Connect with us

Actualitate

Victorie importantă pentru HC Dobrogea Sud! Echipa de la malul mării a învins Politehnica Timişoara cu scorul de 25-19

Published

on

Victorie importantă obţinută de Handbal Club Dobrogea Sud, pe teren propriu, în faţa unui adversar de calibru – Politehnica Timişoara!

După o primă repriză începută în forţă, elevii lui Zvonko Sundovski au menţinut ritmul şi în partea secundă şi au reuşit să se impună, în final, la o diferenţă de şase goluri.

“După meciul cu Steaua, echipa a revenit la valoarea sa reală, iar cele două meciuri cu cehii ne-au ajutat puţin să ne refacem moralul, iar acum a fost un joc foarte bun şi mă bucur că uşor-uşor, am ajuns să jucăm ceea ce ştim.”, declară RUDI STĂNESCU, preşedinte HC Dobrogea Sud

 

HC Dobrogea Sud continuă astfel seria rezultatelor remarcabile obţinute în ultimele săptămâni, spre bucuria suporterilor de la malul mării, care au creat şi de această dată o atmosferă superbă.

“Atmosfera a fost senzaţională, ca de obicei! Suporterii ne împing mereu de la spate. Publicul, suporterii ne împing mereu de la spate şi le mulţumim! Diferenţa pot să zic că a venit pe final, când eu cred că au renunţat să mai lupte. Dar e un lucru bun pentru noi, ne bucurăm că am câştigat şi că am rămas acolo lângă podium.”, declară IONUŢ NISTOR, jucător HC Dobrogea Sud

“Întotdeauna au fost meciuri grele împotriva celor de la Poli Timişoara, pentru că ei de fiecare dată când vin aici sau când jucăm la ei, dau tot ce e mai bun din ei. Mă bucur că am putut să ajut echipa să câştigăm la o diferenţă destul de uşoară, pot să spun.”, completează IONUŢ IANCU, jucător HC Dobrogea Sud

Pentru jucătorii de la malul mării urmează meciul din Cupă, de miercuri, de la Botoşani, disputat într-un singur tur, apoi cel din campionat, împotriva formaţiei din Suceava.

Actualitate

Jurământul militar, rostit de prima serie de rezerviști voluntari, la Capu Midia

Published

on

Vineri, 23 septembrie 2022, a avut loc la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion Bungescu“ ceremonia de depunere a jurământului militar de către prima serie de rezerviști voluntari care a absolvit cursul de bază în instituția de învățământ militară de la Capu Midia. Ceremonialul s-a încheiat cu  defilarea cursanților. 

În cuvântul său, comandantul Școlii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană, colonelul Viorel-Eugen Bitan, le-a transmis cursanților că este o onoare să fie prima serie care absolvă cursul de bază în această unitate și i-a felicitat pentru efortul pe care l-au depus în cele 4 săptămâni de pregătire intensă. “Ați ales un drum care nu va fi ușor. Cariera de militar în cadrul Forțelor Aeriene, Forțelor Terestre Române este una provocatoare, cu mai multe obligații și responsabilități decât avantaje sau drepturi. Veți avea de înfruntat amenințări din ce în ce mai complexe, cu adversari inteligenți care folosesc, pe lângă forța armelor și a violenței, pe cea a legilor internaționale pentru a-și atinge scopul. De aceea, trebuie să fiți cu un pas înaintea lor și acest lucru este posibil numai prin învățare și  instruire permanentă, prin dorința constantă de autodepășire, prin adaptarea rapidă și continuă la schimbările   geostrategice din lumea pe care o trăim”, le-a spus rezerviștilor voluntari comandantul Școlii de Instruire pentru Apărare Atiaeriană.

La final, rudele, care au participat la întreaga ceremonie, i-au îmbrățișat, i-au felicitat și le-au oferit flori.

“Prima reacție când am văzut-o pe mama în uniforma militară a fost nemaipomenită. Nu m-aș fi așteptat niciodată să o văd așa, dar sunt mândru de ea”, a spus băiatul cursantei Rodica Leaua, care a mărturisit că familia a fost cea care i-a dat curaj să facă acest pas: “A fost o experiență foarte plăcută, puțin grea, dar mă bucur că am reușit să parcurg acești pași; cadre foarte bune care m-au învățat foarte multe lucruri”.

“Pentru mine și colegii mei a fost un moment emoționant. Este un moment unic în viață, un moment în care ne legăm de țară pentru totdeauna și suntem pregătiți, începând de acum, să servim Patria chiar cu prețul vieții, așa cum spune și jurmământul militar. Toată această perioadă de pregătire a fost frumoasă, interesantă, am învățat foarte multe lucruri pe care nu le cunoșteam: să mânuiesc o armă, ce înseamnă să tragi cu o armă, să defilezi, tot ce face referire la viața în cazarmă. Chiar le recomand tuturor să încerce măcar o dată în viață să vadă cum este să fii militar, dacă sunt apți din punct de verede medical și fizic”, a spus Elena Păuneț, cursant.

În perioada petrecută la Capu Midia, cei 22 de cursanți au învățat regulamentele militare, caracteristicile armamentului de infanterie, au învățat cum să tragă cu pistolul mitralieră de calibrul 7,62 mm, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, au învățat pasul de defilare, cum să se adreseze superiorilor, au făcut sport chiar și pe plajă, ori au alergat în teren variat, dar au aflat și cum să acorde primul ajutor.

Continue Reading

Actualitate

O nouă trecere de pietoni amenajată în Constanța

Published

on

După o lungă așteptare, constănțenii din zona străzilor Nicolae Iorga și Ion Lahovari își vor vedea dorința împlinită. Administrația locală anunță că în această săptămână va fi înființată o trecere pentru pietoni în această intersecție intens circulată de trecători.

De-a lungul timpului, constănțenii care locuiesc la intersecția străzilor Nicolae Iorga și Ion Lahovari au cerut în repetate rânduri Primăriei Municipiului Constanța să înființeze o trecere pentru pietoni în zonă, în condițiile în care traficul pietonal este unul intens.

Reprezentanții Administrației Locale au venit cu un răspuns și transmit că în această săptămână la intersecția celor două străzi se va amenaja o trecere pentru pietoni.

Măsura a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la cei care locuiesc în zonă, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier, pentru a crește gradul de siguranță în această zonă a orașului.

Conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu prudenţă şi cu viteză redusă în zona în care se efectuează lucrări. Reprezentanții Primăriei anunță că în continuare în municipiu se fac lucrări pentru fluidizarea și modernizarea traficului rutier și pietonal, iar participanții la trafic trebuie să țină cont de modificările apărute.

Continue Reading

Actualitate

Ministerul Sănătăţii a achiziționat un număr de 1,5 milioane de doze de vaccin gripal sezonier

Published

on

Primele 1 000 000 de doze au fost livrate direcțiilor de sănătate publică și a început distribuirea către medicii de familie săptămâna trecută

500 000 de doze vor fi livrate în această săptămână

2022- primul an în care întrega cantitate de vaccin comandată de Ministerul Sănătății ajunge la direcțiile de sănătate publică și, respectiv, în cabinetele medicilor de familie, începând cu luna septembrie

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani,  bolnavii cu afecțiuni cronice,  copii şi bătrâni din centrele de ocrotire, personal medical și personal medical din instituțiile de ocrotire pentru copii și batrâni, precum şi gravide.

Continue Reading

Actualitate

Eveniment la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Expoziția Book Impact – Cartea Dobrogeană

Published

on

Expoziția Book Impact – Cartea Dobrogeană va cuprinde o serie de cărți anastatice care fac parte din colecția publicațiilor editate sau reeditate, de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, realizate de-a lungul anilor în cadrul unor proiecte inițiate de Secția Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” –Promovare Cultură Tradițională.

Book Impact – Cartea Dobrogeană, se dorește a fi un itinerar cultural de amploare care adună, unește și promovează informații bogate despre istoria, cultura, tradițiile  și datinile pe care le regăsim în Dobrogea. De asemenea, cărțile care urmează a fi expuse ilustrează  totodată, melanjul etnico-demografic al Dobrogei cu toate coloraturile lui orientale ce a transformat Dobrogea într-un imens muzeu viu; un muzeu de studii și cercetare plin de piese interesante, curioase și foarte rare care merită făcute cunoscute tuturor generațiilor. Astfel, proiectul va contribui considerabil la promovarea tradițiilor, la educarea publicului în spiritul păstrării și cunoașterii valorilor identitare, fiind totodată un bun prilej de a familiariza publicul interesat, cu limba română veche, cu maniera de scriere, cu lexicul românesc uitat, sau cu fundamentul exprimării științifice din epoci apuse. Proiectul face parte din lista evenimentelor culturale  pentru anul 2022 din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, și presupune organizarea unei expoziții itinerante ce va călători în mai multe orașe.

Prima expoziție, va fi realizată în Constanța, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, care va fi prezentată de doamna Doina Moșoiu, bibliotecar colecții speciale în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța și  de doamna Ștefania-Laura Abibula-Stroe, director general interimar al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada.

Proiectul se desfășoară sub egida Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și își propune promovarea unor informații bogate despre regiunea dobrogeană de-a lungul timpului.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222