Connect with us

Traditii romanesti

Ruladă cu banane

Published

on

Ingrediente:

-4 ouă

-1/2 cană de zahăr

-esență de vanilie

-1/2 cană de făină

-2 lingurițe de unt

-2 lingurițe de miere

-un sfert de pahar de frișcă

-1 banană

-fructe confiate, fructe de pădure, ciocolată rasă

Mode de preparare:

1. Bateți ouăle cu zahărul până se obține o spumă.

2. Adăugați făina puțin câte puțin și încorporați bine.

3. Apoi, adăugați untul și mierea. Este important să amestecați mereu, deoarece aluatul trebuie să fie omogen.

4. Preîncălziți cuptorul la 180 de grade. Ungeți tava de copt cu ulei și turnați aluatul în ea.

5. Coacerea nu trebuie să dureze foarte mult, 10-15 minute. Aluatul trebuie să fie rumen, în nici un caz uscat și ars.

6. Se lasă aluatul la răcit, iar apoi se întinde un strat de frișcă pe toată suprafața acestuia. Asezați banana și începeți să rulați aluatul.

7. Presărați cu zahăr pudră sau o puteți glazura.

Dacă doriți o puteți decora cu fructe confiate, fructe de pădure sau ciocolată rasă. În orice variantă, este un desert delicios.

Actualitate

Salata tradițională cu icre de crap a devenit ,,specialitate tradițională garantată” în UE

Published

on

Comisia Europeană a aprobat cererea de înregistrare în Registrul specialităților tradiționale garantate a denumirii „Salată tradițională cu icre de crap” (STG)  din România. Această denumire nouă se va alătura celor 65 de specialități tradiționale garantate deja protejate.

„Salata tradițională cu icre de crap” este un produs obținut din: icre de crap sărate, icre sărate de pește de apă dulce, ulei de floarea soarelui, apă carbogazificată și zeamă de lămâie. Există în două variante, cu sau fără ceapă fiartă. Este produsă din materii prime sau ingrediente care sunt cele utilizate în mod tradițional.

Denumirea „Salată tradițională cu icre de crap” indică menținerea constantă de-a lungul generațiilor, pentru obținerea produsului, a anumitor materii prime și ingrediente. „Salata tradițională cu icre de crap” este caracterizată prin aspect, consistență, culoare, aromă și gust. Salata tradițională cu icre de crap este o cremă omogenă din icre și ulei, în care iese în evidență frecvența ridicată a boabelor de icre.

Specialitatea tradițională garantată

Specialitatea tradițională garantată (STG) evidențiază aspectele tradiționale, cum ar fi modul în care produsul este fabricat sau compoziția sa, fără a-l lega de o anumită zonă geografică. Denumirea unui produs înregistrat ca STG îl protejează împotriva falsificării și utilizării abuzive.

 

 

Continue Reading

Actualitate

Weekend cu de toate în Năvodari, la final de septembrie

Published

on

În ultimul weekend din această lună, 24-26 septembrie, Asociaţia Tăranii Dobrogeni împreună cu Primăria Năvodari vă invită la un eveniment tradiţional – ,,Copilăria şi jocurile copilăriei la ţară”, cu muzică, dans, jocuri şi concursuri, .

Cei mici vor trebui să renunţe la telefoanele mobile pentru un weekend şi să interacţioneze împreună în aer liber. Jocul de oină, trasul sforii, elasticul, coarda, 9 pietre, jocul de coci, bătaie cu perne, labirint din paie, alergat în saci de rafie, sunt doar câteva din activităţile ce vor avea loc timp de 3 zile pe stadionul Flacăra din Năvodari, între orele 10:00 – 20:00.

Organizatorii au mesaj special pentru domni: ,,Nu-ți uita nevasta acasă, la anumite concursuri poți câștiga greutatea ei în bere, ceapa sau cartofi!”.

Pe lăngă jocurile de copii şi adulţi, va fi organizat un târg de toamnă, cu legume şi fructe, al producătorilor români. De semenea, se va găti tradiţional şi se va mânca boiereşte, după reţete româneşti .

Cei mici vor avea ocazia să cunoască păsările şi animalele domestice, într-o mică fermă din care nu vor lipsi iepuraşii, găinile, rațele, căpriţele, oile.

Continue Reading

Actualitate

“Seara Dobrogeană”, show total la prima ediție a sezonului estival

Published

on

A fost spectacol total, seara trecută, pe plaja Paco Beach din Constanța. “Seara Dobrogeană”, unicul show multietnic din Europa, a revenit pe litoralul românesc  și a adus laolaltă toate ansamblurile de dansuri ale dobrogenilor, grecilor, turcilor,tătarilor, aromânilor, bulgarilor și lipovenilor.

Peste 250 de turiști și constănțeni au luat parte la spectacolul oferit de cei aproximativ 100 de artiști ai ansamblurilor: Brâulețul, Elpis, Fidanlar, Asiga, Galube More și Vanghilizmo.

“Ne-am bucurat să redeschidem după un an și jumătate de pandemie cel mai drag eveniment al nostru, din cele pe care le organizăm, un show unic în Europa prin bogăția de culoare, de tradiții, de costume, de muzică, de dans, de gastronomie și s-a întâmplat pe plajă, în premieră. Aproximativ 250 de turiști străini, dar și constănțeni, desigur, s-au bucurat de muzica și dansurile dobrogenilor. Am avut turiști din Sri Lanka, din Franța, din Italia și foarte mulți turiști din majoritatea județelor din România, oameni care se aflau în vacanță pe litoral și au ales să participe la acest spectacol extraordinar. Următoarea “Seară Dobrogeană” organizată de agenția noastră Mistral Tours va avea loc pe bulevardul Tomis, în cadrul proiectului Primăriei “Constanta Coffee Break” și se va întâmpla pe 28 august.”, declară CORINA MARTIN, organizatorul evenimentului

Ulterior, o nouă ediție a evenimentului “Seara Dobrogeană” va fi organizată în luna septembrie, cu ocazia Conferinței Naționale a Avocaților din România.

sursa foto: Mistral Tours

Continue Reading

Actualitate

Meşterii olari şi-au dat întâlnire la Constanţa

Published

on

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, timp de trei zile, în perioada 16-18 iulie, manifestarea „Meșteșuguri tradiționale. Olăritul”. Cu acest prilej, pe platoul din fața instituției de cultură, vizitatorii se vor întâlni cu olari din vestite centre de ceramică în care se practică acest meșteșug: Horezu (județul Vâlcea) și Tansa (județul Iași).

Meșterii vin la Constanța cu roata olarului, pentru a face demonstrații de lucru, dar și cu obiecte tradiționale decorative sau de uz gospodăresc din lut, de diferite forme, ornamentate în concordanță cu specificul centrelor de ceramică pe care le reprezintă.

 

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222