Connect with us

Sport

Se dă startul Campionatelor Naționale de Volei pe Plajă!

Published

on

A început numărătoarea inversă pentru finalele Campionatului Național de Volei pe Plajă seniori, cadeți și juniori, masculin și feminin, cât și a Cupei României la Volei pe Plajă, masculin și feminin.

Competițiile organizate de Club Sportiv Lake View se vor desfășura în perioada 12 august 2019 – 25 august 2019, pe plaja Dandana din stațiunea Mamaia.

Programul competițional include patru competiții distincte ce se vor avea loc în această perioadă, iar accesul publicului este liber. Primele dintre acestea sunt finala Campionatului Național de Volei pe plajă, seniori, masculin și feminin ce se vor desfășura între 12 și 18 august. Urmate de Cupa României la volei pe plajă, masculin și feminin, între 19 și 22 august.

În perioada 19 și 22 august se va desfășura Finala Campionatului Național de Volei cadeți masculin și feminin, iar finala în ceea ce îi privește pe juniori se va desfășura între 22 august și 25 august.

Competițiile sportive se vor desfășura pe două terenuri amenajate și omologate de Federația Română de Volei, iar jocurile se vor disputa în intervalul orar 09:00-13:00 și 16:00-23:00. Ambele terenuri dispun de tribune pentru spectatori, având o capacitate cumulată de peste 500 de locuri, iar terenul principal fiind dotat cu instalație de nocturnă.

Evenimentele, desfășurate sub egida și în parteneriat cu Federația Română de Volei, vor reuni cele mai bune echipe de volei din țară, urmând ca dintre acestea să fie alese cele care vor reprezenta România în competițiile internaționale.

Voleiul pe plajă este un sport olimpic în plină dezvoltare, iar acest gen de competiții vine în întâmpinarea antrenorilor federali, în vederea selecționării celor mai buni sportivi pentru participarea României la calificările pentru următoarele Jocuri Olimpice.

Sursa foto: Facebook/PrimăriaConstanța

Sport

Olimpiada Națională a Sportului Școlar – faza Națională la Handbal gimnaziu băieți, la Cumpăna

Published

on

Începând de astăzi – 19 mai 2022 și până duminică – 22 mai 2022, va avea loc la Campusul Școlar din localitate “Olimpiada Națională a Sportului Școlar – faza Națională la Handbal gimnaziu băieți”, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța în parteneriat cu Primăria Cumpăna și Liceul Tehnologic “Nicolae Dumitrescu”.
Astăzi, începând cu ora 17:30 va avea loc festivitatea de deschidere a evenimentului și ședința tehnică, urmând ca meciurile să aibă loc în zilele de vineri și sâmbătă, iar duminică vor avea loc meciurile de finală și festivitatea de premiere.
Echipe participante: Școala Gimnazială “Ion Creangă”, jud. Suceava, Școala Gimnazială “George Emil Palade”, jud. Buzău, Școala Gimnazială “I.A. Basarabescu”, jud. Prahova, L.P.S. TG. JIU, Liceul Tehnologic “Ștefan Hell”, loc. Sântana jud. Arad, Școala Gimnazială Nr.11 “Ștefan O. Iosif”, jud. Brașov, Școala Gimnazială “Nicolae Iorga” loc. Baia Mare jud. Maramureș, Școala Gimnazială nr. 59 București, Liceul Tehnologic “Nicolae Dumitrescu” com. Cumpăna.

Continue Reading

Actualitate

Nordis Group devine sponsor al echipei naționale Under 21 a României

Published

on

Dezvoltatorul imobiliar specializat în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux extinde parteneriatul cu FRF și va susține și tricolorii U21.

Noul parteneriat, cel referitor la România U21, va începe în 2023 și se va întinde pe durata a 3 ani, acoperind Campionatele Europene U21 din 2023 și 2025. Este încă un pas în extinderea parteneriatului dintre Nordis Group și FRF. După ce în decembrie 2020, Nordis Group a devenit partenerul Federației Române de Fotbal și a început să susțină Comisia Centrală a Arbitrilor, printr-un contract de sponsorizare care are ca scop sprijinirea arbitrilor din România, grupul de firme s-a implicat din 2021 și în susținerea loturilor naționale U19 și U20.

Echipa națională Under 21 a României va participa la EURO U21 din 2023, fiind calificată din postura de țară gazdă. Va fi a treia participare consecutivă a selecționatei României la acest nivel de vârstă la un turneu final european, după prezențele din 2019 și 2021 care au reprezentat o performanță istorică.

