Connect with us

Actualitate

Repartizarea profesorilor în învățământ

Published

on

Bătaie mare pe posturile din județul Constanța. După ce au fost afișate rezultatele finale la examenul național de titularizare, a venit momentul repartizării acestora în învățământul preșcolar, primar și liceal. Profesorii constănțeni nu se află în fruntea clasamentului pe țară deoarece, după contestații procentul celor care au luat note sub cinci a crescut la 13.08%. Următorul pas a fost cel al repartizării profesorilor în învățământ, care a început încă din această dimineață.

Repartizarea profesorilor constăntănțeni a început încă de la primele ore ale dimineții. După ce săptămâna trecută profesorii constănțeni au aflat rezultatele inițiale la examenul național de titularizare, a venit timpul ca și notele finale să fie afișate, iar repartizarea să înceapă să se desfășoare.

După contestații situația  notelor la titularizare nu s-a schimbat cu mult, astfel că s-au înregistrat 76 de note sub  5, 203 între cinci și șapte și 302  note peste șapte.

Repartizarea candidaţilor a fost programată pentru astăzi în privința candidaţilor cu media de repartizare minimum 7, pe posturi didactice sau catedre vacante, la nivelul judeţului Constața în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.

„În ședința publică de astăzi participă toți candidații care au  obținut minimum nota șapte la ambele probe ale examnului susținut anterior. Repartizarea se face în baza opțiunilor liber exprimate comisiei de concurs, se pot ocupa posturi publicate pentru angajare nedeterminată din lista se află pe site-ul Ministerului Educației Naționale”, a menționat Alina Codreanu, inspector adjunct ISJ Constanța  .

Candidații care nu ocupă în prima etapă posturi, se mai pot prezenta în data de 22 august, la Liceul Teoretic Ovidius în privința posturilor pentru o perioadă determinată. Ședinţa de repartizare a cadrelor didactice titulare rămase pe dinafară, cât și a candidaţilor cu statut de cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au obţinut media de repartizare minimum 7,  se va face în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular.

Sursa foto: antidotul.ro

Actualitate

Nordis Group, dezvoltator de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux, este alături de sportivii români

Published

on

Zilele acestea, când în Japonia se desfăşoară Jocurile Olimpice, pe un ecran digital din Shibuya (Tokyo) rulează un mesaj emoţionant al Nordis Group:

,,Ţara noastră este aur pur! La fel ca oamenii noștri. Credem că sportivii români au șansa de a câștiga medaliile de aur la cea mai renumită competiție internațională care are loc acum la Tokyo. Hai, România!”.

Despre Nordis Group

Compania Nordis Group, dezvoltator cu peste 13 ani de experiență în domeniul imobiliar, stabilește un nou standard de 5 stele în România, prin ansamblurile de lux pe care le dezvoltă. Grupul de firme Nordis este format din 7 entități: Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Architecture, Nordis Hotels, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Travel și Nordis Property Management.

Continue Reading

Actualitate

Bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul programelor Rabla și Rabla Plus a fost suplimentat

Published

on

Programele Rabla Clasic și Rabla Plus, lansate anul acesta pe 26 aprilie, s-au bucurat de un interes neașteptat, confirmat de epuizarea într-un timp foarte scurt a bugetelor alocate persoanelor fizice, chiar dacă acestea au fost mai mari decât în anii precedenți.

Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziționeze autovehicule noi, mai puțin poluante, Administrația Fondului pentru Mediu va suplimenta valorile destinate persoanelor fizice și bugetele totale, astfel:

  • programul Rabla Clasic pune la dispoziție suma de 5 milioane de lei pentru noi înscrieri, începând de astăzi, 26 iulie 2021, iar în paralel se fac demersuri pentru suplimentarea bugetului total al programului cu suma de 200 de milioane de lei, care va putea fi utilizată la începutul lunii septembrie 2021;
  • pentru programul Rabla Plus, bugetul alocat persoanelor fizice se suplimentează cu 20 de milioane de lei, începând de astăzi, 26 iulie, iar în data de 21 august bugetul total al programului va fi majorat cu 200 de milioane de lei.

Continue Reading

Actualitate

Protocol de colaborare la Murfatlar

Published

on

Proiect important pentru orașul Murfatlar în ceea ce privește calitatea aerului și a mediului din localitate. În acest sens, Primăria orașului Murfatlar, împreună cu specialiști din cadrul Institutului pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie a Universității Ovidius Constanța și specialiști ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, dar și alături de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța au semnat un protocol de colaborare prin care se va realiza unu studiu și totodată și o evaluare a particulelor de praf din aerul atmosferic și stabilirea unui plan de acțiune.

Scopul parteneriatului îl mai reprezintă și dezvoltarea unor activități de cercetare științifică  pentru evaluarea celor mai importante surse de emisii poluante, realizarea unor modele de dispersie a emisiilor poluante și estimarea impactului emisiilor poluante asupra sănătății locuitorilor orașului. În prima etapă, colaborarea va avea ca scop realizarea unui studiu preliminar asupra emisiilor de particule de la fabrica de cretă.

Studiile preliminare vor fi folosite pentru a fundamenta inițierea unor proiecte de cercetare  care să studieze o categorie mai largă de poluanți, proveniți din traficul rutier, din procesele de tratare din agricultură și alte surse de poluare.

Odată cu semnarea acestui protocol de colaborare, în localitatea Murfatlar s-a și amplasat un autolaborator de cercetare pentru măsurarea emisiilor de poluați atmosferici în zona fabricii de prelucrare a produselor de cretă.

În primă fază studiul va fi realizat pe o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni, pe parte de simulare și estimare, pentru ca mai apoi cele două universități să realizeze un model de dispersie al emisiilor poluante, folosind două platforme alternative.

Continue Reading

Actualitate

Toleranță ZERO față de cei care aruncă gunoiul pe domeniul public!

Published

on

Săptămâna trecută, polițiștii locali au aplicat 87 de sancțiuni:  9 sancțiuni, conform Legii nr. 211/2011 privind gestionarea deșeurilor, în valoare totală de 112.000 lei și 78 sancțiuni, conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 43.250 lei.

Amenzile au fost aplicate atât pentru aruncarea gunoiului pe domeniul public, cât și pentru scoaterea gunoiului menajer în alte tipuri de recipienți (saci, cutii, bidoane).

Puteţi semnala astfel de situaţii la numerele de telefon 0241 484 205 și 0341 922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Continue Reading

Le Charme RESTAURANT

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222