Connect with us

Societate

Românii economisesc pentru vacanță?

Published

on

Cu toții încercăm să ne luăm măcăr o vacanță pe an. Pentru această trebuie să scoatem din buzunar o sumă considerabilă.

Indiferent că ne facem vacanța în țară sau în străinătate, regulile sunt aceleași. Potrivit unor studii de piață, aproximativ 50 % dintre români economisesc bani cu câteva luni înainte de a-și lua o vacanță.

Aceleași reguli se regăsesc și în  țările din vest precum Polonia, Italia sau Spania. Marea majoritate a celor care pleacă în vacanță își programează banii pentru vacanță. Există totuși o diferență. Anumite persoane strâng bani din venituri curente, în timp ce alte persoane cu datorii sunt înclinate să ia un împrumut pentru vacanță, potrivit unul studiu realizat la nivel național.

În România și Spania, studiul privind obiceiurile financiare a fost implementat la sfârșitul anului trecut de către o agenție de cercetare de piață. Atunci când peste 900 de respondenți cu vârste peste 18 ani au răspuns că economisesc pentru o vacanță cu cel puțin șase luni înainte de a-și lua una.

În ceea privește românii, 10% dintre ei, cu sau fără datorii, au declarat faptul că preferă să încheie polițe de asigurare pentru tot ceea ce este important pentru ei sunt sunt sănătatea, mașina, dar și călătoriile. Situația este similară în Spania, în timp ce în Italia, aceștia preferă să își canalizeze bugetul pe datoriile obligatorii, iar călătoriile căzând pe ultimul plan.

Sursa foto: gnttips.ro

Actualitate

AFM a publicat lista cu solicitanții aprobați în prima etapă a programului Rabla pentru Electrocasnice

Published

on

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul www.afm.ro lista solicitanților aprobați în prima etapă a programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic (Rabla pentru electrocasnice).

În această etapă, au fost aprobate 62.500 de vouchere, a câte 400 de lei fiecare, astfel:

  • 25.695 vouchere pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare;
  • 24.096 vouchere pentru categoria mașini de spălat rufe;
  • 12.709 vouchere pentru categoria mașini de spălat vase.

Valabilitatea voucherelor este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Voucherul se poate folosi fie în magazinele fizice prezentat pe un dispozitiv mobil sau imprimat, fie în magazinele on-line prin utilizarea codului voucherului în formularul de comandă din site-ul comerciantului.

Lista comercianților la care pot fi utilizate voucherele este publicată pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, la adresa https://www.afm.ro/rabla_electrocasnice_comercianti…

Solicitanții aprobați în această etapă nu vor mai putea selecta vouchere pentru aceeaşi categorie de electrocasnice pe parcursul acestui an calendaristic. Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică.

Beneficiarul are obligația de a încărca CI/BI și declarația pe proprie răspundere pusă la dispoziție de AFM, în aplicația informatică, până la momentul utilizării voucherului.

Continue Reading

Societate

3.500 de joburi disponibile în județul Constanța, cu 53% mai multe față de vara trecută

Published

on

De la începutul anului și până în prezent, numărul ofertelor de muncă active dedicate constănțenilor este într-o continuă creștere, arată datele platformei de recrutare BestJobs, culminând cu ultimele 30 de zile, când au fost publicate peste 3.500 de joburi, cu 53% mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 88% vizează direct locuitorii orașului Constanța. 

În prezent, pe platforma BestJobs, 17% dintre joburile disponibile sunt în Vânzări, pentru poziții de agenți, consilieri, reprezentanți sau lucrători comerciali, 11% în Financiar și Contabilitate și 5% în Tehnic, dar există și numeroase anunțuri în HoReCa și Transporturi. De asemenea, pentru candidații din Constanța există pe platformă oportunități de muncă în străinătate, iar candidații din domeniul medical sunt cei mai „vânați” de angajatorii străini.

Cât câștigă un lucrător sezonier în Constanța

Influența sezonului estival se simte deja în creșterea și în specificul joburilor de pe BestJobs, care vizează județul Constanța, zonă reprezentativă pentru turismul de vară. Astfel, apar tot mai multe oportunități sezoniere, iar salariile pornesc de la 400 euro lunar pentru un lucrător comercial în benzinărie, 600 – 900 euro lunar pentru un consultant turism și 500 – 700 euro lunar pentru agenți livratori sau șoferi.

În HoReCa, există numeroase joburi disponibile, precum Ospătar, care poate câștiga între 500 și 600 euro net pe lună, Agent Turism, cu un salariu între 500 și 1.000 euro, Cameristă, cu salariu lunar de 800 euro sau Recepționer hotel, cu câștiguri între 400 și 500 euro.

„Încă din luna mai, numărul joburilor cu specific sezonier a început să crească pe BestJobs. Este prima vară de la începutul pandemiei în care nu avem restricții, iar așteptările sunt ca, în privința  turismului, să fie creșteri foarte mari, mai ales că mulți români vor alege probabil litoralul românesc în defavoarea destinațiilor străine pentru a-și proteja bugetul afectat deja de inflație”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România.

Printre cele mai bine plătite poziții disponibile în Constanța se numără cea de inginer sisteme de securitate, cu un câștig mediu lunar de 1.500-2.000 de euro, specialist automatizări, cu  1.000 – 1.300 euro pe lună și programator PLC, care poate ajunge și la un salariu mediu de 3.000 de euro pe lună.

În topul companiilor mari care fac recrutări în Constanța, PepsiCO deține locul fruntaș, iar companiile care completează topul sunt Lidl, Unicredit Bank și Regina Maria. Companiile locale cu cele mai multe oferte de joburi disponibile pe platformă sunt Easy Credit, DP World Constanța, Triton și Europack Media.

Unde vor constănțenii să se angajeze

Principalul pol de atracție pentru candidați îl reprezintă orașul Constanța, unde au fost înregistrate peste 115.000 de aplicări în ultimele 30 de zile, fiind urmat de Mangalia, cu peste 4.800 de aplicări și Năvodari, cu puțin peste 4.700 de aplicări.

Constănțenii au aplicat pe platforma BestJobs cu precădere la joburi în Vânzări (aproximativ 19.000 de aplicări), Management (peste 5.000 de aplicări), Financiar/Contabilitate (aproximativ 2.800 de aplicări). De menționat sunt și domeniile Administrativ / Secretariat (peste 2.300 de aplicări) și Transport / Distribuție (aproximativ 1.800 de aplicări). Joburile cu cele mai multe aplicări sunt Consultant Vânzări (peste 1.200 de aplicări), Consilier Vânzări (aproximativ 970 de aplicări), Asistent Vânzări part-time (peste 950 de aplicări) și Broker imobiliar (aproximativ 600 de aplicări).

În prezent, există și un număr mare de constănțeni care și-au arătat interesul pentru oportunitățile remote, cele mai multe oferte fiind în Inginerie, IT, Management, Vânzări, Financiar/ Contabilitate. Constănțenii care vor să își schimbe domeniul de activitate găsesc pe BestJobs numeroase oportunități de reconversie profesională, printre care se numără și cursurile de specializare puse la dispoziție de Agenția Națională pentru Ocuparea forței de Muncă, precum și cursuri online în domeniul IT.

Continue Reading

Societate

CCINA Constanța și UNPR: dialog între organizațiile patronale, corpurile profesionale și instituțiile de control județene 

Published

on

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA Constanța) – reprezentată de Ruxandra Serescu, în calitate de director general – împreună cu Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) au organizat, joi, 23 iunie 2022, o întalnire între organizațiile patronale, corpurile profesionale și instituțiile de control de pe raza județului Constanța.
Scopul întâlnirii a fost acela de realizare a unui dialog deschis în abordarea, pe de o parte, a tematicii legate de măsurile necesare a fi luate pentru reducerea abaterilor privind legalitatea în activitațile economice, iar pe de altă parte a tematicii date de comiterea abuzurilor în procesul de control realizat de reprezentanții instituțiilor de control.
Au fost invitate să participle toate organizatiile patronale și corpurile profesionale cu activitate în județul Constanța, alături de instituțiile de control județene.
Utilitatea unei întâlniri de acest tip a fost dată de problematica existentă, care cere soluții de informare si prevenire ce se pot obține în urma unui dialog real și a interacțiunii făcute, cu mediere, pentru stabilirea condițiilor unui climat de lucru sănătos în care se regăsesc atât organizațiile patronale, corpurile profesionale, cât și instituțiile ce reglementează și verifică activitatea acestora.

Continue Reading

Societate

Se fac lucrări de mentenanță la sistemul de înștiințare, avertizare și alarmare a populației

Published

on

Inspectorii Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Constanța împreună cu specialiști din cadrul firmei prestatoare se asigură că sirenele din municipiul Constanța funcționează în cele mai bune condiții.

Aceste servicii de mentenanță tehnică asigură funcționarea optimă a echipamentelor – centrală electronică de alarmare, echipamente PC, software, stații radio, cabluri și antene radio etc.

Menținerea în stare de operativitate a sistemului de înștiințare – alarmare este una dintre responsabilitățile administrației publice locale.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222