Connect with us

Sanatate

Vaccinarea antigripală, și în farmacii

Published

on

Vești bune pentru cei care doresc să se vaccineze antigripal. În contextul instituirii stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, Colegiul Farmaciștilor din România anunță că vaccinarea antigripală se poate efectua acum și în farmaciile comunitare autorizate în acest sens de către Ministerul Sănătății, în cadrul unui program pilot.

Necesitatea implementării acestui program pilot este justificată, în condițiile în care ratele de acoperire vaccinală în România sunt în scădere, iar sezonul gripal 2022-2023 este mai sever comparativ cu ultimele două sezoane, motiv pentru care a și fost instituită starea de alertă epidemiologică din cauza gripei.

Vaccinarea antigripală în farmacii se realizează de către farmaciștii care au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară, organizate de universitățile de medicină și farmacie din România în perioada noiembrie – decembrie 2022. De asemenea, farmaciile care au dorit să se implice în program au fost autorizate special pentru a desfășura activitatea de vaccinare împotriva gripei sezoniere, lista acestora fiind publicată pe site-ul Ministerului Sănătății la rubrica Pacienti/Farmacii si drogherii/tabel farmacii vaccinare.

La această dată, vaccinarea antigripală se poate realiza în farmaciile autorizate din 15 județe, lista farmaciilor fiind în continuă completare pe măsură ce se eliberează autorizațiile speciale și farmaciile își pun la punct logistica necesară, conform reglementărilor în vigoare. Lista completă a farmaciilor în care se vaccinează antigripal poate fi accesată și pe site-ul Colegiului Farmaciștilor din România.

Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva gripei sezoniere în farmaciile comunitare trebuie să parcurgă următorii pași:

–           să consulte lista farmaciilor autorizate pentru vaccinarea antigripală pe site-urile indicate, la rubrica dedicată și să se programeze telefonic în prealabil;

–           să solicite  recomandarea medicală de vaccinare antigripală fie medicului de familie, fie unui alt medic specialist, dacă în anii anteriori au fost cel puțin o dată vaccinați împotriva gripei sezoniere;

–           să se prezinte la data programării, cu recomandarea medicală în farmacia autorizată și să achiziționeze vaccinul antigripal în vederea administrării acestuia.

De asemenea, cei care doresc să se vaccineze trebuie să știe câteva detalii esențiale:

– vaccinul antigripal se va administra numai după efectuarea unei anamneze minimale de către farmacist, pentru identificarea unor eventuale contraindicații sau precauții la vaccinare.

– vaccinarea în farmacii nu se efectuează dacă persoana respectivă nu a mai fost vaccinată anterior    antigripal și nu prezintă o recomandare medicală în acest sens.

”Recomandăm tuturor, în special persoanelor aflate la risc, să aibă grijă de sănătatea lor și să se protejeze în fața gripei, în contextul creșterii explozive a cazurilor de gripă sezonieră. Farmaciștii sunt alături de oameni pentru a-i ajuta să depășească cu bine această perioadă de alertă epidemiologică, când gripa sezonieră s-a suprapus peste alte viroze și poate afecta starea de sănătate a populației.” declară Prof. Univ. emerit Dumitru Lupuliasa, președintele Colegiului Farmaciștilor din România

De altfel, Colegiul Farmaciștilor din România va colabora în continuare cu Ministerul Sănătății și profesioniștii din domeniu pentru ca implementarea acestui program pilot de vaccinare, în beneficiul persoanelor care doresc să se vaccineze împotriva gripei, să fie cât mai eficientă.

Actualitate

Detartraj și periaj gratuit, o dată pe an

Published

on

Odată cu intrarea în vigoare a noului Contract-cadru, de la 1 iulie 2023 se vor aplica şi Normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate printr-un Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al CNAS.

Printre schimbările anunțațe, sunt câteva care fac referire și la serviciile medicale din domeniul stomatologic:

,,În asistenţa medicală dentară se introduce un nou serviciu decontat, detartraj cu ultrasunete şi periaj profesional, care se efectuează pentru toată dantura, un asigurat putând beneficia anual de un astfel de serviciu.

