Connect with us

Actualitate

Se aprinde iluminatul festiv la Ovidiu

Published

on

Toți copiii, părinții și bunicii sunt invitați pe data de 5 decembrie, ora 16:30, la Ovidiu pentru a aprinde iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă.

De asemenea, toți cei prezenți la Ovidiu îl vor întâmpina, în acorduri de colinde, pe Moș Crăciun, în casa special amenajată pentru cei mici!

Iată care este programul:

  • 05 decembrie, ora 16:30 – aprinderea bradului și a iluminatului festiv în parcul Poet Ovidiu – primărie, în acorduri de colinde;
  • 05 decembrie – 22 decembrie ( zilnic, între orele 16:00 – 20:00) întalnire și poze gratuite cu Moș Crăciun ( sediul primăriei, la parter,  în sala de oficiere a cununiilor civile).

 

Actualitate

ISU Tulcea, exercițiu de alarmare-evacuare în unitățile de învățământ

Published

on

Cu ocazia “Săptămânii Protecției Civile” personalul din cadrul Serviciului Pregătire Intervenție și Reziliența Comunităților a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute un exercițiu de alarmare – evacuare pentru cunoașterea regulilor de comportare, în cazul producerii unui cutremur,  în unitățile de învățământ.

Astfel, peste 150 de elevi și cadre didactice din cadrul Liceului Tehnologic Topolog și Școlii Gimnaziale Ciucurova, au luat parte la acest exercițiu și au aflat modul în care trebuie să se comporte în cazul producerii unui seism, dar și măsurile care trebuie întreprinse de cadrele didactice și personalul auxiliar. Această activitate a cuprins și acțiuni teoretice și practice de instruire, privind tehnicile de acordare a primului ajutor. Cei  trei voluntari din cadrul Programului “Salvator din pasiune” le-au arătat elevilor cât este de important să cunoaștem aceste tehnici, deoarece nu poți ști niciodată când cineva va avea nevoie de ajutor.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Continue Reading

Actualitate

Acțiune pentru verificarea transportului de persoane

Published

on

La data de 25 februarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului de persoane.

Acțiunea s-a derulat pe principalele artere de circulație din municipiul Constanța. Astfel, au fost verificate aproximativ 50 de mijloace de transport de persoane. Au fost testați 18 conducători auto cu aparatul etilotest și 12 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 pentru nerespectarea prevederilor H.G. 1317/2023 și 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 65.000 de lei.

De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere, pentru neacordare de prioritate pietonilor. Totodată, au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Continue Reading

Actualitate

Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”, 128 de ani de tradiție și profesionalism

Published

on

Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”, una dintre cele mai importante componente ale Forțelor Navale Române și una dintre cele mai reprezentative instituții pentru Armata României și județul Constanța, a marcat luni, 26 februarie, 128 de ani de la înființarea Diviziei de Mare, structură pe ale cărei tradiții le continuă în prezent.

De-a lungul timpului, Flota a parcurs ample transformări, îndeplinindu-și cu succes rolul de furnizor de securitate regională și de promovare a intereselor naționale. Prin participarea, an de an, la misiuni naționale și internaționale, a îndeplinit cu succes obiectivele Forțelor Navale, asumate de România în cadrul NATO și UE, contribuind totodată la dezvoltarea relațiilor de colaborare cu țările riverane Mării Negre.

În anul 2023, Comandamentul Flotei a scris o nouă filă de istorie, prin intrarea în serviciul Forțelor Navale Române, la data 27 septembrie, a vânătorului M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, preluat de la Marina Regală Britanică, urmând ca în anul 2024, să sosească în țară și ce de-al doilea vânător de mine, M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”. Prin înzestrarea Forțelor Navale Române cu cele două vânătoare de mine, alături de celelalte capabilități militare, România contribuie la executarea misiunilor specifice din zona de responsabilitate, pentru a consolida mediul de securitate din regiunea Mării Negre.

