Connect with us

Actualitate

Ultima oră| Din 2021 dispar margarina, chipsurile, popcornul și supele la plic

Published

on

Decizie istorică a Uniunii Europene. Unele din cele mai iubite produse, consumate de mulți dintre noi, își vor schimba compoziția. Totul din cauză că o parte din ingredientele din care sunt făcute sunt nocive. Mai precis, vorbim de acizii trans din alimente responsabile pentru declanșarea bolilor cardiovasculare, accidentelor vascular cerebrale, a diabetului, cancerului și Alzheimer, afecțiuni ce provoacă anual 50.000 de decese numai în Europa.

Potrivit unui regulament adoptat recent de Comisia Europeană, toate statele membre le Uniunii Europene vor fi obligate să limiteze consumul de acizi trans. Astfel, mezelurile, produsele de patiserie, chipsurile, mâncarea semi-preparată,supele la plic sau popcornul pentru microunde sunt doar câteva exemple de alimente care vor dispărea de pe piață din 2021.

Toate statele blocului comunitar sunt obligate să limiteze cantitatea de acizi trans la maximum 2 grame la 100 de grame de grăsime din conţinutul produselor alimentare.

Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu în toate statele membre de la finalul acestei luni, iar după 1 aprilie 2021 produsele alimentare care nu respectă normele europene nu vor mai putea fi introduse pe piață.

În România, se estimează că alimentele bogate în acizi trans duc la apariția unor boli care ucid anual aproximativ 3.000 de români.

Sursa: europafm

 

Actualitate

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Geometria sacrului”

Published

on

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează marți, 6 decembrie 2022, de la ora 17.00, la parterul Corpului A din campus, vernisajul expoziției „Geometria sacrului”, cu lucrări realizate de studenţii Facultăţii de Arte.

Evenimentul va fi precedat de un concert de muzică corală, interpretat de Corul facultății, alcătuit din studenţii specializării Muzică, programele de licenţă şi master, alături de elevi ai Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria”, coordonaţi de lect. univ. dr. Mirela Voicu și asist. univ. drd. Titiana Miriță.

„Expoziția « Geometria sacrului » propune o paradigmă tridimensională, ce cuprinde (dar nu se limitează la) spiritualitate, conceptualitate şi tehnică. Încă din cele mai vechi timpuri, arta plastică a încastrat necunoscutul în formă şi nepalpabilul în conţinut, dând astfel densitate şi configurând conexiunea dintre umanitate şi spiritualitate. Percepţia divinului şi a întregii lumi neştiute are o dimensiune ocultă pe care fiecare dintre noi o consideră extrem de personală şi în funcţie de care îşi conduce existenţa spirituală cotidiană. Aşadar, « Geometria sacrului » propune şi o geometrie inspirată a percepţiei armonizate între imagine şi cunoaştere şi, de aici, a revelaţiei şi este cadoul pe care Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, specializarea Arte Plastice, îl face publicului constănţean în prag de sărbători”, precizează conf. univ. dr. Alina Cristea, ofițerul de presă al Facultății de Arte.

Curatorii expoziţiei „Geometria sacrului” sunt conf. univ. dr. Ovidiu Felipov şi asist. univ. dr. Dragoș Răzvan Petrișor.

La expoziţie participă studenţi ai specializării Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative şi studenţii ai masterului Educaţia Vizuală prin Studiul Figurii şi al Peisajului, alături de profesorii lor: prof. univ. dr. Stoiciu Florin, conf. univ. dr. Caruțiu Gheorghe, conf. univ. dr. Felipov Ovidiu, conf. univ. dr. Cuciuc Romanescu Laura Sînziana, lect. univ. dr. Șerbănescu Alexandru, lect. univ. dr. Pîrvan Rus Lelia, asist. univ. dr. Sîrbu Florentin Marian, asist. univ. dr. Dragoș Răzvan Petrișor, asist. univ. drd. Claudiu Argeşanu.

Expoziţia este deschisă publicului până la sfârşitul lunii ianuarie 2023. Intrarea este liberă, cu respectarea programului UOC.

Continue Reading

Actualitate

Mihai Lupu, președintele CJ Constanța: „ Un reper esențial de istorie a Tomisului va fi redat constănțenilor și turiștilor”

Published

on

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu vine cu o veste bună pentru orașul și județul nostru. În cursul zilei de astăzi a fost semnat ordinul de începere a execuției lucrărilor de reabilitare a simbolului „Mormântul pictat Hypogeu”.

„Un reper esențial de istorie a Tomisului va fi redat constănțenilor și turiștilor. Dubiile legate de viitorul Mormântului pictat hypogeu s-au risipit, odată cu semnarea astăzi a ordinului de începere a execuției lucrărilor”, afirmă Mihai Lupu, președintele CJ Constanța

Continue Reading

Actualitate

Linia 42, prelungită până în Portul Tomis

Published

on

De mâine, 6 decembrie, CT BUS anunță faptul că traseul liniei 42 se prelungește.

Autobuzele vor opri în stația Poarta 1 (ambele sensuri) și vor merge până în Portul Tomis.

Modificarea survine în vederea accesibilizării zonei peninsulare.

Continue Reading

Actualitate

Aproximativ 120 de copaci au fost plantați în oraș

Published

on

Primăria Municipiului Constanța a început programul de reamenajare a spațiilor verzi prin plantarea de platani, frasini, mesteacăni și castani.

În aceste zile, lucrătorii au plantat peste 120 de platani, în locul celor uscați care au fost înlăturați în anii anteriori și în casetele construite special pentru spații verzi pe trotuarele reconstruite. Au fost deja plantați 45 de platani pe strada Termele Romane, 40 de platani pe strada Traian și prelungirea Traian, pe bulevardul Mamaia 14 platani și pe Bulevardul Aurel Vlaicu 11.

Lucrătorii vor mai planta în perioada următoare încă 200 de platani, 50 de frasini, 150 bucăți de mesteacăn, 200 de arțari și castani. Vor urma plantări de arbori și pe strada Unirii, Baba Novac, în parcarea de pe strada Traian și în parcarea de pe strada Lotca din cartierul Tomis Nord.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222