Pe lista investigaţiilor imagistice ce pot fi efectuate de medicii stomatologi se adaugă şi tomografiile dentare CBCT.

Totodată, valoarea orientativă lunară de contract creşte cu 50% faţă de cea din prezent, pentru mediul rural aplicându-se încă o majorare cu 50% (ajungând astfel la valoarea de 6.000 lei în mediul urban, respectiv 9.000 lei în mediul rural, pentru un program de lucru de 3 ore/zi).”, se precizează într-un comunicat de presă al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

 

Continue Reading

Actualitate

Contract-cadru cu noutăţi reformatoare, în sistemul de asigurări sociale de sănătate

Published

on

Începând cu data de 1 iulie 2023 va intra în vigoare noul Contract-cadru, care va reglementa multianual condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Actul normativ a fost aprobat de guvern în cadrul ședinței de vineri, 26 mai.

Reglementările nou introduse au ca obiective principale consolidarea prevenţiei în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi îmbunătăţirea accesului la servicii medicale prin extinderea pachetului de bază.

Astfel, se creează cadrul legal care permite depistarea precoce a bolilor cu impact major asupra sănătăţii populaţiei şi se introduc noi instrumente în vederea realizării consultaţiilor preventive pentru persoanele cu vârsta între 40 şi 60 ani (riscograme pentru depistarea precoce a posibilității dezvoltării de boli cardio-vasculare, cerebro-vasculare, oncologice, a diabetului, a bolii cronice de rinichi, precum și pentru evaluarea sănătății mintale şi reproductive) şi pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani (evaluarea comportamentelor cu impact global asupra sănătăţii, a riscului fatal cardiovascular, oncologic, al osteoporozei, de incontinenţă urinară, evaluarea sănătății mintale, a riscului de demenţă şi depresie).

Adulţii cu vârsta între 18 şi 39 de ani vor beneficia anual de consultațiile de prevenție. Tot în scopul consolidării prevenţiei, medicii de familie vor recomanda o paletă mai largă de investigații paraclinice de care pot beneficia gratuit asigurații.

În asistenţa medicală ambulatorie în clinică de specialitate, pachetele de servicii diagnostice şi terapeutice se extind. A fost creat cadrul legal pentru creșterea accesului asiguraților la servicii de medicină fizică și de reabilitare în ambulatoriu, fiecare furnizor având obligația de a asigura un program de activitate de 7 ore/zi, respectiv 35 ore/săptămână.

Se reglementează posibilitatea decontării peste valoarea contractată de laboratoare cu casele de asigurări de sănătate, atât a analizelor recomandate de medicii de familie, ca urmare a consultațiilor preventive acordate persoanelor asigurate cu vârsta de peste 40 de ani, cât și a celor pentru monitorizarea evoluţiei sarcinii. Laboratoarele vor putea transmite medicului curant prin poșta electronică rezultatul analizelor şi investigaţiilor paraclinice.

În asistenţa medicală spitalicească se extind listele serviciilor medicale care pot fi acordate în regim de spitalizare de zi cu peste 100 de servicii noi și se introduce condiţia ca unităţile să asigure un program în spitalizare de zi de minimum 5 zile/săptămână şi de 7 ore/zi acoperit de prezenţa a cel puţin unui medic de specialitate. Contravaloarea serviciilor de cazare solicitate persoanelor asigurate de unităţile sanitare cu paturi nu va putea depăși 300 de lei/zi.

Pentru îngrijirile medicale și paliative la domiciliu se reglementează posibilitatea acordării acestora la locația declarată de persoana asigurată, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luată aceasta în evidență. De asemenea, se introduc servicii noi şi crește de la 90 la 180 de zile perioada pentru care asiguraţii cu vârsta sub 18 ani pot beneficia de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu.

Pentru medicamentele compensate se introduc noi reglementări privind prescrierea biosimilarelor, atât la inițierea tratamentului, cât și la continuarea acestuia, precum şi obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a monitoriza semestrial prescrierea produselor biologice.

