Connect with us

Actualitate

Regal al muzicii şi dansurilor tradiţionale, la Tulcea

Published

on

Explozie de culoare şi un veritabil mozaic interetnic şi cultural! Tulcea este, în acest weekend, gazda Festivalului Internaţional „Peştişorul de Aur”, un regal al muzicii şi dansurilor tradiţionale… de pe întreg mapamondul.

30 de ansambluri folclorice, 1500 de participanți, 13 țări, trei continente. Sau, cu alte cuvinte, un veritabil regal artistic și cultural. Ajuns deja la cea de-a 27 ediție, Festivalul Internațional “Peştişorul de Aur” a debutat cu o paradă spectaculoasă a portului şi dansului popular.

La fel ca în fiecare an, mii de tulceni şi turişti au asistat la paradă. Au făcut poze, au filmat cele mai frumoase momente şi au rămas cu o amintire memorabilă.

“Până în prezent, ne place totul. Toate ţările mi-au plăcut! Argentina, Grecia, toate au ceva frumos.”, spune o localnică

“Costumele tradiţionale mi-au plăcut foarte mult. Cred că toate ţările sunt frumoase.”, spune un localnic

Spectacolul a continuat apoi în Piaţa Civică din Tulcea, unde toate cele 30 de ansambluri au încheiat defilarea.

“Faptul că, iată, componenţa este atât de diversă şi atât de valoroasă, dovedeşte că acest festival are un nume şi un renume şi încă o dată este un regal folcloric pe care noi îl oferim tulcenilor şi nu numai. Pentru că ce poate fi mai frumos încât să putem oferi o multitudine de dansuri, de port, de limbă, de abordări culturale.”, declară CONSTANTIN HOGEA, primarul municipiului Tulcea

Prezenţe exotice am putea spune, artiştii sosiţi din ţări precum Argentina, Vietnam sau Norvegia au fost apoi provocaţi la o horă tradiţională de către organizatorii festivalului.

“Ne place tare mult această ţară. Sunteţi pentru prima dată în România, la acest festival? Eu am mai fost aici în urmă cu cinci ani. Eu nu am mai fost în România până acum, este pentru prima dată.”, spune reprezentanta Norvegiei

“Am pregătit o secţiune de tango, 3 sau 4 dansuri, iar în partea a doua am pregătit dansuri tradiţionale din oraşul nostru, Santiago del Estero. Personajele principale în aceste dansuri sunt Gaucho, bărbatul, iar Chin este femeia.”, spune reprezentantul Argentinei

“Am încercat de fiecare dată să aducem noutăţi, să oferim publicului cultură tradiţională românească, să oferim cultură tradiţională mondială, iar aici la gurile Dunării să aducem copii de pretutindeni care să arate ce înseamnă pentru fiecare comunitate şi popor folclorul.”, declară ŞTEFAN COMAN, manager Ansamblul „Baladele Deltei” Tulcea

Iar pe tulceni şi pe turişti, deopotrivă, îi aşteaptă o nouă săptămână de sărbătoare. Pe 15 şi 16 august, artişti români de seamă îi vor încânta pe spectatori, de zilele municipiului Tulcea.

Actualitate

DGAS organizează cursuri pentru îngrijirea bătrânilor la domiciliu

Published

on

Începând  din 15 octombrie Direcția Generală de Asistență Socială Constanța, în cadrul proiectului „SSM@160 – Servicii sociale și socio-medicale pentru persoanele vârstnice din municipiul Constanța”, va organiza gratuit sesiuni de formare profesională în ocupația de „Îngrijitor bătrâni la domiciliu”, pentru  32 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
Cursul va avea o durată de pregătire de 360 de ore, iar după susținerea examenului, se va elibera un certificat de calificare recunoscut la nivel naţional/european, emis de Ministerul Educației şi Ministerul Muncii şi Protecției Sociale şi un supliment descriptiv la certificatul de calificare (supliment ce cuprinde compețentele dobândite în urma cursului).
După absolvirea programului de formare profesională, celor 32 de persoane calificate li se va acorda  o subvenție în valoare de 1.800 de lei/persoană și vor fi angajate în cadrul DGAS Constanța pe perioada determinată, în funcția de îngrijitor bătrâni la domiciliu.
Cursul va include un modul de dezvoltare durabilă, egalitate de șanse și participare civică, pentru a facilita contactul cursanților cu activitatea de acordare a serviciilor la domiciliul persoanelor vârstnice.

Continue Reading

Actualitate

Invitație la Teatru

Published

on

În această săptămână, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski invită publicul constănțean la operă. Melomanii vor putea urmări „Tosca” de G. Puccini. Regia artistică este semnată de GHEORGHE BĂRBULESCU, iar scenografia de ŞERBAN JIANU.

„Tosca” îl va avea ca dirijor pe MATEI POP din Cluj Napoca, în timp ce maestru cor va fi ADRIAN STANACHE.

De asemenea, soliști vor fi NICOLETA ARDELEAN, RĂZVAN SĂRARU, CĂTĂLIN ȚOROPOC – București, CONSTANTIN ACSINTE, LAURENȚIU SEVERIN, MĂDĂLIN BĂLDĂU, IULIAN BRATU, ADRIAN PÎRLEA, MIHAELA IONESCU.

Spectacolul „Tosca” va avea loc sâmbătă, 25 septembrie 2021, începând cu ora 19, în Sala Teatrului.

Biletele se pot achiziționa doar de la Agenția Teatrului.

Regulament, info spectatori în contextul COVID-19, info bilete și Agenție pe www.tnobconstanta.ro/bilete

Continue Reading

Actualitate

25 septembrie, „Noaptea Bibliotecii”

Published

on

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” sărbătoreşte „Noaptea Bibliotecii” în data de 25 septembrie. Și în acest sens instituția organizează o serie de evenimente pentru toate vârstele. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 16, pe platforma din fața instituției de cultură, după care urmează un atelier de jocuri și improvizații pentru adolescenți, un puzzle wine sheff, respectiv o reconstituire a unei imagini a unui raft de bibliotecă, ateliere de legare de carte pentru copii. De la ora 19, va avea loc un escape room inedit, un concurs de cunoștinţe, intuiție și îndemânare, intitulat „Cu cărțile pe urmele noastre”.

Pentru copii, între orele 16 și 17 se poate face o călătorie prin jurul lumii, cu ajutorul căreia vor descoperi țările, prin intermediul obiectivelor turistice, mâncăruri tradiționale, costume naționale, capitale, steaguri.

Pentru adolescenți, între orele 17 și 21 se pot face alte puzzle-uri, iar pentru cei mici, multe alte ateliere de decupaje, o expoziție de audiobook-uri.

De asemenea, constănțenii vor putea lua parte la expoziția Reginei Maria, vor participa la o expoziție cu noutăți pentru copii și mămici. Totodată, aceștia se vor putea întâlni cu scriitorul Ovidiu Dunăreanu şi vor putea lua parte la teatrul de umbre „Scufiţa informatică”, la lansarea cărţii scriitoarei Veronica Iani şi multe altele.

Continue Reading

Actualitate

Atenție șoferi! Se fac lucrări de reparații pe Autostrada A2

Published

on

Se reiau lucrările de reparații pe Autostrada A2, București – Fundulea, între km 31+500 și km 36 +150, sensul Constanța – București. Acestea au ca termen de finalizare data de 30 noiembrie 2021.

Astfel, în acest interval se vor institui restricții de circulație, prin devierea totală a traficului rutier de pe Calea II pe Calea I, cu reducerea vitezei la 60 km/h și închiderea parțială a nodului rutier de la km 35+547 ce face accesul la și de la localitățile Fundulea și Nana de pe sensul Constanța – București.

Continue Reading

Nordis Hotels

Exclusiv auto

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222