Connect with us

Actualitate

Se redeschid creșele în Constanța

Published

on

Veste bună pentru părinți! Primăria Municipiului Constanța anunță că spre sfârșitul acestei luni, se vor redeschide creșele aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială. Părinții care vor să își aducă micuții la creșă trebuie să completeze declarația pe proprie răspundere și să o trimită unității frecventate de copil. Numărul de locuri din creșe a fost redus aproape la jumătate pentru respectarea unui spațiu de 4,5 mp pentru fiecare copil.

Întrucât fiecare părinte pune mai presus de orice siguranța copilului său, reprezentanții primăriei Constanța îi informează că au fost luate toate măsurile de protecție necesare: materiale de igienă și dezinfectanți, lămpi bactericide, spații dedicate pentru respectarea distanțării sociale și a efectuării triajului epidemiologic. Părinții care vor să își aducă micuții la creșă trebuie să completeze declarația pe proprie răspundere și să o trimită unității frecventate de copil. Toți părinții copiilor care frecventau creșele de stat au fost contactați de reprezentanții unităților și au primit formularele necesare.

În același timp, părinții vor mai depune la dosar adeverințe de la locurile de muncă, din care să reiasă că au contracte de muncă active, nu suspendate, iar la revenirea în creşă (dacă cererea a fost aprobată) vor prezenta avizul epidemiologic de intrare în colectivitate eliberat de către medicul de familie.

Important de precizat este faptul că numărul de locuri din creșe a fost redus aproape la jumătate pentru respectarea unui spațiu de 4,5 mp pentru fiecare copil. În fiecare creșă se vor respecta reguli stricte – copiii vor fi primiți individual de către persoana desemnată și preluați de părinte la ușa unității, evitându-se circulația în interior; se va face triajul epidemiologic zilnic, scanarea temperaturii cu termometru noncontact, temperatura înregistrată nu trebuie sa depășească 37,3 grade Celsius; se va face curățenie generala și dezinfecția tuturor încăperilor, mobilierului și jucăriilor;  distanțarea fizică se va asigura în toate încăperile dormitoare și sălile de mese, iar copiii nu trebuie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.

Actualitate

Fii erou, salvează o viață! Un copil de 1 an, din Cumpăna, are nevoie de sânge

Published

on

Viaţa micuţului Eric Ştefan Parase, din comuna Cumpăna, este în pericol. Copilul este internat la Institutul Clinic Fundeni şi are mare nevoie de sânge. Pentru a veni în sprijinul lui, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a postat pe pagina de Facebook următorul mesaj:

,,Dragii mei, un suflet de copil are nevoie urgentă de noi, are nevoie ca noi să ne transformăm în eroi, pentru a-i salva viața.

Eric Ştefan Parase are numai un anișor și trece prin cea mai grea încercare, iar familia speră într-o minune și se roagă ca sufletul lor să se facă bine! Noi putem ajuta ca Eric Ştefan să revină acasă, să crească mare și să se bucure de copilărie.

Sângele este viață, de aceea vă îndemn să mergem cât mai mulți la Centrul de Transfuzii Constanța (în incinta Spitalului Judetean Cnstanţa) și să donăm viață pentru Eric Ştefan Parase.

Este important să specificăm că donăm pentru Parase Eric Ştefan – Fundeni, Hematologie Pediatrică.

Programul centrului de transfuzii este de la 7:30 la 13:30!

Haideți să ne unim forțele și să-i redăm lui Eric copilăria pe care o merită și șansa la viață.

Dumnezeu să vegheze asupra lui și a părinților! Oameni dragi, fiți eroi pentru Eric Ştefan.”.

 

Continue Reading

Actualitate

Sute de gospodării vor fi racordate la reţeaua de gaze, în Agigea

Published

on

Anunţul a fost făcut de Cristian Cîrjaliu, primarul comunei Agigea, pe pagina de socializare:

,,La începutul lunii octombrie am semnat două contracte de finanțare de o importanță majoră pentru comunitatea noastră:

  • extindere alimentare cu gaze naturale în cartierul Moară, localitatea Agigea, ce presupune execuția unei rețele de gaz de aproximativ 5 km și 300 de racorduri;
  • extindere rețea de alimentare cu gaze naturale în cartierul Lac, localitatea Agigea, respectiv execuția a aproximativ 10 km de rețea și 400 de racorduri.”.