În pachetul de bază se introduc noi dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, printre care: manșoanele compresive pentru asiguratele care au suferit intervenţii chirurgicale oncologice, fotoliul rulant activ, dispozitivul de asistare a tusei, orteza craniană.

Continue Reading

Sanatate

Transformarea ta începe la Bloom Medical Clinique Constanța

Published

on

Acum este momentul să-ți activezi starea de bine, să-ți redescoperi frumusețea interioară și exterioară, dar și armonia și echilibrul între un corp frumos și o minte sănătoasă. Un loc ce vine în întâmpinarea nevoilor tale de sănătate și beauty este Bloom Clinique Constanta. Aici vei găsi servicii premium, tehnologii avansate și o echipă de medici specialiști pregătiți să înceapă transformarea oricărui pacient în cea mai bună versiune a sa.

Sănătatea, frumusețea și starea de bine a fiecăruia dintre noi se văd din interior spre exterior, iar pentru a obține un echilibru între un corp frumos și armonios și o minte sănătoasă este nevoie să apelezi și la proceduri, investigații și tratamente inovatoare, care să vină în completarea rutinei tale zilnice și care să-ți ofere încredere, siguranță și rezultatele mult dorite. Aici intervin specialiștii, iar locul unde găsești o echipă de profesioniști, servicii premium și tehnologii avansate este Bloom Clinique Constanța.

“Am îmbinat aceste două aspecte sănătate și frumusețe, le gândim ca pe un ciclu complet și s-a creat aici o clinică cu două divizii, una medicală, unde veți întâlni o echipă multidisciplinară de medici, avem patru specialități, mergem pe chirurghie plastică, estetică și reparatorie îmbinată cu dermatologia, mergem și pe partea de cardiologie și pe partea de ginecologie + venim pe aceste patru specialități cu experiența medicilor, pentru că medicii sunt cei mai importanți, nu poți construi o clinică medicală, o divizie medicală fără medici. Întradevăr, aparatura poate fi de ultimă generație dar cine lucrează la ea, medicii. Și atunci am căutat și am studiat ce se întâmplă pe piața din Constanța și am zis să vedem ce lipsește și am zis hai să aducem noi ce lipsește. Pe partea de ghirurgie plastică, estetică și reparatorie, dermatologie și chiar și pe partea de ginecologie, am dotat aceste trei specialități cu un laser care nu există momentan în Constanța, care îmbină CO2 cu infraroșu și va fi singurul laser din România. Va interveni în toate cele trei specialități + pe partea de dermatologie pentru că știm că este o problemă de actualitate, și pentru alunițe am spus să ajutăm medicul și cum ajutăm medicul? Am adus un dermatoscop digital, full body care scanează corpul si ne indică problemele care sunt, iar medicul intervine imediat acolo unde este necesar”, a declarat ALINA PETRARIU, manager Bloom Medical Clinique Constanța. 

Dacă divizia medicală este încă în formare, fiind completată cu noi echipamente, divizia estetică vă pune la dispoziție terapii premium, ce vă vor scoate în evidență frumusețea.

“Îmbinăm terapii atât faciale cât și corporale, aparatele sunt multiple și putem merge de la îmbunătățirea aspectului tenului pentru că da, vine vara, am tenul uscat, nu mai are strălucire, este important să intervenim, clienta să se odihnească, să se histrateze, iar noi venim complementar cu terapii +  vor îmbunătății aspectul tenului, vor îmbunătății aspectul corpului nostru, da, se poate remodela, se poate reduce celulita, sunt terapii extraordinare, este terapia Hymfu la fel topește grăsimea, avem radiofrecvență, pentru estetică facială, se reduc aceste riduri fine, de expresie inclusiv bărbia”, a declarat ALINA PETRARIU, manager Bloom Medical Clinique Constanța. 

Tratamentele de estetică și remodelare corporală dau rezultate vizibile după doar câteva ședințe, de aceea sunt extrem de populare. Unul dintre aparatele minune ce folosește tehnologia  electromagnetică este MagnetiQ.

“Are ca efect mărirea tonusului muscular și creșterea în volum a muschiului. Îl putem pune pe brațe, pe coapse, pe fese, pe abdomen”, a declarat ELENA MĂLIN, terapeut Bloom Medical Clinique Constanța 

RevolvX este un alt tratament corporal de ultima generatie, ce combina un sistem integrat de remoldelare 4 in1: vacuum, radiofrectenta, led therapy si oscilatii transdermice.

“Îmbină două capete de tratament, unul corporal si unul facial. Cel corporal activează circulația sangvină, stimulează sistemul limfatic, este foarte eficient pentru celulita avansată pentru că vidul se face direct cu pielea  +  la cel facial dispunem de o lumină roșie și de una albastră”, a declarat ELENA MĂLIN, terapeut Bloom Medical Clinique Constanța 

Noul trend in materie de ingrijire corporala este epilarea definitiva cu laser, ce produce efecte imediate si de lunga durata. Bloom Clinique Constanța pune la dispozitie un dispozitiv de ultima generatie, Altesse, ce foloseste trei lungimi de undă.

“Laserul este o lumină unidirecțională, coerentă…rezultate vizibile 01.41 + 02.20 trebuie să stim să alegem noanta pielii…cu 17 o luam”, a declarat ELENA MĂLIN, terapeut Bloom Medical Clinique Constanța 

Celulita, cel mai de temut dusman al femeilor, va deveni doar o amintire, cu ajutorul unuia dintre cele mai eficiente tratamente, Dermocell. Terapia se bazeaza pe endermologie, tehnica unica de remodelare corporala.

HidratiQ este un aparat complex, ce înglobează șapte tehnologii inovatoare în estetica facială. Diversele sale functii permit efectuarea a numeroase tratamente faciale precum exfoliere, curățare, extractie, hidratare si protectie oferita de antioxidanti. Beneficiile sunt si ele pe masura: reducerea ridurilor, diminuarea porilor, hidratare intensa, fermitate, lifting, elasticitate, stralucire. Și tot la capitolul estetică facială vă prezentăm Infinity Glow, cea mai noua si impresionanta tehnologie, ce aduce numeroase beneficii.

Pentru un boost de energie și pentru a optimiza performanțele fizice și psihice, la Bloom Clinique Constanța beneficiați și de terapie perfuzabilă, ce utilizează vitamine, minerale și complexe de antioxidanți, astfel încât să avem o imunitate crescută și să facem față unui stil de viață solicitant.

“Prin aceste terapii perfuzabile se introduc diverse vitamine, minerale intravenos, pentru ca corpul să le abosparbă mai ușor, după o perioada mai aglomerata putem veni cu aceste vitamine pentru a ne da un refresh, a ne intari din interior”, a declarat ALINA PETRARIU, manager Bloom Medical Clinique Constanța.

Acum este momentul să-ți activezi starea de bine și să începi transformarea  ta din interior spre exterior, apelând la serviciile și la profesioniștii Bloom Clinique Constanța, strada Zorelelor, numărul 69, zona Delfinariu.

Continue Reading

Actualitate

Examenul de rezidenţiat, aproape de final

Published

on

Sesiunea extraordinară a concursului de rezidenţiat, organizat de Ministerul Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, se apropie de final.

Candidaţii care au obţinut între 807 şi 484 de puncte în sesiunea extraordinară vor putea alege în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în limita celor 628 locuri şi posturi scoase la concurs. Numărul posturilor scoase la concurs a fost direct corelat cu posibilităţile de pregătire a universităţilor de Medicină şi Farmacie.

Repartiţia candidaţilor va avea loc marţi, 23 mai 2023. În functie de opţiunile candidaţilor, după repartiţie, se va cunoaşte gradul de ocupare a celor 628 de locuri şi posturi rămase neocupate în sesiunea din noiembrie 2022 a Concursului de admitere în Rezidenţiat.

În sesiunea extraordinară din 14 mai, punctajul minim acceptat pentru alegerea postului a fost de 484, mult inferior punctajului minim din sesiunea din toamnă, respectiv 565 de puncte.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222