Connect with us

Actualitate

UNICEF şi Poşta Română, parteneriat împotriva COVID-19

Published

on

UNICEF şi Poşta Română îşi unesc eforturile pentru prevenirea infecţiei cu COVID-19. Astfel, compania va distribui, către populaţie, odată cu trimiterile poştale şi drepturile sociale, materiale de informare privind prevenirea infecţiei. Campania se va desfăşura, pentru început, în judeţele Braşov şi Bacău şi este dedicată copiilor, părinţilor şi persoanelor care au în grijă copii.

În contextul situaţiei cauzate de virusul COVID-19, UNICEF în România dezvoltă o serie de materiale de comunicare dedicate copiilor, părinţilor, tutorilor şi profesioniştilor care lucrează pentru copii. Scopul este acela de a-i ajuta să se protejeze mai bine pe ei înşişi şi pe cei dragi, pentru a preveni răspândirea virusului. Totodată, aceştia vin cu recomandări pentru părinţi cu privire la modul de a discuta situaţia actuală cu copiii lor, dar şi cu idei pentru copii cu privire la modul de petrecere a acestei vacanţe neprevăzute.

Poşta Română se implică, cu titlu gratuit, în această campanie de informare. Compania are logistica şi resursele umane necesare pentru distribuirea către populaţie a mesajelor de informare dezvoltate de UNICEF. Participând la această acţiune umanitară suntem ‘parte din viaţa oamenilor’, aşa cum spune şi sloganul companiei.”, declară HORIA GRIGORESCU, director general Poșta Română

Ne bucurăm că pornim acest parteneriat pentru că astfel mesajele noastre vor putea ajunge mai ales la categoriile cele mai vulnerabile, care nu au acces la internet şi la dispozitive mobile de comunicare. Poşta Română este o companie cu acoperire naţională, al cărei sprijin şi implicare contează mult în aceste momente.”, declară PIETER BULT, reprezentantul UNICEF în România

Pentru a se asigura că mesajele de prevenţie vor ajunge şi la cei mai vulnerabili copii, părinţi, bunici şi la alte persoane care au în grijă copii, UNICEF a solicitat sprijinul Companiei Naţionale Poşta Română pentru distribuirea gratuită a materialelor dezvoltate, în primă fază, ca test, în judeţele Bacău şi Braşov. Astfel, prin intermediul factorilor şi agenţilor poştali, compania va distribui către populaţie, la începutul lunii mai, materialele de informare puse la dispoziţie de reprezentanţii organizaţiei.

Concret, factorii poştali vor distribui, la începutul lunii mai, un total de 540.000 de flyere în fiecare judeţ, iar fiecare beneficiar va primi, odată cu trimiterile poştale sau cu drepturile sociale (pensii, alocaţii, şomaj etc.) câte un exemplar din cele trei materiale diferite.

sursa foto: UNICEF

Actualitate

Noi sancțiuni ale Poliției Locale Constanța în ceea ce privește depozitarea deșeurilor de pe domeniul public

Published

on

În municipiul Constanța, în zona de blocuri, colectarea deșeurilor se realizează zilnic. Punctele de colectare sunt dotate cu recipienți de colectare care au o capacitate de stocare corelată cu numarul de utilizatori arondati.

În cartierele de case, ridicarea deşeurilor se face săptămânal conform unui grafic stabilit pentru fiecare stradă. Deșeurile menajere trebuie scoase în pubelă și doar în ziua stabilită împreună cu operatorul de salubritate.

În ciuda numeroaselor campanii de informare desfășurate de Poliția Locală, în continuare, agenții se confruntă cu noi situații. Astfel, săptămâna trecută, au fost aplicate 126 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 79 100 lei, după cum urmează:

-125 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 59 100 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi dar în alte tipuri de recipienți (saci, cutii, bidoane etc);

-1 sancțiune conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, în valoare totală de 20 000 lei.

Pentru a avea un oraș curat este nevoie de implicarea noastră, a tuturor. De aceea, rugăm constănțenii să ne semnaleze cu încredere orice faptă antisocială, la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Continue Reading

Actualitate

„Donează sânge, fii erou!”, în luna decembrie

Published

on

Asociația Studenților Mediciniști și Tinerilor Medici din Constanța a dat startul campaniei „Donează sânge, fii erou!” Astfel, alăturii de Barissimo Constanța, colaboratori în acest proiect, tinerii medici invită toți constănțenii care doresc să doneze sânge în perioada 6 -17 decembrie să facă acest lucru pentru a veni în sprijinul celor care au cu adevărat nevoie de sânge. Vestea bună este că dacă devii donator de sânge beneficiezi de reduceri la Barissimo, pe baza carnetului de donator.

Întotdeauna va fi nevoie de sânge, astfel că acest tip de campanii sunt extrem de bine venite în rândul constănțenilor care sunt deja sau vor să devină donatori.

„Vă mulțumim pentru interesul acordat și pentru că ați înțeles nevoia de sânge și sunteți alături de noi în această campanie! Ea început pe 6 decembrie și se va derula până pe 17 decembrie, interval în care dorim să atragem un număr cât mai mare de donatori şi să popularizăm conceptul de donare de sânge benevolă în cadrul populaţiei și de aceea dorim să le mulțumim colaboratorilor noștri, Barissimo Constanța pentru ca răsplătește eforturile voastre, ale tuturor! Succesul campaniilor de donare, de care s-a bucurat proiectul “Donează sânge! Fii erou!” se datoreaza în egală măsură voluntarilor dedicați care se implică în organizarea campaniilor din proiect, donatorilor care răspund mereu apelului nostru și constientizează nevoia de sânge cu care se confruntă clinicile medicale, dar și partenerilor și sponsorilor care ne sunt mereu aproape și ne sprijină în atingerea obiectivelor propuse”, au declarat reprezentanții Asociației Studenților Mediciniști și Tinerilor Medici din Constanța.

Înscrie-te în campania de donare de sânge, completând formularul de mai jos:

https://surveyheart.com/form/61ade69a6f859736d7666ff9

Activitatea va avea loc la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, situat pe strada Nicolae Iorga numărul 85, în perioada menționată, între orele 8.30 și 13.30.

Continue Reading

Actualitate

Se fac pași importanți în ceea ce privește proiectul „Servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanța”

Published

on

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța anunţă începerea etapei de selecţie a grupului ţintă în cadru Proiectului „SSM@160 – Servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanța”.

Proiectul își propune ca grup țintă un număr de 160 persoane vârstnice aflate în situații de dependență și/sau în risc de excluziune socială in vederea furnizării de servicii integrate de îngrijire la domiciliu.

Condiții de eligibilitate:

Poate deveni parte a grupului țintă orice persoană care:

  • are reședința sau domiciliul în municipiul Constanţa
  • are vârsta standard de pensionare (63 de ani pentru femei şi de 65 de ani pentru bărbaţi) si se află în cel puţin una din situaţiile de mai jos:

-persoană bolnavă (suferă de o boala acută sau cronică);

-lipsa unui mediu familial suportiv sau resurse interne limitate ale familiei, aparţinătorilor vârstnicilor în a-i sprijini, respectiv vârstnici singuri;

-nu are posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;

-nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;

-nu se poate gospodări singur sau necesită îngrijire specializată;

-se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale datorită bolii, ori stării fizice sau psihice;

-existenţa unui abuz, risc de abuz sau neglijenţă asupra persoanelor vârstnice.

Prin serviciile furnizate în cadrul proiectului se are în vedere identificarea situaţiilor de abuz şi stoparea acestora prin intervenţia personalului calificat.

Continue Reading

Actualitate

Primăria Constanța continuă investițiile în reabilitarea tramei stradale

Published

on

Lucrările edilitare au loc în toate zonele orașului, indiferent că vorbim despre centrul orașului sau periferie. Echipele administratorului drumului public acționează astăzi cu utilaje pentru decopertarea carosabilului pe strada Răzvan Vodă din cartierul Brătianu, traficul rutier fiind restricționat parțial, până la ora 16:00. Frezarea este una dintre operațiunile care se pot executa și pe timp de ploaie.

Intervențiile vor continua și mâine, cu aceleași restricții de trafic rutier, între orele 08:00-16:00.

Facem apel către conducătorii auto care locuiesc sau tranzitează zona respectivă să nu parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil, pentru a evita ridicarea autovehiculelor.

De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zona în care se efectuează lucrări.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222