În prezent, Flota este alcătuită din structuri mobile și flexibile, capabile să execute toată gama de misiuni încredințate. Totodată, Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu” este cea mai importantă mare unitate pe plan local, deținând și comenduirea garnizoanei Constanța, și cooperează cu structurile celorlalte categorii de forțe, în vederea relaționării permanente cu autoritățile locale și societatea civilă.

Cu ocazia sărbătoririi a celor 128 de ani de la înființare, personalul Comandamentului Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu” a desfășurat o serie de manifestări culturale și sportive. Astfel, luni, 26 februarie, la Centrul de Conferințe al Forțelor Navale, a avut loc premierea personalului militar și civil care s-a remarcat prin obținerea de rezultate deosebite, precum și premierea câștigătorilor din cadrul competiției sportive ,,Cupa Flotei 2024”.

La activitate, au participat comandantul Flotei, contraamiral Cornel-Eugen Cojocaru, oficialități ale administrației locale, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și ai Forțelor Navale, comandanți de mari unități și unități din garnizoana Constanța, foști comandanți ai Flotei, precum și personalul comandamentului.

La data de 26 februarie 1896, Regele Carol I a hotărât, prin Decret Regal, înființarea Diviziei de Mare și a Diviziei de Dunăre, dând o nouă organizare Flotilei Regale. În actul de naștere al Diviziei de Mare, s-a stabilit reședința acesteia la Constanța, iar primul comandant al diviziei a fost numit colonelul Vasile Urseanu, denumire onorifică purtată în prezent cu cinste de către Comandamentul Flotei.

Actualul Comandament al Flotei are în subordine o flotilă de fregate, trei divizioane de nave de luptă, un grup de elicoptere și un divizion de rachete de coastă, cu care este în măsură să desfășoare acțiuni militare, pe timp de pace sau în caz de agresiune armată, în zona definită de apele maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă și zona economică exclusivă ale României.

Continue Reading

Actualitate

Stelian Ion, declarație de presă

Published

on

Președintele USR Constanța, Stelian Ion a făcut o nouă declarație de presă. De această dată este vorba despre traficul rutier.

“Traficul rutier din Constanța a fost dat peste cap de primarul Chițac, iar grozăviile „procesului de reorganizare a traficului“ nu se opresc. Noua victimă este cartierul Tomis Nord.

Vă amintesc că prima etapă de creare a debandadei rutiere din zonă a fost instituirea unei linii continue neîntrerupte pe toată lungimea bulevardului, de la Gară până la intrare în stațiunea Mamaia. Acest fapt a îngreunat vizibil accesul locuitorilor în cartier, care acum trebuie să stea zeci de minute blocați pe strada Adamclisi sau să ocolească tot cartierul Tomis Nord pentru a ajunge, practic, în același punct de unde au plecat.

Constănțenii din zonă, și nu numai, au cerut printr-o petiție adresată Primăriei, să se stabilească măcar o linie discontinuă la una dintre intersecțiile străzilor Suceava sau Dispensarului. Care a fost răspunsul? Instituirea în viitorul apropiat a DOUĂ SENSURI UNICE pe două străzi importante din cartier.

Primăria a anunțat oficial că proiectul de reorganizare a traficului rutier din zonă a fost făcut în urma consultărilor cu cetățenii. Îl provoc pe Vergil Chițac să facă publică o dovadă a acestor consultări. Am fost în zonă alături de colegii mei din USR, iar oamenii ne-au spus că nu și-au dorit așa ceva. Cu toate astea, Chițac le-a dat ce știe el mai bine: sensuri unice și haos!

Singura arteră de acces în cartier – strada Adamclisi – este supraaglomerată, iar în loc să răspundă petiției lansată de cetățeni, Chițac a stabilit acum ca strada să fie cu sens unic.

În 2024 vom corecta aceste aberații, ne vom consulta cu specialiști și, mai ales, cu cetățenii. Nu e greu, dacă alegi să nu stai închis în Primărie și să-i tratezi pe oameni cu dispreț și aroganță. Sensul pe care al trebui să-l urmeze Chițac este cel spre domiciliul său de lux din Eforie și să lase Constanța în pace. A chinuit-o destul!”, declară Stelian Ion, președintele USR Constanța.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222