Connect with us

Administratie/politica

Sesizare penală împotriva Ministerului Sănătăţii

Published

on

Corpul de Control al Prim-Ministrului a transmis Ministerului Public o sesizare penală „in rem”, ca urmare a verificărilor preliminare efectuate la Ministerul Sănătății (MS) și la celelalte instituții, din subordinea sau coordonarea Guvernului, care au atribuții legale în privința gestionării platformei naționale privind vaccinarea – Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV).

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat pentru că în data de 7 martie a.c , într-un interval de aproximativ 30 de minute, au existat 181 de încercări nereușite de acces la platforma RENV, utilizând contul „monitorizare_minister” (alocat MS), de pe un IP găzduit pe un server din afara granițelor României (server privat din Germania).

Context

Accesul în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) – modulul de vaccinare se face prin username și parolă, atribuite fiecărei categorii de utilizatori, singura condiție de acces este utilizarea unui IP (internet protocol) din România.

În urma solicitărilor repetate ale reprezentanților Ministerului Sănătății, la data de 20 ianuarie a.c  INSP a acordat accesul Ministerului Sănătății la RENV, pentru o interfață separată, care conține doar date numerice, utilizând contul: ,,monitorizare_minister”.

Ministerul Sănătății a nominalizat patru reprezentanți care au avut acces la datele din RENV, utilizând contul menţionat, fără a exista un act administrativ de delegare/încredințare a unor atribuții, de stabilire a responsabilităților și a limitelor de competență sau care să stipuleze perioada de la care au acces la platformă.

 

 

 

Sursa: Guvernul României

Actualitate

Vama Veche după minivacanța de 1 Mai

Published

on

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu din cadrul Comisariatului Județean Constanța au efectuat acțiuni de inspecție și control în Vama Veche, pentru a verifica măsurile de salubrizare a staţiunii luate de administrația locală Limanu după minivacanța de 1 Mai.

Urmare a verificărilor efectuate, UAT Limanu a fost sancționată cu amendă de 15.000 de lei pentru nerespectarea obligației legale privind colectarea separată a deșeurilor generate pe raza localității și neasigurarea unei stări corespunzătoare de salubrizare.

În ceea ce privește zona de plajă, se colaborează permanent cu inspectorii din cadrul Apele Române Dobrogea-Litoral şi se realizează verificări la operatorii economici de pe litoral.

 

Continue Reading

Actualitate

Facilități fiscale pentru constănţeni, până în luna ianuarie 2022

Published

on

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța informează contribuabilii care au obligații de plată la bugetul local, restante la data de 31 martie 2020, că până la data de 31 ianuarie 2022, inclusiv, pot beneficia de anularea accesoriilor (majorărilor de întârziere).

Aceste facilități fiscale se aplică atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice. Pentru a beneficia de anularea majorărilor de întârziere, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

  • achitarea tuturor obligațiile bugetare principale, restante la 31 martie 2020 inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
  • achitarea obligațiilor bugetare principale și accesorii, cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv;
  • depunerea unei cereri de anulare a accesoriilor, dupa îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute mai sus, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2022.

Debitorii care doresc să beneficieze de anularea majorărilor de întârziere pot depune o notificare cu privire la intenția lor și își pot achita debitul și eșalonat, până cel târziu la data de 31 ianuarie 2022.

Cererile și notificările se pot depune la ghișeele SPIT, pot fi trimise prin e-mail sau prin poștă la următoarele agenții fiscale:

  • Agenția fiscală nr.1, Centrul Comercial TOM, stand B6b, e-mail: ag1@spit-ct.ro;
  • Agenția fiscală nr.2, Strada Nicolae Grindeanu nr.66, e-mail: ag2@spit-ct.ro;
  • Agenția fiscală nr.3, Strada Sulmona nr.22, e-mail: ag3@spit-ct.ro;
  • Agenția fiscală nr.4, Strada Badea Cârțan nr.3, e-mail: ag4@spit-ct.ro;
  • Agenția fiscală nr.5, Bd. Alexandru Lăpușneanu nr.116C (City Park Mall), e-mail: ag5@spit-ct.ro;
  • Agenția fiscală nr. 6 , Bd. Tomis nr.112, e-mail: ag6@sp.

 

 

 

 

 

Sursa: SPIT Constanţa

Continue Reading

Actualitate

Un nou termen pentru românii din diaspora

Published

on

AFIR a prelungit termenul de accesare a fondurilor europene, pentru submăsura 6.1 – ,,Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.

Până în data de 5 iulie 2021, românii din diaspora pot obține fonduri europene de până la 50.000 de euro, pentru deschiderea unei ferme agricole în România.

Sunt eligibili tinerii români din străinătate care îndeplinesc unul dintre următoarele criterii:

  • au absolvit în ultimele 60 de luni dinaintea depunerii cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol, postuniversitar, universitar sau preuniversitar, în țări membre UE sau în țări terțe UE;
  • au avut un loc de muncă în țări membre UE, sau în țări terțe UE, în domeniul agricol, cel puțin 3 luni în ultimele 24 luni, anterioare depunerii cererii de finanțare.

Sprijinul public acordat prin PNDR pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației agricole. Dimensiunea exploatației agricole se poate calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziție pe pagina de internet a AFIR.

Finanțarea se acordă sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului, în funcție de implementarea corectă a Planului de Afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole), de la semnarea contractului de finanțare.
Acordarea sprijinului va fi proporțională cu gradul de îndeplinire a Planului de Afaceri.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul AFIR – Investiții PNDR, secțiunea ,,Submăsura 6.1 – Instalare tineri fermieri”.

 

Continue Reading

Actualitate

Se eliberează cărți de identitate, la Constanţa

Published

on

Cererile depuse pentru eliberarea cărților de identitate (cu excepția celor care au necesitat verificări suplimentare), până la data de 9 aprilie 2021, inclusiv, sunt soluționate. Actele de identitate se ridică de la ghișeul Restituiri care funcţionează după următorul program:

  • luni, marți, miercuri, vineri, între orele 8:30-16:30;
  • joi, în intervalele orare 9:30-12:30 și 15:30-18:30.

La nivelul municipiului Constanța, termenul de eliberare al actelor de identitate este de 30 zile. Conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, documentele eliberate de autoritățile publice care expiră în perioada stării de alertă își păstrează valabilitatea pe toată perioada stării de alertă și 90 zile de la încetarea acesteia.

În categoria documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice intră și actele de identitate, astfel că documentele expirate după data de 1 martie 2020 își păstrează valabilitatea pe perioada mai sus menționată și pot fi utilizate de către titulari în relația cu instituțiile publice și persoanele juridice de drept privat, care au obligația de a le accepta.

Pentru orice informație și pentru evitarea deplasărilor inutile, puteţi apela numărul de telefon 024166 15 10 sau puteţi trimite un e-mail la adresa: evidentapopulatiei@primaria-constanta.ro.

 

 

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222