Connect with us

Administratie/politica

Subiecte de interes public dezbătute într-o conferință de presă USR Constanța

Published

on

USR Constanța a organizat o conferință de presă în cadrul căreia au fost dezbătute mai multe subiecte de interes public. Prezenți au fost deputatul Stelian Ion, senatorul USR Remus Negoi, dar și candidatul la alegerile Europarlamentare, George Gima.

Un prim subiect dezbătut în cadrul conferinței de presă susținută de USR Constanța a fost legea pensiilor speciale. Deputatul Stelian Ion susține că, în acest domeniu, sunt probleme foarte grave și că inechitățile din cadrul acestui sistem sunt revoltătoare.

„Datorită nouă în PNRR a fost inclusă o rubrică care viza și partea de pensii speciale, dar reformarea în general a acestui domeniu al pensiilor care este unul cu foarte mari probleme și foarte grave probleme. Inechitățile din cadrul sistemului de pensii actual sunt foarte mari și sunt revoltătoare. PSD, PNL și-au dat mâna și în loc să dea o lege care să rezolve această problemă a pensiilor speciale în sensul desființării lor și ajustării, acolo unde este cazul, substanțiale, nu au făcut altceva decât să salveze cu disperare aceste pensii speciale. Ei au promovat și au votat pe redepe înainte în Parlamentul României legea pentru menținerea pensiilor speciale. Niciuna dintre aceste categorii de pensii speciale nu a fost desființată, potrivit acestei noi legi. Mai mult decât atât, nu avem de a face decât cu o reașezare, cu o cosmetizare a legislației privind peniile speciale”, a declarat Stelian Ion, deputat USR.

„Bineînțeles că s-a încălcat și Regulamentul Senatului despre care am luat cuvântul în Plenul Senatului României, Regulamentul Senatului care presupunea ca o Comisie foarte importantă, aceea de buget finanțe să fi fost raportoare pentru aceste legi. Nu s-a întâmplat lucrul acesta, au trecut cu tancul peste absolut orice recomandare foarte legală pe care noi am propus-o. Mai mult de atât, au supus-o votului și bineînțeles, fără absolut nicio surpriză, nu numai PSD și PNL au votat, ci cot la cot cu UDMR și AUR”, a declarat Remus Negoi, senator USR.

De asemenea, în cadrul conferinței de presă susținută de USR Constanța, a fost prezent și candidatul la alegerile Europarlamentare George Gima, locul 9 pe lista candidaților.

„Noi vrem să punem Constanța pe harta Europei. Vreau să-i reprezint pe constănțeni în Parlamentul European și, pe lângă tot ceea ce se întâmplă în regiunile apropiate din punct de vedere geopolitic și, pe lângă provocările economice care apar în urma tuturor acestor evenimente, e important pentru Constanța să creem punți de legătură cu instituțiile europene, cu Parlamentul, dar mai apoi și cu Comisia, prin oameni pregătiți. Eu împreună cu colegii mei care vom merge în Parlamentul European să lucrăm cât mai strâns cu, sper eu, o nouă administrație aici în Constanța și un nou Guvern”, a declarat George Gima, candidat USR la alegeri Europarlamentare.

În România, Alegerile Europarlamentare urmează să aibă loc pe 9 iunie 2024, acestea fiind primele din acest an electoral. Anul viitor urmează să se desfășoare și alegerile locale, parlamentare, dar și cele prezidențiale.

 

Actualitate

Facilități fiscale, pentru locuitorii din Ovidiu!

Published

on

În data de 9 septembrie 2024 Consiliul Local al orașului Ovidiu a adoptat HCL nr. 204/09.09.2024 privind anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante, în conformitate cu OUG nr.107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024.

Astfel, debitorii persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri și alte entități fără personalitate juridică persoane fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii liberale, care la data de 31 august 2024 inclusiv, au obligații bugetare principale restante datorate bugetului local al orașului Ovidiu, pot beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și accesoriile aferente, în condițiile prevăzute de hotărârea mai sus menționată.

Dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, se anulează dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) toate obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută la art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificarile și completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligațiile bugetare principale și accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;

c) debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiție se considera îndeplinită și în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local;

d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzator a condițiilor prevăzute la lit. a)-c), până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Cererile și notificările contribuabililor care doresc să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare accesorii pot fi depuse la sediul primăriei orașului Ovidiu din str. Sănătații, nr.7, trimise prin poștă sau pe adresa de e-mail: primariaovidiu@gmail.com, până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancțiunea decăderii.

Continue Reading

Actualitate

Mariana GÂJU: Împreună pentru o cauză nobilă!

Published

on

Primarul comunei Cumpănă a transmis un mesaj de suflet pentru locuitori și persoanele care pot ajuta familiile aflate în necaz:

„Dragi locuitori ai comunei Cumpăna, dragi prieteni.Așa cum probabil ați auzit deja, la data de 25.08.2024 pe strada Nucilor nr. 47 a avut loc un incendiu în urma căruia acoperișul casei în care locuiesc două familii a ars în totalitate.

Noi am demonstrat în nenumărate rânduri, că suntem o mare familie care se ajută reciproc la nevoie, apelăm și de această dată la generozitatea dumneavoastră, a oamenilor cu suflet mare, pentru a-i ajuta cu orice este omenește posibil.

Nu considerați apelul nostru o obligație. Este doar o rugăminte, un apel umanitar pentru o familie aflată în mare necaz.

Cei care doresc să doneze o pot face în contul :

RO31RNCB0600179720240001

TITULAR CONT: IGNAT GRAFIRA

Persoană de contact pentru o altă formă de sprijin este doamna ENACHE ANIȘOARA, care poate fi contactată la numărul de telefon:0729040555.

Vă mulțumim anticipat.

ÎMPREUNĂ PENTRU O CAUZĂ NOBILĂ!

Cu deosebit respect și mulțumiri,

MARIANA GÂJU

Primarul Comunei Cumpăna”.

Continue Reading

Actualitate

Jucării, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii, contrafăcute, în valoare de peste un million de lei, reținute de inspectorii vamali

Published

on

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au reținut aproximativ 12 000 bucăți jucării, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii, susceptibile de a fi contrafăcute. Bunurile au o valoare totală de aproximativ 1.100.000 lei și au fost descoperite ca urmare a controlului efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în București.

În data de 26 august 2024, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în București.

Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 12.000 bucăți jucării, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru mai multe mărci protejate la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 1.100.000 lei.

În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor.

 

 

Sursa: Autoritatea Vamală Română

Continue Reading

Actualitate

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a recepționat, în orașul Murfatlar, 16 locuinţe pentru tineri, destinate închirierii

Published

on

Locuințele (apartamente cu 2 camere) au fost construite în amplasamentul din strada General Vasile Milea fn, zona Stadion, pe un regim de înălţime P+2E+M (parter+2 etaje+mansardă), valoarea investiției fiind de 3.493.32,60 lei (inclusiv TVA).

Până în prezent, în județul Constanța, ANL a finalizat, în cadrul aceluiași program, 1.696 de unități locative în localitățile: Constanța (554), Basarabi (96), Medgidia (96), Cernavodă (104), Ovidiu (96), Mangalia (156), Eforie Nord (60), Cumpăna (128), Costineşti (64), Hârşova (96), Valu lui Traian (52), Techirghiol (24), Cogealac (24), Năvodari (64), Mihail Kogălniceanu (58) și Murfatlar (24).

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

În prezent, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului, sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.

Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222