Connect with us

Sanatate

Sute de pacienţi au primit îngrijiri medicale, în prima zi din an

Published

on

1413 persoane au beneficiat de servicii medicale de urgenţă, în cadrul Unităţii Primiri Urgenţe a SCJU Constanţa, începând cu ziua de sâmbătă, 31 ianuarie, şi până în această dimineaţă (496 copii, 917 adulţi).  Dintre aceştia, după toate investigaţiile şi consulturile necesare, 271 au rămas internaţi.

In noaptea de Revelion, s-au prezentat la Unitatea Primiri Urgenţe 148 persoane.  Toţi pacienţii au fost investigaţi, cele mai multe cazuri, 120, fiind redirecţionate pe codul verde. In noaptea dintre ani au fost internaţi 47 de pacienţi, cei mai mulţi în secţia clinică Pediatrie (22).

Un număr dublu de prezentări a fost înregistrat în prima zi din an. 323 pacienţi au fost preluaţi de personalul UPU în 12 ore, pe 1 ianuarie (26-27 pacienţi/oră). In urma investigaţiilor şi a consulturilor necesare, 41 dintre aceştia au fost spitalizaţi.

Incă 175 de persoane au fost înregistrate la UPU în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, când, în urma investigaţiilor de specialitate, 29 de pacienţi au fost internaţi.

Flux crescut de pacienţi a fost înregistrat şi ieri, 2 ianuarie. 352 de persoane s-au prezentat la Unitatea Primiri Urgenţe în 12 ore, fiind consultate şi investigate în funcţie de afecţiunile pe care le prezentau.

In total, în această perioadă de 72 de ore, SCJU Constanţa a avut capacitatea de a efectua investigaţii imagistice si de laborator 24/24, 7/7  fapt ce a determinat ca şi pacienţi de la alte unităti medicale să fie redirectionaţi aici.

Cele mai multe internări în această perioadă au fost în secţiile Pediatrie (63), Cardiologie (24), Neurologie (21) şi Obsterică Ginecologie 1 şi 2 (16, 24).

Primul nou născut din cadrul SCJU Constanţa este un băieţel care venit pe lume în noaptea de Revelion, în jurul orei 2. Alţi 12 copii s-au născut la Spitalul Judeţean Constanţa pe 1 Ianuarie (6 băieţi şi 6 fete).

Actualitate

Luna de conştientizare cu privire la cancerul de sân – octombrie 2024

Published

on

Luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân, celebrată în octombrie în fiecare an, aduce în atenție cancerul mamar, patologie care poate să apară la femeile de orice vârstă, chiar dacă nu au niciun factor de risc. Cel mai mare număr de cazuri se înregistrează în rândul femeilor în vârsta între 50 şi 69 de ani. Conform statisticilor, aproximativ 11.43% dintre cazurile de cancer de sân din Europa, apar la femei cu vârsta sub 44 de ani; 54% apar la vârsta de 45-69 de ani, iar restul cazurilor la femeile peste această vârstă.

Riscul de apariție a bolii este reprezentat de: gen (simplul fapt de a fi femeie), înaintarea în vârstă, obezitate, consum de alcool, antecedentele familiale de cancer de sân, antecedentele de expunere la radiații, vârsta la care a debutat menstruația și vârsta la prima sarcină, consumul de tutun și terapia hormonală postmenopauză.

Incidența cancerului crește cu vârsta, odată cu creșterea riscurilor pentru anumite tipuri de cancer, la care se adaugă mecanismele de reparare celulară care tind să fie mai puțin eficiente pe măsură ce o persoană îmbătrânește.

Cancerul este a doua cauză de deces la nivel mondial, reprezentând aproape 10 milioane de decese anual. Cele mai frecvente cancere sunt cancerele de sân, plămân, colon, rect și prostată .

