Connect with us

Actualitate

România va recupera, din fonduri europene, banii cheltuiți pentru testele RT-PCR

Published

on

Ministerul Sănătății a depus spre finanțare 4 proiecte europene, în cadrul apelului privind consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Activitațile principale ale proiectelor vizează decontarea din fonduri europene a costurilor cu servicii medicale de testare RT-PCR pentru identificarea infecțiilor active cu virusul SARS-CoV 2, realizate sau ce se vor realiza în cadrul programului național de supraveghere si control a bolilor transmisibile prioritare în perioada februarie 2020- ianuarie 2021.

,,Am început lupta în această pandemie în condiții de austeritate și am fost nevoiți ca în câteva luni să recuperăm pentru a putea gestiona în condiții de siguranță prima etapă. Vom solicita ca banii pe care îi vom recupera în cadrul acestor proiecte retrospective de la UE să fie redirecționați pentru a fi utilizați tot în sectorul sanitar.”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul sănătății.

Evaluarea proiectelor va începe după 30 septembrie 2020, şi se estimează ca în luna martie să fie aprobată finanțarea. Bugetele celor patru proiecte însumează aproximativ 949 milioane lei (aprox.200 milioane de euro).

 

Actualitate

Mariana Bitang și Octavian Bellu, desemnați “Cei mai de succes antrenori din lume”

Published

on

O nouă recunoaștere a meritelor pentru cel mai de succes cuplu de antrenori din gimnastica românească. Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost declarați “Cei mai de succes antrenori din lume – Duo” de către Academia Recordurilor Mondiale.

“La 12 ani de la recunoaşterea oferită antrenorilor Octavian Bellu şi Mariana Bitang drept cei mai de succes antrenori din lume, Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy) a publicat un nou record al acestora. Este vorba despre recordul ”Cei mai de Succes Antrenori din Lume – Duo”, pentru cuplul Bellu-Bitang.”, se arată în comunicatul emis de WRA

Potrivit Academiei Recordurilor Mondiale, sub conducerea celor doi  vestiți antrenori, de-a lungul anilor, gimnastele din țara noastră au reușit să câştige în total 305 medalii, atât la Campionatele Europene, Mondiale, cât şi la Jocurile Olimpice.

Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy) este cea mai mare organizaţie care certifică recorduri mondiale şi, totodată, deţinătoarea celei mai mari baze de date cu recorduri mondiale.

sursa foto: rovestea.ro

Continue Reading

Actualitate

Mihai Lupu, învestit în funcție

Published

on

Membrii Consiliului Județean Constanța, alături de președintele lui au fost puși în funcție în urmă cu scurt timp. Mihai Lupu a devenit odată cu votul din 27 septembrie, noul președinte al CJC, iar acum a fost învestit în funcție.

36 consilieri județeni, acesta este numărul care întregește echipa Consiliului Județean Constanța ce au jurat în fața lui Dumnezeu faptul că vor face tot ceea ce stă în puterea și priceperea lor pentru binele județului nostru. Alături de el și noul președinte al CJC a făcut același lucru.

Profund emoționat, Mihai Lupu a rostit din suflet câteva cuvinte pentru oamenii care l-au votat în 27 septembrie.

„Jurământul este sacru pentru mine. L-am mai depus acum niște ani și în Parlamentul Romaniei. Îmi încredințez dvs toată priceperea mea și puterea de munca sa aducem împreună prosperitate județului nostru. Suntem un județ depopulat, dar binecuvântat de Dumnezeu. Îmi voi duce la capăt proiectele pentru care m-ați votat, cele legate de sănătate, educație și dezvoltare economică. Am promis că voi fi partenerul tururor oamenilor din acest județ și ma voi ține de cuvânt. Am promis transparență și mă voi ține de cuvânt”, a declarat Mihai Lupu.

Liderul Partidului Național Liberal, Ludovic Orban i-a fost alături lui Mihai Lupu și consiliului județean Constanța pe tot parcursul ceremoniei de învestire. Noul președinte al CJC, alături de echipa se vor întruni  în cel mai scurt timp pentru prima sedință de județ în care vor vota proiecte de maximă necesitate pentru Constanța.

Continue Reading

Actualitate

Vergil Chițac, învestit în funcție

Published

on

După 32 de zile de la alegerile locale din acest an, Constanța are un nou primar. Vergil Chițac a câștigat încrederea constănțenilor în 27 septembrie și odată cu girul locuitorilor a devenit noul primar al Constanței. Acesta a fost învestit în funcție joi seară, 29 octombrie, alături de cei 27 de consilieri locali ce au depus rând pe rând jurământul față de Dumnezeu și constănțeni.

Cei 27 consilieri locali au depus rând pe rând jurământul și au fost validați. Consiliul local municipal  este format din 10 consilieri locali de la PNL, 9 de la USR Plus și 8 de la PSD. De asemenea și primarul ales a depus jurământul.

După momentul solemn de învestire în funcție, Vergil Chițac a dorit să mulțumească constănțenilor pentru votul de încredere acordat în 27 septembrie.

Am știut ca vom câștiga, că schimbarea nu mai poate fi amânată nicio secundă. Schimbarea o voi construi împreună cu colegii liberali și dar și cu constănțenii, cu umilință. Vreau sa facem din orașul nostru un oraș mai bun și să mă lupt onorabil, în fiecare zi. Fiecare cetățean al Constanței, fiecare afacere, ONG, vor avea un loc la masa orașului nostru. Exista un nivel uriaș de așteptare la nivelul cetățenilor. Va trebui să înțelegem că efectele nefaste ale guvernării PSD nu pot fi șterse dintr-o dată. Constanța merită să fie un loc mai bun pentru constănțeni, pentru români. Sunt onorat că voi conduce Constanța în următorii 4 ani, a declarat Vergil Chițac.

La ceremonia de învestire în funcție a consiliului local municipal constănțean și al primarului Vergil Chițac a participat și premierul României, Ludovic Orban.

Îl felicit pe domnul Chițac pentru alegerea în funcția de primar dar și pe constănțenii care l-au votat. Sunt convins că se va petrece o schimbare în bine, a municipului Constanța. În ceea ce mă privește, sunt prezent aici să garantez susținerea noii administrații pentru Constanța!, a precizat Orban.

Odată învestiți în funcție, primarul ales, alături de consiliul local municipal au transmis constănțenilor că își vor onora cu brio promisiunile făcute în campania electorală și se vor apuca de treabă în cel mai scurt timp.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta