Connect with us

Actualitate

Servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanța

Published

on

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța anunţă continuarea etapei de selecţie a grupului ţintă în cadru Proiectului „SSM@160 – Servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanța”, POCU/436/4/4/125595.

Proiectul își propune ca grup țintă un număr de 160 persoane vârstnice aflate în situații de dependență și/sau în risc de excluziune socială in vederea furnizării de servicii integrate de îngrijire la domiciliu.

Condiții de eligibilitate:

Poate deveni parte a grupului țintă orice persoană care:

-are domiciliul sau reşedinţa în municipiului Constanţa;

-a împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege conform art.1, alin.4 din Legea nr.17/2000;

-datorită unor motive de natură economică sau fizică, nu are posibilitatea să-şi asigure satisfacerea nevoilor curente ale vieţii de zi cu zi;

-nu are nici o formă de venit sau totalitatea veniturilor nu depăşeşte valoarea aferentă salariul mediu nominal net/lună/persoană;

-nu are familie, sau nu se află în întreţinerea unor persoane obligate legal la aceasta;

-are susţinători însă aceştia nu pot să-şi îndeplinească obligaţiile familiale întrucât nu obțin nici un venit, au în întreţinere copii minori, realizează venituri insuficiente pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii, au stare de sănătate precară care necesită costuri mari de îngrijire.                                         

 În situaţia în care starea de sănătate a persoanei vârstnice nu permite obţinerea consimţământului acesteia (prin acte medicale justificative), acordarea serviciilor de îngrijire la domiciliu se realizează cu acceptul unui membru al familiei sau al reprezentantului legal/convențional;

Persoana vârstnică care încheie acte juridice translative de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, în scopul întreținerii și îngrijirii personale nu va beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu.

Persoanele interesate se pot adresa:

Expert Grup Tinta – Dragan Teodora

E-mail: teodoramaria.dragan@gmail.com

Telefon: 0787.821.046

Actualitate

O nouă parcare destinată riveranilor este în curs de amenajare în zona Gării

Published

on

Pe bulevardul Ferdinand, în spatele blocului R1, la intersecția cu strada Theodor Burada, au loc lucrări de reconfigurare a trotuarelor și de construire a unei parcări pe un teren eliberat de garaje.

Spațiul existent este folosit inadecvat și se află într-o stare de degradare. Majoritatea zonei este acaparată de mașinile parcate pe terenul neamenajat. Prin această investiție se urmărește eficientizarea spațiului urban. Lucrările vor consta în reabilitarea carosabilului existent, amenajarea spațiului pietonal, amenajarea unei parcări și crearea de noi spații verzi, precum și amenajarea aleilor de acces în scările de bloc.

Echipele Confort Urban vor executa lucrări de stabilizare a terenurilor, vor fi montate borduri care vor delimita locurile de parcare, zona carosabilă va fi recondiționată prin turnarea a două straturi de asfalt (binder și uzură), iar la final se vor aplica marcajele rutiere. Se vor construi noi trotuare și casete pentru spații verzi, iar aleile de acces în scările blocurilor din proximitatea parcării vor fi reabilitate.

Până la sfârșitul anului, Primaria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va amenaja alte noi parcări în diverse zone ale orașului.

Continue Reading

Actualitate

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu

Published

on

Ieri, 16 aprilie 2024, Serviciul Protecție Civilă din cadrul Primăriei municipiului Constanța în colaborare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au organizat un exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

Această acțiune se bazează pe implementarea „Planului de Pregătire în Domeniul Situațiilor de Urgență” aprobat de I.S.U. „Dobrogea”,iar scopul exercițiului este verificarea modului de aplicare a fluxului informațional referitor la anunțarea unui incendiu, acordarea primului ajutor și instruirea personalului specializat cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor.

Polițiștii locali au fost instruiți de către membrii unui echipaj S.M.U.R.D. Activitățile de instruire au inclus atât pregătirea teoretică, cât și cea practică, fiind exersate mai multe situații care implică: manevrele de resuscitare în caz de stop cardio-respirator, situațiile în care viața oamenilor ar putea fi pusă în pericol de obstrucționarea căilor respiratorii, acordarea de sprijin în cazul pacientului traumatizat și modalitățile de intervenție în cazul îngrijirii plăgilor și țesuturilor moi.

Acordarea primului ajutor este extrem de importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, echipajele care ajung primele la locul unui eveniment, dacă au cunoștințele necesare, pot interveni și pot salva viețile persoanelor rănite.

Activități similare vor continua și în perioada următoare, inclusiv în locațiile unităților de învățământ din municipiul Constanța.

Continue Reading

Actualitate

Lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Tomis Plus continuă

Published

on

Astăzi, circulația rutieră va fi închisă pe strada Torino, tronsonul delimitat de străzile Napoli și Madrid, în intervalul orar 08:00-16:00.

Echipele Confort Urban vor interveni cu utilaje pentru asfaltarea carosabilului. Programul de reabilitare a carosabilului în cartierul Tomis Plus cuprinde următoarele străzi: Napoli, Budapesta, Barcelona, Milano, Varșovia, Torino, Praga, Bratislava, Viena, Lyon, Brest, Londra, Oslo, Lisabona, Krakovia și Monaco.

Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. De asemenea, participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se efectuează lucrări.

Continue Reading

Actualitate

Termoficare Constanța sistează furnizarea apei calde pentru 24 de ore

Published

on

Pentru montarea provizoratului necesar pentru înlocuirea conductelor de pe magistrala II este necesară oprirea furnizării apei calde pentru o perioadă de 24 de ore.

Întreruperea se va realiza de la CET Palas începând de astăzi, după ora 22.00, iar pe măsură ce lucrările se vor finaliza se va relua furnizarea apei calde în întreg orașul. Lucrările au loc în cadrul Etapei a II-a a proiectului de reabilitare a rețelei de termoficare a municipiului Constanța.

„Amintim că pentru a se putea asigura apa caldă către locuitorii din zonele în care se lucrează și în perioada de înlocuire a conductelor, firmele contractate pentru realizarea lucrărilor montează în imediata vecinătate a canalului termic conducte care asigură provizoratul”, au transmis autoritățile.

Societățile care execută lucrările fac tot posibilul ca disconfortul creat populației să fie cât mai mic, atât din punctul de vedere al decopertării canelelor termice, cât și al furnizării agentului termic către populație.

În Etapa a II-a sunt înlocuiți 12,716 km traseu de rețea termică primară, 25,432 km de conducte din magistrala II, conducte vechi/uzate cu izolația termică deteriorată. Noul sistem va fi unul modern cu conducte din oțel, preizolate cu izolație termică din spumă rigidă de poliuretan, protejată la exterior cu manta din polietilenă de mare densitate.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222