Connect with us

Actualitate

Se reia activitatea școlilor de șoferi

Published

on

Școlile de șoferi din întreaga țară își vor relua activitatea treptat începând de luni 18 mai. Decizia vine în urma intrării României în starea de alertă și ieșirea din cea de urgență perioadă în care activitatea școlilor de șoferi dar și a examenelor auto au fost suspendate.

În ce condiții se vor desfășura pentru o perioadă aceste activități și ce măsuri iau reprezentanții școlilor de șoferi atât din țară, cât și din Constanța aflăm chiar de la un reprezentant al acestei categorii.

În ceea ce privește activitatea de examinare a cursanților, noutatea constă în faptul că se va relua începând din luna iunie, în două etape, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție și distanțare socială. Beneficiază de prioritate cei care au fost declarați admiși la proba teoretică și erau programați pentru proba practică pe durata instituirii stării de alertă.

De asemenea, o a doua etapă în ceea ce privește examinările și școlile de șoferi se referă la reluarea activității de examinare teoretică, în cadrul cărora se vor respecta următoarele măsuri de protecție: utilizarea măștilor de protecție atât pentru candidați cât și pentru examinatori, dezinfectarea interiorului autovehiculelor folosite la desfășurarea probei practice, înainte de începerea fiecărei probe, respectarea distanțării persoanelor aflate la locul de întâlnire comunicat pentru susținerea probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere, cel puțin 1,5 metri.

Totodată, desfășurarea activității de instruire se va face numai în spații deschise, cu respectarea de distanțare socială, evitarea prezentării la locul de întâlnire al candidaților cu însoțitori, astfel accesul va fi permis doar candidatului și reprezentanții școlii de conducători.

Actualitate

La mulți ani de Ziua Aromânilor! Ti multsâ anj!

Published

on

Ziua de 23 mai este declarată ca fiind Ziua Națională a Aromânilor. În România s-a celebrat această zi din anul 1998.

„Aromânii (numiți în România și români macedoneni, macedoromâni, macedono-vlahi sau, mai popular, machedoni) sunt o ramură a latinității răsăritene, alături de dacoromâni, meglenoromâni și istroromâni.

În Grecia, chiar dacă li se spune vlahi (români), în mediul academic oficial se consideră pe nedrept “greci antici” sau “greci antici latinizați”. Numărul lor este greu de estimat, fiindcă există numeroase căsătorii mixte și fiindcă mulți aromâni nu mai vorbesc limba aromână, astfel că estimările variază de la 100.000 [8] până la 250.000. Limba lor este asemănătoare limbii române, fiind derivată din latină, și variază ca dialecte.

Originea aromânilor este disputată dar un punct de acord între toți istoricii, etnologii, lingviștii și filologii este că ei descind, ca și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni. Matilda Caragiu Marioțeanu a formulat următoarea definiție: Aromânii sunt romani sud-dunăreni. Ei sunt continuatorii populațiilor sud-est-europene romanizate (traci, iliri, greci, macedoneni) sau colonizate de romani, în timp ce T. J. Winnifrith nu șovăia să afirme că: “…dacă vrem să vorbim despre aromâni (vlahi), trebuie să începem cu Olimpia și Filip ai Macedoniei.

Limba maternă a aromânilor este limba aromână. După unii lingviști, limba aromână este o limbă aparte din grupul limbilor romanice, subgrupul limbilor romanice de est, alături de limbile română, meglenoromână și istroromână. Alți lingviști o consideră ca fiind un dialect al limbii române, împreună cu dialectele dacoromân, meglenoromân și istroromân. Matilda Caragiu Marioțeanu, academician de origine aromână, crede că aromâna este un dialect al protoromânei, adică al moștenirii comune latine răsăritene și nu al limbii daco-române și de asemenea că cele doua limbi romanice din nord și din sud sunt limbi funcționale și trebuie tratate ca atare.

