Connect with us

Actualitate

Viena, oraşul cu cea mai ridicată calitate a vieţii, la nivel mondial

Published

on

Capitala Austriei, Viena, a fost desemnată pentru al IX-lea an consecutiv oraşul cu cea mai ridicată calitate a vieţii, la nivel mondial. Studiul anual al companiei de consultanţă Mercer a avut în evidenţă nu mai puţin de 231 de mari metropole de pe mapamond. Iar dacă vă întrebaţi unde se află capitala României în acest top… ei bine, Bucureştiul se situează abia pe poziţia 107.

Realizat anual de Mercer, acest studiu s-a realizat pe seama a 39 de criterii, pentru a face departajarea celor 231 de oraşe. Criteriile luate în calcul au vizat, printre altele: stabilitatea politică, serviciile de sănătate, educaţie, infracţionalitate, posibilităţile de petrecere a timpului liber şi transportul.

Topul din 2018 este aproape neschimbat de cele precedente. Astfel, oraşe precum Zurich, Auckland, Munchen şi Vancouver se regăsesc în continuare pe primele cinci poziţii ale clasamentului.

Conform studiul anual “Quality of Living 2018”, capitala României ocupă locul 107 din cele 231 de oraşe. Cu toate acestea, rezultatul raportului arată că, surprinzător sau nu, în Bucureşti se trăieşte totuşi mai bine decât în metropole de renume precum Rio de Janeiro, Beijing, Istanbul sau Doha.

Iată primele 20 de poziţii ale clasamentului:

  1. Viena
  2. Zurich
  3. Auckland
  4. Munchen
  5. Vancouver
  6. Dusseldorf
  7. Frankfurt
  8. Geneva
  9. Copenhaga
  10. Basel
  11. Sydney
  12. Amsterdam
  13. Berlin
  14. Berna
  15. Wellington
  16. Melbourne
  17. Toronto
  18. Luxembourg
  19. Ottawa
  20. Hamburg

Sursa foto: europehealth.com

Actualitate

Deputatul constănțean Marius Horia Țuțuianu, mesaj pentru președintele CJ Constanța

Published

on

Deputatul constănțean Marius Horia Țuțuianu a făcut o nouă postare pe pagina de socializare. Subiectu: drumul județean 226A, Cetatea Histria-Tariverde.

„Și a venit și marea inaugurare! 𝐃𝐮𝐩𝐚̆ 𝐥𝐮𝐩𝐭𝐞 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐞𝐟𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐜𝐡𝐢𝐧𝐮𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞, 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐛𝐢𝐟𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐚 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞. A fost asfaltat DJ 226A, Cetatea Histria- Tariverde! AU IZBÂNDIT!

Și încă ce inaugurare a fost ieri! S-a deplasat dl. Lupu cu toată armata din CJ, cu presa după el, să arate poporului rezultatele singurului, 𝐮𝐧𝐢𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝟒 𝐚𝐧𝐢 de zile!! Normal că a fost motiv de sărbătoare!!!

𝟏𝟑 𝐤𝐦 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐟𝐚𝐥𝐭, 𝐢̂𝐧 𝟒 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐞, 𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥-𝐚𝐦 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐭 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝟐𝟎𝟏𝟗! Deci moștenit! Dar discuțiile despre „greaua moștenire” nu se aplică la tăieri de panglici. Bine că sunt totuși și aceștia! La câte eșecuri a înregistrat administrația liberală la Constanța, îmi cam pierdusem speranța.

Domnule Lupu, dacă ați fi finalizat și lucrările la cetatea Histria atunci aș fi zis DA, ăsta motiv de sarbătoare. Sper că ați profitat de ocazie, că tot ați ajuns prin zonă, și ați aruncat un ochi și la lucrările de mântuială făcute pe la Corbu. Se plâng oamenii și vă faceți că nu-i auziți!

P.S. Noroc cu inaugurările că-l mai vedem pe teren pe dl. Lupu, că pe timp de cod roșu îi place tare scaunul călduț de la birou”, a scris Marius Horia Țuțuianu pe pagina de socializare.

Continue Reading

Actualitate

Hram la Catedrala Episcopală Sfântul Nicolae

Published

on

Miercuri, 6 decembrie 2023, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, a participat, alături de vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea, Florian Marin, la slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala Episcopală Sfântul Nicolae, cu prilejul sărbătorii hramului acestui lăcaș de cult.

„Vreau să mulțumesc Prea Sfinției Sale, preacucernicilor părinți și în special corului care ne-a făcut să ne simțim extraordinar. Este atâta pace aici, astăzi, în sufletele noastre, încât îmi doresc din toată inima ca această pace să se răsfrângă asupra tuturor. Absența iubirii duce la războaie. Noi, oamenii, trebuie să ne iubim și să lăsăm deoparte neînțelegerile și să ne bucurăm de această minunată sărbătoare premergătoare Nașterii Domnului. Vă doresc multă sănătate, iubire și înțelegere. Doamne-ajută!“, a declarat cu acest prilej vicepreședintele Mihai Huleni.

