Connect with us

Cultura/Educatie

Vizionarul care a realizat imposibilul. A scăpat de arderea pe rug în ultimul moment.

Published

on

Galileo Galilei este cel care a confirmat experimental ipoteza teoretică a lui Nicolaus Copernic cum că nu Pământul, ci Soarele, s-ar afla în centrul Universului. Tot Galileo Galiei a dezvoltat corect legile mişcării, fiind un ilustru precursor al lui Newton, care s-a născut chiar în anul în care Galilei a murit.

Totodată, Galileo Galilei a descoperit legile pendulului, pe baza lui dezvoltând primul ceas modern din istoria umanităţii. În paranteză fie spus, tot el a inventat şi termometrul, dar şi luneta astronomică.

A scăpat in extremis de arderea pe rug, însă a fost condamnat la inchisoare la domiciliu pana la finele vieţii, pentru obrăznicia de a prezenta realităţile sistemului heliocentric.

Galileo şi-a dedicat o mare parte a vieţii studierii astrelor şi dezvoltării instrumentelor menite să faciliteze observaţiile astronomice. Dincolo de descoperirile sale, revoluţionare la acea vreme, acesta a plătit şi un tribut personal: pierderea vederii. Galileo era fascinat în mod special de Soare, prin urmare, îşi petrecea o mare parte din timp făcând observaţii asupra astrului. In ultimii ani de viaţă, savantul era aproape orb ca urmare a deteriorii grave a retinelor, cauzată de observaţiile sale îndelungate.

După arestul la domiciliu, din 1634, al lui Galileo, ca urmare a procesului care i s-a intentat pentru eretica sa teorie heliocentrică, omul de ştiinţă numai inactiv nu a devenit. În acea perioadă a scris cartea considerată a fi lucrarea de căpătâi a activităţii sale ştiinţifice, denumită “Discursuri şi demonstraţii matematice privind două Ştiinţe noi”, echivalentă ca valoare cu “Principia” lui Newton. Cartea a fost scrisă sub forma unei conversaţii între un număr de personaje, abordând în special chestiuni importante din punct de vedere ştiinţific. În înşiruirea narativă, după ce au dezbătut şi polemizat despre ce anume ţine materia unită, personajele au o abatere, aparent mai mult de amorul artei, despre natura infinitului.Galileo a adus în această privinţă o serie inedită de abordări, dar două dintre ele merită notate în special. Prima implică mişcarea unei perechi de roţi.

Galileo începe cu roţi imperfecte, cu câteva laţuri, ca de exemplu de forma unor hexagoane. Roţile sunt tridimensionale-să ni le imaginăm ca şi cum ar fi făcute din marmură. Hezagonul mai mic este fixat în cel mare, şi fiecare se mişcă pe propria sa rută orizontală. Rotim agregatul într-o parte astfel încât să se mişte pe următoarea latură. Mişcându-se, roata mare pivotează pe unul din colţuri şi avansează pe traseu cu lungimea unei laturi.

Sursă: descopera.ro

Cultura/Educatie

53 de unități de învățământ din județul Constanța implicate în proiectul național „Ascultă 5 minute de muzică clasică”

Published

on

Proiectul, inițiat în anul 2014 de Radio România Muzical în parteneriat cu Ministerul Educației, este unicul program național din zona curriculară muzică.
Radio România Muzical pune în mod gratuit la dispoziția profesorilor, prin inspectoratele școlare, fișiere audio care conțin lucrări muzicale, în interpretări etalon, însoțite de explicații pertinente, gândite pe înțelesul copiilor.
Pentru fiecare săptămână sunt oferite în avans două fișiere realizate de Radio România Muzical, fișiere aflate în conexiune directă cu programele școlare adresate elevilor din toate ciclurile de învățământ. Materialele pot fi utilizate la orele de educație muzicală, în completarea cunoștințelor teoretice predate, dar pot fi ascultate și la alte ore.
Începând cu anul 2017-2018, peste 100 de unități de învățământ au participat la acest program. În acest an școlar în județul Constanța s-au înscris 53 de instituții școlare (4 colegii, 11 licee, 31 școli gimnaziale, 7 grădinițe).
Pe site-ul proiectului (www.romania-muzical.ro/5minute) există și un concurs online la care pot participa elevii. Săptămânal se afișează câte două întrebări în relaţie cu informaţiile furnizate pe fişierele audio transmise în şcoli. Elevii care răspund corect primesc premii constând în CD-uri și diplome.
Arta reprezintă modalitatea clară de exprimare a unei comunități care se raportează la reale repere culturale. Implicarea elevilor noștri de toate vârstele într-un astfel de program constituie premisa succesului în ceea ce privește dezvoltarea lor personală sănătoasă din punct de vedere emoțional, valoric a afirmat Sorin Mihai, inspector școlar general.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat online oferta educațională candidaților din  Africa de Nord și din Asia Centrală

Published

on

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, recent, la două evenimente internaționale de prezentare a ofertei educaționale, activități realizate în cadrul proiectului „Extinderea strategiei de internaționalizare și creșterea vizibilității Universității Ovidius din Constanța prin acțiuni de promovare în plan internațional ca universitate multiculturală comprehensivă” (ESPERO).

Evenimentele s-au desfășurat în format online și s-au adresat publicului din Africa de Nord și din Asia Centrală.

„Cele două târguri ne-au oferit oportunitatea de a face vizibile atât oferta educațională a UOC, cât și aspecte social-culturale ale județului Constanța. De asemenea, prin intermediul unei platforme online, oferită de către organizatori, am stabilit conexiuni cu participanții din cadrul manifestărilor. Aceștia s-au dovedit a fi interesați, în mod special, de taxele de școlarizare și criteriile de admitere, în funcție de programele de studii vizate”, a precizat prof. univ. dr. Cristina Duhnea, directorul proiectului.

Proiectul ESPERO, cod CNFIS-FDI-2022-0532, are o valoare totală de 311.500 lei și este unul dintre cele șapte proiecte ale UOC, finanțate de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Șah mat! “Regele” Henry Tudor, campion mondial la șah

Published

on

Tudor Henry Edward a obținut o clasare în primii 18 șahiști europeni la categoria sa de vârstă la Campionatul European pentru Juniori din Turcia.
Sportivul legitimat la CSM Constanța, a fost prezent la European Youth Chess Championship organizat în Antalya, Turcia.
Contănțeanul a avut o evoluție remarcabilă, doar doi sportivi români reușind o clasare în primii 20 la categoria Open U12, Henry fiind unul dintre ei.
Peste 1.000 de sportivi din 46 de Federații Europene au luat parte la Campionatul European de Juniori. Tudor Henry Edward este campion mondial U12 în proba de dezlegări, titlu obținut în acest an în Georgia.
CSM Constanța a mai avut un reprezentant la această competiție, la categoria U14, Mircea Cazan.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Teatrul de Stat Constanța a participat la festivalurile din Cluj și Miercurea-Ciuc

Published

on

Săptămâna trecută, trupa Teatrului de Stat Constanța a participat, cu două spectacole, la unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale de teatru din Europa: INTERFERENȚE, găzduit de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, recunoscut ca unul dintre cele mai bune teatre din România.

Spectacolul „JOCURI ÎN CURTEA DIN SPATE”, de Edna Mazya, în regia Dianei Mititelu, pentru care regizoarea TSC a câștigat Premiul UNITER pentru debut, a avut două reprezentații la INTERFERENȚE Cluj-Napoca, în data de 25 noiembrie, în rolul principal jucând alternativ Cristiana Luca și Ecaterina Lupu, acompaniate de Ștefan Mihai, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea și Cătălin Bucur.

„PROMETEU ‘22”, regia Gábor Tompa, o coproducție internațională Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca – Teatrul de Stat Constanța – Teatrul Național de Dramă din Ljubljana, a fost jucat pe scena festivalului în 26 noiembrie. Din distribuție fac parte actorii Teatrului de Stat Constanța Mirela Pană, Florin Aioane, Ecaterina Lupu, Cătălina Mihai și Dana Dumitrescu, iar regizorul secund al spectacolului este Erwin Șimșensohn, directorul TSC. Spectacolul a avut premiera la Cluj-Napoca și premiera la Ljubljana, iar premiera de la Constanța este programată în 26 și 27 ianuarie 2023.

Înainte de a ajunge la Cluj-Napoca, echipa Teatrului de Stat Constanța s-a oprit la Miercurea-Ciuc, unde, în data de 23 noiembrie, a avut loc o reprezentație a spectacolului „JOCURI ÎN CURTEA DIN SPATE”, inclusă în programul „Luceafărul” al Teatrului Municipal Maghiar „Csíki Játékszín”. În cadrul acestui program, în fiecare an sunt invitate
spectacole jucate în limba română, dedicate publicului român din Miercurea-Ciuc.

Spectacolul a fost vizionat și de o clasă de elevi de la Liceul „Marin Preda” din Odorheiu-Secuiesc, mulți dintre ei fiind la prima întâlnire cu teatrul. A fost o experiență intensă, pe care au descris-o apoi în cuvinte foarte frumoase, și au ținut să se fotografieze cu actorii pe care îi aplaudaseră pe scenă.

Tot din programul „Luceafărul” a făcut parte și spectacolul „MARIA TĂNASE. O POVESTE”, scenariul și regia Carmen Lidia Vidu, care a fost prezentat la același teatru, la întoarcerea din Cluj Napoca, în data de 27 noiembrie. Actrița TSC Mirela Pană și pianistul George Călin, s-au bucurat de un mare succes la publicul din Miercurea-Ciuc, fiind scoși la rampă de câteva ori de aplauzele care nu se mai terminau.

Acest turneu încheie circuitul festivalier al Teatrului de Stat Constanța, care a fost selectat la nu mai puțin de douăsprezece festivaluri naționale și internaționale, din întreaga țară, la care se adaugă și alte spectacole în deplasare, în țară și peste granițe.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222