Connect with us

Cultura/Educatie

Programul evenimentelor dedicate mării şi marinarilor organizate de Muzeul Național al Marinei Române

Published

on

Turiştii care vizitează în aceste zile litoralul, dar şi localnicii, vor avea parte de câteva evenimente deosebite, organizate de Muzeul Național al Marinei Române, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române. Programul propus publicului cuprinde activități intense, potrivite tuturor vârstelor. În primul rând, iubitorii de artă vor putea participa la nu mai puțin de trei vernisaje: „Marea în culori pe pânză”, semnată de Alexandru Ghinea, membru al Asociației Artiștii Dobrogeni, joi, 9 august, ora 17.00, în Salonul expozițional „Comandor Dimitrie Știubei”, „Introspecție cromatică”, expoziție semnată Mircea Popițiu, vineri, 10 august, ora 14.00, în Salonul expozițional „Clio” și „Porți albastre”, în care expun membre ale Atelierului „Comandor Val Donici” (Careul Doamnelor din Liga Navală Română), vineri, 10 august, ora 16.00.

Împătimiții sportului cunoscut sub numele de Modelism sunt invitați la deschiderea celei de-a IV-a ediții a Expoziției-concurs de modelism „CUPA TOMIS”, care va avea loc sâmbătă, 11 august, începând cu ora 10.00. Timp de șapte zile, vizitatorii pot admira modele de nave, de aparate de zbor, blindate și vehicule militare, figurine, instantanee și diorame, precum și modelele feroviare interconectate și machetele de locomotive.

De asemenea, se vor organiza work-shop-uri de asamblare machete navale și de aviație și ateliere de măiestrie (matelotaj, împletituri, noduri și brățări din saulă). Festivitatea de premiere a celor mai bune modele va avea loc sâmbătă, 18 august, începând cu ora 10.00.

Și pentru a veni cu totul în slujba vizitatorului, tot sâmbătă, 11 august, Muzeul Național al Marinei Române își va deschide gratuit porțile, între orele 9.00-16.00. Mai mult, pentru cei ce nu se vor putea deplasa până la sediul nostru, în Portul Militar Constanța în același interval orar, va putea fi vizitat gratuit standul expozițional al muzeului.

Miercuri, 15 august, Muzeul Național al Marinei Române va organiza din nou Ziua Porților Deschise, cu alte cuvinte, veți putea vizita gratuit expoziția permanentă și expozițiile temporare găzduite în această perioadă, între orele 9.00-16.00.

 

Cultura/Educatie

Carnavalul copilăriei, la Tulcea!

Published

on

Consiliul Județean Tulcea, Primăria Municipiului Tulcea și Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea vă invită la CARNAVALUL COPILĂRIEI, ediția a XIII-a.
Miercuri, 1 IUNIE 2022, între orele 9.30 – 14.00, în Piața Mircea cel Bătrân (Piața Civică) se va desfășura a XIII-a ediție a Carnavalului Copilăriei, acolo unde cei mici sunt inviați să se costumeze în #personajele preferate.
În această frumoasă zi, copiii, părinții, bunicii și prietenii lor sunt invitați să celebreze împreună Ziua Internațională a Copilului prin #joc, #muzică și #dans.
Carnavalul cuprinde: momente artistice, #paradă și premierea costumelor.
Pentru parada costumelor biletul de participare va putea fi procurat GRATUIT de la recepția Centrului Muzeal Ecoturistic „Delta Dunării” (Acvariu) din str. 14 Noiembrie, nr.1. Tulcea.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Conviețuire Interetnică pe plaiuri Dobrogene, la Cumpăna

Published

on

Sâmbătă, 21 MAI 2022, pe fostul Stadion al Clubului Sportiv „Victoria” Cumpăna, Strada Dacia nr.1, Primăria și Consiliul Local al Comunei Cumpăna, județul Constanța în colaborare cu Uniunea Democrată Turcă din România și Uniunea Democrata a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania (UDTTMR) organizează sărbătoarea devenită tradiție în comuna noastră „CONVIEȚUIRE INTERETNICĂ PE PLAIURI DOBROGENE”, ajunsă la cea de-a XIII-a ediție.
Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună moștenirea strămoșească a etniilor care conviețuiesc în armonie pe însoritul tărâm dobrogean!

