Connect with us

Actualitate

Ziua a doua a Festivalului de Film și Artă SUNSCREEN

Published

on

SUNSCREEN Film & Arts Festival 2023, ziua a II-a!

Iată ce puteți vedea astăzi:

CENTRUL JEAN CONSTANTIN, ora 18:00 – NUCLEAR – O incursiune fără precedent în industriile nucleare din Franţa, Rusia şi SUA, acest documentar explorează ce şanse are umanitatea să rezolve, cu ajutorul puterii energiei nucleare, probleme urgente precum încălzirea globală. Premiul CICT-UNESCO Enrico Fulchignoni la cea mai recentă ediţie a festivalului de la Veneţia!

IRISH PUB, ora 19:00, GOURMET CINEMA – La Huella, povestea unui bar pe plajă – Dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite, secțiunea GourmetCinema de la Sunscreen Film & Arts Festival 2023 propune o seară completă: o proiecție de film urmată de o cină inspirată din temele filmului.

În urmă cu douăzeci de ani, trei prieteni au acceptat o provocare: să construiască pe plaja unui mic sat uruguayan un restaurant aidoma celor care existau în anii ’50 – simple și oneste. Un loc pe malul Oceanului Atlantic, unde se împletesc povești despre Argentina, Uruguay, bibani, pescari și vinuri bune. La Huella, povestea unui bar pe plajă surprinde perfect această atmosferă de la capătul lumii.

PIAȚA OVIDIU:

ora 20:00 – CONCERT ALIFANTIS & ZAN

Nicu Alifantis este un artist complet, care s-a remarcat de-a lungul carierei sale ca muzician, cântăreț, compozitor de muzică folk și muzică de teatru, susținând concerte la nenumărate festivaluri de folk și evenimente de anvergură. Anul 2023 este unul aniversar, marcând 50 de ani de la debutul său.

Ora 21:00: ÎNCĂ 2.0 LOZURI – PROIECȚIE SPECIALĂ ÎN PREZENȚA ECHIPEI

Sile iese din închisoare cu ideea să se îmbogățească minând cryptomonede. Împreună cu Dinel și Pompiliu îl cunosc pe Ionuț, premiantul județului, cu ajutorul căruia reușesc să mineze cyptomonede în valoare de 6 milioane de euro pe care le stochează pe un stick USB. Dinel e responsabil de păstrarea în siguranță a stickului, dar reușește performanța să-l piardă foarte repede, așa că cei trei pornesc în căutarea lui.

PIAȚA CAZINO MAMAIA, ora 21:00 – VISUL – PROIECȚIE SPECIALĂ ÎN PREZENȚA ECHIPEI

Alex este un artist ocolit de succes a cărui viaţă amoroasă este afectată de ascensiunea în carieră a iubitei, Carmen. Alex este trimis la un penitenciar de maximă siguranță să pună în scenă piesa “Visul unei nopți de vară”. Marele Shakespeare cu puşcăriaşi. În fața eforturilor acestora de a-și depăși limitele, Alex realizează ca este prizonier în propria viață. La rândul lor, deţinuţii fac totul pentru a fi selecționați în cadrul festivalului de teatru de penitenciar, pentru că fiecare scenă are o trapă prin care se poate evada.

PLAJA REYNA, ora 21:00 – RHEINGOLD

Giwar Hajabi era copil când familia sa kurdă a emigrat în Germania la jumătatea anilor ’80 şi, când a venit vremea să-şi facă un rost în viaţă, a trebuit să o ia de la zero. Au fost şi câteva oportunităţi, dar şi obstacole cu nemiluita. La început un hoţ mărunt, Giwar devine ca prin minune un influent dealer de droguri, dar problemele încep când un transport cu preţioasa marfă e de negăsit. Giwar pune la cale un jaf pentru a-şi plăti datoria superiorilor din cartel, dar, exact când de viaţa sa pare să se aleagă praful, pasiunea pentru muzică îi deschide o nouă uşă…

Programul complet: https://sunscreenfestival.ro/program/

SUNSCREEN este un eveniment finanţat de Primăria Municipiului Constanţa, organizat de Transilvania Film şi Asociaţia Festivalul de Film Transilvania.

Actualitate

Două spectacole ale Teatrului de Stat Constanța în selecția Festivalului Național de Teatru 2024

Published

on

Astăzi a fost anunțată selecția de spectacole a Festivalului Național de Teatru 2024, ediția cu numărul 34, iar Teatrul de Stat Constanța va fi prezent în festival cu două spectacole: „10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA” de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu și „A DOUĂSPREZECEA NOAPTE” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban.

Echipa curatorială a festivalului este formată din cronicarii teatrali Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu, care au vizionat peste 250 de spectacole din România, Republica Moldova, Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Polonia, Portugalia și Serbia. 31 de spectacole din România au fost selectate în FNT 2024 și cinci spectacole sunt invitate din străinătate.

