Connect with us

Actualitate

Puiul de delfin, o surpriză

Published

on

Nașterea micului delfin a luat prin surprindere pe toată lumea de la Delfinariu.  Nu se știa faptul că Cen Cen va deveni mămică, iar în dimineața zilei de 8 Martie, reprezentanții Complexului Muzeal au observat faptul că în bazin, înota un mic mamifer alături de femela afalin. Cen Cen este un mamifer robust care a participat la demonstrații în ultima perioadă și care nu dădea niciun semn că ar urma să nască.

MIHAI LUPU, PREȘEDINTE CJC – „În momentul când am avut solicitarea din partea ucrainenilor nu ne-am gandit la lucruri științifice am vrut doar să fim solidari. Scopul în sine s-a materializat în acest experiment. Eu cred că este un experiment care merită atenția specialiștilor., iar acesta a luat viață la Constanța. Trebuie să acordăm o mai mare atenție acestei zone de cercetare. Doar la Constanța, doar în acest loc au reușit astăzi să aducă la lumina acest experiment fericit. Îi felicit și am încredere în ei”.

Puiul, care încă nu se știe dacă este femelă sau mascul întoată alături de mama în bazinul Delfinariului, alături de ceilalți cinci delfini. Momentan i se spune Baby, însă pe viitor i se va da un nume reprezentativ.

ANGELICA CURLIȘCĂ, ȘEF SECȚIE DELFINARIU – „De dimineață am primit vestea că există cineva mic care înoată în bazin. Este supranumit „baby”. Puiul de delfin rămâne la noi pentru că femela este a noastră. Puiul învață să înoate corect, să mănânce, mămica nu îl lasă singur deloc. 30 de zile îl vom ține mai departe de persoane străine. În funcție de evoluție, vom vedea cum o să îl prezentăm în mod oficial. Teoretic șase luni trebuie să stea feriți. Este un pui inteligent. Sperăm să se dezvolte foarte bine. Mama o să fie supravegheată îndeaproape. Sperăm ca puiul să învete prin imitare. Ne dorim să avem alături de Cen Cen și ați pui. Este primul pui care înoată în bazin”.

Micul mamifer este jumătate ucrainean și asta pentru că singurul mascul din cadrul Delfinariului este Veterok, tatăl puiului de delfin, unul din cele patru mamifere din Ucraina salvate acum câțiva ani din calea războiului.

Momentan reprezentațiile la Delfinariu sunt sistate, iar reluarea lor se vor face în funcție de cum evoluează micul pui de delfin. Perioada de gestație la delfini variază  de la o specia la alta și este între 11 si 12 luni. De obicei, femela naște un singur pui de 50—60 cm. Delfinii cresc încet și ajung la o durată de viață de 20—30 de ani.

Actualitate

Ambasada SUA- Cooperare CCIR pentru consolidarea legăturilor comerciale bilaterale

Published

on

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a avut, în data de 15 iulie a.c., o întrevedere oficială cu consilierul economic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, dl. Jessup Taylor, în scopul informării reciproce asupra proiectelor economice comune dintre cele două state.

„CCIR are o relație specială cu Ambasada SUA în România, dovadă stând atât acțiunile comune pe care le întreprindem de mai mulți ani, și aici mă refer la seminariile organizate în cooperare cu Biroul FBI și Camerele de Comerț județene pe teme precum anticorupție și securitate cibernetică, dar și la promovarea diferitelor programe ale SUA  pentru stimularea comerțului bilateral și a investițiilor, în rândul mediului de afaceri din România. România și SUA sunt implicate în proiecte de anvergură, cum este cel din domeniul energiei nucleare, deosebit de important pentru creșterea securității energetice a României și a întregii regiuni. Nu în ultimul rând, mai ales având în vedere situația geopolitică actuală, parteneriatul strategic a reușit să confere o altă dimensiune dezvoltării relațiilor comerciale bilaterale, oferind un grad înalt de siguranță atât pentru antreprenorii români, cât și pentru cei americani”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

La rândul său, dl. Jessup Taylor, a apreciat în mod deosebit cooperarea dintre cele două organizații. A felicitat CCIR pentru celebrarea a 160 de ani de la înființarea primelor camere de comerț din România, perioadă ce coincide cu apariția altor instituții importante pentru dezvoltarea economică a țării noastre. Totodată, consilierul economic al Ambasadei SUA în România a apreciat potențialul colaborării cu CCIR.

Continue Reading

Actualitate

O nouă zi de foc la Constanța!

Published

on

Avertizarea COD ROȘU DE CANICULĂ emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie este valabilă astăzi și mâine. Valul de căldură continuă să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 41 de grade, iar pe litoral vor fi de 33-36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, valori specifice nopților tropicale.
În a doua parte a săptămânii valul de căldură va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic.
Direcția Generală Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța va asigura: funcționarea fântânilor arteziene existente, în special în timpul zilei, pentru menținerea umidității aerului, stropirea cu apă a bulevardelor și străzilor principale, în special în locurile aglomerate pentru menținerea umidității aerului, stropirea spațiilor verzi din parcuri pentru menținerea umidității aerului, executarea dezinsecțiilor și dezinfecțiilor pe teritoriul municipiului, precum și  asigurarea serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar și posturi de prim ajutor.
Ca în fiecare an, în sprijinul constănțenilor intervin și farmaciile din municipiu. Oamenii se pot răcori și hidrata în incinta acestora și în mare parte dintre ele beneficiază gratuit și de măsurarea tensiunii arteriale.
De asemenea, pentru protejarea stării de sănătate pe timp de caniculă, reprezentanții Serviciului Protecție Civilă vă recomandă:
1. Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;
2. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
3. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
4. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
5. Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
6. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
7. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
8. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
9. Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
10. Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.
Orice problemă poate fi semnalată permanent la numerele de telefon:  0241/550055 (Dispecerat Primăria Municipiului Constanța) și  0737552271 (Dispecerat Serviciul Protecție Civilă).

Continue Reading

Actualitate

Acțiuni de dezinsecție și deratizare în toate cartierele orașului

Published

on

Primăria Municipiului Constanța a intensificat acțiunile de dezinsecție în această perioadă cu temperaturi ridicate care favorizează înmultirea insectelor.  Echipele care asigură dezinsecția împrăștie în toate cartierele orașului și în stațiunea Mamaia substanțe care au rolul de de a distruge insectele generatoare de disconfort. Tratamentele împotriva țânțarilor, căpușelor, gândacilor sau păienjenilor se desfășoară în condiţii corespunzătoare, cu respectarea prevederilor legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei.
Substanţa folosită, Perme Plus, este avizată de Ministerul Sănătăţii și are o acțiune insecticidă rapidă. Substanța este recomandată atât pentru controlul insectelor zburătoare, cât și târâtoare.
De asemenea, echipe specializate continuă amplasarea în toate zonele orașului a  momelilor toxice pentru combaterea rozătoarelor în locuri inaccesibile populației. Momelile conțin substanțe raticide anticoagulante biodegradabile și sunt protejate în stații de intoxicare marcate și inscripționate corespunzător.
Facem apel către constănțenii să conștientizeze importanța acțiunilor de deratizare și să respecte în totalitate inscripțiile existente pe stațiile de intoxicare dacă le reperează în parcuri sau zone verzi.
Pentru a asigura eficiența maximă a acțiunilor, aceste tratamente trebuie efectuate simultan atât pe domeniul public cât şi pe cel privat, de aceea, recomandăm tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Constanța să efectueze tratamente de dezinsecţie și deratizare în spațiile pe care le dețin, în paralel cu acțiunile municipalității.

Continue Reading

Actualitate

În ce zonă se află bena pentru colectarea deșeurilor voluminoase

Published

on

Săptămâna aceasta, containerul pentru depozitarea deșeurilor de dimensiuni mari este amplasat pe strada Panait Cerna, colț cu strada Chiliei.
Ce puteți depozita în bena de culoare verde: mobilier vechi deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere, etc.
Ce NU puteți depozita în aceste containere: deșeuri menajere, deșeuri rezultate din construcții sau demolări, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă).
Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”.
În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A, telefon: 0723 372 163.
Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222