În prezent, sunt recunoscuți oficial ca minoritate în Macedonia și Albania. Ziua de 23 mai este sărbătorită ca ziua națională a aromânilor și meglenoromânilor cetățeni ai Macedoniei; ceilalți se întâlnesc în fiecare an în ziua de 15 august la Samarina (Grecia), dar există și alte festivaluri, întâlniri și comemorări. Simbolul în care o parte din Comunitatea Aromână din România se recunoaște este « Soarele de la Vergina ».

Majoritatea aromânilor din România se consideră “Români din sudul Dunării”, ca și Dobrogenii: potrivit unei ample anchete efectuate de profesorul german Thede Kahl în anul 1998, în satele din Dobrogea, 70-75% dintre locuitorii aromâni nu se consideră sau nu vor să fie considerați minoritate etnică. Datele acestei anchete, care susțin teza potrivit căreia cei mai mulți aromâni din România se consideră români, s-au concretizat în lucrarea de doctorat a lui Kahl intitulată Ethnizität und räumliche Verteilung der Aromunen in Sudosteuropa (Etnicitatea și răspândirea teritoriala a aromânilor din Europa de sud-est)”.

Sursa: Wikipedia / Sursa foto: doxologia.ro

Continue Reading

Actualitate

„Convieţuire interetnică, pe plaiuri dobrogene”, la Cumpăna

Published

on

Festivalul „ Conviețuire interetnică pe plaiuri dobrogene” de la Cumpăna a ajuns anul acesta la cea de-a XIII-a ediție. Și păstrând tradiția din anii trecuți evenimentului s-a bucurat atât de mâncare delicioasă, dar și de momente muzicale și deja cunoscutul concurs de kureș.

La Concursul de Artă Culinară Tradițională au participat reprezentanții turci, tătari, aromâni, ruși-lipoveni și români din localitățile Tulcea, Constanța, Cumpăna, Techirghiol, Mangalia, Valu lui Traian, Valea Dacilor, Cobadin, 23 August, Agigea, Ciocârlia, Topraisar, Cogealac, Ghindărești, Beidaud, Lumina, care au prezentat o vastă paletă de preparate din bucătăriile tradiționale, iar juriul format din reprezentanți de seamă au dat verdictul. La categoria „sărat”: locul I a fost adjudecat de gospodinele din comuna Ghindăresti, iar la categoria “dulce”, medalia de aur a mers la Hârsova.

Totodată în cadrul evenimentului „Conviețuire interetnică pe plaiuri dobrogene” de la Cumpăna au avut loc numeroase momente artistice, fiecare cu specificul ei. Reprezentanți ai ansamblurilor folclorice: „Mugurașii Cumpenei”, „Club El-Dance” din Techirghiol, „Armâna Mea” din Ovidiu, „Luminițe Dobrogene” din Lumina, „Flori Dobrogene” din Mihail Kogălniceanu, „Canlar” din Cobadin, „Can Renkler” din Topraisar, „Astras” din Constanța au adus bucurie, speranţă şi dorinţa de a transmite mai departe valorile comunităţilor pe care le-au reprezentat.

După ce și-au încărcat bateriile cu preparatele din cadrul Competiției de Artă Culinară Tradițională, sportivi din întreg județul s-au întrecut în a-și arăta forța și tehnicile de luptă în tradiționala competiție de Lupte Tătărești – Küreş.

În acest an, câștigătorii competiției de Küreş de la Cumpăna au fost:

JUNIORI- locul I – Ciocoiu Florian din Valu lui Traian, locul II- Ibram Geaner din Valea Dacilor

SENIORI -locul I – Gelil Denis din Valul lui Traian; locul II – Isleam Serhan din Valul lui Traian.