Conform datelor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC) din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel mondial, în anul 2020, cancerul de sân a devenit cel mai frecvent tip de cancer (2.26 milioane de cazuri,11,7%) depăşind cancerul pulmonar (2,20 milioane, 11,4%). În același an, s-au înregistrat 685.000 decese prin cancer de sân.

La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer de sân în ultimii 5 ani, ceea ce îl face cel mai răspândit cancer din lume. La nivel global, la femei, există mai mulți ani de viață pierduți, ajustați în funcție de dizabilitate (DALY) datorită cancerului de sân decât orice alt tip de cancer.

În Europa 27, potrivit Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului, în 2022, cancerul de sân a reprezentat cel mai frecvent tip de cancer la femei din regiunea OMS Europa (557.532 cazuri noi, 12,51% din toate cazurile noi de cancer diagnosticate în Europa şi 26,4 din cazurile de cancer la femei).

Conform Eurostat, numărul deceselor prin cancer de sân a crescut în perioada 2012-2020 cu 6.14%. România a înregistrat în această perioadă o creștere de 10.75% a cazurilor de cancer de sân . În 2022, în UE, cancerul de sân a dus la un număr de decese de aprox. 144.439, cu o mortalitate standardizată în funcție de vârstă de 14.8‰oo .

În perioada 2011‐2020, incidenţa cancerului de sân a scăzut de la 57,5‰00 femei în 2011, la 54,1‰00 femei în 2020. Incidența prin cancer mamar la femei, în anul 2020, pe medii, a fost mult mai mare în urban (63,3‰00 femei) decât în rural (42,6‰00 femei) și față de media pe total țară (54,1‰00 femei). Analizând în dinamică mortalitatea prin cancer de sân la femei, se constată un trend ușor ascendent, de la 27,2‰00 femei în 2011, la 30,7‰00 femei în 2020.

În România, în 2022, potrivit ECIS – European Cancer Information System, s-au înregistrat:

-12685 cazuri noi de cancer de sân, cu o incidență standardizată pe grupe de vârstă de 69.4‰oo

-3877 decese prin cancer de sân, cu o mortalitate standardizată pe grupe de vârstă de 16,6‰oo

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă screeningul organizat populațional, prin mamografie, adresat populației feminine cu vârste între 50 și 69 de ani, pentru că, în acest interval de vârstă, incidența este cea mai mare.

Campania încurajează femeile cu vârste peste 40 de ani, să discute cu medicii despre factorii de risc proprii faţă de cancerul mamar.

Aproximativ 1/3 din decesele prin cancer sunt cauzate de consumul de tutun, indicele de masă corporală ridicat, consumul de alcool, consumul scăzut de fructe și legume și lipsa de activitate fizică.

Prin adoptarea măsurilor Codului European de Luptă Contra Cancerului, se poate reduce riscul individual de boală, iar la nivel populațional, peste 40% dintre cancere ar putea fi evitate:

Nu fumați! Evitați fumatul acasă.

Luați măsuri pentru a avea o greutate corporală sănătoasă.

Limitați consumul de alcool.

Alăptarea reduce riscul de cancer al mamei. Dacă puteți, alăptați-vă copilul.

Fiți activ fizic în viața de zi cu zi.

Evitați expunerea la radiații.

Participați la programele de screening organizat pentru: cancerul mamar (femei între 50 și 69 de ani), cancerul de col uterin (femei între 24 și 64 de ani) și cancerul colorectal (femei şi barbați între 50 și 75 de ani).

Sloganul campaniei este: „Depistează.Tratează.Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”

Grupurile țintă ale campaniei sunt: femeile cu vârsta de 50-69 de ani, profesioniștii din sistemul de sănătate și populația generală.

Suportul metodologic al campaniei este asigurat de către Institutul Național de Sănătate Publică, iar la nivel județean campania este implementată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Constanţa.

Continue Reading

Actualitate

Românii „bătătoresc cărarea” online către medici

Published

on

Apetitul românilor pentru utilizarea tehnologiei în activități de zi cu zi este în creștere, fapt confirmat și de cifrele de consum în ceea ce privește programările la medic. Numărul programărilor la medic făcute online, fără interacțiunea cu departamentele de call-center ale clinicilor se regăsește pe un trend ascendent de la un an la altul, în creștere cu 20 % în 2023 față de 2022 potrivit Docbook, primul marketplace medical din țară. De la lansare până în prima jumătate a anului, platforma a înregistrat peste 500.000 programări online, la nivel național.

În topul celor mai accesate specialități la nivel național prin marketplace-ul Docbook se regăsesc ginecologia, neurologia și cardiologia. Dacă ne raportăm la adresabilitate, în 2023 s-a constatat un interes mai mare pentru domeniul geriatriei, unde creșterea este spectaculoasă, de 700%, dar și pentru kinetoterapie (333%) și psihologie (133%). O creștere considerabilă se înregistrează și în zona de imagistică medicală, unde solicitările pentru efectuarea unui RMN au fost cu 28% mai multe.

”Platforma a fost lansată într-o perioadă în care accesul pacienților la medici era greoi, programările se făceau exclusiv prin call-center și se utilizau chiar și liste de așteptare la care pacienții nu aveau acces. Scopul principal de atunci a fost de a-i ajuta pe români să își rezolve rapid problemele medicale. Astăzi putem să conchidem că ne-am atins primul obiectiv  pentru că, prin Docbook, pacienții vizualizează direct sloturile libere din programul medicilor de peste tot din țară și pot alege în orice moment varianta optimă pentru ei, ceea ce face ca platforma noastră să fie un instrument la care revin cu încredere. Într-o notă relaxată putem spune că de la înființarea platformei și până astăzi, s-au rezervat peste 179.000 ore în programul medicilor, echivalentul a 22.317 zile lucrătoare sau 90 de ani. În acest fel, Docbook trece într-o altă etapă- aceea de a-și consolida poziția de instrument de utilitate pentru întreaga familie”, a explicat Tiberiu Ștefan, CEO Docbook.

În același timp, în 2024, peste 55% dintre utilizatori au găsit disponibilitate în programul specialiștilor selectați într-un interval de maximum 96 ore. De ajutor este și faptul că utilizatorii au acces la zeci de mii de review-uri reale, ceea ce îi determină să finalizeze programarea. Datele noastre arată că 77% utilizatori consultă recenziile de pe platformă înainte de a se programa la un medic.

Statisticile Docbook arată o schimbare semnificativă în comportamentul utilizatorilor. Numai anul trecut au fost cu 20% mai multe programări la specialitățile pediatrice, cu 8% mai mulți pacienți cu probleme cardiace și cu 62% mai mulți pacienți cu probleme emoționale.

În topul pe județe, adresabilitatea a crescut în special în orașele mici: Alba – 517%, Vaslui – 333%, Dâmbovița – 220%, Argeș – 207%, Vâlcea – 193%, Teleorman – 180% și Tulcea – 174%.

În ceea ce privește modalitatea de plată, odată cu listarea în platformă a mai multor servicii medicale deconatate prin Casa de Asigurări de Sănătate, în 2023 utilizatorii au programat de aproape 3 ori mai multe vizite la medic cu bilet de trimitere. Chiar și așa, 90% din cei care folosesc platforma Docbook preferă serviciile medicale cu plată.

Valoarea bonului mediu de consum a crescut în 2024 față de 2018 cu aproximativ 70%, de la 175 lei la 310 lei, anul acesta. În același timp, cel mai mare bon de consum înregistrat în marketplace-ul Docbook a avut valoarea de 5500 de lei și a reprezentat contravaloarea unor investigații imagistice.

Despre Docbook

Docbook este prima și cea mai mare platformă digitală de servicii medicale pentru adulți și copii din România, ce are misiunea de a intermedia accesul la toată gama de servicii medicale (consultații, analize, investigații imagistice, tratamente etc.). Prin intermediul Docbook pacienții pot găsi rapid medicul, serviciul medical și locația, iar programarea se realizează foarte simplu, în doar câteva minute.

Docbook reunește în prezent 7.500 medici din peste 225 orașe.

Continue Reading

Actualitate

Descoperă importanța fitness-ului pe timp de vară cu World Class

Published

on

Chiar dacă zilele de caniculă sunt greu de suportat, trebuie să găsim în noi resurse pentru a ne menține în formă maximă. Vremea va fi mereu schimbătoare, dar singura soluție este adaptarea și găsirea celor mai bune soluții de a depăși perioadele cu temperaturi ridicate.  Vara este anotimpul ideal pentru a adopta un stil de viață activ și sănătos. Zilele sunt mai lungi așa că avem mai mult timp pentru a integra fitness-ul în rutina noastră de zi cu zi. Iar acest lucru este cel mai simplu de îndeplinit, cu un abonament la o sală sau la o rețea de cluburi de fitness.

În cluburile World Class din Constanța ai acces la o varietate de clase de group fitness care îți pot aduce mai multă energie vara aceasta. Mai jos, vom vedea cum putem transforma sezonul estival într-o experiență revigorantă pentru tine.

Beneficiile Fitness-ului pe Timp de Vară

  1. Îmbunătățirea Sănătății Fizice și Mentale –  Potrivit studiilor, exercițiile fizice regulate îmbunătățesc sănătatea cardiovasculară, cresc rezistența musculară și contribuie la o stare generală de bine. Conform American Heart Association, activitatea fizică moderată timp de cel puțin 150 de minute pe săptămână poate reduce riscul bolilor de inimă și al diabetului de tip 2. Pe lângă beneficiile fizice, sportul eliberează endorfine, cunoscute ca “hormoni ai fericirii”, care ajută la reducerea stresului și anxietății.
  2. Gestionarea Greutății Corporale – Vara este perioada perfectă pentru a te concentra pe obiectivele tale de fitness și pentru a-ți menține sau îmbunătăți forma fizică. Participarea la clasele de fitness poate ajuta la arderea caloriilor și la creșterea masei musculare. Conform unui studiu publicat în Journal of Obesity, exercițiile fizice combinate cu o alimentație sănătoasă sunt esențiale pentru pierderea în greutate și menținerea rezultatelor pe termen lung.
  3. Creșterea Energiei și Vitalității – Activitatea fizică regulată te ajută să îți menții nivelul de energie ridicat. Exercițiile fizice stimulează circulația sângelui și îmbunătățesc funcționarea sistemului cardiovascular, ceea ce contribuie la creșterea nivelului de energie și la reducerea oboselii.

Începe-ți călătoria ta de Fitness la World Class City Park Constanța

Ești din Constanța și nu știi unde să te antrenezi? Situat în cel mai modern centru comercial din Constanța, World Class City Park se întinde pe o suprafață de peste 1.700 m2 și este dotat cu o sală de sport cu echipamente de ultimă generație, un studio de aerobic și un studio modern de cycling.

Te poți bucura de zona de functional training, dotată cu cele mai noi accesorii de fitness, precum TRX, Bulgarian Bags și Core Bags. Pentru momentele de deconectare te poți relaxa la piscina semiolimpică sau la sauna uscată.

Ce mai aștepți?! Vara aceasta, investește în sănătatea ta și bucură-te de beneficiile unei vieți active alături de World Class. Alătură-te comunității World Class și fă primul pas către o viață mai sănătoasă și mai activă. Află mai multe pe www.worldclass.ro

Continue Reading

Actualitate

Sub semnul excelenței: Techirghiol marchează 125 de Ani de Balneologie și găzduiește al 47-lea Congres Mondial al Societății Internaționale de Hidrologie Medicală și Climatologie-ISMH

Published

on

Acest congres aduce împreună experți de renume internațional și celebrează legătura profundă dintre tradiția balneară românească și inovațiile moderne în tratamentele naturiste.