Continue Reading

Cultura/Educatie

Ștergar tătărăsc de nuntă – ”giuzbez”

Published

on

Broderia casnică este meșteșugul în care au excelat femeile de etnie turcă și tătară din satele dobrogene. Dintre toate tipurile categoriale ale broderiei lucrate cu acul pe gherghef, cele mai spectaculoase sunt ștergarele de nuntă denumite ”yüzbez” de turci și ”cüzbez” de tătari.
Acest tip de ștergar se particularizează prin opulența decorului dispus pe 50-60 cm, la capetele suprapuse ale piesei, din necesitatea etalării pe verticală. Pentru execuția cu dublă față a motivelor, pe lângă firele de lână, mătase și bumbac mercerizat, se folosesc firele metalice aurii sau argintii, creând impresia unor intarsii în suportul textil.
Ștergarul prezentat astăzi a fost achiziționat în anul 1974 din localitatea Valea Dacilor, jud. Constanța. Pânza este țesută în gospodărie din bumbac neînălbit și are mijlocul ornamentat prin învărgare cu bumbac mai gros. Cele două capete sunt suprapuse, creându-se o suprafață ornamentală amplă.
Motivul decorativ care se repetă de patru ori este vasul cu flori – garoafe și zambile – dispuse după o axă a simetriei perfecte.
Broderia este executată cu fire de lânică viu colorată: roz, violet, verde, oranj, negru. Aspectul ceremonial al ștergarului este sporit de ornamentele realizate cu fir metalic lamelar auriu.
În compoziția decorativă a ștergarului de nuntă sunt incluse și inscripții caligrafiate în arabă de tipul ”Mașallah” – Allah să ocrotească!.
Ștergarul a fost clasat în anul 2012 în categoria juridică FOND.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Teatrul de Stat Constanța va dona banii strânși în urma spectacolul “Doi tineri din Verona” artiștilor ucraineni

Published

on

Teatrul de Stat Constanța, împreună cu alte 45 instituții culturale de stat și independente din România și Republica Moldova, a răspuns favorabil apelului UNITER de a fi împreună, prin teatru, pentru păstrarea demnității artiștilor și pentru susținerea culturii ucrainene. Încasările rezultate în urma spectacolului DOI TINERI DIN VERONA de William Shakespeare, de joi, 19 mai, vor fi donate în cadrul Campaniei umanitare 𝗔𝗿𝘁𝗶𝘀̦𝘁𝗶 𝗿𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮𝗿𝘁𝗶𝘀̦𝘁𝗶 𝘂𝗰𝗿𝗮𝗶𝗻𝗲𝗻𝗶.
PRIMA REPREZENTAȚIE ÎN NOUA SALĂ STUDIO A TEATRULUI DE STAT CONSTANȚA
Valentin pleacă din Verona la Milano pentru a-și desăvârși educația „într-o altă cultură”, iar prietenul lui cel mai bun, Proteus, rămâne acasă, căci o iubește pasional pe Iulia. Valentin, care, la început, nu îl înțelege pe Proteus și nu crede în puterea iubirii, se îndrăgostește nebunește de Silvia, fiica ducelui din Milano. Prietenul său, trimis și el la curtea ducelui, o uită într-o clipă pe iubita lui atunci când o întâlnește pe iubita lui Valentin.
Regizorul 𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗠𝗮̂𝘇𝗴𝗮̆𝗿𝗲𝗮𝗻𝘂 a ştiut să exploateze entuziasmul tinerilor actori și experiența celor mai în vârstă pentru a crea un spectacol complex, cu multe sugestii culturale ce exced textul și epoca în care este plasată acţiunea.
„O altă cultură” devine, în viziunea regizorală cu totul aparte a lui Alexandru Mâzgăreanu, cultura Extremului Orient, păstrând, totodată, intact spiritul poveștii shakespeariene.
Traducerea Lucia Verona
Decor Andreea Săndulescu
Costume Alexandra Mâzgăreanu
Mișcarea scenică Baczó Tünde
Lighting design Daniel Klinger
Muzica originală Alexandru Suciu
În distribuție: Florin Aioane, Andrei Bibire, Ecaterina Lupu, Cristiana Luca, Liviu Manolache, Andrei Cantaragiu, Maria Lupu, Cătălina Mihai, Lucian Iftime, Florina Stănculeț, Cătălin Bucur, Theodor Șoptelea, Ștefan Mihai, Grațian Prisăcariu, Alina Manțu, Arina Cojocaru, Tiberiu Roșu

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222