Connect with us

Actualitate

Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş înscris în campania Spitale Color

Published

on

Spitalul sătmărean face parte dintr-o campanie naţională prin intermediul căreia mai multe spitale de stat din România vor putea avea o altă înfăţişare, graţie unor tablouri pictate de artişti profesionişti şi amatori. Artiştii sătmăreni sunt invitaţi să se alăture campaniei şi să doneze tablouri ce vor aduce căldură şi culoare în spitalul din Negreşti-Oaş.

,,Personal, consider că astfel de iniţiative, încălzesc sufletul  celor implicaţi, a celor care dăruiesc cât şi a celor care primesc. Destinatarul  final al acestei inţiative este pacientul, care aflat într-un spital, de multe ori nu are o stare de dispoziţie prea bună, dar o pată de culoare, un tablou poate schimbă această dispoziţie, contribuind şi la un ambient plăcut. Felicitări tuturor celor implicaţi în acest proiect şi mulţumim cu recunoştinţă pentru timpul, munca şi dăruirea cu care participă în acest proiect de suflet”, a declarat Diana Mitruţ, managerul Spitalului Orăşenesc Negreşti-Oaş.

Campania Spitale Color a fost iniţiată pe Facebook, în data de 15 ianuarie 2019, de o tânără din Bucureşti, Denisa Radu. Proiectul a prins viaţă datorită susţinerii LiviArt care a donat pentru cauză primele 50 de tablouri. Ulterior, în câteva zile, s-a constituit o comunitate frumoasă care a pus în mişcare acţiunea de a colora spitalele din România.

,,Când pui gând bun în ceea ce-ţi propui, vei atrage acei oameni care-ţi vin alături pentru a construi mai departe. Datorită iniţiativei Spitale Color am cunoscut atât de mulţi oameni frumoşi care au pus umărul la crearea unei comunităţi în mai puţin de o lună de la lansarea ideii. Azi avem 7 spitale înscrise şi aproape 100 de tablouri donate.”, a scris Denisa pe pagina de Facebook.

În luna martie, proiectul va fi implementat în primele două spitale, din Aiud şi Cluj.

 

Actualitate

Vino în echipa Gărzii de Coastă Constanța! 30 de posturi sunt scoase la concurs

Published

on

Garda de Coastă Constanţa organizează concurs de recrutare în vederea ocupării a 30 de posturi vacante de agent de poliție prevazute la structurile operative ale Gărzii de Coastă, prin încadrare directă.

În vederea ocupării a 30 de posturi vacante de agent de poliție prevăzute cu specialitatea ture serviciu, în cadrul compartimentelor Ture serviciu ale Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, Băneasa și Ostrov din cadrul Gărzii de Coastă, prin încadrare directă, de către persoane cu studii corespunzătoate cerințelor posturilor și care împlinesc condițiile legale, după cum urmează:

Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă
  • Agent III – 4 posturi
  • Agent III (și conducător câini serviciu) – 6 posturi
Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa
  • Agent III – 5 posturi
Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov
  • Agent III –15 posturi

Înscrierea la concurs se realizează prin trimiterea dosarului de concurs exclusiv în format electronic la adresa de e-mail: concursuri.gardadecoasta@igpf.ro

Data limită de depunere a dosarelor de concurs este 30.09.2021, până la ora 14.00.

Informații complete privind modalitățile de înscriere și participare la concurs, condițile de recrutare, probele de selecție și criteriile de departajare, precum și tematica și bibliografia necesare concursului pentru posturile scoase la concurs se regăsesc pe site-ul Gărzii de Coastă.

Continue Reading

Actualitate

Constănțenii sunt invitați să ecologizare malul Lacului Tăbăcărie și parcul

Published

on

Mâine, 18 septembrie 2021, cu ocazia Zilei de curățenie națională, invităm constănțenii să participe în număr cât mai mare la o acțiune de ecologizare pe malul Lacului Tăbăcărie și in parc.

Este nevoie ca fiecare dintre noi să se implice pentru a putea dezvolta și consolida comportamente responsabile și prietenoase cu mediul. Înainte de toate, trebuie ca noi să fim un exemplu și să protejăm natura.

Continue Reading

Actualitate

Atenție, constănțeni! Apa caldă se oprește luni, pe 20 septembrie, în tot orașul! Află motivul

Published

on

Electrocentrale Constanța SA reamintește că va efectua revizia anuală a instalației de producere a energiei termice, în vederea executării lucrărilor necesare de pregătire a sezonului rece, sens în care se va sista furnizarea agentului termic sub formă de apă caldă către toți consumatorii racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța.

Oprirea furnizării apei calde va începe pe 20 septembrie 2021, de la ora 00.00.

Estimăm că lucrările planificate vor fi finalizate în după amiaza zilei de 22 septembrie, urmând a se proceda ulterior la încărcarea instalațiilor din centrală.

Repornirea instalațiilor de ardere se va face după asigurarea parametrilor pe rețeaua de transport agent termic primar.

Important de precizat este faptul că lucrările de mentenanță prevăzute pentru această perioadă pot fi efectuate numai cu oprirea totală a instalațiilor de producere.

Continue Reading

Actualitate

Hartă interactivă, dedicată parcărilor la Constanța! Iată cum arată aceasta și de unde o poți descărca

Published

on

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a-i ajuta să înțeleagă mai bine cum sunt împărțite zonele de parcare în oraș, Primăria Constanța a elaborat o hartă interactivă în care vor putea fi vizionate distinct toate parcările.

Conform hărții, zonele 0 și 1 de parcare au fost marcate cu portocaliu, respectiv cu albastru, astfel:

– Zona 0 cuprinde 17 spații de parcare în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia (între 1 mai și 15 septembrie), desfășurați pe 20.025 m;

– Zona 1 cuprinde 28 spații de parcare în municipiul Constanța, desfășurați pe 5.780 m.

În total, parcările din zonele 0 și 1 sunt amenajate pe 25.805 m, care reprezintă doar 5% din arterele municipiului Constanța – 511 km, restul fiind cuprinse în zona 2, aferentă parcărilor rezidențiale.

Amintim că abonamentul de 199 lei aferent zonei 2 permite constănțenilor parcarea, fără loc rezervat și fără plata vreunei taxe atât la domiciliu (dacă acesta este situat în zona 2 și nu dețineți abonament rezidențial anual), cât și în orice altă parcare publică nerezervată din zona 2. Zona 2 acoperă aproximativ 95% din parcările publice din municipiu.

Harta spațiilor de parcare pentru zonele 0 și 1 poate fi accesată de pe site-ul Primăriei Constanța secțiunea „Parcări zonele 0 și 1“ – http://www.primaria-constanta.ro/ sau accesând următorul link: https://cutt.ly/BW7p5Ys.

sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Nordis Hotels

Exclusiv auto

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222