Connect with us

Sport

Sport și distracție prin Proiectul ,,HERCULES”

Published

on

Ministerul Sportului duce mai departe inițiativa de a împrieteni copiii cu mișcarea și viața activă și sănătoasă, pentru a-i atrage către sport. În perioada 24 – 29 octombrie 2022, pe durata vacanței școlare, Ministerul Sportului va desfășura cea de-a doua ediție a Proiectului „HERCULES”, un program destinat atragerii copiilor către sport, care oferă elevilor cu vârste între 6 și 15 ani cursuri gratuite de inițiere în diferite discipline.

Pentru această ediție, de toamnă, a proiectului, Direcţia Judeţeană Pentru Sport Şi Tineret Constanţa, alături de 39 de direcții județene, precum și Direcția pentru Sport a Municipiului București, dar și de federațiile sportive naționale, un partener important al acestei noi ediții, este implicată cu toate resursele pe care le deține, în dorința de a deprinde copiii cu practicarea sportului și a-i aduce mai aproape de performanță.

,,Ideea acestui proiect nu este nouă, am gândit-o încă de la începutul mandatului meu, ca obiectiv major și mă bucur că ea prinde contur într-un moment în care toată România, de la simpli cetățeni, la guvernanți, este deschisă către sport. Recentele performanțe mondiale care ne-au unit într-o bucurie fără margini au creat emulația perfectă pentru a da startul unui program pe care mi-l doresc de lungă durată. Mișcarea, viața activă și sănătoasă, sportul practicat la nivelul copiilor și juniorilor sunt soluția pentru o Românie sănătoasă, puternică și performantă. Fiecare copil poate fi un mic Hercules! Haideți la sport!” (Eduard Novak – Ministrul Sportului).

Copiii constănțeni sunt invitați să petreacă activ, gratuit,  o săptămână de neuitat, în care distracția se va îmbina cu mișcarea și descoperirea tainelor mai multor discipline sportive: natație, fotbal, lupte, haltere și tenis, conform calendarului anexat. De asemenea, cursurile de inițiere vor fi susținute de antrenori cu o bogată experiență la nivel local, în mai multe intervale orare, copiii având astfel posibilitatea de a încerca mai multe sporturi.

Data și ora Ramura sportivă Locația Nr. participanți
24.10.2022

14:00 – 15:00

25.10.2022

14:00 – 15:00

26.10. 2022

12:00 – 13:00

27.10. 2022

10:00 – 11:00

 

 

 

natație

 

Palatul Copiilor Constanța

 

Str. Soveja nr.17, Constanța

 

20 copii cu vârsta de 6 –15 ani

 

24-28.10.2022

9:00 – 10:00

 

 

fotbal

 

Club Sportiv Victoria Cumpăna, Str. Strajei nr. 45-47, Comuna Cumpăna, Județul Constanța 20 copii cu vârsta de 6 – 15 ani
 

27-28.10. 2022;

12:00 – 13:00

 

lupte

 

Club Sportiv Victoria Cumpăna,

Str. Strajei nr. 45-47, Cumpăna, Județul Constanța

20 copii cu vârsta de 6 – 15 ani
 

28-29.10. 2022;

9:00 – 11:00

 

haltere

 Sala de sport Ovidiu, str. Primăverii nr.1,

Ovidiu, județul Constanța

20 copii cu vârsta de 6 – 15 ani
24-29. 10. 2022

15:00 – 16:00

tenis

 

A.S. Tenis Club Bright Constanța

Str. Eduard Caudella 1, Constanța

20 copii cu vârsta de 6 -15 ani

Resursele materiale necesare desfășurării în bune condiții a proiectului sunt puse la dispoziție de Ministerul Sportului, care a alocat și a distribuit în acest sens către direcțiile subordonate bugetul destinat cheltuielilor de organizare.

Proiectul se bazează și pe o serie de colaborări instituționale încheiate de Direcţia Judeţeană Pentru Sport Şi Tineret Constanța, care vor susține buna desfășurare a cursurilor și pregătirii, în condițiile unei depline siguranțe.

Lista disciplinelor sportive în care vor fi inițiați copiii diferă de la județ la județ, în raport cu resursele umane și facilitățile sportive existente la nivel local. Aceste informații, precum și cele privind antrenorii, locațiile de desfășurare a cursurilor și modalitățile de înscriere sunt disponibile pe platforma creată în acest scop, la adresa: www.proiectulhercules.ro.

http://www.proiectulhercules.ro/#start_inscriere

Organizatorii își propun ca un procent semnificativ dintre copiii care se vor înscrie și vor participa la cursurile de inițiere să continue practicarea disciplinelor sportive descoperite și să se îndrepte și către performanță, legitimându-se în cadrul cluburilor de profil de la nivel local.

Pentru recompensarea entuziasmului și a dorinței de a face sport, precum și a participării active și dedicate la proiect, copiii vor primi materiale inscripționate cu logoul proiectului, dar și diplome de recunoaștere a meritelor sportive, care să le amintească de momentele frumoase din timpul activităților din cadrul proiectului.

Obiectivele Proiectului ,,HERCULES”:

  • creșterea numărului de copii participanți la activitățile sportive desfășurate în cadrul structurilor de profil din România;
  • creșterea gradului de participare la activități sportive pentru copiii cu oportunități reduse din punct de vedere socio-economic și cu dizabilități;
  • creșterea numărului de evenimente și acțiuni cu caracter sportiv pentru copii, la nivel județean;
  • stimularea activităților de voluntariat, ca instrument de susținere și promovare a structurilor sportive de la nivel local;
  • creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la beneficiile și oportunitățile de practicare a sportului în cadrul structurilor sportive;
  • întărirea capacității structurilor sportive de a selecționa sportivi din rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani.

În speranța că ne veți sprijini cu promovarea activităților sportive prezentate mai sus, vă mulțumim anticipat și folosim acest prilej pentru a vă reînnoi asigurarea celei mai înalte considerații.

Sport

Numeroase competiții sportive, în weekend, la Constanța

Published

on

Încă un weekend plin, cu meciuri și competiții sportive. Echipele de baschet, volei și handbal CSM Constanța revin în arenă săptămâna aceasta, iar atleții de la CSM Constanța participă la cea de-a doua competiție a anului.

Baschet masculin

După ce au învins Steaua, baschetbaliștii antrenați de Alexandru Olteanu și Valentin Boian se întorc în Capitală pentru a da piept cu o altă echipă de tradiție a României, Dinamo București. Un nou meci de foc pentru CSM Constanța, în Liga Națională de Baschet Masculin. Sâmbătă, 28 ianuarie, în Sala Polivalentă Dinamo, de la ora 18.30, în direct la Digi Sport 4 și Prima Sport 5!

Baschet feminin

Fetele antrenate de Tatiana Gallova și Norbert Kovasch vor să continue seria invincibilă care le-a dus pe locul 3 în Liga Națională de Baschet Feminin și contra celei de-a doua clasate, FCC Baschet UAV Arad. Derby-ul etapei a 16-a se joacă luni, 30 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor “Simona Amânar” din Constanța.

Volei masculin

Voleibaliștii CSM Constanța revin pe teren propriu, cu gândul la cea de-a 7-a victorie în campionat. Echipa noastră va înfrunta un adversar valoros, de care o separă doar două locuri în clasamentul Diviziei A1. CSM Constanța – CS Rapid București se joacă sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 17.30, în Sala Sporturilor “Simona Amânar” (în direct la TVR 3).

Volei feminin

Cadetele de la CSM Constanța susțin primul meci în deplasare din acest an. Fetele antrenate de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu vor juca la Brașov, pe terenul echipei Juvenil Sport Club. Vineri, 27 ianuarie, de la ora 13.00.

Handbal

Încă un amical tare pentru handbaliștii CSM Constanța, în perspectiva debutului oficial din 2023. Sâmbătă, de la ora 17.00, băieții antrenați de George Buricea și Ionuț Pușcașu vor juca împotriva Stelei, în Sala Apollo din București.

