Connect with us

Diverse

Sistemul de bike sharing, un succes

Published

on

Peste 5.500 de trasee au fost efectuate în luna martie cu bicicletele puse gratuit la dispoziție de Primăria Constanța. Iar numărul utilizatorilor bicicletelor din sistemul de bike sharing este în continuă creștere.

Odată cu sosirea primăverii, constănțenii doresc să petreacă tot mai mult timp în aer liber. Astfel, autoritățile locale țin să le ofere celor care apelează la serviciul de bike sharing câteva sfaturi utile:

– pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani

-vehiculele în cauză trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare, dispozitive de frânare eficiente, sistem de avertizare sonoră și dispozitive reflectorizant-fluorescente.

-bicicletele trebuie conduse pe un singur rând dacă nu se află în vreo competiție, caz în care se face excepție de la această regulă, iar dacă pe direcția de deplasare există o pistă de biciclete semnalizată corespunzător, se circulă doar pe aceasta.

-bicicliștilor le este interzis să învețe să conducă pe drumurile intens circulate, să se deplaseze fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale ori să conducă aflându-se sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor stupefiante.

-bicicliștii nu au voie nici să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un altul împins sau tras ori să transporte o altă persoană, cu excepția situațiilor în care vehiculul este construit special în acest sens.

Utilizatorii bicicletelor din sistemul de bike sharing au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07:00-24:00, unde pot semnala orice problemă.

sursa foto: Primăria Constanța

Diverse

Îndemn pentru responsabilitate

Published

on

Atenționare pentru constănțeni. Autoritățile locale îi sfătuiesc pe cei care folosesc bicicletele din sistemul de bike sharing să se asigure că le returnează în mod corespunzător. În cazul în care se constată dispariția echipamentului, cetățenii pot fi trași la răspundere.

Odată cu acest avertisment, constănțenii trebuie să aibă în vedere procedura de returnare în siguranță a bicicletelor:

– să aleagă un slot liber cu LED de culoare verde.

– să apropie cardul de cititorul din partea dreaptă a acestuia, iar atunci când se aude semnalul sonor, se deschide poarta, iar LED-ul este de culoare portocalie.

– doar în acest moment poate fi cuplată bicicleta

– să verifice blocarea corespunzătoare a bicicletei prin tragerea acesteia înapoi.

– să se asigure că led-ul porții este de culoare verde.

Conform „Regulamentului privind utilizarea sistemului de bike-sharing din municipiul constanța și stațiunea Mamaia”, în cazul în care se constată dispariția echipamentului, se va stabili cărui utilizator îi aparține responsabilitatea, iar acesta va trebui să achite o sancțiune penalizatoare de 2.430 lei reprezentând contravaloarea prețului total de achiziție al bicicletei.

De asemenea, utilizatorul nu poate închiria o altă bicicletă, dacă anterior nu a predat-o în mod corespunzător.

Continue Reading

Diverse

Stațiunea Mamaia, în curățenie generală

Published

on

Stațiunea Mamaia a intrat în curățenie generală. Echipele acționează succesiv în cele șase zone de intervenție  în care a fost împărțită stațiunea. Astfel, stațiunea Mamaia își va întâmpina așa cum se cuvine turiștii odată cu debutul sezonului estival.

Pe lângă curățenia stradală, măturarea, spălarea trotuarelor și a carosabilului, aspirarea frunzelor, igienizarea platformelor de deșeuri, echipele execută lucrări de îndepărtare a nisipului adus de vânt pe promenadă, în zonele publice și pe căile de acces. Niciun aspect nu va fi neglijat, asigură reprezentanții Primăriei Constanța, astfel încât, la sfârșitul lunii aprilie, atât constănțenii, cât și turiștii să se poată bucura de o stațiune curată, ecologizată și igienizată.

De asemenea, reprezentanții Primăriei fac un apel la agenții economici din stațiune să asigure curățenia incintelor proprii și să își întâmpine vizitatorii în locuri curate și igienizate.

Pe această cale, municipalitatea atrage tuturor atenția: Păstrați curățenia! Aruncați gunoiul în locurile special amenajate și nu la întâmplare sau pe lângă acestea!

sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Diverse

Jandarmii din Tulcea şi-au întărit rândurile cu un câine de serviciu

Published

on

Un nou câine de serviciu este în dotarea Jandarmeriei Tulcea. Nero, în vârstă de 7 luni, este un câine din rasa Presa Canario, având greutatea de 48 de kg şi care, în perioada următoare, va urma o etapă de acomodare cu conductorul său, intrând apoi în etapa de dresaj pe specialitatea patrulare/intervenţie.

Pentru participarea cu succes la cursurile de pregătire, în vederea executării în condiţii foarte bune a misiunilor ce îi vor reveni în viitor, Nero se antrenează în prezent cu conductorul său.

La începutul apariţiei acestei rase erau folosiţi pentru pază, apoi pentru mânarea turmelor de vite.

Este o rasă de câini mari, robuşti, sunt foarte impozanţi şi impunători. Au corpul lung şi scund, dar masiv, capul masiv, ridat. Se găsesc sub diverse culori, au blana scurtă şi poate fi de culoarea cafelei, cenuşie sau tigrată.

Presa Canario are media de vârstă 12-15 ani, este un animal ce are ca greutate minim 50-60 kg, temperament agresiv, atent, iubitor şi protectiv cu familia, este greu de dresat, se aplică un dresaj ferm.

De-a lungul timpului, câinii de serviciu si-au demonstrat eficienţa în executarea cu succes a misiunilor din competenţa Jandarmeriei Române, fiind consideraţi parteneri de nădejde.

sursa foto: IJJ Tulcea

Continue Reading

Diverse

Campania de colectare a deșeurilor electrice, un succes la Năvodari

Published

on

Campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice direct de la domiciliul localnicilor din Năvodari a debutat în weekend și s-a dovedit a fi un real succes. Astfel, programările au fost epuizate inclusiv pentru săptămâna aceasta.

Primăria orașului Năvodari, în parteneriat cu SC Eco Fire Sistems, derulează în această lună o campanie de colectare a deșeurilor provenite din echipamente electrice și electronice.

În fiecare zi de sâmbătă a lunii aprilie, între orele 09.00-14.00, echipe mobile se vor prezenta la domiciliul năvodărenilor (persoane fizice), în baza unei programări prealabile, care se poate face la numerele de telefon 0722.891.503 și 0241.760.575 (int.57).

Campania urmărește conștientizarea și responsabilizarea cetățenilor în ceea ce privește apartenența la un mediu sănătos, prin participarea acestora activa la un program de colectare și reciclare a deșeurilor provenind din echipamente electrice și electronice (DEEE).

Compania parteneră își asumă colectarea și transportul, cu titlu gratuit, a deșeurilor colectate de la consumatorii casnici de pe raza orașului Năvodari.

Campania se va relua în luna noiembrie a acestui an, în aceleași condiții, pentru a veni în ajutorul năvodărenilor care doresc să scape de deșeuri electrice într-un mod responsabil.

sursa foto: Primăria Năvodari

Continue Reading

Curtea Brancoveneasca

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta