Tenorul Mario Frangoulis cântă în premieră în România la Sala Palatului, pe 20 aprilie, într-un concert extraordinar alături de Orchestra Simfonică București.
Un tenor cunoscut, cu un registru vocal impresionant și o tehnică excelentă, un artist clasic crossover care se bucură de un fenomenal succes pe întreg mapamondul, cu 19 albume în palmares și peste 7 milioane de copii vândute în întreaga lume, Mario Frangoulis cucerește publicul cu fiecare concert.
Născut în Africa și crescut în Grecia, Mario Frangoulis a studiat în Marea Britanie, la Londra. Era încă elev la London’s Guildhall School of Music când Sir Andrew Lloyd Webber l-a distribuit în rolul lui Raoul din „Fantoma de la Operă”, performanță ce i-a adus aplauzele publicului și laudele criticilor. Și-a descoperit înclinația către operă odată cu spectacolul “The King and I” de Rodger și Hammerstein, alături de legendara soprană americană Barbara Cook și Orchestra BBC sub bagheta lui Wally Harper.
A urmat câștigarea bursei Maria Callas și a concursului Pavarotti, care i-au deschis drumul spre Italia pentru a studia cu tenorul Carlo Bergonzi.
A continuat să-și cultive talentul la faimoasa școală de muzică Juilliard din New York, studiind cu soprana Dodi Protero sub îndrumarea lui Marilyn Horne. Cariera sa a decolat spectaculos însă abia după ce a ajuns în atenția lui Peter Gelb, șeful casei de discuri Sony Classical, actualmente director artistic al Metropolitan Opera din New York.
De-atunci și până acum, MarioFrangoulis a lansat nu mai puțin de 19 albume și a vândut impresionanta cifră de 7 milioane de copii în întreaga lume. A început în 2002 cu albumul “Sometimes I Dream”, urmat la patru ani distanță de „Follow Your Heart”. Ambele discuri l-au propulsat pe primele poziții în clasamentul Billboard al celor mai buni artiști de clasic crossover din întreaga lume (# 2 și # 3, în imediata vecinătate a unor nume precum Andrea Bocelli și Josh Groban timp de peste 50 de săptămâni).
În 2011 a fost votat Best Male Classical Crossover Artist, o recunoaștere globală pe deplin meritată.
De-a lungul carierei sale, MarioFrangoulis și-a folosit atât talentul ca solist, cât și ca actor: de la Tony din „West Side Story” la La Scala din Milano la Alfred Drake în muzicalul „Kiss Me Kate” al lui Cole Porters. Varietatea registrelor stilistice pe care le acoperă nu se oprește aici: a intepretat piesa “So In Love” în filmul „De Lovely” alături de pop icon-ul Lara Fabian, a readus la viață tragedii antice grecești cu roluri epice precum Dionysus, Achilles (în timpul Jocurilor Olimpice de la Atena din 2004) și a ridicat în picioare publicul în amfiteatre legendare precum teatrul antic Epidaurus din Grecia (monument UNESCO) sau teatrul Pergamon din Turcia cu interpretarea lui Prometeu.
În 2016, Mario Frangoulis străbate Asia în turneu cu Sarah Brightman – 24 de concerte în Japonia, Coreea de Sud, China și Taiwan. 2017 a marcat lansarea albumului său „Ark”, cu duete grecești, și turnee în 25 de orașe din Grecia și Cipru, culminând cu un concert fabulos la Acropolis alături de Angela Gheorghiu.
Evenimentul cultural „Maria, Regina României, gânduri către țară”, organizat de Lions Club Carsium-Hârșova, în parteneriat cu Lions Club Constanța, care va avea loc pe data de 28 Martie.
Evenimentul, unic pentru județul Constanța, se concentrează pe texte din Memoriile și Jurnalele Reginei Maria, iar vocea, baritonul, vioara și pianul vor îmbina armonios muzica și poezia. Vom avea bucuria de a urmări actori și artiști de excepție, recunoscuți la nivel internațional, precum Roxana Lupu, Nicholas Lupu, Alex Penescu, Daniel Mihai și Anta Agavriloae, care vor da viață povestirilor regale.
La finalul spectacolului, Lions Club Carsium-Hârșova va acorda un premiu de excelență unui copil special din orașul Hârșova, care s-a remarcat prin rezultate excelente la învățătură. Această recunoaștere va fi o ocazie de a-i onora și celebra alături de dumneavoastră munca depusă, încurajând, în același timp, toți copiii să își urmeze visurile și să depășească orice obstacol.