Handbal Juniori 1

Juniorii I CSM Constanța revin în arenă. Handbaliștii antrenați de Enis Murtaza vor juca primul meci din noul an sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 15.00, la Sala Sporturilor, contra celor de la CSȘ Călărași, în cadrul etapei a 8-a a Campionatului Național.

Baschet juniori

Echipa de baschet U14 CSM Constanța participă în weekend, la primul turneu al Grupei 3 GVB, în Sala CN Iulia Hașdeu din București. Băieții noștri vor juca sâmbătă, 28 ianuarie, cu ACS Zeiden Brașov (ora 13.00) și SCM OHMA Timișoara (ora 20.00) și duminică, 29 ianuarie, cu ACS Isports Ploiești (ora 13.00).

Volei speranțe

Micile voleibaliste CSM Constanța participă, în weekend, la Turneul III al Campionatului Național, organizat la Cernavodă. Echipa de speranțe a clubului nostru este lider în Seria B, din care mai fac parte CS Axiopolis, CSM Medgidia și CSȘ 1 Constanța.

Atletism

După rezultatele bune de la Campionatele Naționale de sală, atleții de la CSM Constanța participă, pe 28 și 29 ianuarie, la Cupa R.M.A., în Sala ”Ioan Soter” a Complexului Sportiv Național “Lia Manoliu” din București. Vor concura Ioana Colibășanu (antrenor Elena Colibășanu), Ioana Manoliu (antrenor Carmen Botea), Alexandru Toader, Andrei Sterea, Marian Petre, David Ciolpan, Cristian Radu, Dragoș Silvestru, Alexandru Toader, Marian Valentin Tănase și Alexia Dospin, sportivi antrenați de Alin Larion. Competiția se desfășoară la categoriile Seniori, U23, U20, U18, U16 și Masters.

sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Sport

FCV Farul Constanța, în top

Published

on

Fotbalul constănțean pare să aibă un viitor promițător. Echipa de fotbal FCV Farul Constanța se regăsește la începutul acestui an în topul european al cluburilor care mizează pe tineret.

FCV Farul Constanţa se află din nou în topurile întocmite de specialiştii Centrului Internaţional pentru Studii Sportive, care, de această dată, au analizat 417 cluburi din cele mai puternice 27 de campionate din Europa, care au oferit în acest sezon cele mai multe minute jucătorilor legitimaţi la club cel puţin trei ani în intervalul de vârstă 15-21 ani.

Cu un procentaj de 31,1% minute oferite pentru 11 astfel de jucători cu o medie de 22,2 ani, Farul este pe primul loc în România, fiind urmată de Universitatea Craiova – 24,9% minute oferite, Petrolul Ploieşti – 11,8%, FCSB – 9,9%, UTA – 8,9 şi Rapid Bucureşti – 8,6%, care încheie Top 5 al acestei ierarhii.

La nivel european, gruparea constănţeană se află, în acest clasament, pe locul 36 din 417 echipe analizate.

Superliga se află pe locul 24 în Europa din 31 de campionate analizate, cu un procentaj de 8,7% minute oferite unor astfel de jucători. Pe primul loc se află Slovacia – 24,2%, urmată de Danemarca – 23,5% şi Suedia – 21,1, în timp ce ultimele trei poziţii sunt ocupate de Grecia şi Italia – fiecare cu câte 5,5%, şi Turcia – 4,3%.

sursa foto:

Continue Reading

Sport

Sportivii Clubului “Marea Neagră” Constanța, rezultate de excepție în anul 2022

Published

on

În urma analizei rezultatelor obţinute de cei mai buni sportivi ai clubului, avem următoarea situaţie:

 a).La masculin:

            -La seniori (+18 ani): Tudor Bocai, 5 medalii de aur, 3 la campionatul european, 2 la cupă.

            -La juniori (16-17 ani): Vlad Bocai, 5 medalii de aur, 2 la campionatul european, 3 la cupă şi Iustin Valentin Iordache, 1 medalie de aur la cupă, 4 de argint, două la campionatul european, 2 la cupă, 1 medalie de bronz la campionatul european.

            -La mini-cadeţi (12-13 ani): Rareş Flore, două medalii de argint la campionatul european.

