Connect with us

Actualitate

S-a deschis sezonul de croaziere în Portul Constanţa

Published

on

S-a deschis sezonul de croaziere în Portul Constanţa. River Adagio este prima navă care a acostat în oraşul de la malul Mării Negre, în 2019. Este un pasager care operează pe Dunăre şi are la bord 150 de americani dornici să descopere cât mai multe lucruri frumoase despre ţara noastră. Pentru toţi aceşti turişti, călătoria pe fluviu este un vis mai vechi, iar Dunărea li se pare minunată. Au toate condiţiile la bord, de la camere spaţioase şi confortabile, până la restaurante diferite, baruri şi programe de distracţii. Iar în fecare port, coboară şi vizitează împrejurimile.

“Am mai fost în România, dar cu o altă navă, acum ceva vreme. Îmi place să vizitez şi să învăţ cât mai multe despre ţările pe care le vizitez şi mi-am făcut şi nişte prieteni din România. Mi-a plăcut mult Constanţa, vă asigur. Mi-a plăcut şi data trecută şi mă aştept ca acum să îmi placă şi mai mult.”, spune o turistă

“Nu am mai fost în România până acum. Am auzit că este o ţară frumoasă, cu oameni minunaţi, aşa că ne bucurăm că suntem aici. Am auzit de gimnasta voastră renumită. Iar eu am o fiică şi o nepoată care sunt foarte bune la gimnastică, aşa că ştim de Nadia, este cel mai important ambasador al vostru.”, spune un turism

“Ştiu câţiva oameni care au fost în această croazieră şi mi-au spus că trebuie neapărat să merg şi eu pentru că este o zonă foarte frumoasă. Şi ar trebui să apreciaţi că am adus şi vremea frumoasă din Florida!”, completează o altă turistă  

Compania care deţine vaporul “River Adagio” mai are câteva nave identice în portofoliu şi se ocupă de promovarea turistică a Dunării şi a obiectivelor turistice de pe malurile ei, din toate ţările pe care le traversează fluviul pe bătrânul continent.  Portul Constanţa este deja o destinaţie tradiţională pentru multe dintre vasele companiilor de croaziere, acestea revenind an de an, cu tot mai multe escale.

Actualitate

Cu permisul suspendat, la volan

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, pe raza localității Șipotele, un cetățean român, conducând un autoturism având dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa au oprit pentru control, pe raza localității Șipotele, un autoturism condus de către un cetățean român în vârstă de 24 de ani. S-a procedat la verificarea conducătorului auto în bazele de date constatându-se faptul că are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o cu permisul de conducere suspendat.

Continue Reading

Actualitate

Cetățean străin depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche cu un permis de conducere fals

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, un cetățean georgian care a prezentat pentru control un permis de conducere fals.

În data de 27.03.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au oprit pentru control, pe sensul de intrare în țară, un autoturism înmatriculat în Ucraina, condus de un cetățean georgian, în vârstă de 40 de ani.

Conducătorul autoturismului a prezentat pentru control un permis de conducere emis de autoritățile din Georgia, dar și unul emis de autoritățile din Ucraina, cel din urmă fiind suspect de fals total din cauza neconcordanțelor cu elementele de formă și fond specifice unui document autentic.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Continue Reading

Actualitate

Cum resimt constănțenii scumpirile?

Published

on

O statistică recentă realizată la nivel național de către Institutului Naţional de Statistică ne arată faptul că prețurile la carne, fructe și lactate a crescut cu peste 30% în ultimii ani. Motivul acestor scumpiri accelerate este legat de creșterea costurilor de producție, dar și de faptul că românii se bazează foarte mult pe produsele de import. De asemenea și coșul minim cu produsele specifice sărbătorilor pascale nu mai arată la fel ca cel de acum câțiva ani. Constănțenii cumpără, doar strictul necesar, iar bugetul acestora pentru masa de paște, de exemplu, s-a diminuat considerabil.

Cu importuri de 13,2 miliarde de euro și exporturi de 11,9 miliarde de euro, România reușește în foarte mică măsură să satisfacă nevoia internă a consumatorilor de carne și preparate din carne, fructe și lactate. Situația este similară cu cea din anii trecuți, însă deficitele sunt tot mai mari.

Pe de altă parte, Eurostat anunța recent faptul că rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în februarie până la 9,9%, de la 10% luna precedentă, dar nouă state, printre care și România au avut cel mai ridicat indice al preţurilor de consum.

Continue Reading

Actualitate

Avertizare de cod galben, la Constanța

Published

on

Constanța se află sub avertizare de cod galben de vânt. Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă până la ora 23:00. 

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în județul Constanța, local și temporar vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55…65 km/h. Astăzi, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros și cu precădere spre seară și noaptea, va ploua în general slab. Temperatura maximă va fi în jur de 12 de grade iar cea minimă de 2…3 grade. Gradul de agitație al mării va fi 4 – 5 la coastă și 5 – 6 în larg.

 Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: 

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
  • Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
  • Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  – 0737552271.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222