Connect with us

Cultura/Educatie

Vizită importantă la Liceul Mihai Eminescu

Published

on

Miercuri, 15.02.2023, la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu din Constanța, elevii clasei a IX a B, specializarea științe ale naturii bilingv- limba franceză, împreună cu doamnele profesoare de limba franceză, Popa Monica, Ion Alice, Păsăroiu Anca, au avut onoarea și plăcerea de a-i cunoaște pe domnul Michael Koriche, Atașat pentru Cooperare Educativă în cadrul Ambasadei Franței în România și Coordonatorul Alianțelor Franceze din România,
Corina Stănilă, consilier expert în proiecte bilaterale, reprezentant al Ministerului Educației, Diana Curcă, asistent-polul educativ din cadrul Institutului Francez și Marinela Mitrenga, Președinte al Alianței Franceze din Constanța.

Scopul acestei întâlniri a vizat promovarea studiului limbii franceze și importanța cunoașterii a cât mai multor limbi străine, ca o componentă esențială în evoluția profesională și personală a viitorilor absolvenți de liceu. Din acest punct de vedere , piaţa muncii din România este foarte ofertantă pentru absolenţii de studii superioare vorbitori de limbă franceză.

În cadrul sesiunii de lucru, domnul Michael Koriche i-a încurajat și motivat pe elevi, prin argumente pertinente, să obțină atestatul de limba franceză DELF, care să le facilitează posibilitatea de a studia în Franța, într-o formă de învățământ superior. De asemenea, a subliniat importanța participării elevilor în cadrul mobilităților Erasmus +, pentru că acest lucru reprezintă un beneficiu în plus în aprofundarea cunoștințelor limbii și culturii franceze.

La finalul întâlnirii, elevii le-au mulțumit oaspeților pentru prezență și și-au exprimat  dorința de a mai avea ocazia participării la astfel de întâlniri.

Cultura/Educatie

UOC, recunoscută în clasamentul QS World University Rankings: Europe 2025

Published

on

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a obținut premiul „New Entrants Award” în cadrul evenimentului QS Higher Ed Summit: Europe 2024, care s-a desfășurat în perioada 11-12 iulie a.c., la Barcelona, în Spania, cu ocazia intrării în QS World University Rankings: Europe 2025. De menționat este faptul că numai două universități din Europa au primit această distincție.

În cadrul ceremoniei, UOC a fost reprezentată de prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță, prorector Relații internaționale, studenți străini și rezidenți, care a primit cu onoare recunoașterea internațională.

„A fi recunoscut în acest reputat clasament internațional este o dovadă a muncii susținute, în echipă, a dăruirii și a excelenței pe care instituția noastră și-o dorește în activitatea cotidiană. Această distincție nu este doar o reflectare a realizărilor universității noastre, ci și a eforturilor colective ale tuturor cadrelor didactice și auxiliare, cercetătorilor și, nu în ultimul rând, studenților noștri. Este angajamentul lor neclintit față de excelența academică, inovația în cercetare și implicarea în viața comunității, deziderate care ne-au condus în acest punct. UOC își exprimă recunoștința și față de partenerii și colaboratorii săi naționali și internaționali, al căror sprijin a fost esențial pentru atingerea acestui succes. Universitatea se angajează să continue drumul anevoios pe calea excelenței și să contribuie la dezvoltarea educației globale prin inițiative și proiecte inovatoare”, a menționat prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță.

Evenimentul de la Barcelona a reunit reprezentanți ai instituțiilor academice de top din întreaga lume, oferind o platformă valoroasă pentru schimburile de idei și dezvoltarea parteneriatelor internaționale.

În clasamentul QS World University Rankings: Europe 2025, Universitatea Ovidius din Constanța a fost inclusă alături de alte 16 universități din România. Printre criteriile luate în considerare sunt: reputația academică, citări pe lucrările publicate sau rețele internaționale de cercetare.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Au început înscrierile online la Universitatea Maritimă din Constanța

Published

on

La Universitatea Maritimă din Constanța (UMC) au început deja înscrierile 𝐎𝐍𝐋𝐈𝐍𝐄 (https://cmu-edu.eu/admitere/) la sesiunea de admitere pentru studii universitare de licență, concurs pe bază de dosar!
UMC asigură consiliere privind Admiterea 2024, 𝐢̂𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟏𝟏 – 𝟏𝟖 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐬𝐢𝐯 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚 𝐬̦𝐢 𝐝𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐨𝐫𝐚𝐫 𝟗.𝟎𝟎 – 𝟏𝟒.𝟎𝟎, atât la sediul central din Constanţa, str. Mircea cel Bătrân 104, cât şi la următoarele numere de telefon: 0756 134 672 sau 0755 063 338.

Continue Reading

Cultura/Educatie

UOC a participat la un eveniment internațional de promovare a handbalului

Published

on

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la „International Training and Handball Festival”, eveniment desfășurat la Chieti (Italia), în cadrul proiectului „Handball International Education Project” (HIEP), finanțat prin Programul european Erasmus Plus.

La manifestare au participat peste 20 de antrenori, sportivi și pasionați de handbal, din Belgia, Grecia, Italia și România.

„Prima parte a evenimentului a cuprins o sesiune de formare bazată pe o metodologie de educație non-formală și a inclus explicații teoretice preluate din manualul antrenorilor, material realizat în cadrul proiectului. În partea a doua au fost desfășurate activități experimentale în care participanții au pus în practică ceea ce au învățat în timpul instruirii teoretice, sub forma unor exerciții de antrenament și a unor meciuri amicale. În perioada următoare, fiecare echipă va organiza, în propria țară, ateliere prin care să promoveze în rândul antrenorilor de handbal cunoștințele dobândite pe durata evenimentului din Italia”, a precizat conf. univ. dr. Dragoș-Florin Teodor, managerul proiectului HIEP din partea UOC.

Obiectivul proiectului proiectului „Handball International Education Project” este de a promova formarea și perfecționarea antrenorilor de handbal la nivel european, cu scopul creșterii ratei de participare a tinerilor la activități sportive.

Proiectul „Handball International Education Project” (HIEP), contract nr. 101090905, finanțat prin Programul european Erasmus Plus, Acțiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniul sportului, este implementat în perioada februarie 2023 – ianuarie 2026, în cadrul unui consorțiu din care fac parte: Italian Handball Federation (Italia) – instituție coordonatoare, Universitatea Ovidius din Constanța (România), European Platform for Sports and Innovation (Belgia), Olympiacos SFP (Grecia), CJT Solutions (Grecia), Master Group Sport (Italia), L’Orma (Italia).

Continue Reading

Actualitate

Aspecte social-politice și cultural-religioase din istoria românilor în perioada 1940 -1944

Published

on

Sub patronajul Î.P.S. Prof.Univ.Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, Fundația Ecumenică „Pro Axe Mundi” din București, în parteneriat cu Școala „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Constanța, organizează luni, 8 Iulie 2024, Conferința Națională „Aspecte social-politice și cultural-religioase din istoria românilor în perioada 1940-1944”, începând cu orele 18:00, la Curtea Brâncovenească, Str. Vasile Lupu, nr. 43-45, Constanța.

Conferențiază:

  • Colonel Dumitru STAVARACHE, Membru al Comisiei Române de Istorie Militară,
    Fondator și Președinte de Onoare al Asociației „Visarion Puiu”, Mitropolitul Visarion Puiu
    (1879-1964), Șef al Misiunii bisericești în Transnistria (1942-1943);
  • General Prof.Univ.Dr. Cristian TRONCOTĂ, Universitatea „Lucian Blaga” din
    Sibiu, Facultatea de Științe Socio-Umane, Departamentul de Relații Internaționale, Studii
    Europene și Studii de Securitate, Mărturisirea adevărului istoric prin documentele de arhivă.

Evenimentul cultural-științific are ca scop prezentarea documentată a principalelor aspecte din istoria recentă a României, mai exact ale perioadei 1940-1944, precum și omagierea unei mari personalități a creștinătății ortodoxe, în general, și a Bisericii Ortodoxe Române, în special. Apreciat de marele istoric Nicolae Iorga drept „unul dintre cei mai culți clerici ortodocși români din perioada interbelică” și membru marcant în consolidarea Marii Unirii de la 1918, Mitropolitul Visarion Puiu a fost condamnat la moarte în 1946 de Tribunalul Poporului din București și excomunicat de forurile bisericești române la presiunile regimului totalitar din țară. Refugiat la Paris, a înființat pentru românii din diasporă Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală pe care a păstorit-o până în 1958. A trecut la cele veșnice la 10 august 1964 fără a vedea reabilitarea sa, care s-a produs post mortem, din partea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, la 25 septembrie 1990.

Organizatori:

  • Prof.Univ.Dr. Gheorghe F. Anghelescu;
  • Pr.Prof.Univ.Dr. Nicușor Tucă;
  • Pr.Lect.Univ.Dr. Florin Spanache;
  • Lect.Univ.Dr. Ionuț Gh. Chircalan.

Informații suplimentare despre eveniment pot fi solicitate la numerele de telefon 0722/947947 și 0744/613613 (persoană de contact: Prof.Univ.Dr. Gheorghe F. Anghelescu)

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222