Connect with us

Actualitate

Sezonul virozelor, în toi

Published

on

Sezonul virozelor respiratorii este în toi! Zilnic, sute de pacienţi, de toate vârstele, se prezintă la medic cu diverse simptome specifice acestei afecţiuni care a afectat deja o mare parte din populaţia ţării noastre.

“Modul de transmitere este simplu, de la o persoană bolnavă la persoane sănătoase, prin intermediul unor particule de lichid. Asta face ca, de fiecare dată când vine vorba de măsuri de preîntâmpinare a acestor îmbolnăviri, să fie în discuţie cu precădere evitarea locurilor aglomerate şi mai puţin măsurile luate în ceea ce priveşte vestimentaţia, cu expunerile la rece.”, declară dr. MARIAN FÂŞIE, medic primar Pediatrie

Dureri de cap, stări febrile şi usturime în gât – toate aceste simptome specifice virozelor ar trebui să ne pună pe gânduri, încă de la primele semne, astfel că este foarte important să ne prezentăm la medic, care ne va recomanda, de la caz la caz, tratamentul cuvenit.

“Terapia se adresează simptomului prezent. Deci, dacă avem febră, tratăm febra. Dacă ne curge nasul, desfundăm nasul, apoi legat de tuse, medicaţia este adecvată. După una, două zile în care încercăm se ne tratăm la domiciliu, e oportună prezentarea la medic, dacă simptomele principale nu cedează.”, susţine dr. MARIAN FÂŞIE, medic primar Pediatrie  

În această perioadă cu fluctuaţii de temperatură, copiii sunt cei mai vulnerabili în faţa virozelor.

“Din nefericire, locurile de aglomeraţie maximă sunt colectivităţile de copii, unde transmiterea este inevitabilă.”, completează dr. MARIAN FÂŞIE, medic primar Pediatrie

Un alt semnal de alarmă pe care îl trag medicii specialişti este cât se poate de clar: virusul nu poate fi tratat cu antibiotic.

sursa foto: livescience.com

Actualitate

Posibile restricţii de circulaţie, din cauza caniculei!

Published

on

CNAIR informează transportatorii rutieri asupra posibilelor restricții de circulație care vor fi instituite, ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Măsura va fi adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua  rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor. Potrivit actului normativ, administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul  portocaliu, cu excepţia:

  • transporturilor de persoane;
  • transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;
  • vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;
  • transporturi funerare;
  • transporturi poştale;
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanţi;
  • transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;
  • transporturi apă îmbuteliată;
  • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.”

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute la numerele de telefon 021 264 33 33 şi 021 9360 sau puteţi accesa pagina de internet www.cnadnr.ro/.

 

 

 

 

Continue Reading

Actualitate

Componente auto susceptibile, ridicate de polițiști

Published

on

În cursul zilei de astăzi, poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din Buzău.

Poliţiştii de la transporturi maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării,  32 de grile-bară design, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 6.400 de lei.

În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit 16 seturi a câte două grile-bară design ce purtau însemnele unei mărci înregistrate.

Bunurile, în valoare de 6.400 de lei de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Continue Reading

Actualitate

Impozit mai mare pentru maşinile mai vechi de 15 ani

Published

on

Proprietarii de maşini mai vechi de 15 ani ar putea plăti un impozit mai mare, pentru vehiculele pe care le deţin, care ar putea ajunge şi la 900 de lei pe an. Ministrul Mediului, Tanczos Barna a declarat recent că, România are nevoie de un sistem de taxare al poluării dar că trebuie ţinut cont şi de cetăţenii vulnerabili care nu au posibilităţi să-şi schimbe automobilele mai vechi de 15 ani.

„Ministerul Mediului trebuie să găsească o soluţie la nivel naţional de sprijin, în primul rând. Partea de taxare nu o să fie niciodată la Ministerul Mediului, pentru că s-a văzut cu taxa de poluare, toate procesele au fost pierdute de România, pentru că nu au fost fundamentate cum trebuie. Este nevoie de un pachet de măsuri, iar în centrul acestuia trebuie să fie măsurile de sprijin pentru cetăţenii vulnerabili şi trebuie completat cu măsuri de descurajare a deţinerii maşinilor mai vechi de 15 ani cu motor de 3 litri, pe motorină, care arată foarte bine pe şosele, arată un statut al deţinătorului, dar care poluează foarte mult. Va trebui să facem diferenţa între cetăţeanul care, într-adevăr, nu-şi permite o maşină nouă şi cetăţeanul care umblă pe stradă cu o maşină mai veche de 15 ani, dar pe piaţa liberă costă 15 – 20.000 de euro. Aceste lucruri trebuie clar delimitate”, a explicat ministrul Barna.

În România sunt circa 8 milioane de maşini, 4 din zece au mai mult de 17 ani.

Continue Reading

Actualitate

Curățenie ca la carte în municipiu

Published

on

Municipiul Constanța este în plin proces de igienizare în aceste zile. Echipele Direcției Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța, ale operatorului de salubrizare, precum și persoanele care beneficiază de venitul minim garantat mătură și spală străzile, trotuarele, piețele, zonele de promenadă, locurile de joacă atât din Constanța, cât și din stațiunea Mamaia.

Totodată, se curăță și piesele de mobilier urban precum băncile, pavilioanele, coșurile de gunoi sau scrumiere stradale.

Reprezentanții municipalității îi îndeamnă și îndrumă pe locuitorii orașului să mențină curățenia în oraș, să arunce deșeurile în locurile special amenajate și nu pe străzi în parcuri, în apa lacului sau a mării sau la locurile de joacă.

Tot municipalitatea mai transmite faptul că pentru a avea un oraș verde, sănătos și curat fiecare dintre noi trebuie să facă un efort pentru binele municipiului Constanța.

Continue Reading

Le Charme RESTAURANT

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222