Connect with us

Actualitate

Rareş Bogdan şi-a luat rămas bun de la jurnalism. ,,Va voi reprezenta cu cinste!”, a scris acesta pe pagina de Facebook

Published

on

Partidul Naţional Liberal a stabilit ieri, 14 martie, lista candidaţilor pentru Parlamentul European.

De curând întors în PNL, jurnalistul Rareş Bogdan ocupă prima poziţie, poziţie eligibilă, pe lista candidaţilor pentru europarlamentare. După decizia de ieri a BPN al PNL, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, Rareş Bogdan a scris:

,,Veţi vedea, NU VĂ VOI DEZAMĂGI! Va voi reprezenta cu cinste! Candidez pentru România oamenilor cinstiţi.

Înlocuiesc durerea de a mă despărţi de presă, unde am avut totul, cu bucuria de a porni la drum cu un singur gând în minte: România mare, nemuritoare, onestă, România unde oamenii care muncesc nu trebuie să aibă pile, ci reuşesc datorită minţii şi străduinţei. Dacă vreţi, România la care au visat cei care au ieşit în stradă în 1989, România de unde, cei care s-au săturat să fie luaţi de politicieni drept fraieri, au plecat, căutându-şi patrii de împrumut. România din vis este posibilă: întindem mâna şi o luăm. Da, atât de simplu este, şi îngrozitor de greu. (…).

M-am alăturat PNL deoarece sunt un om. Am sentimente, am respect pentru istorie şi consider Brătienii familia pe a cărei frunţi a pus Dumnezeu un deget. Cred într-o dreaptă unită care poate câştiga majoritatea absolută în Parlamentul României. Acesta este scopul, nu mă mulţumesc cu mai puţin. (…).

Mulţumesc, Realitatea TV, pentru şansa de a deveni un nume iubit de români! Este momentul să întorc această dragoste şi să mă implic în politică. Nu uitaţi să iubiţi România în fiecare zi! Mie îmi este casă, hrană, lumină. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

După Rareş Bogdan, pe locurile doi şi trei, sunt Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, şi europarlamentarul Siegfried Mureşan. Locul patru este ocupat de Vasile Blaga, urmat de europarlamentarul Adina Vălean, singurul europarlamentar român care deţine, astăzi, funcţia de preşedinte al unei comisii a Parlamentului European, Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară.

De la locul 6 până la locul 12, pe listele de candidaţi PNL, au fost desemnaţi:

  • Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj;
  • Dan Motreanu, vicepreşedinte PNL;
  • Gheorghe Falcă, primar al municipiului Arad;
  • Cristian Buşoi, europarlamentar;
  • Marian-Jean Marinescu, vicepreşedinte în grupul Partidului Popular din Parlamentul European.
  • Vlad Nisor, vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal pentru politică externă;
  • Mihai Ţurcanu, europarlamentar.

Conform declaraţiilor preşedintelui PNL, Ludovic Orban, criteriul individual este cel care a stat la baza alcătuirii listei, cei aleşi să candideze fiind oameni care au expertiză în diferite domenii, de la administraţie până la absorbţie de fonduri europene, de la sănătate până la dezvoltare regională.

 

Sursa: Facebook Rareş Bogdan; PNL

Actualitate

Clienţii City Insurance, societate aflată în insolvenţă, sunt protejaţi

Published

on

Deținătorii unei polițe de asigurare emisă de Societatea de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A sunt protejați prin lege, în urma retragerii autorizației de funcționare și constatarea stării de insolvență a acestei societății.

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) va prelua evidențele complete ale dosarelor de daună, precum și evidențele tehnico-operative și contabile aferente acestora, în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizației de funcționare a societății. Imediat după preluarea acestora, FGA va publica listele potențialilor creditori de asigurare și va face plățile în conformitate cu prevederile legale. Cei care aleg să denunțe polița deja emisă, o pot face după care se pot asigura la o altă companie autorizată.

 

Continue Reading

Actualitate

Un comandant român premiat de IMO

Published

on

International Maritime Organization a decernat premiile Bravery at Sea. Anul acesta, 23 de state membre și 4 organizații partenere IMO au făcut 37 de nominalizări pentru cele 3 secţiuni de premiere:
  • Premiul anual Exceptional Bravery at Sea;
  • Certificat of commendation (Certificat de elogiere/recunoaștere);
  • Letter of commendation (Scrisoare de elogiere/recunoaștere).
În premieră, România a nominalizat trei comandanți români care, împreună cu echipajele lor, au salvat (în 2020) pe mare 27 de vieți: cdt Bogdan Rusu, cdt Florin Negrău și cdt Constantin Dinu.
Dintre cei 3 nominalizați, cdt. Bogdan Rusu a primit premiul ,,Letter of commendation”. Este prima formă de recunoaștere, din istoria premiilor IMO, a contribuției unui navigator român la salvarea vieții pe mare.

Continue Reading

Actualitate

Este nevoie de sânge! Vino și tu să donezi!

Published

on

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) din Constanța roagă persoanele care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă, 25 septembrie, în intervalul 8:30-13:00.

Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile. Pacienți cu boli grave, copii și adulți, au nevoie de tratament transfuzional, iar fără ajutorul donatorilor de sânge, nu li se poate asigura acest tratament.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine dispune de toate materialele necesare activității medicale, echipa depune eforturi lucrând în week-end-uri, dar fără contribuția oamenilor sănătoși dornici să ajute donând sânge, eforturile medicilor nu își ating obiectivul.

Continue Reading

Actualitate

Misiune încheiată cu succes

Published

on

Misiune încheiată cu succes. Fregata „Regina Maria” a încheiat participarea la Operația NATO „Sea Guardian”, în Marea Mediterană, și se îndreaptă spre portul Constanța, unde va acosta în acest weekend. Bilanțul celor trei săptămâni în care fregata românească a deținut conducerea grupării navale NATO conține un spectru complex de misiuni executate, peste 800 de interogări și verificări ale navelor participante la traficul din Mediterană, aproximativ 5.500 de mile marine parcurse și două escale, în porturi din Italia și Malta.

Fregata „Regina Maria” și nava de patrulare croată HRV „Vukovar” au desfășurat misiuni care au contribuit la cunoașterea traficului maritim din bazinul mediteranean, la susținerea libertății de navigație și la consolidarea securității pe flancul sudic al Europei.

Operația „Sea Guardian” s-a desfășurat în cele trei medii, naval, submarin și aerian. Gruparea navală a fost susținută de un submarin spaniol de unul german, precum și de avioane de patrulare maritimă și aeronave de avertizare timpurie ale forțelor armate ale Italiei, Greciei și Turciei. Elicopterul IAR Puma Naval, ambarcat la bordul fregatei „Regina Maria”, a contribuit, alături de celelalte aeronave militare și submarine, la detecția și identificarea timpurie a navelor cu caracter suspect și a mărit capabilitățile grupării, asigurând o capacitate de reacție sporită.

Prin intermediul marinarilor militari români și croați, mesajul NATO a fost transmis către traficul naval de mici dimensiuni, în timpul misiunilor de inspecție și control executate.

În plus, în timpul celor două escale din porturile Augusta (Italia) și Valletta (Malta), fregata „Regina Maria” a fost un ambasador al NATO și al României, prin misiunile de diplomație navală desfășurate. Vizitele oficialilor militari români la autoritățile militare și civile din Italia și din Malta au contribuit la promovarea imaginii Forțelor Navale Române, în plan internațional.

Fregata „Regina Maria” a încheiat cea de-a cincea participare a Forțelor Navale Române la Operația NATO „Sea Guardian” din Marea Mediterană, dovedind că Armata României contribuie activ la promovarea valorilor democratice ale Alianței Nord-Atlantice, atât prin asigurarea securității și stabilității la granițele maritime europene, cât și prin intermediul diplomației navale.

sursa foto: Forțele Navale Române

Continue Reading

Nordis Hotels

Exclusiv auto

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222