Connect with us

Actualitate

Sunset Sea-mphony, regal muzical! Spectacolele din faţa Cazinoului se bucură de un veritabil succes

Published

on

Serile pe litoral nu înseamnă doar cluburi, muzică electronică şi petreceri până la răsărit. Turiştii se pot delecta în acest sezon estival cu muzică romanească de cea mai bună calitate. Aflat la cea de-a doua ediţie, proiectul “Sunset Sea-mphony” reuşeşte să strângă în fiecare seară, în faţa Cazinoului sute de melomani, turişti şi constănţeni deopotrivă.

Orchestra din Cluj interpretează piese celebre din repertoriul unor artişti precum: Gil Dobrică, Dan Spătaru, Maria Tănase ori Gabriel Dorobanţu, dar și melodii ale trupelor Holograf, Voltaj, Zdob şi Zdub sau Phoenix.

“Constănţenii vor avea parte de 24 de seri de concerte, de spectacole. În fiecare seară, de la 19.30 până la ora 21.00 vom fi aici pentru dvs. cu un repertoriu special pregătit pentru a sărbători Centenarul Marii Uniri.”, declară GEORGIANA RUSU, organizator

Sute de constănțeni şi turişti, de la cele mai fragede vârste şi până la cei trecuţi de a doua tinereţe au asistat la concert. Unii au venit special, alții au auzit muzica și s-au oprit pentru a asculta.

“Apreciem şi muzica bună, şi dansatorii, tot . Foarte frumos! Este şi peisajul foarte frumos.”, spune un turist

“Se potriveşte muzica cu decorul ? Da, da, chiar foare bine ! E şi atmosfera plăcută, şi nu e cald.”, completează un alt turist

Toate melodiile sunt reorchestrate de către dirijorul Răzvan Metea și sunt interpretate fără amplificare, pentru ca legătura dintre artişti, muzica propriu-zisă și public să fie cât mai puternică.

“Chiar ne-a făcut o deosebită plăcere să ne reîntoarce., Anul trecut am avut o experienţă deosebită şi am fost convinşi că o să fie bine şi că ne vor primi bine. Ne-au şi scris şi pe email, şi pe facebook, şi pe toate canalele media posibile.”, declară dirijorul RĂZVAN METEA

“Cu mult dor am venit şi am aşteptat publicul să vedem cum reacţioneaza la piesele româneşti. Îi aşteptăm în cotinuare să danseze cu noi, să cânte cu noi.”, spune GRAŢIELA ARANYOSI, instrumentist

Proiectul “Simfonii la Malul Mării” s-a născut din dorinţa unor tineri de a oferi turiştilor şi constănţenilor evenimente culturale de calitate. Anul acesta au venit şi cu o surpriză: şase balerini care reuşesc la fiecare spectacol să scoată publicul la dans. Concertele vor continua în fiecare seară până pe 19 august.

sursa foto: Sunset Sea-mphony 2018 – Simfonia Centenarului

Actualitate

Activități de instruire maritimă în zona costieră a României

Published

on

Echipajul puitorului de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”  a participat, în perioada 14-15 aprilie, la Exercițiul „Bizonul Negru 21”, organizat de Forțele Terestre Române, prin activități de asigurare a raionului maritim din proximitatea poligonului Capu Midia, județul Constanța.

Militarii Regimentului 52 Artilerie Mixtă „General Alexandru Tell” au executat trageri de luptă cu sistemele de artilerie către țintele plasate în largul Mării Negre de către marinarii militari români, care în urma desfășurării secvenței de antrenament au cercetat raionul maritim și au transmis indicațiile necesare pentru asigurarea siguranței căilor de navigație în apele naționale.

Exercițiile desfășurate în vederea dezvoltării capacității de reacție în toate mediile de acțiune au ca scop consolidarea stabilității la granițele României, precum și în regiunea extinsă a Mării Negre, în vederea furnizării unui nivel responsabil de apărare națională și colectivă.

sursa foto: Forțele Navale Române

Continue Reading

Actualitate

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a primit aprobare pentru Proiectul POCU, O nouă ȘANSĂ prin educație și formare

Published

on

Inspectoratului Școlar Județean Constanța i s-a aprobat proiectul „O nouă ȘANSĂ prin educație și formare”, astfel în intervalul aprilie 2021- 31 decembrie 2023, la nivelul județului Constanța se vor derula acțiunile specifice proiectului.