Continue Reading

Actualitate

În curând constănțenii vor putea circula cu încă 21 de autobuze electrice noi!

Published

on

,,În curând constănțenii vor putea circula cu încă 21 de autobuze electrice noi!
Ele se adaugă celor 20 deja existente în parcul auto al CT BUS.
Cu toții știm că, deși transportul în comun este mai ieftin și mai la îndemână, condițiile din aceste mijloace ne fac deseori să ignorăm această opțiune când trebuie să ajungem undeva.
Tocmai de aceea fructificăm toate oportunitățile de a finanța din surse nerambursabile îmbunătățirea transportului public.
Cele 21 de autobuze electrice noi, cu o lungime de 10 metri, corespund nevoilor civilizate de călătorie solicitate de cetățeni, întrucât vor dispune de spațiu generos, confort, aer condiționat și facilități de plată cu cardul. Acestea urmează să intre pe circuitul liniilor de călătorie 3, 42, 5B, după perioada verificării tehnice de aproximativ 3 luni. Vom dispune, bineînțeles, și de stații de încărcare lentă și rapidă suplimentare.
Și mai important, însă, este că utilizarea mijloacelor de transport în comun este mai mult decât o alegere, este o necesitate, mai ales când vine vorba de vehiculele electrice. Acestea contribuie la creșterea calității aerului, prin reducerea emisiilor de carbon. De asemenea, dacă am opta mai des pentru deplasarea prin intermediul mijloacelor de transport în comun, am contribui și la decongestionarea traficului.
În viitorul apropiat vom beneficia de încă 22 de autobuze electrice finanțate prin PNRR, Componenta 10 – Fondul local, care vor fi folosite pentru transportul intercomunitar între Constanța, Valu lui Traian, Cumpăna, Ovidiu și Năvodari, obiectiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Constanța, organizație pe care am înființat-o împreună cu respectivele UAT-uri,” a anunțat primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac

Continue Reading

Actualitate

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, urmărit penal de DNA

Published

on

Este cutremur în Arhiepiscopia Tomisului! Înaltpreasfinţitul Teodosie s-a ales cu un nou dosar la DNA. Înaltul prelat este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi promis unui om de afaceri un comision de 20 la sută dintr-un proiect cu Secretariatul de Stat pentru Culte. Arhiepiscopul Tomisului respinge acuzațiile procurorilor şi susține că nu există probe pentru susținerea acestora.

Vestea că ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului este urmărit penal de DNA  a venit în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae. Cu toate acestea, înaltul prelat și-a continuat activitatea și a oficiat slujbe, înconjurat de mulțimea de credincioși. Seara trecută, a fost prezent în orașul Ovidiu, alături de primarul George Scupra și de copii, pentru a aprinde împreună luminițele de Crăciun, din Parcul Primăriei.

Arhiepiscopul Tomisului nu a vrut să comenteze acuzațiile procurorilor DNA. Înaltul prelat este urmărit penal pentru pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, în timp ce un consilier din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului este urmărit penal pentru complicitate la cumpărare de influență.

”În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă. Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului. Celor doi suspecți li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.”, se arată în comunicatul DNA.

La Antena 3 CNN, Arhiepiscopul Tomisului, a negat că este urmărit penal, spunând că „se fac niște verificări”, dar „nu există probe”. Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au transmis un comunicat de presă, iar avocatul ÎPS-ului Teodosie vine cu lămuriri legate de probele din ancheta DNA.

“Regretăm că aceste momente de tensiune (mai mult sau mai puţin artificială) apar în perioadă de post ori în ajunul marilor sărbători, parcă anume pentru a umbri frumuseţea rugăciunii şi a trăirii creştine. Arhiepiscopia Tomisului îşi va continua nestingherită viaţa spirituală, Chiriarhul şi preoţii ei vor intensifica programul de rugăciune iar credincioşii ortodocşi din cuprinsul celei mai vechi eparhii a ţării vor fi pomeniţi în continuare la toate sfintele rânduieli”, transmite Arhiepiscopia Tomisului în comunicatul de presă.

”Din punctul de vedere al apărării, respectiv din punctul de vedere al avocatului nu are cum să ajungă în instanță căci vorbim despre niște probe care au fost obținute în mod îndoielnic, prin provocări sau cum ar spune legea penală prin neloialitate administrării probatoriului duce în cele din urmă la imposibilitatea urmăririi penale a unei persoane. Dacaă ne uităm în ceea ce privește materialul pus la dispoziție cu privire la pretinsa complicitate la cumpărare de influență, se uită pe telefon, nici măcar nu este atent la interlocutor”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul lui ÎPS Teodosie. 

Punerea sub învinuire vine ca urmare a unei anchete a jurnaliştilor Recorder, în care apare Arhiepiscopul Tomisului, filmat în timp ce negociază detaliile afacerii, inclusiv comisionul de 20% din banii ce urmau a fi obținuți de la stat.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222