Connect with us

Actualitate

Sfaturi utile pentru febra cumpărăturilor de Black Friday

Published

on

Mult aşteptatul Black Friday a demarat şi, odată cu această zi, şi numeroasele comenzi ale internauţilor care vânează reduceri. Aflaţi în febra cumpărăturilor, clienţii magazinelor online şi nu numai ar trebui să ţină cont de câteva sfaturi utile, oferite de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, înainte de a face diferite achiziţii.

Întâi de toate, ar fi indicat să conturăm o listă cu produsele pe care dorim să le achizitionăm şi cu preţurile actuale ale acestora. În acest fel vom putea evita falsele reduceri de preţuri, comparând practic vechiul preţ cu cel de „Black Friday”.

Apoi, stabiliţi cu chibzuinţă un buget maxim alocat pentru cumpărăturile online. Ştim prea bine, deseori suntem hotărâţi să achiziţionăm un anumit produs, însă odată ce observăm şi alte oferte atractive, avem tendinţa de a adăuga în plus în „coşul de cumpărături”. Uşor, dar sigur, putem depăşi bugetul alocat.

Tot în cazul comenzilor de pe diferite platforme online, trebuie să verificăm cu mare atenţie comanda înainte de a o trimite; mai exact, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când am ales produsul.

Totodată, indicat ar fi să folosim cardul pentru a efectua plata. În acest fel, în cazul unui posibil caz de fraudă, am mai avea posibilitatea să refuzăm plata şi să recuperăm suma plătită, în termen de aproximativ 30 de zile de la data efectuării tranzacţiei.

Chiar şi în ziua de Black Friday putem folosi comparatoarele de preţuri, pentru a vedea dacă preţurile s-au mai modificat pe parcursul zilei.

sursa foto: ebuyer.com

Actualitate

Se aplică tratamente fitosanitare în zonele verzi de pe raza municipiului Constanța

Published

on

Pentru a proteja copacii și a le favoriza o dezvoltare armonioasă, Primăria Constanța a reluat stropirea lor împotriva dăunătorilor.
Tratamentele se efectuează la arborii și arbuştii ornamentali din parcurile, aliniamentele stradale şi în zonele verzi de pe raza municipiului Constanța.
Substanța folosită, Kaiso Sorbie, acţionează atât prin contact cât și prin ingestie asupra unui număr mare de insecte dăunătoare, având și acţiune ovicidă. Substanța are o toxicitate redusă pentru arbori și arbuști, pentru om și animale. Tratamentul are acțiune de lungă durată datorită protecției împotriva razelor UV și rezistă la ploaie, cu condiția ca produsul să se usuce înainte de a începe să plouă.
Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție  necesare (pentru familiile de albine) pentru evitarea contactului cu insecticidele.

Continue Reading

Actualitate

Marius Horia Țuțuianu, prezent la Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Constanța

Published

on

“În sprijinul antreprenorilor din industria HORECA! Ma bucur sa fiu astazi alături de ministrul antreprenoriatului și turismului, domnul Ștefan Radu Oprea, la ediția de anul acesta a Targului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, organizat la Constanța. Evenimentul este o modalitate concretă de susținere a acestui sector vital al economiei. Vorbim despre stabilirea de noi parteneriate, de oportunitatea de interacțiune la workshop-uri și prezentări privind provocările și tendințele actuale din industrie. Mult succes tuturor participanților! Sa fie cu folos!”, a scris pe pagina de socializare Marius Horia Țuțuianu, deputat.

Continue Reading

Actualitate

Noi zone urmează să fie introduse în Registrul local al spațiilor verzi, după ce acestea au făcut obiectul trecerii din domeniul privat în domeniul public, cu destinația de spațiu verde

Published

on

Noi zone urmează să fie introduse în Registrul local al spațiilor verzi, după ce acestea au făcut obiectul trecerii din domeniul privat în domeniul public, cu destinația de spațiu verde. Spre exemplu, un teren situat în zona Hotelului Perla din stațiunea Mamaia a intrat în patrimoniul UAT Constanța. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de consilierii locali în ședința din aprilie a acestui an.
Imobilul teren a fost declarat bun de uz și interes public local, având destinația de spațiu verde. Prin stabilirea apartenenței terenului la domeniu public, terenul nu mai poate face obiectul vânzării.
Cei 3.644 mp intrați în patrimoniul verde al municipiului Constanța vor fi valorificați prin realizarea unor proiecte de reamenajare a spațiului public.
Primăria Constanța continuă să facă demersuri pentru introducerea în domeniul public a unor suprafețe ca spațiu verde, prin inițierea unor proiecte de hotărâre cu privire la atestarea la domeniul public al UAT Constanța.

Continue Reading

Actualitate

Misiunile din acest weekend ale jandarmilor constănțeni

Published

on

În perioada 24 – 26 mai a.c., jandarmii constănțeni vor asigura măsuri de ordine publică pentru o multitudine de evenimente sportive, cultural – artistice și religioase care au loc în municipiul și județul Constanța, după cum urmează:

– evenimentul sportiv internațional „Maratonul Nisipului Celco Marea Neagră 2024”, ediția a IX-a, manifestare organizată în zilele de 25.05 și 26.05.2024 de către Asociația Sportivă SANASPORT Constanța pe traseul plaja Neversea – plaja Zoom Beach – plaja Reyna din municipiul Constanța;

– evenimentul gastronomic „Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”, ediția a II-a, organizat în perioada 24.05 – 26.05.2024 de către Consiliul Județean Constanța în parcarea laterală a Pavilionului Expozițional din municipiul Constanța;

  – evenimentul cultural-artistic de socializare care constă în difuzarea de muzică a unor DJ pe strada Ștefan cel Mare, organizat de către SC RESTAURANT 1896 SRL în ziua de 24.05.2024 pe sectorul de drum pietonal dintre str. Mircea cel Bătrân și restaurant Zorile (faleză) din municipiul Constanța.

            – evenimentul cultural-sportiv de lupte tradiționale tătărești „Kureș”, organizat de către Uniunea Democrată a Tătarilor Turco Musulmani din România sâmbătă, 25.05.2024, în incinta terenului de fotbal din localitatea Ciocârlia;

           – meciul de fotbal masculin din cadrul Campionatului Național de Fotbal liga a III-a, dintre echipele C.S. Gloria Băneasa și A.C.S. Înainte Modelu, desfășurat sâmbătă pe stadionul ”1 Mai” din localitatea Băneasa;

– festivalului concurs „Sunt mândru de portul meu”, ediția a VIII-a, organizat de către Școala Gimnazială „Ion Creangă” pe scena exterioară a Centrului Cultural din localitatea Albești, județul Constanța;

          – procesiunea religioasă organizată de Primăria municipiului Mangalia duminică, 26.05.2024, pe traseul: Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavril – strada Rozelor – sensul giratoriu – Primăria Mangalia – aleea de intrare spre Biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe;

Ca de fiecare dată, vom fi alături de dumneavoastră pentru a ne asigura că toate manifestările se desfășoară în siguranță. În acest sens le recomandăm participanților la evenimentele enumerate să respecte atât normele legale cât și pe cele impuse de organizatori, să acorde o atenție sporită copiilor și să aibă grijă de bunurile personale.

În cazul apariţiei unor fapte de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică, îi rugăm pe cetăţeni să ne semnaleze imediat aceste aspecte, direct sau la numărul unic de urgenţe 112.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222