Obiectivul general al acestui proiect este creșterea numărului de copii din categoria celor care au părăsit timpuriu școala, care sunt reintegrați în sistemul de educație formală și care finalizează, cel puțin, ciclul aferent nivelului la care sunt reînscriși prin facilitarea accesului la servicii integrate, adaptate nevoilor acestora, de tip A doua șansă.

Prin acest proiect Inspectoratul Școlar Județean Constanța continuă demersurile din proiectele anterioare, de intervenție țintită, în special la nivelul comunităților dezavantajate, atât din mediul urban, dar mai ales din mediul rural din județ.

Obiectivele specifice urmărite pe parcursul proiectului sunt:

-asigurarea accesului la educație pentru un număr de 450 de copii/tineri care nu au absolvit ciclul de învățământ obligatoriu (nivel primar), dintre care minimum 110 de etnie rromă;

-asigurarea accesului la educație pentru un număr de 150 de tineri/adulți care nu au absolvit învățământul obligatoriu (nivel secundar inferior), dintre care minimum 40 de etnie rromă;

-îmbunătățirea competențelor profesionale pentru un număr de 515 persoane (personal didactic, învățământ preuniversitar/personal de sprijin și didactic auxiliar implicate în implementarea măsurilor de prevenire și de corectare a părăsirii școlii) pe componenta de formare A doua șansă (inclusiv competențe specifice pentru integrarea și lucrul cu persoane cu nevoi educaționale speciale);

-asigurarea accesului la servicii integrate de consiliere și orientare a carierei pentru un număr de 600 persoane;

-dezvoltarea unor măsuri inovatoare de reintegrare în sistemul educațional printr-un sistem de screening mobil pentru depistarea și intervenția timpurie în cazurile de părăsire timpurie a școlii.

Rezultatele care se așteaptă în urma finalizării activităților din proiect sunt:

-600 de persoane din județ reînscrise in sistemul de educație și formare;

– 2 programe de tip A doua șansă (1 program nivel primar și 1 program nivel secundar inferior) funcționale la nivelul judetului;

-515 persoane încadrate în categoriile personal didactic/personal de sprijin și auxiliar, echipe de management ale școlilor participante la cursuri de formare în vederea îmbunătățirii competențelor și oferirii de servicii educaționale de calitate, orientate pe nevoile elevilor si ale unei școli incluzive;

– 60 copii/tineri/adulți care obțin o calificare la finalizarea programelor de tip A doua șansă.

„Prin activitățile propuse se urmărește asigurarea sustenabilității pe termen lung a tuturor produselor, după cum urmează: cursurile dezvoltate și livrate profesorilor vor fi integrate în oferta educațională a CCD, ofertă care va fi în permanență actualizată și pusă la dispoziția colegilor din sistem; programa pentru A doua șansă care va fi dezvoltată în cadrul proiectului va fi transferată către toate centrele care vor continua să ofere astfel de programe remediale; unitatea mobilă de screening mobil va continua să fie utilizată pentru pentru a identifica noi cazuri cu risc crescut de părăsire timpurie a școlii; centrele în care vor fi furnizate programele ADS se vor constitui ca centre pilot și centre de resurse pentru comunitățile respective” a declarat Sorin Mihai, inspector școlar general.

Proiectul O nouă ȘANSĂ prin educație și formare se va adresa comunităților din 9 localități, respectiv: Mangalia, Constanța, Ovidiu, Dobromir, Hârșova, Cernavodă, Medgidia, Cobadin, Băneasa, astfel încât să fie acoperită în întregime raza județului și să se permită accesul facil tuturor beneficiarilor.

Continue Reading

Actualitate

Container din Norvegia, încărcat cu deşeuri, depistat în Portul Constanţa

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa au efectuat controlul fizic asupra unui container aflat în Portul Constanţa Sud Agigea, încărcat cu deşeuri.