Continue Reading

Actualitate

Vizită în localitatea Mihail Kogălniceanu

Published

on

Peste 40 de elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Marin Sorescu” și ai Școlii Gimnaziale nr. 31 – structuri ale Liceului Tehnologic ,,Gh.Duca”, au participat duminică, 22 mai, la o excursie organizată de RAEDPP Constanța în localitatea Mihail Kogălniceanu, unde au vizitat sere care aparțin unuia dintre producătorii mari de flori din judeţ. În cadrul vizitei, elevi ai claselor a V-a, a VII-a și a VII-a, însoțiți de cadre didactice, au învățat despre ceea ce presupune o investiție în domeniul agricol, în contextul în care se constată un interes tot mai scăzut al tinerilor față de activitățile agricole.

„Nu este o noutate faptul că ne confruntăm cu o lipsă acută de atractivitate pentru agricultură a noii generaţii. Am constatat, și în cadrul piețelor administrate de Regie, că tot mai puțini tineri care provin din familii de fermieri aleg să urmeze afacerile părinților, prin care să comercializeze produse cultivate în ferme proprii. Prin această acțiune, în cadrul căreia au învățat din modele de viață și de business ale fermierilor, am dorit să arătăm tinerilor că pot reprezenta viitoarea elită a agriculturii românești, sprijinind în același timp dezvoltarea comunităților rurale”, a precizat directorul general al RAEDPP Constanța, Stere Hira.

„Elevii noștri au avut oportunitatea de a experimenta în zona rurală a Dobrogei. A fost o zi deosebită care a marcat parteneriatul Școală- Primărie- RAEDPP, iar interacțiunea cu oamenii de la seră i-a făcut pe elevi să aprecieze munca și să își dorească să promoveze Dobrogea prin diferite mijloace de marketing. Curiozitatea lor a fost răsplătită din plin și au câștigat o lecție de viață”, a declarat directorul Liceului Tehnologic „Gh. Duca”, prof.dr.ing. Gogu Elena.

Copiii au avut ocazia să observe noi tehnologii din domeniul producției de flori în seră. Mulți dintre cei prezenți și-au manifestat totodată interesul pentru dezvoltarea unui business în domeniul producției de flori.

„A fost o experiență  de neuitat. Am învățat cum trăiesc plantele, ne-am distrat și apreciem munca mai mult”,  a spus Truță Ioana, elevă în clasa a VII-a a Școlii ,,Marin Sorescu”.

„A fost o zi minunată, am îmbinat plăcutul cu utilul. Domnul Tase Caraiola, managerul serelor de la Mihail Kogălniceanu, ne-a oferit o adevărată oră de educație financiară. Elevii au cerut sfaturi despre modul în care pot dezvolta o afacere cu flori”, a precizat prof. Mariana Marin, Școala Gimnazială ,,Marin Sorescu”.

În cadrul vizitei, reprezentanții RAEDPP Constanța le-au explicat elevilor ce este o amprentă ecologică și faptul că şi-ar putea reduce amprenta personală dacă aleg produse de sezon și cultivate pe plan local, în locul celor importate.

Continue Reading

Actualitate

Poliția locală a aplicat din nou sancțiuni

Published

on

Săptămâna trecută, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au acționat pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică pe raza municipiului Constanța, punându-se accent pe activitățile de prevenire și combatere a comerțului ilicit cu țigări fără marcaje fiscale și documente de proveniență.

Astfel, în zilele de 18 și 19 mai 2022, polițiștii locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au depistat 7 persoane în timp ce comercializau țigări netimbrate, susceptibile de a fi produse de contrabandă.

Persoanele în cauză acționau ilegal atât pe domeniul public și privat al municipiului Constanța (segment stradal, piețe agroalimentare, parcuri), cât și în incinta unor unități comerciale cu profil alimentar. Acestea au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, în vederea întocmirii documentației aferente indisponibilizării țigaretelor și înaintarea actelor de constatare către instituțiile abilitate pentru luarea măsurilor legale.

În total au fost indisponibilizate 876 pachete de țigări netimbrate care au fost predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul stabilirii infracțiunii de contrabandă.

Facem un apel la cetățeni să ne semnaleze orice faptă antisocială ce ține de ordine și siguranță publică sau de comerț ilicit la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222