Connect with us

Actualitate

Proiect îndrăzneț pentru oină

Published

on

Proiect îndrăzneț pentru sportul național! În urma unei întrevederi între președintele Federației Române de Oină și Octavian Iacob, unul dintre cei mai apreciați regizori români, ar putea prinde contur o colaborare de succes ce va avea ca scop promovarea sportului nostru național prin intermediul cinematografiei. Mai multe detalii despre acest demers vă propun să aflăm chiar acum de la Nicu Dobre, președintele Federației Române de Oină.

“În ceea ce privește colaborarea pe care vrem să o avem cu acest talentat tânăr regizor, Octavian Iacob, dorim să realizăm împreună un scurtmetraj despre oină, care va consta în aducerea în actualitate a tradiției românești. Este vorba despre un scurtmetraj, dar nu știm încă durata, dar pe care vrem să-l difuzăm în cinematografele din România, în perioada următoare, probabil la anul. Regizorul este foarte inspirat, și-a dat seama imediat ce vrem să facem, a venit cu o idee foarte bună, iar printr-un personaj care va fi probabil un copil care va aduce în atenție ce au făcut înaintașii noștri despre acest sport. Nu zic momentan mai multe, cert este că va fi foarte interesant!”, declară NICU DOBRE, președintele Federației Române de Oină

Sursa foto: Federația Română de Oină

Actualitate

Vino în echipa Gărzii de Coastă Constanța! 30 de posturi sunt scoase la concurs

Published

on

Garda de Coastă Constanţa organizează concurs de recrutare în vederea ocupării a 30 de posturi vacante de agent de poliție prevazute la structurile operative ale Gărzii de Coastă, prin încadrare directă.

În vederea ocupării a 30 de posturi vacante de agent de poliție prevăzute cu specialitatea ture serviciu, în cadrul compartimentelor Ture serviciu ale Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă, Băneasa și Ostrov din cadrul Gărzii de Coastă, prin încadrare directă, de către persoane cu studii corespunzătoate cerințelor posturilor și care împlinesc condițiile legale, după cum urmează:

Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă
  • Agent III – 4 posturi
  • Agent III (și conducător câini serviciu) – 6 posturi
Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa
  • Agent III – 5 posturi
Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov
  • Agent III –15 posturi

Înscrierea la concurs se realizează prin trimiterea dosarului de concurs exclusiv în format electronic la adresa de e-mail: concursuri.gardadecoasta@igpf.ro

Data limită de depunere a dosarelor de concurs este 30.09.2021, până la ora 14.00.

Informații complete privind modalitățile de înscriere și participare la concurs, condițile de recrutare, probele de selecție și criteriile de departajare, precum și tematica și bibliografia necesare concursului pentru posturile scoase la concurs se regăsesc pe site-ul Gărzii de Coastă.

Continue Reading

Actualitate

Constănțenii sunt invitați să ecologizare malul Lacului Tăbăcărie și parcul

Published

on

Mâine, 18 septembrie 2021, cu ocazia Zilei de curățenie națională, invităm constănțenii să participe în număr cât mai mare la o acțiune de ecologizare pe malul Lacului Tăbăcărie și in parc.

Este nevoie ca fiecare dintre noi să se implice pentru a putea dezvolta și consolida comportamente responsabile și prietenoase cu mediul. Înainte de toate, trebuie ca noi să fim un exemplu și să protejăm natura.

Continue Reading

Actualitate

Atenție, constănțeni! Apa caldă se oprește luni, pe 20 septembrie, în tot orașul! Află motivul

Published

on

Electrocentrale Constanța SA reamintește că va efectua revizia anuală a instalației de producere a energiei termice, în vederea executării lucrărilor necesare de pregătire a sezonului rece, sens în care se va sista furnizarea agentului termic sub formă de apă caldă către toți consumatorii racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța.

Oprirea furnizării apei calde va începe pe 20 septembrie 2021, de la ora 00.00.

Estimăm că lucrările planificate vor fi finalizate în după amiaza zilei de 22 septembrie, urmând a se proceda ulterior la încărcarea instalațiilor din centrală.

Repornirea instalațiilor de ardere se va face după asigurarea parametrilor pe rețeaua de transport agent termic primar.

Important de precizat este faptul că lucrările de mentenanță prevăzute pentru această perioadă pot fi efectuate numai cu oprirea totală a instalațiilor de producere.

Continue Reading

Actualitate

Hartă interactivă, dedicată parcărilor la Constanța! Iată cum arată aceasta și de unde o poți descărca

Published

on

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a-i ajuta să înțeleagă mai bine cum sunt împărțite zonele de parcare în oraș, Primăria Constanța a elaborat o hartă interactivă în care vor putea fi vizionate distinct toate parcările.

Conform hărții, zonele 0 și 1 de parcare au fost marcate cu portocaliu, respectiv cu albastru, astfel:

– Zona 0 cuprinde 17 spații de parcare în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia (între 1 mai și 15 septembrie), desfășurați pe 20.025 m;

– Zona 1 cuprinde 28 spații de parcare în municipiul Constanța, desfășurați pe 5.780 m.

În total, parcările din zonele 0 și 1 sunt amenajate pe 25.805 m, care reprezintă doar 5% din arterele municipiului Constanța – 511 km, restul fiind cuprinse în zona 2, aferentă parcărilor rezidențiale.

Amintim că abonamentul de 199 lei aferent zonei 2 permite constănțenilor parcarea, fără loc rezervat și fără plata vreunei taxe atât la domiciliu (dacă acesta este situat în zona 2 și nu dețineți abonament rezidențial anual), cât și în orice altă parcare publică nerezervată din zona 2. Zona 2 acoperă aproximativ 95% din parcările publice din municipiu.

Harta spațiilor de parcare pentru zonele 0 și 1 poate fi accesată de pe site-ul Primăriei Constanța secțiunea „Parcări zonele 0 și 1“ – http://www.primaria-constanta.ro/ sau accesând următorul link: https://cutt.ly/BW7p5Ys.

sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Nordis Hotels

Exclusiv auto

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222