Connect with us

Actualitate

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, “sfinții cu săbii”

Published

on

Creştinii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri, păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

Pe 8 noiembrie nu sunt prăznuiţi doar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei, şi sunt călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre rai.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului şi tot el a adus drepţilor Ioachim şi Ana vestea zămislirii Maicii Domnului.

În folclorul religios românesc, Arhanghelul Mihail este un personaj mai venerat în comparaţie cu Arhanghelul Gavriil. El poartă, uneori, cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască.

De multe ori îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu, asemănător Sfântului Haralambie.

Ziua de 8 noiembrie este totodată “Vara Arhanghelilor”, care ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun trebuie să mai fie între două şi patru zile senine şi călduroase care se numesc popular “Vara iernii”.

Actualitate

Pomi fructiferi înfloriți în prag de iarnă

Published

on

Temperaturile ridicate din octombrie au provocat un fenomen neobișnuit la Constanța. Pomii fructiferi au înflorit în prag de iarna. Și floarea soarelui a răsărit pe câmpuri și deja a făcut semințe. Specialiștii spun că acest lucru vulnerabilizează foarte mult plantele, care la primul ger vor pierde toate florile și fructele anului viitor.

În stațiunea Mamaia au înflorit corcodușii. Pomii udați de ceața ultimelor două săptămâni și scăldați în soarele de vară, s-au umplut de flori. Un peisaj plăcut ochilor însă pentru fermieri este semn că vin vremuri grele pentru producția de fructe de anul viitor. Mai ales dacă temperaturile vor alterna iar, scăderile vor fi bruște.

Corina Gavăt, inginer „Înflorirea secundară este frecvent când sunt veri secetoase urmate de ploi în luna octombrie. Ramurelele tinere ale pomilor formeaza flori care se deschid neasteptat, însă nu este de dorit pentru că aceste ramuri nu vor fi productive la anul. “

Vremea neobișnuit de caldă de final de toamnă, îi îngrijorează pe specialiștii agronomi. La Stațiunea de Cercetări pomicole de la Valul lui Traian, horticultorii urmăresc în fiecare zi ce se întamplă cu piersicii și cu caișii.

George Lămureanu, inginer „Mugurele de rod înflorește la 10 grade. Dacă avem temperaturi pozitive ei se umfla, iar primavara este riscul mare. Iernile sunt blânde, iar primavara se necrozeaza si cad. La -5 grade sunt afectati  din acei muguri”.

Și din păcate probleme din cauza temperaturilor ridicate sunt și în câmp. Floarea soarelui a răsărit la Constanța, iar trandafirii au înflorit și ei. Asta deşi pe timpul verii cultura de floarea soarelui a fost compromisă.  Fermierii  au o explicație pentru acest fenomen însă spun că floarea soarelui care a apărut acum nu poate fi utilizată pentru agricultură. Fermierii stau acum cu sufletul la gură și speră ca primavara să nu vină cu temperaturi mult sub zero grade și asta pentru că în aceste condiții riscă să se piardă întreaga recoltă de caise și de piersici, pentru anul viitor.

Continue Reading

Actualitate

Continuitate în activitate la compania de apă

Published

on

Compania de apă aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor că, în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României, activitatea structurilor care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare se desfășoară în regim de foc continuu.

În continuare, ca urmare a creșterii alarmante a indicelui de răspândire a virusului SARS-CoV-2, sute de angajați ai societății, care au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei, colectarea și epurarea acesteia, își îndeplinesc sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale. De asemenea, apelurile către numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924 vor fi preluate fără întrerupere. Echipele de intervenție sunt pregătite să acţioneze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistemul de alimentare cu apă și de canalizare, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

Abonaţilor interesaţi să îşi achite facturile, le aducem la cunoștință că luni, 30 noiembrie 2020, și marți, 01 decembrie 2020, toate casieriile companie de apă vor fi închise. Începând de miercuri, 02 decembrie 2020 acestea își vor relua programul normal de lucru.

În perioada în care casieriile sunt închise, facturile pot fi achitate online, prin intermediul contului de client al companiei de apă, prin transfer bancar sau direct debit. Abonații care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point/Payzone și partenerilor aferenți.

Sursa foto: rajac.ro

Continue Reading

Actualitate

„Pătrundere” ilegală în țară

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea frontierei de stat, șase cetățeni sirieni, care au intrat ilegal în România din Bulgaria, pe la frontiera „verde”. Persoanele în cauză au fost preluate, conform Acordului de readmisie între România și Bulgaria, de către autoritățile de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

Acţionând în baza unor informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, o acțiune specifică pe linia migrației ilegale. Astfel, au fost descoperite într-o zonă împădurită din apropierea localității de frontieră Dumbrăveni, șase persoane, despre care existau suspiciuni că au intrat ilegal în România.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției, unde s-a stabilit că sunt cinci adulți cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani și un minor în vârstă de 10 ani, cetăţeni din Siria. La cercetări, aceștia au declarat că au intrat ilegal în ţară cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetăţenii străini fiind preluați, conform Acordului de readmisie între România și Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din statul vecin.

De asemenea, acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. aflaţi într-un elicopter.

Sursa foto: https://www.gds

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta