Connect with us

Actualitate

Turiștii, neînfricați de pericolele de pe litoral

Published

on

Au fost din nou intervenții dramatice pe litoral, în acest weekend. Doi bărbați și-au pierdut viața, în apa mării, la Costinești și Eforie Nord, iar alții au fost salvați în ultima clipă. Scafandrii profesioniști de la ISU, o ambarcațiune a Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, salvamari și turiști i-au căutat, până târziuîn noapte pe cei dispăruți în mare. Cu toate acestea, nici numărul mare de morți înregistrat de la începutul sezonului estival și nici amenzile usturătoare pe care le riscă nu par să îi sperie pe turiștii aflați în vacanță! Se aventurează în mare cu orice preț chiar dacă văd arborat steagul roșu. Iar polițiștii au anunțat toleranță zero față de turiștii care nu respectă legea. Vor aplica amenzi și vor patrula permanent pe plajă.

Prima alertă prin 112 a venit vineri seara, în jurul orei 19.30, din Costinești. Se înecase un turist de 43 de ani, din București. S-a intervenit imediat, însă echipajele de la ISU și Serviciul Județean de Ambulanță Constanța nu l-au mai putut salva.

”La locul solicitării s-a deplasat un echipaj SMURD B și un echipaj SAJ cu medic. A fost găsit un pacient în stop cardio respirator, s-a efectuat protocol de resuscitare dar din păcate fără un rezultat favorabil. Pacientul a fost declarat decedat”, a declarat dr. CLAUDIA TATARICI, purt de cuv SAJ Constanța 

Nu a trecut o jumătate de oră și alte două vești rele au venit, concomitent, de la Vama Veche și Eforie Nord. Doi turiști dispăruseră în valuri.

”Am fost solicitati sa intervenim prin apel unic la 112, în Vama Veche la Golful Pescarilor. La caz s-au deplasat SMURD Vama Veche și targa Mangalia. Colegii au constata că nu se mai vedea în mare iar la căutări au plecat 3 scafandrii. În același timp, la Eforie Nord, la Steaua de mare un bărbat a dispărut în valuri, la caz s-au deplasat ambarcațiunea CBRN și 7 scafandrii”, a declarat lt. ANAMARIA STOICA, purt. de cuv ISU Dobrogea 

Turistul înecat la Eforie intrase în apa cu alți trei tineri ca să salveze un alt turist ce intrase în apa cu fiica lui după plecarea salvamarilor. Printre salvatori este și Cristian, un tânăr care nu s-a gândit că-și pune viața în pericol.

”Am auzit după mal săriți că se îneacă. În apă erau un domn cu o fetiță. Am intrat eu și alți trei băieți, am scos copilul, tatal copilului a iesit singur, iar dintre noi salvatorii 4 doar trei am iesit, a ramas doar domnul care era turist. Ne-am dus din nou dupa el, am zic ca intru pe sub val si l-am vazut la doi metri si cand l-am vazut ca se duce cu capul al fund si nu l-am mai vazut”, CRISTIAN, salvator 

Până târziu în noaptea au fost căutate persoanele dispărute, fără succes. Sâmbătă și duminică, scafandrii au reluat căutările celor doi dispăruți la Eforie și Vama Veche.

”Din păcate persoana de la Eforie a fost scoasă de valuri la mal și a fost declarata decedata. În continuare este căutată persoana de la Vama Veche”, a declarat lt. ANAMARIA STOICA, purt. de cuv ISU Dobrogea 

În cazul bărbatului care s-ar fi înecat în Vama Veche, reprezentanții pompierilor spun că este vorba despre o alertă falsă, iar căutările s-au oprit. În urma tragediilor de pe litoral din ultimele zile, oamenii legii pun piciorul în prag. Polițiștii au anunțat toleranță zero față de cei care nu respectă legea. Au fost aplicate deja amenzi, iar oamenii legii vor patrula permanent pe plaje, mai ales atunci când este arborat steagul roșu.

În plus, polițiștii și jandarmii încearcă să le explice turiștilor riscurile la care se expun atunci când se aventurează în mare. Unii dintre ei au înțeles ca viata este mai importanta și rămân pe mal. Cei mai multi insa nu mai rezista și înfrunta valurile însă isi pun astfel în pericol viata. A lor și a celor care intra sa ii salveze.

Numai în ultima săptămână, 8 persoane și-au pierdut viața în valuri, în stațiunile de pe litoralul românesc.

Actualitate

Două spectacole ale Teatrului de Stat Constanța în selecția Festivalului Național de Teatru 2024

Published

on

Astăzi a fost anunțată selecția de spectacole a Festivalului Național de Teatru 2024, ediția cu numărul 34, iar Teatrul de Stat Constanța va fi prezent în festival cu două spectacole: „10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA” de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu și „A DOUĂSPREZECEA NOAPTE” de William Shakespeare, regia Andrei Șerban.

Echipa curatorială a festivalului este formată din cronicarii teatrali Mihaela Michailov, Călin Ciobotari și Ionuț Sociu, care au vizionat peste 250 de spectacole din România, Republica Moldova, Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Polonia, Portugalia și Serbia. 31 de spectacole din România au fost selectate în FNT 2024 și cinci spectacole sunt invitate din străinătate.

Este al patrulea an consecutiv în care Teatrul de Stat Constanța își demonstrează relevanța în  contextul teatral românesc contemporan inclusiv prin prezența în Festivalul Național de Teatru, cel mai important eveniment al breslei. În 2023 a fost selectat spectacolul „Seaside Stories” în regia lui Radu Afrim, în 2022 – „8 tați”, regia Irisz Kovacs și în 2021 – „Doi tineri din Verona”, regia Alexandru Mâzgăreanu.

Festivalul Național de Teatru este un program permanent al UNITER, inițiat în anul 1990 și finanțat de Ministerul Culturii și Primăria municipiului București. Ediția 34 se va desfășura în perioada 18 – 27 octombrie 2024, în capitală.

10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL MAMAIA

de Gabriel Sandu

Regia: Elena Morar și Gabriel Sandu

Scenografia, video, lighting design: Miruna Croitoru

Sound design și adaptare muzicală: Alexandru Neș

Coregrafie: Stela Cocârlea

Pregătire muzicală: Inga Postolache

Asistență scenografie: Nicoleta Ivan

DISTRIBUȚIA: Mirela Pană, Liliana Cazan, Ramona Niculae, Dana Dumitrescu, Ecaterina Lupu, Luiza Martinescu, Cristiana Luca, Lucian Iftime, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea Florin Aioane, Laura Iordan.

A DOUĂSPREZECEA NOAPTE

de William Shakespeare

Adaptare de Daniela Dima și Andrei Șerban

Regia: Andrei Șerban

Regizor asociat: Daniela Dima

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Lighting design: Cristian Niculescu

DISTRIBUȚIA: Andrei Bibire, Cristiana Luca, Theodor Șoptelea/ Vlad Lință, Iulian Enache, Mihaela Velicu, Liviu Manolache, Ecaterina Lupu, Cătălin Bucur, Marian Adochiței, Ștefan Mihai, Alina Manțu, Georgiana Mazilescu, Florentin Roman.

Continue Reading

Actualitate

Anunț important pentru călători: o stație a fost mutată

Published

on

Stația Parcul Tăbăcărie de pe Linia 102, în direcția Delfinariu, a fost mutată cu aproximativ 50 de metri spre strada Primăverii.

„Deoarece adăpostul de călători a rămas deocamdată în vechea locație a stației, le recomandăm călătorilor să aștepte autobuzul în zona unde a fost realizat marcajul pentru stație și unde se află caseta albastră cu sigla CT BUS”, au transmis reprezentanții CT BUS.

Continue Reading

Actualitate

„Constanța Coffee Break”, continuă

Published

on

Bulevardul Tomis redevine și în acest weekend locul preferat al constănțenilor și turiștilor, care pot să redescopere frumusețea arhitecturală a orașului și se pot bucura de momente de inspirație și relaxare alături de cei dragi.

Ne plimbăm, facem sport, socializăm, ne răsfățăm cu o cafea sau ne răcorim cu o înghețată pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între Capitol și Miga. Zona pietonală va fi cuprinsă de o atmosferă energizanță.

„Dacă vreti să faceți parte din această poveste frumoasă, vă invităm alături de noi! Artiștii, cluburile sportive sau ONG-urile, toți creatorii de frumos se pot adresa Direcției Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanța, la numărul de telefon 0241485893 sau pe adresa de e-mail: evenimente@primaria-constanta.ro”, au transmis autoritățile.

Continue Reading

Actualitate

Acțiune de donare de sânge, la Năvodari

Published

on

Primăria Orașului Năvodari și Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează o nouă acțiune de donare de sânge la Năvodari.

O echipă mobilă va fi prezentă, sâmbătă, 3 august, în intervalul orar 08.30-13.30, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă din cadrul Direcției Asistență Socială, Str. Sănătății, nr. 2 (lângă Taxe și Impozite). La acțiunea de donare din 3 august sunt așteptați atât locuitorii orașului Năvodari, precum și cei din localitățile învecinate, care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional.

Persoanele care vor efectua o donare completă vor beneficia de zi liberă de la locul de muncă în ziua donării, alocație de hrană sub forma unui card în valoare de 280 LEI, decontarea cheltuielilor de transport în ziua donării pentru cei care au domiciliul în altă localitate.

Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani, cu greutate peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită virală de tip B sau C, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă, boli autoimune. Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să prezinte adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, care să ateste că nu suferă de nicio afecțiune care ar contraindica donarea de sânge. Toți donatorii de sânge sunt rugați să prezinte în ziua donării un act de identitate valabil.

Persoanele care doresc să doneze sânge sunt rugate să se programeze la numărul de telefon 0786.821.750, de luni-vineri, în intervalul orar 09.00-16.00.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222