Connect with us

Cultura/Educatie

S-a lansat platforma DISCOVEREU.RO, loc de întâlnire pentru tinerii voluntari

Published

on

Asociația Youth Vision, în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Educației Creativ-Ecologice și Abilităților Inovative – Creative +, Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri – ADAPTO și cu sprijinul grupului de tineri voluntari din cadrul programului “Constanța – Capitala Tineretului din România 2020 – 2021” anunță lansarea platformei DISCOVEREU.RO, loc de întâlnire pentru tinerii voluntari, dornici să se implice în proiectele comunității. Platforma este parte integrantă a proiectului “YOUTH HUB FOR YOUTH CAPITAL – FEEL MORE EUROPEAN”!

Astfel, platforma a devenit operațională, iar tinerii din Constanța care își doresc să se implice activ în problemele orașului, ale comunității, dar nu știu cum și la cine să apeleze, au de astăzi posibilitatea de a accesa platforma DISCOVEREU.RO, unde vor descoperi proiecte interesante din diverse domenii precum protecția mediului, incluziune socială, sport, digital, drepturile omului, activități internaționale. În același timp, tinerii care își doresc să experimenteze voluntariatul, să învețe lucruri noi, să interacționeze cu alți tineri și să se implice în viața socială, se pot înscrie prin intermediul unui formular pe care îl pot completa pe pagina platformei.

Pe lângă sprijinul acordat tinerilor care vor să se implice ca și voluntari în diverse activități, platforma vine și ca o gură de aer pentru organizațiile active din Constanța, care se lovesc de identificarea acestor tineri, pe care să-i atragă în activitățile și proiectele pe care le desfășoară. Totodată, platforma reprezintă o oportunitate pentru aceste organizații care își pot face cunoscute și promova proiectele comunității, iar tinerii pot afla informații despre oportunitățile programelor europene Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate prin organizarea de întâlniri cu tinerii din comunitate, întâlniri care să fie organizate, coordonate și implementate de un grup de tineri, voluntari în 4 asociații din Constanța active în acest domeniu – cu certificat de calitate ESC și experiență în implementare de proiecte pentru tineri.

Proiectul este finanțat prin programul Corpul european de solidaritate, program care urmărește să construiască o societate inclusivă, să sprijine persoanele vulnerabile și să caute soluții la provocările cu care se confruntă comunitățile. În acest sens, reunește tineri care vor să învețe, să ajute și să se dezvolte.

Actualitate

Concurs internaţional de pian, online

Published

on

Cei mai buni tineri pianiști din Constanța, din ţară, dar și din străinătate se vor întrece pe scena virtuală a concursului ,,Constanța International Competition-Festival for Young Pianists”.

Cea de-a treia ediție a evenimentului cultural organizat de Asociația „Nihil Sine Arte”, în parteneriat cu Colegiul de Arte „Regina Maria” din Constanța și Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” se va desfășura online, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie.

Juriul concursului va fi alcătuit din personalități artistice și pedagogice din România și din străinătate. Competiția va avea loc într-o singură etapă, pe următoarele grupe de vârstă: 7-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani, 16-18 ani, 19-28 ani.

 

Continue Reading

Actualitate

120 de programe de formare profesională vor începe în luna noiembrie, la nivel național

Published

on

Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: operator introducere validare și prelucrare date, frizer-coafor-manichiură-pedichiură, lucrător în comerț, contabil, agent de securitate, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, barman, bucătar.

Cursurile sunt gratuite pentru persoanele înregistrate în evidențele ANOFM și care se regăsesc în una din următoarele situații:

  • sunt șomeri;
  • sunt absolvenți ai instituțiilor de învățământ;
  • au obţinut statutul de refugiat sau beneficiază de altă formă de protecţie internaţională, conform legii, sau se află în procedura de soluţionare a cererii de azil şi au acces pe piaţa muncii;
  • sunt cetăţeni străini sau apatrizi care au fost încadraţi în muncă sau au realizat venituri în România sau care au drept de muncă pe teritoriul României;
  • nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie;
  • desfăşoară activităţi în mediul rural şi nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare.

Pentru detalii, persoanele interesate se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa.

Oferta cursurilor de formare profesională poate fi consultată pe site-ul ANOFM, la secţiunea ,,Persoane fizice/Cursuri de formare profesională” sau la următorul link: https://bit.ly/3ku6aq8

Continue Reading

Actualitate

Zile libere pentru părinții ai căror copii învață în scenariile 2 și 3

Published

on

Guvernul a aprobat acordarea unor zile libere pentru părinţii care trebuie să-şi supraveheze copiii. Conform actului normativ, dacă activitatea didactică  în unitățile de învățământ, inclusiv în cele de educație antepreșcolară și preșcolară, se desfășoară în scenariile 2 și 3, respectiv prezența prin rotație la școală sau exclusiv online, numărul zilelor libere se acordă în funcție de perioada prevăzută de hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Măsura se aplică și pentru părintele sau reprezentantul legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere unul sau mai mulți copii școlarizați, cu boli cronice pentru care medicul de familie și/sau medicul specialist au emis adeverințe pentru realizarea educației la distanță, în contextul pandemic actual.

În acest caz, părintele va depune la angajator, pe lângă cererea de acordare a zilelor libere, copia certificatului de naştere al copilului, declaraţia pe proprie răspundere a celuilalt părinte că nu a beneficiat de zile libere potrivit OUG nr.147/2020 și o copie a adeverinței eliberate de medicul de familie și/sau medicul specialist.

Totodată, Guvernul a hotărât că, pentru situațiile în care s-a stabilit aplicarea scenariului 2 sau 3, zilele libere plătite pentru părinți (cu 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut) se acordă numai după epuizarea opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității prin telemuncă sau muncă la domiciliu.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta