Connect with us

Societate

Seceta ar putea pune stăpânire pe Europa

Published

on

Incendii de pădure, puţuri secate şi culturi ameninţate: chiar înainte de sosirea verii. Seceta ameninţă o parte a Europei Centrale şi de Nord, după un an 2018 în care ploile au fost rare, relatează AFP.

În Austria, primele semne ale secetei au apărut în estul şi în nordul ţării, generând temeri de pagube mai mari decât anul trecut. Producătorii de cartofi cer o relaxare a reglementărilor privind pesticidele pentru a combate mai bine viermii, care se dezvoltă în număr mare din cauza secetei.

Cehia este şi ea afectată de lipsa ploilor: se consideră că 99% din teritoriu este deja afectat de secetă. Regiunea la nord-vest de capitala Praga este cea mai afectată. Culturile au încetat să mai crească de câteva săptămâni şi agricultorii sunt îngrijoraţi de proliferarea coleopterelor. În multe sate, puţurile au secat, forţând oamenii să găsească alte mijloace de a se aproviziona cu apă.

Scandinavia este de asemenea afectată de incendii de pădure sau de vegetaţie. Pompierii locali au fost nevoiţi să se lupte zilnic cu 10 până la 15 incendii de pădure în cursul săptămânii trecute, în special în sudul ţării, după o lună aprilie fără precipitaţii. Cel mai grav incendiu, pe o suprafaţă de 300 de hectare, a forţat evacuarea a circa 50 de persoane în sudul ţării.

Sursa: AFP/Qampo

Actualitate

SPIT Constanţa reaminteşte…

Published

on

Termenul de depunere a declaratiilor fiscale de impunere/scădere este de 30 de zile, de la data dobândirii sau a înstrăinării clădirilor, terenurilor sau mijloacelor de transport. Proprietarul are obligația să depună declarația fiscală însoţită de documentele doveditoare.

Declarațiile fiscale pot fi depuse și online, fară a mai fi necesară deplasarea în sediile agențiilor fiscale, prin accesarea site-ului www.spit-ct.ro, la sectiunea ,,Servicii online/ Declaratii fiscale” (cu sau fără autentificare), sau prin e-mail la următoarele adrese:

Formularele necesare operațiunilor fiscale și tipul documentelor justificative ce trebuie anexate se regăsesc pe site-ul www.spit-ct.ro, la secțiunea ,,Persoane fizice/Persoane juridice – Documente declarare”.

 

 

Sursa: Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța

Continue Reading

Sanatate

Echipă mobilă de vaccinare, la Cumpăna

Published

on

Vești bune pentru localnicii din Cumpăna. Cei care doresc să se vaccineze împotriva Covid-19, dar nu au posibilitatea de a se deplasa la centrul de vaccinare din localitate, au la dispoziție, începând din această săptămână, o echipă mobilă de vaccinare.

Pentru a veni în sprijinul celor care nu au posibilitatea de a merge la centrul de vaccinare din localitate, Primăria Cumpăna a dispus înființarea unei echipe mobile, care se va deplasa la casele localnicilor care doresc să își facă vaccinul împotriva virusului Sars-Cov 2. Echipa mobilă de vaccinare este constituită din medic, asistent medical şi un poliţist local.

“Subliniem: persoane nedeplasabile. Aceasta este dovedită de gradul de handicap, de actul medical pe care îl eliberează medicul de familie. Astfel, echipa mobilă s-a deplasat deja, într-o singură zi, la 30 de persoane nedeplasabile, fiind vaccinate în același timp și persoanele însoțitoare. Este o acțiune foarte bună, care vine în sprijinul locuitorilor, mai ales acelora aflați în nevoie.”, declară MARIANA GÂJU, primarul comunei Cumpăna

De asemenea, în perioada următoare, inspectorii de asistență socială din cadrul Primăriei Cumpăna vor actualiza lista persoanelor cu nevoi speciale, pentru a se asigura că toți cetățenii aflați în această situație vor beneficia de vaccin.

sursa foto: svz.de

Continue Reading

Actualitate

“Bizonul Negru” – ploaie de foc asupra unor ținte aflate în largul Mării Negre

Published

on

Poligonul de Trageri Capu Midia găzduiește în această perioadă un amplu exercițiu tactic cu trageri de luptă, intitulat “Bizonul Negru 21”.

Exercițiul planificat în urmă cu un an a început cu deplasarea tehnicii către Poligonul Capu Midia și a continuat prin ocuparea poziției de tragere, pregătirea muniției și executarea misiunilor de foc.

Instalațiile ArPR au lansat proiectile reactive către ținte dispuse în largul Mării Negre,  iar la final militarii au raportat: misiune îndeplinită.

 “Militarii instalației ca și ceilalți militari din cadrul bateriei au făcut față cu brio acestei provocări pentru că nu au mai tras cu această categorie de armament asupra obiectivelor dispuse la suprafața apei de foarte mult timp. De regulă, noi executăm misiuni în poligoanele Forțelor Terestre – Cincu, Smârdan sau Babadag.”, a declarat LUCIAN FULGANU, comandantul uneia dintre instalațiile de lansare

Exercițiul a presupus verificarea, evaluarea nivelului de instruire, a deprinderilor motrice și disponibilitatea militarilor la un efort fizic și psihic îndelungat și s-a desfășurat în cooperare cu structuri din cadrul Forțelor Trestre, cât și cu structuri din cadrul Forțelor Aeriene și Forțelor Navale.

Siguranța tragerilor a fost asigurată de specialiștii Poligonului Capu Midia.

Aplicația din Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion Bungescu” s-a desfășurat cu respectarea  măsurilor de prevenire și combatere a virusului  SARS-CoV-2.

sursa foto: Forțele Terestre Române

Continue Reading

Actualitate

Tichete sociale de Paște pentru localnicii din Năvodari

Published

on

Primăria Orașului Năvodari anunță persoanele interesate că mai pot depune cereri pentru acordarea tichetelor sociale cu ocazia Sărbătorilor Pascale 2021 până în data de 23 aprilie. Până în prezent, peste 2050 de persoane au solicitat acordarea acestui tip de beneficiu social.

Cererile, însoțite de documentele aferente fiecărei categorii de beneficiari în parte, se pot depune la sediul Direcției Asistență Socială Năvodari, din Str. Sănătății, nr. 2, de luni până vineri, între orele 09.00-15.00. Persoanele îndreptățite se vor prezenta cu actul de identitate original, pensionarii cu cuponul de pensie și persoanele încadrate în grad de handicap cu certificatul de încadrare în grad de handicap.

Primăria Orașului Năvodari oferă tichete sociale următoarelor categorii de beneficiari: pensionari cu venituri până în 1.450 de lei, persoane fără niciun venit, persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, beneficiarii de venit minim garantat, precum și beneficiarii de alocație de susținere a familiei.

Valoarea nominală a unui tichet social este de 10 lei. În funcție de categoria socială din care fac parte beneficiarii, se pot acorda între 4 și 6 tichete sociale/persoană.

Distribuirea tichetelor sociale de Paște 2021 se va face prin Poșta Română, cu recomandare de primire, până în data de 29 aprilie 2021, în funcție de măsurile impuse de Ministerul Sănătății, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Sursa foto: Primăria Năvodari

Continue Reading

Curtea Brancoveneasca

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta