ale persoanelor care trăiesc cu HIV. Avem tratamente moderne, medicamente de ultima oră, dar este acest lucru suficient?

„Un singur studiu de caz, analizat cu mintea deschisă, fără a deveni defensivi ci mai degrabă curioși în legătură cu ce poate fi ameliorat, ne poate arăta care sunt prioritățile în dezvoltarea de servicii moderne pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA. Acești pacienți au astăzi o speranță de viață crescută, și acest lucru îi pune în fața unor noi provocări: îmbătrânirea cu HIV, instalarea altor boli cronice, probleme de sănătate mintală, crize existențiale.

Avem infecționiști  bine pregătiți, însă sistemul s-a obișnuit să lase toată responsabilitatea îngrijirii complexe pe umerii acestor specialiști; la partea de integrare a mai multor specialități, medicale și non-medicale, mai avem încă mult de lucrat. În România, sistemul este repetitiv, reacțiile sunt în ecou, iar colaborările interdisciplinare și transdisciplinare sunt mai degrabă o raritate decât o bună practică.” – a declarat Ana-Maria Schweitzer, director executiv al Fundației Baylor Marea Neagră.

Deseori, pe 1 decembrie, citim statistici despre victimele bolii SIDA, aflăm câte cazuri noi sunt și care sunt costurile sistemului de sănătate. Este izbitor că ceea ce se reflectă în societate sunt, aproape exclusiv, numere.

Cheltuieli cuantificate, statistici… Ne exprimăm îngrijorarea pentru că în spatele cifrelor pândește pericolul ignorării subiectului real care este Omul. Devine mai ușor să îl pierdem din vedere, să nu băgăm de seamă nedreptăți sociale, vulnerabilități, un risc mai crescut de îmbolnăvire, suferința, lipsa accesului la îngrijire. Din perspectiva sănătății publice, costurile sunt cu mult mai mari dacă nu facem un efort de a moderniza felul în care îngrijim persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA.

Un sistem fragmentat este un sistem orb. Cum pierdem din mână pacienții cu HIV:
Vă prezentăm în cele ce urmează cazul unei femei în vârstă de 30 de ani, care a fost diagnosticată cu HIV în copilărie.

După vârsta de 20 de ani, în urma unor situații de criză, pacienta a fost îndrumată la serviciul de psihiatrie unde a primit două diagnostice psihiatrice și un tratament complex. Pacienta a ajuns, împreună cu tratamentul pentru HIV, la așa numita polimedicație, adică la un număr mare de pastile și cu multiple efecte secundare, și care i-au agravat și mai mult starea. Din păcate, comunicarea între specialiști, proces care ar fi oferit soluția ideală pentru managementul corespunzător al cazului, nu s-a realizat ci a fost lăsată în seama pacientei. Aceasta însă, din cauza problemelor, a ajuns să se izoleze și mai mult, să evite să mai vină la clinica HIV până la pierderea din evidență. Deciziile următoare legate de tratament, de căutarea unei a doua opinii medicale și de căutarea unui ajutor practic în sistem au rămas pe umerii pacientei care nu a reușit să găsească resursele necesare. În cele din urmă, un membru al familiei s-a adresat fundației, cerând ajutorul. Munca echipei a constat în reconectarea pacientei cu specialiștii, precum și în medierea interacțiunii dintre specialiști.

„Acest caz ilustrează efectele îngrijirii fragmentate, cu zero comunicare între specialiști și fără o monitorizare activă a situației pacientului după introducerea pe un tratament pentru o nouă afecțiune. Persoanele aflate în situații de vulnerabilitate, ca cea din cazul prezentat mai sus, rămân în aceeași situație, fără a avea resursele proprii necesare pentru a ieși  din ea. Și, deseori, efectele asupra sănătății sunt iremediabile. În acest caz, o stare emoțională care nu a fost tratată inițial prin administrarea de tratament psihiatric a condus la o oprire a tratamentului HIV pe câțiva ani, pacienta pierzându-și capacitatea de a mai ieși din casă. În acest caz, noi am putut asista persoana care trăiește cu HIV pentru a putea depăși aceste deficiențe ale sistemului. Dar câți alți pacienți nu sunt pierduți din monitorizare, nu reușesc să își parcurgă toți pașii în sistem pentru că se pierd în ițele acestuia și nu au resurse la care să apeleze pentru a ști ce să facă. Este imperativ nevoie de implementarea unui sistem medical care, prin urmărirea activă a pacientului, să prevină pierderea din îngrijirea medicală a persoanelor vulnerabile. Sistemul medical trebuie să fie unul ușor de accesat și de urmat de către pacienți cu nevoi complexe.”  – a explicat Ștefania Mihale, director dezvoltare programe medicale la Fundația Baylor Marea Neagră.

Continue Reading

Actualitate

Au fost montate RMN-ul și CT-ul la Spitalul Modular din Constanța!

Published

on

Serviciile de imagistică sunt o premieră pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, care nu a avut în dotare computer tomograf și RMN.

Atât sistemul de rezonanță magnetică (RMN) cât și computerul tomograf (CT) sunt dispozitive de înaltă performanță care au necesitat respectarea mai multor condiții pentru o instalare adecvată: alimentarea cu energie electrică, racord la apă și canalizare, echipamente de climatizare, chiller necesar pentru răcirea RMN-ului, lucrări generale de amenajare etc.

Ambele dispozitive medicale reprezintă tehnologii inovatoare pentru investigarea imagistică preventivă și de diagnostic, de ultimă generație, cu rezoluții remarcabile, concepute pentru performanțe clinice și un flux de lucru simplificat. Și nu în ultimul rând, vorbim și despre o îmbunătățire a confortului pacientului. Reamintim că la mijlocul lunii iulie au fost demarate lucrările la Spitalul Modular, care acum continuă la interior: finalizarea instalației electrice și a celei sanitare, a sistemului de încălzire, ventilație și aer condiționat ( HVAC). Corpul modular va avea 52 de paturi, dintre care 10 vor fi de Anestezie Terapie Intensivă (ATI).

Structura modulară a fost gândită ca un nucleu al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța și va asigura completarea serviciilor medicale pentru această unitate. Valoarea noului Spital modular este de 10 milioane de euro. Proiectul Spitalului modular completează amplele lucrări de modernizare, reabilitare energetică, consolidare și extindere ale clădirii vechi a spitalului.

Reconstructia clădirii vechi de peste 80 de ani va fi demarată anul viitor. Contractul de finanțare pentru reabilitarea, consolidarea și extinderea clădirii este semnat si are o valoare de aproape 28 de milioane de lei, aproape 12 milioane de lei fiind alocate consolidării.

Continue Reading

Actualitate

Salvează o viață! Donează sânge!

Published

on

Primăria Orașului Năvodari și Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează o nouă acțiune de donare de sânge la Năvodari.

O echipă mobilă va fi prezentă, sâmbătă, 18 noiembrie, în intervalul orar 08:30-13:30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, din cadrul Direcției Asistență Socială, situat pe str. Sănătății, nr. 2.

La acțiunea de donare din 18 noiembrie sunt așteptați atât locuitorii orașului Năvodari, precum și cei din localitățile învecinate, care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

Persoanele donatoare vor beneficia de zi liberă de la locul de muncă în ziua donării, 7 tichete de masă pentru produse alimentare, decontarea cheltuielilor de transport în ziua donării pentru cei care au domiciliul în altă localitate, reducere 50% pentru achiziția unui abonament pentru o lună pentru mijloacele publice de transport dacă domiciliul este în localitatea în care își are sediul Centrul de Transfuzie Sanguină

Toți donatorii de sânge sunt rugați să prezinte în ziua donării un act de identitate valabil.

Persoanele care doresc să doneze sânge sunt rugate să se programeze la numărul de telefon 0786.821.750, de luni-vineri, în intervalul orar 09:00-16:00.

Continue Reading

Sanatate

Medicii cu care ne mândrim! Trei medici constănţeni, premiaţi la Conferința Națională de Medicină de Urgență de la Iaşi

Published

on

La finalul celei de a IX-a ediție a Conferinței Naționale de Medicină de Urgență de la Iași, secretarul de stat în MAI, șeful DSU, Dr. Raed Arafat a avut onoarea de a înmâna premiile rezidenților care au excelat în concursul de lucrări științifice.
Acest eveniment prestigios a adunat 11 centre de formare din întreaga țară, oferind o ocazie unică pentru promovarea cercetării și a excelenței în medicina de urgență.
🥇 premiul I a fost oferit reprezentantului centrului din Cluj.
🥈 premiul II a fost acordat reprezentantului centrului din Constanța.
🥉 premiul III reprezentantului centrului din Târgu Mureș.
Aceste premii reprezintă recunoașterea efortului, dedicării și a contribuției semnificative aduse domeniului medicinei de urgență. Una dintre marile recompense pentru acești tineri medici talentați este faptul că vor avea oportunitatea de a-și acoperi costurile de participare la conferințe internaționale de medicină de urgență. Acest lucru nu numai că va contribui la dezvoltarea lor profesională, dar va aduce și beneficii semnificative în avansarea practicii medicale de urgență din România.
Suntem profund mândri de toți cei care au luat parte la această competiție, aducând în prim-plan lucrările lor științifice în fața colegilor și a evaluatorilor. Fiecare participant este un câștigător, prin contribuția adusă la extinderea cunoștințelor și îmbunătățirea calității medicinei de urgență.
Rezidenții reprezintă viitorul specialității în medicina de urgență, care a sărbătorit 30 de ani de la înființare!
Această conferință a demonstrat încă o dată angajamentul în creșterea nivelului de expertiză și asistență medicală în domeniul medicinei de urgență.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222