Connect with us

Actualitate

Stejari pentru berzele negre

Published

on

Peste 1.000 de stejari pedunculaţi au fost plantaţi în Parcul Natural Comana cu ajutorul a 120 de voluntari de la compania DB Schenker Global Business Services Bucharest. Acţiunea a fost organizată de Societatea Ornitologică Română (SOR), cu sprijinul RomSilva.

Specia de arbori care a fost plantată, stejarul pedunculat (Quercus robur) este autohtonă şi se regăseşte în Parcul Natural Comana. La doar 500 de metri de locul plantării, există arbori bătrâni, de peste 140 de ani, care adăpostesc inclusiv cuiburi de barză neagră (Ciconia nigra).

Spre deosebire de berzele albe, care cuibăresc pe stâlpi, aproape de sate, berzele negre sunt mult mai sfioase şi preferă să cuibărească în păduri. Cuiburile sunt masive şi sunt amplasate la bifurcaţia crengilor din copacii înalţi şi puternici. La ora actuală, populaţia cuibăritoare de berze negre din România este estimată la 800 de perechi.

În numai trei ore, echipa de voluntari şi-a atins obiectvul propus, plantarea a 1.000 de stejari.

„Cred că aceste trei ore sunt extrem de importante. Ştim cât de greu este să găseşti cinci minute la un coleg, iar când oamenii sunt dispuşi să doneze şi efort, dar şi o parte din timpul lor, din viaţa lor, pentru o viitoare pădure, atunci este clar că au înţeles foarte bine ce înseamnă voluntariatul. Mă bucură totodată că prima lor experienţă într-o astfel de acţiune nu s-a limitat doar la plantare, au avut ocazia să vadă pentru prima oară berze negre şi alte specii de păsări ceva mai sfioase”, a spus Ovidiu Bufnilă, unul din organizatorii SOR.

Voluntarii s-au bucurat şi de o plimbare de birdwatching, pe un traseu agreat cu pădurarii din Parcul Natural Comana. În doar 30 de minute, ghidaţi de specialiştii SOR au reuşit să vadă mai multe specii care îşi au habitatul în acest perimetru, de la şoareci de câmp la căprioare şi de la cinteze la ciocănitoarea neagră, cea mai mare specie de ciocănitoare din Europa şi din România.

 

Sursa: SOR

 

Actualitate

Constanța se vaccinează! Peste 7 mii de constănțeni imunizați în weekend

Published

on

7910 constănțeni s-au vaccinat weekendul acesta în centrele de vaccinare amenajate de Primăria Municipiului Constanța prin Direcția Generală de Asistență Socială.

Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța: „ Este un moment critic pe care România îl traversează și trag speranța că din ce în ce mai mulți dintre dumneavoastră conștientizați importanța vaccinării. Este o tragedie pe care trebuie să o depășim împreună și vă rog să vă gândiți la sănătatea dumneavoastră și a celor pe care îi îndrăgiți.”

Cifrele înregistrate în perioada 22-24 octombrie sunt următoarele:

-Centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional: s-au vaccinat 6233 persoane

-Centrul de vaccinare  din incinta City Park Mall: s-au vaccinat 1226 de persoane

-Centrul de vaccinare de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase: s-au vaccinat 264 de persoane ( a fost deschis doar în ziua de duminică).

De asemenea, echipele mobile au imunizat 187 de persoane.

În continuare, cei care doresc să se vaccineze o pot face la următoarele centre:

-Centrul de vaccinare din incinta Pavilionului Expozițional, deschis zilnic, în intervalul orar 08:00- 20:00. De mâine, 26.10.2021, vor fi funcționale 20 de fluxuri de vaccinare, în prezent sunt deschise 18 fluxuri.

-Centrul de vaccinare din incinta City Park Mall, 2 fluxuri de vaccinare, deschis până pe 31 octombrie, în intervalul orar 10:00-20:00;

-Centrul de vaccinare din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, deschis zilnic, în intervalul orar 13:00 – 20:00;

În paralel, echipa mobilă acționează în teritoriu pentru vaccinarea persoanelor instituționalizate și a persoanelor netransportabile.

Toate persoanele care doresc să se imunizeze trebuie doar să prezinte un document de identitate valabil (carte de identitate / pașaport).

Continue Reading

Actualitate

Aproape 1.500 de persoane s-au vaccinat la Năvodari în ultimele 5 zile

Published

on

Pfizer, Moderna ori Johnson & Johnson. Cele trei seruri sunt disponibile la Centrul de Vaccinare de la Năvodari pentru persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.

Începând din 20 octombrie, între 250 și peste 300 de persoane s-au prezentat zilnic la Centrul de Vaccinare de la Năvodari pentru administrarea primei doze, celei de-a doua sau doza 3.

Doza 3 poate fi administrată persoanelor care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe bază de ARN mesager (Pfizer ori Moderna).

Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot prezenta la Centrul de Vaccinare de la Năvodari doar cu buletinul.

Programul de funcționare a Centrului de Vaccinare Năvodari, din Str. Sănătății, nr. 1: zilnic, între orele 08.00-20.00.

Continue Reading

Actualitate

Ziua Armatei, la Cumpăna

Published

on

Comuna constănțeană Cumpăna a marcat și anul acesta, în format restrâns și respectând măsurile de distanțare socială, manifestările prilejuite de Ziua Armatei Române. Pe parcursul zilei, au fost depuse coroane de flori la cele patru monumente de pe raza comunei Cumpăna, dedicate eroilor din primul și al doilea război mondial.

Festivitatea a început cu intonarea Imnului de Stat. Imediat după acest moment, a avut loc slujba religioasă, oficiată de preotul paroh al Bisericii Sf. Parascheva din Cumpăna, iar mai apoi, primarul localității a susţinut o scurtă alocuţiune cu privire la însemnătatea acestei zilei.

 ”De Ziua Armatei Române, sărbătoare devenită tradițională, cinstită de întreaga noastră națiune pentru conținutul său simbolic, reprezentanții administrației publice locale Cumpăna adresează tuturor cadrelor militare în activitate și în rezervă, dar și veteranilor de război, aprecierile pentru nobila și neobosita activitate, de înalt profesionalism, pusă în slujba țării pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale și democrației constituționale, împreună cu cele mai sincere urări de sănătate și împliniri. La mulți ani tuturor cadrelor militare active și în rezervă!”, a transmis primarul comunei Cumpana, doamna Mariana Gâju.

De asemenea, cu această ocazie, reprezentanții administrației publice locale Cumpăna au mers la locuința lui  Ion Ceapă, în vârstă de 104 ani, singurul veteran de război al comunei Cumpăna, rămas în viață, pentru ai oferi o sumă simbolică, o diplomă și un drapel al României.

La eveniment au participat și reprezentanți ai Asociației „Cumpăna Tinerilor”, ce au ținut să depună o coroană de flori în cinstea Eroilor Armatei Române. Anul acesta se împlinesc 77 de ani de când se celebrează Ziua Armatei Române.

Continue Reading

Actualitate

Vaccinul anti-COVID scade de 20 de ori riscul de deces

Published

on

Vaccinul anti-COVID reduce de 20 de ori riscul de deces și de 10 ori riscul de spitalizare, arată un studiu de amploare realizat în România, pe teste colectate de la 1,7 milioane de persoane.

Eficiența cumulată pentru toate tipurile de vaccin, calculată după 14 zile de la efectuarea dozei 2 este:

împotriva infecției – 84.4%,

împotriva spitalizării – 91.8%

împotriva internării în ATI – 92.8%

împotriva decesului – 95.1%.

Întrucât riscul de evoluție severă a bolii variază în funcție de populația analizată, eficiența vaccinării împotriva infecției, a spitalizării, internării în ATI și a decesului în urma COVID-19 a fost calculată ajustat, în funcție de vârstă, sex și săptămâna testării, potrivit unui comunicat al CNCAV.

Concluzia studiului este că, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 a redus de peste 5 ori riscul de infecție, de peste 10 ori riscul de spitalizare, de aproape 14 ori riscul de internare în ATI și de peste 20 de ori riscul de deces în urma COVID-19.

O altă concluzie observată a fost că protecția împotriva spitalizării, internării în ATI și a decesului este de peste 50% încă de la administrarea dozei 1, la minimum 14 zile de la efectuarea acesteia.

Eficiența împotriva infecției, analizată pentru fiecare tip de vaccin, începând cu 14 zile de la efectuarea dozei 2, a fost de asemenea studiată:

Comirnaty/BioNTech Pfizer: 84.1% (CI: 81.8-86.1)

Spikevax/Moderna: 93.1% (CI: 84.1-97.0)

Vaxzevria/AstraZeneca: 71.1%

Administrarea vaccinului Janssen a început la data de 4 mai 2021 și nu s-au adunat suficiente date pentru a fi inclus în studiu, potrivit CNCAV.

Setul de date analizat a inclus peste 2,7 milioane de teste, atât pozitive, cât și negative, colectate de la peste 1,7 milioane de persoane cu vârsta de peste 16 ani și cu istoric cunoscut de vaccinare împotriva COVID-19.

Studiul a fost făcut în perioada februarie – mai 2021, atunci când varianta Alfa a virusului era dominantă în România.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222