Acest spectacol deosebit are loc pentru prima dată în județul Constanța. Accesul în cadrul evenimentului se face în mod gratuit, fără bilete, în limita locurilor disponibile, însă donațiile participanților vor contribui la bursa de excelență pe care ne propunem să o acordăm și ne ajută enorm în demersurile noastre de a promova cultura și educația de calitate.
Evenimentul va avea loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța, pe data de 28 Martie, la ora 18.30.
Editura Contra Mundum lansează joi, 30 martie, antologia Poveștiri Rusești de Paști, în prezența Părintelui Ilarion Dan. Evenimentul va avea loc la Curtea Brâncovenească (strada Vasile Lupu, nr. 43-45, din Constanța) începând cu orele 18:00.
Volumul lansat de editura Contra Mundum conține o antologie unică a celor mai frumoase povești de Paști aparținând marilor scriitori ruși precum Feodor Dostoievski, Nikolai Leskov, Anton Cehov sau Alexandr Kuprin.
Volumul cuprinde și evocări tulburătoare ale Paștelui în închisorile comuniste, amintiri mișcătoare ale felului în care se trăia Paștele în vremea ultimului țar, scrise de autori precum Vasilii Nikiforov-Volgin, alături de scrieri în premieră ale Marinei Țvetaeva sau Zinaida Ghippius, toate într-un volum unic și de neratat pentru cei care iubesc literatura clasică rusă.
Contra Mundum este o editură de orientare conservatoare care și-a asumat lansarea pe piața românească a cărților care vin în opoziție cu „mainstream”-ul, cu „spiritul vremii”. Cititorii vor găsi, printre altele, volume de gândire conservatoare, în colecția „Reacționarii” (G.K. Chesterton, Theodore Dalrymple, Joseph Sobran sau Rod Dreher), dar și manuale școlare clasice pentru părinții care vor să-și formeze copiii mai bine decât o face sistemul educațional actual.
Dacă pe timpuri şezătorile se făceau pe la casele gospodarilor, mai des în zilele de iarnă, unde se adunau fetele să-şi arate măiestria mâinilor dibace la împletit şi croşetat, azi Uniunea Democrată Turcă din România – Sucursala Constanta a fost gazda atelierului de tradiții şi obiceiuri.
Aşa ori altfel, încearcăm să păstram tradiţia şi să o promovăm. La atelierul organizat astăzi, au fost prezentate confecționarea plăpumilor, măiestria împletitului, cusutul mărgelelor a croşetatului, pană la pasiunea de a tricota păpuşi. Odată ce s-a păşit în sediul sucursalei,aveai impresia că ai intrat într-o lume de basm. S-a participat la o activitate creativă care a trezit amintiri frumoase din zilele tinereţii.
Atelierul a fost organizat de Sucursala Constanta în colaborare cu Comisia de cultură ,prof.Serin Turkoğlu, Comisia de Tineret “M. K. Atatürk”, precum şi de coordonator activităţi de patrimoniu etnofolcloric, prof. Melek Osman.
Felicitări pentru rezultatele bune obținute de elevii Comunității Elene “Elpis” din Constanța la etapa județeană a Olimpiadei de Limbă Neogreacă, desfășurată pe data de 11 martie 2023.
Felicitări și cadrelor didactice Eleni Guriotis si Angelica Opaiț pentru pregătirea acestor elevi minunați.
Participanții au fost :
A1 Gimnaziu
Irene Julia Mircea- clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială Nr. 30 ” Gheorghe Ţiţeica” Constanţa
Sara- Violeta Tudor- clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială Nr. 37 Constanţa
A2
Naomi Laura Badeliţă- clasa a XI-a, Liceul Teoretic “Traian”
Ana- Maria Monea- clasa a XI-a, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Constanţa
Sophia Ana Teodoru- clasa a XII-a, Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” Constanţa
Erin Curti- clasa a IX-a, Liceul Teoretic “Ovidius” Constanţa
Georges Alexandru Teodoru- clasa a XI-a, Liceul Teoretic “George Călinescu” Constanţa
Charalampos Chalkiadakis- clasa a XII-a, Colegiul Naţional “Carol I”
B2
Georgios Papalexandrou- clasa a XII-a, Coleiul Naţional “Mihai Eminescu” Constanţa
Avem un lot puternic, copii de excepție ce sigur ne vor aduce rezultate, și vor ridica acest oraș minunat prin efortul lor. Succes tuturor elevilor calificați la etapa Națională ce va avea loc la începutul lunii aprilie în Constanța.
Continuând vizita pe acest site, acceptați termenii și condițiile noastre și utilizarea cookie-urilor pentru a vă oferi conținut și servicii adaptate intereselor dvs.AcceptRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.