,,Tricolorii U21 vor avea parte de sprijinul unui brand românesc de prestigiu. Mă bucur că Nordis Group a ales să extindă din nou parteneriatul, o dovadă clară a angajementului de a susține generațiile tinere de jucători în drumul lor spre înalta performanță, astfel încât EURO U21 găzduit de țara noastră să reprezinte o oportunitate unică pentru toți jucătorii care vor juca sub tricolor”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

„Susținem performanța realizată în România și cu atât mai mult motivația de a reuși pe care o remarcăm în rândul noilor generații de sportivi. Această valoare pentru excelență are rădăcini puternice în cultura Nordis Group, tocmai de aceea am ales să fim alături de tinerii fotbaliști români. În continuarea parteneriatului fructuos cu Federația Română de Fotbal, susținând Comisia Centrală a Arbitrilor și echipele U19 și U20 de mai bine de un an, suntem bucuroși că vom sprijini în 2023 echipa națională U21 în drumul lor spre victorie”, a spus Emanuel Poștoacă, președinte și fondator Nordis Group.

Despre Nordis Group
Nordis Group reprezintă un grup de firme cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux. Nordis Group este format din 7 entități: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Architecture, Nordis Travel și Nordis Property Management. Grupul are o experiență de 14 ani pe piața de real estate și se concentrează pe dezvoltarea de proiecte care ridică potențialul turistic al României, dar și cel rezidențial.

Continue Reading

Actualitate

Sport în Parc, evenimentul care îi provoacă pe constănțeni la mișcare, are loc sâmbătă și duminică

Published

on

Clubul Sportiv Laguna Constanța îi așteaptă pe toți iubitorii de sport în aer liber la două zile pline de activități sportive, în acest weekend, 21 și 22 mai, cu ocazia Zilelor Constanței.

Proiectul Sport în Parc, finanțat de Primăria Constanța, este dedicat întregii familii și include baschet, mini-fotbal, fotbal-tenis și alte sporturi, pe terenurile care vor fi amenajate pe Bulevardul Tomis.

De asemenea va avea loc și un cros, al cărui start se va da sâmbătă, 21 mai, la ora 17:00, pe faleza Cazino. Traseul va avea trei kilometri și va parcurge faleza până în dreptul Portului Turistic Tomis apoi va urca către centru vechi, sosirea urmând să aibă loc în Piața Ovidiu.

Terenurile de sport amenajate pe Bulevardul Tomis vor fi gazda unor competiții ad-hoc, cu înscriere pe loc sau vor putea fi folosite la liber de către participanți. Pentru cei mai mici dintre aceștia vor avea loc ședințe de inițiere în diferite sporturi.

Sport în Parc este un proiect care își propune să promoveze activitățile fizice în aer liber, pentru toți membrii familiei, îndemnând la un stil de viață sănătos în care sportul să aibă un rol important.

Condițiile de practicare a sportului vor fi la cele mai înalte standarde iar organizatorii își propun atragerea unui număr cât mai mare de cetățeni de-a lungul celor două zile pline de sport.

Evenimentul Sport în Parc, parte a sărbătorii Zilele Constanței, este finanțat de Primăria Constanța și este susținut de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Universitatea Ovidius și Facultatea de Educație Fizică și Sport Constanța.

 

Continue Reading

Sport

Cadou special de la familia HCD pentru George Buricea! Ce a primit vedeta “delfinilor”?

Published

on

S-a retras în 2019, apoi s-a întors să ajute echipa și a mai jucat pentru încă două sezoane. În 2021 s-a retras oficial, iar de 6 luni este antrenorul nostru principal. Pandemia, programul foarte încărcat și dedicarea lui supraomenească pentru echipă nu ne-au lăsat până acum să îi organizăm un meci de retragere, însă sperăm că vom reuși să organizăm un eveniment special în viitorul apropiat.
Dupa victoria cu Baia Mare, Familia HCD i-a oferit un cadou surpriză lui George, prin colegii și prietenii lui de-o viață, Rudi și Toma. Un tricou cu numărul 7️⃣7️⃣ cu însemnătate specială: primul “7” format din poze din perioada HCM și al doilea format din imagini ale erei HCD.
“Vă mulțumesc pentru tot! Îmi pare rău că nu v-am putut oferi azi o finală mare, însă sunt convins că o sa fie și mai bine la anul și sperăm să fiți în continuare alături de noi.”, a declarat George Buricea.
Constanța te iubește, George! Îți mulțumim și îți dorim multă baftă în continuare pe banca echipei noastre! Hai, HCD!

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222