Este al patrulea an consecutiv în care Teatrul de Stat Constanța își demonstrează relevanța în  contextul teatral românesc contemporan inclusiv prin prezența în Festivalul Național de Teatru, cel mai important eveniment al breslei. În 2023 a fost selectat spectacolul „Seaside Stories” în regia lui Radu Afrim, în 2022 – „8 tați”, regia Irisz Kovacs și în 2021 – „Doi tineri din Verona”, regia Alexandru Mâzgăreanu.

Festivalul Național de Teatru este un program permanent al UNITER, inițiat în anul 1990 și finanțat de Ministerul Culturii și Primăria municipiului București. Ediția 34 se va desfășura în perioada 18 – 27 octombrie 2024, în capitală.

10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA

de Gabriel Sandu

Regia: Elena Morar și Gabriel Sandu

Scenografia, video, lighting design: Miruna Croitoru

Sound design și adaptare muzicală: Alexandru Neș

Coregrafie: Stela Cocârlea

Pregătire muzicală: Inga Postolache

Asistență scenografie: Nicoleta Ivan

DISTRIBUȚIA: Mirela Pană, Liliana Cazan, Ramona Niculae, Dana Dumitrescu, Ecaterina Lupu, Luiza Martinescu, Cristiana Luca, Lucian Iftime, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea Florin Aioane, Laura Iordan.

A DOUĂSPREZECEA NOAPTE

de William Shakespeare

Adaptare de Daniela Dima și Andrei Șerban

Regia: Andrei Șerban

Regizor asociat: Daniela Dima

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Lighting design: Cristian Niculescu

DISTRIBUȚIA: Andrei Bibire, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea/ Vlad Lință, Iulian Enache, Mihaela Velicu, Liviu Manolache, Ecaterina Lupu, Cătălin Bucur, Marian Adochiței, Ștefan Mihai, Alina Manțu, Georgiana Mazilescu, Florentin Roman.

Continue Reading

Actualitate

Anunț important pentru călători: o stație a fost mutată

Published

on

Stația Parcul Tăbăcărie de pe Linia 102, în direcția Delfinariu, a fost mutată cu aproximativ 50 de metri spre strada Primăverii.

„Deoarece adăpostul de călători a rămas deocamdată în vechea locație a stației, le recomandăm călătorilor să aștepte autobuzul în zona unde a fost realizat marcajul pentru stație și unde se află caseta albastră cu sigla CT BUS”, au transmis reprezentanții CT BUS.

Continue Reading

Actualitate

„Constanța Coffee Break”, continuă

Published

on

Bulevardul Tomis redevine și în acest weekend locul preferat al constănțenilor și turiștilor, care pot să redescopere frumusețea arhitecturală a orașului și se pot bucura de momente de inspirație și relaxare alături de cei dragi.

Ne plimbăm, facem sport, socializăm, ne răsfățăm cu o cafea sau ne răcorim cu o înghețată pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Capitol și Miga. Zona pietonală va fi cuprinsă de o atmosferă energizanță.

„Dacă vreti să faceți parte din această poveste frumoasă, vă invităm alături de noi! Artiștii, cluburile sportive sau ONG-urile, toți creatorii de frumos se pot adresa Direcției Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanța, la numărul de telefon 0241485893 sau pe adresa de e-mail: evenimente@primaria-constanta.ro”, au transmis autoritățile.

Continue Reading

Actualitate

Acțiune de donare de sânge, la Năvodari

Published

on

Primăria Orașului Năvodari și Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează o nouă acțiune de donare de sânge la Năvodari.

O echipă mobilă va fi prezentă, sâmbătă, 3 august, în intervalul orar 08.30-13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă din cadrul Direcției Asistență Socială, Str. Sănătății, nr. 2 (lângă Taxe și Impozite). La acțiunea de donare din 3 august sunt așteptați atât locuitorii orașului Năvodari, precum și cei din localitățile învecinate, care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

Persoanele care vor efectua o donare completă vor beneficia de zi liberă de la locul de muncă în ziua donării, alocație de hrană sub forma unui card în valoare de 280 LEI, decontarea cheltuielilor de transport în ziua donării pentru cei care au domiciliul în altă localitate.

Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani, cu greutate peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită virală de tip B sau C, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă, boli autoimune. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să prezinte adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, care să ateste că nu suferă de nicio afecțiune care ar contraindica donarea de sânge. Toți donatorii de sânge sunt rugați să prezinte în ziua donării un act de identitate valabil.

Persoanele care doresc să doneze sânge sunt rugate să se programeze la numărul de telefon 0786.821.750, de luni-vineri, în intervalul orar 09.00-16.00.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222