            -La copii (10-11 ani): Luca Gabriel Teodorescu, o medalie de aur la cupă.

  b).La feminin:

            -La junioare (16-17 ani): Nicol Cristina Teodorescu, 2 medalii de argint, una la campionatul european şi alta la cupă, 3 medalii de bronz, două la campionatul european şi una la cupă.

            -La cadete (14-15 ani): Zobu Delia, 1 medalie de aur la cupă.

            -La mini-cadete (12-13 ani): Sofia Irina Crăescu, 3 medalii de aur, două la campionatul european şi una la cupă, o medalie de argint la campionatul european.

-La copii (10-11 ani): Maria Andrada Grozeanu, o medalie de aur şi o medalie de bronz la campionatul european.

Cel mai bun sportiv al clubului în anul 2022 este Tudor Bocai, cu 5 medalii de aur. Acesta va împlini 22 de ani la 28.12.2022, este student în anul III la Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Pe locul II este Vlad Bocai, fratele lui Tudor, care la data de 18.12.2022 a împlinit vîrsta de 18 ani şi va trece la seniori, dar la o altă categorie de greutate, faţă de cea a fratelui său.

Pe locul III este Iustin Valentin Iordache.

Toţi trei sînt sportivi din Mangalia, se antrenează împreună la toate probele în sala „Shaolin”, de la Casa Tineretului. Toţi au început să practice arte marţiale (Karate şi apoi Kung-Fu), în cadrul clubului, de la vîrsta de 6 ani.

Felicitări tuturor sportivilor!

Continue Reading

Sport

Orașul Ovidiu își răsplătește campionii

Published

on

Sportivii de la CSO Ovidiu, medaliați la Campionatul Național de haltere pentru juniori I, au fost premiați de Primarul George Scupra
Sportivii de la CSO Ovidiu, medaliați la Campionatul Național de haltere pentru juniori I (sportivi sub 20 de ani), au fost premiați de către Primarul Orașului George Scupra, în cadrul unei ceremonii desfășurate miercuri, la sediul Primăriei Ovidiu. La competiția desfășurată în Sala de Sport a orașului Ovidiu și la care au participat 110 sportivi de la 28 de cluburi din întreaga țară, reprezentanții clubului din Ovidiu au cucerit 9 medalii, dintre care 4 de aur și 5 de argint.
Ionuț Tucă (18 ani) a câștigat titlul de campion național în toate cele trei probe, smuls, aruncat și total, la categoria 102 kilograme, adjudecându-și astfel trei medalii de aur. La categoria 87 de kilograme, Gabriela Țurcanu (18 ani) a cucerit un titlu de campioană națională, medalie de aur în proba de aruncat, și două medalii de argint în probele de smuls și total. La categoria 76 de kilograme, Ioana Țurcanu (16 ani) a obținut trei medalii de argint, în probele de smuls, aruncat și total.
La inițiativa Primarului Orașului Ovidiu, George Scupra, Consiliul Local Ovidiu a aprobat prin vot o hotărâre privind premierea sportivilor și antrenorului de la CSO Ovidiu. Astfel, cei doi campioni naționali, Ionuț Tucă și Gabriela Țurcanu, și antrenorul Eduard Simineanu au fost recompensați cu câte 1.500 lei, iar vicecampioana națională Ioana Țurcanu cu 1.000 lei.
“În ultimii ani, obținem rezultate foarte bune pe secția de haltere. Ionuț Tucă a fost prezent și la Campionatul European de juniori cu rezultate de excepție, iar astăzi a fost momentul premierii sportivului, dar și antrenorului și celorlalți performeri de la clubul nostru. Este o secție înființată în urmă cu 8 ani, unde am obținut performanțe. Avem un campion european și vin și alți sportivi din spate, cu rezultate foarte bune. Sigur, nu ne propunem neapărat să facem sport de performanță, ci în mod special să aducem copiii la mișcare, să-i scoatem din casă, de la calculator și de la tabletă. Apoi, vârfurile și cei mai buni fac performanță, iar noi îi susținem”, a declarat Primarul George Scupra

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222