În aceeaşi postare, primarul Cristian Cîrjaliu, face apel la cetățenii care dețin autorizații de construire și/sau procese verbale de recepție locuințe în aceste două cartiere să se prezinte la sediul primăriei, Serviciul Urbanism și Patrimoniu, cu următoarele documente necesare cererii pentru branșarea la rețeaua de gaze:

  • carte de identitate;
  • acte proprietate/folosință pentru teren;
  • acte proprietate casă (autorizație de construire, eventual proces verbal de recepție, contract vânzare-cumpărare).

De asemenea, solicitantul trebuie să știe unde dorește să amplaseze firida de racord față de limitele lotului din stânga sau dreapta porții de acces. Planurile de situație și de încadrare vor fi puse la dispoziție de primărie.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, dosarele de racordare/branșare, pentru fiecare locuință în parte, vor fi depuse de autoritatea locală.

 

Continue Reading

Actualitate

Vizită de promovare a Operației IRINI în bazinul mediteranean

Published

on

Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274) desfășoară, în această perioadă, misiuni specifice in cadrul Operației EUNAVFOR MED IRINI, ca parte integrată a grupării navale care cuprinde și nave militare partenere din Germania, Grecia și Italia.

Pe durata activităților de monitorizare a traficului maritim din zona de responsabilitate, nava militară românească a efectuat o serie de interogări ale navelor civile care tranzitau sud-vestul Mării Meditarene și a executat o vizită de verificare și, totodată, de promovare a Operației IRINI, la bordul uneia dintre acestea. Activitatea a fost executată de o echipă formată din scafandri de luptă de incursiune, la bordul unei ambarcațiuni rapide.

Dialogul purtat între membrii echipajului PM-274 și echipa de comandă a navei vizitate s-a desfășurat în cele mai bune condiții, cu această ocazie fiind prezentat, de o parte și de alta, scopul prezenței în Marea Mediterană. Surpriza cea mai plăcută a constat în faptul că întregul echipaj de la bordul navei civile de transport maritim era format din marinari români, constituindu-se într-un bun prilej de a flutura pavilionul românesc și pe cel al Uniunii Europene, în semn de unitate și respect față de țară și de valorile europene.

Pentru puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” participarea la Operația EUNAVFOR MED IRINI continuă, misiunea din Marea

Mediterană urmând să se încheie la finalul acestui an, după care marinarii militari români vor lua cap-compas spre portul militar Constanța, unde vor acosta la începutul lunii ianuarie.

Corespondență transmisă de locotenent Alexandru Turturică, ofițerul responsabil cu activitatea de informare și relații publice de la bordul navei.

Continue Reading

Actualitate

ANR a introdus o nouă modalitate de lucru cu publicul

Published

on

Ca urmare a adâncirii crizei sanitare generată de pandemia Covid-19, Autoritatea Navală Română a stabilit o nouă modalitate de lucru cu publicul. Astfel, accesul personalului navigant maritim la serviciile oferite de ANR se face numai pe bază de programare. În acest scop, cei interesați trebuie să acceseze link-ul: https://programari.rna.ro/

Pentru înscrierea la examen în vederea obținerii brevetului, certificatului de capacitate maritimă, persoanele interesate vor accesa link-ul; https://portal.rna.ro/Pagini/Examene%20Brevete%20Certificate%20Capacitate%20Maritime.aspx.

Fac excepție de la aceste reguli persoanele care ridică documentele eliberate de ANR și cele care solicită emiterea adeverințelor de confirmare a autenticității.

Situațiile de urgență se vor rezolva fără programare, cu obligativitatea prezentării unor documente justificative, după cum urmează:

– în cazul plecărilor intermediate de o companie de crewing – documentele de plecare voiaj emise de compania de crewing;

– în cazul plecărilor fără intermediari – documentele justificative referitoare la contractul de ambarcare, biletul de avion etc.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222