Suntem mândri să anunțăm că România, un loc încărcat de tradiție și inovație în domeniul balneologiei, va găzdui acest eveniment științific internațional ISMH 2024 în pitorescul oraș al Dobrogei -Techirghiol. Această manifestare consolidează poziția României pe harta mondială a balneologiei și demonstrează angajamentul continuu față de avansarea științei și îmbunătățirea sănătății și bunăstării la nivel global. Aceasta este încă o ocazie de a arăta lumii bogăția naturală și patrimoniul științific al României, întărindu-ne reputația de destinație de top pentru turismul de sănătate și wellness.

Celebrarea a 125 de ani de activitate neîntreruptă la Techirghiol va începe cu un omagiu adus tradiției și excelenței în balneologie și medicină, oferind un spațiu de recunoaștere a importanței Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol în domeniul medical și terapeutic.”, declară Elena-Roxana Țucmeanu, manager Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol.

Congresul ISMH 2024 va reuni specialiști de renume din mai multe țări: Japonia, Turcia, Franța, Germania, Spania, Portugalia, Italia, Nigeria, Ungaria, Serbia, SUA, Cuba și Suedia, subliniind importanța cooperării internaționale extinsă în hidrologie medicală și climatologie.

Pentru Congresul Mondial ISMH 2024, care se va desfășura pe parcursul a cinci zile, în perioada 21-25 mai 2024, la Techirghiol, vor fi abordate o serie variată de teme în domeniul balneologiei și medicinei de recuperare. În cadrul lucrărilor, specialiștii vor explora și dezbate utilizarea factorilor terapeutici naturali, cum ar fi talasoterapia, hidroterapia/balneoterapia și inhaloterapia, împreună cu beneficiile clinice pentru o gamă largă de afecțiuni, de la boli musculoscheletale la condiții neurologice și cardiovasculare.

Un alt punct de interes va fi mecanismul de acțiune al factorilor terapeutici naturali și metodologia de investigație a acestora. De asemenea, va fi discutată integrarea tehnologiei și inteligenței artificiale în balneologie pentru optimizarea tratamentelor și personalizarea planurilor terapeutice, precum și utilizarea realității virtuale pentru simularea mediilor terapeutice naturale.

Congresul va aborda și subiecte de actualitate precum schimbările climatice și impactul lor asupra practicilor de balneoterapie, gestionarea și economia în domeniul balnear, precum și viziuni asupra tratamentului post-COVID în balneologie. Aceste sesiuni vor oferi o platformă pentru discuții aprofundate și schimb de cunoștințe între experți internaționali, contribuind la avansarea științei și practicii în domeniul balneologiei și recuperării medicale.

Un moment deosebit al congresului va fi lansarea unui impresionant Ghid Corolar Monografic dedicat balneoclimatologiei, balneoterapiei, crenoterapiei și climatoterapiei. Acest ghid reprezintă o realizare majoră, aducând împreună cunoașterea acumulată și inovațiile recente în domeniu, cu un conținut calitativ și cantitativ remarcabil. Lucrarea va servi ca o resursă esențială pentru practicieni și cercetători, oferind noi perspective și metodologii avansate în tratamentele naturale. Un astfel de ghid detaliat extins pe 700 de pagini nu a mai fost publicat din anul 1986.

Astfel, acest Congres nu doar că aduce în prim-plan tradiția și inovația în balneoterapie, dar evidențiază și dedicarea specialiștilor care au contribuit la elaborarea acestui ghid comprehensiv.

Ceremoniile de deschidere vor avea loc în data de 21 mai 2024 și respectiv 23 mai 2024, între orele 10:00 și 12:00, la sediul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol din strada dr. Victor Climescu nr. 34-40, în incinta Pavilionului Băi Reci.

Pentru detalii suplimentare despre programul congresului vizitați site-ul oficial al evenimentului https://bioclima.ro/ISMH2024.

 

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222