Connect with us

Actualitate

Simbolul Uniunii Europene va fi purtat la Maratonul Nisipului – Mamaia

Published

on

Peste 1.000 de sportivi profesionişti şi amatori din România şi din străinătate vor purta însemnele Uniunii Europene, la a VI-a ediţie a Maratonului Nisipului, pentru a celebra preluarea preşedinţiei rotative a Consiliului U.E. de către ţara noastră, la 1 ianuarie 2019, anunță organizatorii evenimentului printr-un comunicat de presă. Evenimentul sportiv internaţional va avea loc în data de 31 martie 2018, pe plaja din staţiunea Mamaia.

Potrivit aceleiași surse, prin acest gest, organizatorii îşi doresc să transmită românilor de pretutindeni un mesaj de unitate şi mândrie. Mai mult decât atât, la competiţia sportivă s-au înscris deja un grup semnificativ de sportivi din mai multe ţări membre ale Uniunii Europene, care îşi doresc să sărbătorească, prin alergare, unitatea în diversitate dar şi valorile comune ale marii familii europene,

Anul 2019 are o însemnătate aparte pentru toţi românii de pretutindeni, deoarece ţara noastră a preluat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, iar noi vrem să sărbătorim ca atare acest lucru. Cu acest prilej, am pregătit o surpriză pentru toţi participanţii la Maratonul Nisipului ediţia a VI-a. Cei peste 1.000 de sportivi amatori şi profesionişti vor alerga cu un tricou tehnic care poartă însemnele Uniunii Europene, care simbolizează principiul egalităţii şi iubirea pe care o purtăm pentru întreaga familie europeană. Am primit cu bucurie vestea că, şi în acest an, va participa un număr foarte mare de sportivi din mai multe ţării membre, astfel încât vom putea transmite un mesaj de unitate, de încredere pentru acest minunat proiect european, declară Daniel Antonaru, preşedintele Asociaţiei ‘SanaSport’ şi organizatorul evenimentului internaţional ‘Maratonul Nisipului’.

Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât şi sportivilor de performanţă, şi conţine patru probe competitive (3 km, 10 km, maraton – 42 km şi semimaraton – 21 km) şi crosul Family Run (aproximativ 1 km), un eveniment special dedicat sportului în familie, unde copiii vor alerga împreună cu părinţii lor pentru programul social ‘Circuitul încrederii şi al speranţei’, iniţiat de Asociaţia ‘Dăruieşte Aripi’, fiind singurul program de tratament şi monitorizare la domiciliu oferit de către o secţie de onco-pediatrie din ţară. În premieră, evenimentul sportiv de la malul mării va lansa cursa ‘Campionii şcolii’, o competiţie dedicată copiilor şi adolescenţilor. Cursa este una individuală, pe categoriile de vârstă 5-6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani şi 13-14 ani şi va cuprinde următoarele distanţe: 300 m, 400 m, 800 m, 1.200 m şi 1.600 m.

Evenimentul internaţional ‘Maratonul Nisipului’, aflat la a şasea ediţie, este organizat de Asociaţia ‘SanaSport’ şi Radio România Constanţa, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa, Primăria Constanţa şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Proiectul sportiv este unul dintre primele competiţii sportive de anduranţă din Europa care se desfăşoară integral pe nisip şi, în acelaşi timp, un mijloc inedit de promovare a sportului de masă şi a litoralul românesc la nivel internaţional.

Cei interesaţi se mai pot înscrie, până pe 27 martie 2019, pe website-ul evenimentului, www.maratonulnisipului.ro.

sursa foto: ovidiuoprea.ro

Actualitate

Puiul de delfin se lasă așteptat

Published

on

Cel de-al șaptelea delfin de la Delfinariul din Constanța încă nu a venit pe lume. Chiar dacă initial conducerea a anunțat faptul că până la sfârșitul lunii septembrie Marusia va da naștere puiului de delfin, acest lucru nu s-a întămplat încă.

Din cauza faptului că Marusia nu a fost monitorizată de la începutul sarcinii deoarece se afla în Ucraina acolo unde izbucnise războiului, nu se poate preconiza cu exactitate când va da naștere puiului de delfin. Însă specialiștii și medicii atât români, cât și ucraineni o monitorizează în permanență acum pe Marusia.

Cel mai probabil Marusia va adduce pe lume puiul de delfin în prima jumătate a lunii octombrie.

Continue Reading

Actualitate

Dispare și pasarela maritimă?

Published

on

După Pasarela Regală, un alt simbol al stațiunii Mamaia riscă să dispară.  Pasarela construită de fostul primar Radu Mazare, în zona Cazinoului, ar putea avea aceeași soartă. O mare parte din ea a fost deja îngropată în nisip odată cu lărgirea plajelor, iar acum autoritățile au decis să extragă pilonii ca să vadă cât de uzați sunt și să ia o decizie finală: fie o reabilitează, pe cea rămasă, fie o demolează în totalitate.

În 2012 Pasarela de la Cazino, era inaugurată cu mult fast de catre primarul Radu Mazare. Un million de euro a costat investitia iar banii au venit de la bugetul local dar si de la Ministerul Dezvoltării Regionale. 10 ani mai tarziu, timp in care a mai fost reparat pe ici pe colo, pasarela începe să dispară încet incet. Mai întâi,  o parte din ea a disapărut odată cu largirea plajelor.

Cu timpul pasarela se transformase intr unul din principalele puncte de atractie pentru turistii care veneau an de an in vacanta pe litoral.

Într-o primă fază,  autoritățile locale au decis să o demoleze parțial. Mai exact în aceste zile, utilaje de mare capacitate extrag  din nisip pilonii care au fost îngropați odată cu largirea plajelor. Adică mai bine de jumătate din pasarelă.

Lucrările de extracție a pilonilor și implicit demontarea parțială a pasarelei vor dura 30 de zile.

Pasarela a fost construită pe o structură metalică prevăzută cu piloni, pe care s-au aşezat scânduri din lemn. Pornea de pe plaja din şi făcea legătura cu digul din larg.  Inițial a avut o lungime de 420 de metri, iar acum din pasarelă au mai rămas doar 150 de metri.

Continue Reading

Actualitate

Festivalul Pastramei, la Techirghiol

Published

on

Vineri, sambata si duminica va asteptam in numar cat mai mare in Piateta Centrala a orasului Techirghiol pentru a sarbatorii impreuna roadele pamantului in cadrul primei editii a Festivalului Pastramei.

Producatorii locali si cei din localitatile invecinate au ocazia sa isi vanda produsele in standurile amenjatate in Piateta Centrala a orasului Techirghiol, produse de care speram sa se bucure cati mai multi locuitori.

Deschiderea oficiala a primei editii a Festivalului Pastramei, un eveniment organizat de Primaria si Consiliul Local Techirghiol in parteneriat cu Uniunea Democrata Turca din Romania, va avea loc vineri 30 septembrie 2022, incepand cu ora 16.00.

Continue Reading

Actualitate

Jandarmii constănţeni la datorie

Published

on

La finalul acestei săptămâni în judeţul nostru vor avea loc câteva manifestări cultural – artistice şi sportive, după cum urmează:

“Cupa Mării Negre la Ciclism”, eveniment sportiv desfăşurat în golful Santa Maria Bay din municipiul Constanţa;

“Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării”, desfăşurat în Parcul Arheologic din Constanţa;

Meciul de fotbal dintre echipele C.S. Gloria Băneasa şi C.S. Afumaţi;

Meciul de fotbal dintre formaţiile F.C.V. Farul Constanţa şi U.T.A. Arad, desfăşurat pe stadionul Gheorghe Hagi din localitatea Ovidiu;

Jandarmii constănţeni vor fi la datorie în zonele de desfăşurare ale evenimentelor în cauză pentru a veghea la menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă.

Celor care participă la evenimentele menţionate le recomandăm să adopte un comportament civilizat, să fie atenţi la bunurile personale şi să nu se implice în conflicte de orice natură.

În cazul observării unor fapte de natură penală sau contravenţională îi rugăm pe cetăţeni să sesizeze aspectele în cauză forţelor de ordine publică prezente la faţa locului sau să apeleze numărul unic de urgenţe 112.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222