În urmă cu câteva zile, în urma unor activităţi informative desfăşurate de către poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa au descoperit un container sosit din Norvegia, încărcat cu deşeuri, pentru o firma de pe raza judeţului Brăila care efectua activităţi de import în România.

În urma verificărilor s-a stabilit că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile fiind constituite dintr-un amestec cu deşeuri de aproximativ 14.000 kilograme, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României. În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța învestit în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire de acte nereale şi nerespectarea regimului deşeurilor, mărfurile urmând să fie returnate la expeditor.

Continue Reading

Actualitate

Muzeul de Artă Constanța, își îmbogățește patrimoniul

Published

on

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a semnat dispoziția privind acceptarea unei oferte de donație a patru opere de artă către Muzeul de Artă Constanța.

Cele patru picturi, “Bucătăria Cleopatrei II”, “Nuntă cu pisică neagră”, „Circazieni în peisaj” și “Carnaval folcloric – cortegiul copiilor”, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, au aparținut artistei plastice, poetei, prozatoarei şi traducatoarei, Margareta Sterian. Acestea, au făcut parte din colecția privată a pictorului şi criticului de artă Mircea Barzuca. Apropiat și moștenitorul testamentar al artistei, depozitar al unei arhive imense, Mircea Barzuca a înfiinţat „Fundaţia Margareta Sterian”, iar în colaborare cu Muzeul Literaturii Române, a organizat o expoziţie cu desenele artistei. Tot în memoria marii artiste, Muzeul Naţional de Artă, decernează premiile „Margareta Sterian”, iar una dintre străzile capitalei României îi poartă numele.

„Continuăm munca începută, cu mai bine de două decenii în urmă, de regretata Doina Păuleanu, prin a îmbogăți cultura constănțeană cu noi opere de artă. Margareta Sterian, este unul din numele importante ale generaţiei sale, cu o personalitate complexă și un artist valoros, care, din păcate, a fost apreciată mult prea puțin în timpul vieții. Operele sale, de un inedit aparte, își recapătă locul firesc, pe simezele Muzeului de Artă Constanța. Patru noi opere semnate de marea artistă, au intrat de astăzi în partimoniul instituției noastre de cultură, pe care îl vor îmbogăți atât din punct de vedere artistic, cât și ca valoare. De altfel, acestă donație a domnului Mircea Barzuca, către Muzeul de Artă Constanța, reprezintă dovada faptului că operele marilor artiști au fost, sunt și vor fi păstrate în cele mai bune condiții de către instituția noastră de cultură. Astfel, publicul se poate bucura de frumusețile acestora, mulți ani de acum înainte, așa cum sperăm că se va întâmpla și cu lucrările din colecția Topalu. Mulțumim domnului Mircea Barzuca, pentru gestul neașteptat pe care l-a facut”, a declarat Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

Născută la Buzău, la sfârșitul secolului XIX, artista se stinge din viaţă la 95 de ani, în anul 1992. Ulterior, ucenicul acesteia, Mircea Barzuca, se luptă de mai bine de 20 de ani pentru a-i face cunoscute operele și în țară. Acesta declarând într-un interviu acordat postului de Radio România Internațional:

“Desenul Margaretei Sterian poate fi regăsit şi în pictura ei, pentru că, în maniera ei de a picta, se poate descifra acel desen. Dar ea a fost o desenatoare care lucra, în primul rând, sub impresia chipului pe care-l picta şi, de aceea, desenul ei era foarte liber. Majoritatea scriitorilor expuşi în această expoziţie i-au fost şi prieteni, erau cam din aceeaşi generaţie, născuţi în jurul anului 1900. Unii dintre ei au căzut în uitare, iar o parte dintre ei au trecut de la poezie la alte activităţi, în special la proză sau critică. Şi tot câţiva dintre ei au murit foarte tineri sau au plecat din ţară. Oricum, nu toţi au reuşit mari performanţe care să le poarte numele peste anii dictaturii. A fost unul din motivele pentru care Muzeul Literaturii Române şi Fundaţia Margareta Sterian au decis că este nevoie de o asemenea expoziţie.”

Muzeul de Artă Constanța, intenționează să organizeze, pentru luna iunie a acestui an, o expoziție dedicată artistei.

Continue Reading

Curtea Brancoveneasca

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta