Connect with us

Turism

Produsele tradiționale românești precum plăcinta dobrogeană și salata de icre de Tulcea, promovate la Berlin

Published

on

Secretarul de stat Sorin Moise va participa la deschiderea oficială a celei de-a 87-a ediții a expoziției „Săptămâna Verde 2023” (Grüne Woche), ce se va desfășura în perioada 20-29 ianuarie 2023, la Berlin, Germania, în cadrul căruia experți din MADR vor promova produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și europeană.
MADR va oferi spre degustare mostre din produse înregistrate pe scheme de calitate europene, respectiv Magiun de prune Topoloveni – IGP, Salam de Sibiu –IGP, Telemea de Ibăneşti – DOP, Novac afumat din Ţara Bârsei –IGP, Scrumbie de Dunăre afumată – IGP, Cârnaţi de Pleşcoi – IGP, Telemea de Sibiu – IGP, Caşcaval de Săveni – IGP, Salată cu icre de știucă de Tulcea – IGP, Salată tradițională cu icre de crap – STG și produse care urmează a fi înregistrate la nivel european: Plăcintă dobrogeană – IGP, Sardeluță marinată – STG, Salinate de Turda (ceafă, cotlet, piept de porc și pulpă de porc)- IGP.
De asemenea, la ediția din 2023 a expoziției „Săptămâna Verde” de la Berlin se vor regăsi peste 60 de preparate din cele aproximativ 700 înregistrate în Registrul Național al Produselor Tradiționale, cum ar fi: sloi/tocan de oaie, brânză de burduf în coajă de brad de la Bran, păstrăv afumat în cobză de brad de la Suceava, cașcaval Brădet, prune afumate de Vrancea, care au potențial de înregistrare pe sisteme de calitate europene.
Din categoria băuturilor spirtoase cu Indicație Geografică vor fi promovate: Pălinca din județele Satu Mare și Maramureș, Țuica Zetea de Medieșu Auriu, județul Satu Mare și Țuică și Rachiu Sordony de Horezu, din Vâlcea, ce urmează etapele înregistrării europene.
Membrii Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale vor participa la eveniment cu produse tradiționale și materiale promoționale aferente, din județele: Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Cluj, Gorj, Hunedoara, Satu Mare, Tulcea, Vâlcea și Vaslui.
Totodată, patronatele și federațiile din sectorul industriei alimentare vor fi prezente cu produse ale companiilor cu potențial de export din județele Buzău, Constanța, Vâlcea, Suceava, Tulcea și vor expune în cadrul standului MADR produse de patiserie și panificație, carne, lactate, procesare legume-fructe.
Sortimente de vin alb, roze și roșu, mere de Voinești, diverse sortimente de miere și uleiuri presate la rece din județele Giurgiu și Alba, dar și produse ecologice precum gemuri, dulcețuri, sucuri și siropuri vor fi prezentate și degustate la standul MADR.
Expoziția „Săptămâna Verde 2023” reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, cât și pe plan mondial. În plus, acest eveniment constituie o oportunitate pentru dezbaterea unor probleme de actualitate, cum ar fi: protecția climei, economia circulară, conservarea resurselor și utilizarea durabilă a terenurilor.

Turism

Touroperatorii specializați pe oferte turistice în România: “Vânzările montane și balneare cresc cu aproape 50% în primele patru luni”

Published

on

Numărul românilor care au ales pachete turistice la munte și în stațiuni balneare a crescut puternic în primele patru luni ale anului, demonstrând revenirea turismului românesc în perioada post-Covid-19. Astfel, în perioada ianuarie-aprilie 2023 s-a înregistrat o creștere a rezervărilor în stațiuni montante și balneare cu aproape 50%, față de perioada similară a anului trecut. Datele sunt oferite de Bibi Touroperator, unul dintre cei mai importanți touroperatori specializați exclusiv pe oferte turistice în România.

Tariful mediu al unui sejur montan contractat în primele 4 luni ale anului a fost de 535 de lei, în creștere cu 28% în comparație cu prețul mediu al unui sejur rezervat în primele patru luni ale anului trecut. Durata media a unui sejur în destinațiile montante a rămas aceeași, de 3 zile. Topul destinațiilor montane este condus de Sinaia, Poiana Brașov și Predeal.

În ce privește segmentul balneo, prețul mediu al unui sejur rezervat în ianuarie-aprilie 2023 a fost de 1.050 lei, în creștere cu 16% față prețul mediu în ianuarie – aprilie 2022. Durata medie a unui sejur a rămas neschimbată, de 4 nopți. Top 3 destinații balneo sunt în acest an Băile Felix, Călimănești Căciulata și Băile Herculane.

”Turismul în stațiuni montane și balneo din România a crescut puternic în primele 4 luni ale lui 2023 față de acceași perioadă a anului trecut. Odată cu depășirea pandemiei, fie că vorbim de practicarea sporturilor de iarnă sau de activități de relaxare și tratament, românii regăsesc în număr din ce în ce mai mare oportunitățile și ofertele pe care chiar țara noastră le pune la dispoziție, ceea ce este desigur îmbucurător”, a declarat Adrian Voican, președinte Bibi Group4Travel.

Hotelierii de la munte și balneo îi așteaptă de altfel pe români cu pachete speciale și în perioada minivacanței de 1 iunie și Rusalii. Pe Valea Prahovei mai sunt disponibile oferte cuprinse între 600 lei/persoană pentru un sejur de 3 nopți la un hotel de 3* cu mic dejun inclus și 1.600 de lei/persoană tot pentru un sejur de 3 noți la un hotel de 5* cu mic dejun și acces la zona spa. În Băile Felix, un sejur de 3 nopți în aceeași perioadă la un hotel de 3* costă 550 lei/persoană, cu mic dejun și acces la piscină, iar la un hotel de 5* ajunge la 3.100 lei/persoană sejur de 4 nopți, cu demipensiune, prânz festiv, programe de divertisment și acces la zona spa.

Continue Reading

Turism

Mamaia, votată stațiunea anului 2023

Published

on

Mamaia este câștigătoarea categoriei „Stațiuni turistice”, în cadrul competiției Destinația Anului 2023. Anunțul vine din partea Primăriei Municipiului Constanța. Ani la rândul, stațiunea Mamaia a deținut titlul de perla litoralului românesc, lucru care a rămas în memoria și în inima celor care au votat. Mamaia a obținut un punctaj de 66,66%. Președintele Asociației Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a fost cel care a ridicat premiul, la Iași, unde s-a desfășurat Gala.

“Mamaia is back in bussines” este mesajul transmis de pe scenă, de președintele Asociației Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța, George Măndilă, în cadrul Galei Destinația anului 2023, desfășurată la Palatul Culturii din Iași. În urma voturilor, stațiunea Mamaia a fost desemnată câștigătoare la categoria „Stațiuni turistice” în cadrul competiției „Destinația Anului 2023”, cu un punctaj de 66,66%.

“Nu aș putea spune că mă așteptam dar am făcut destul de multe în acest sens. Știam că premiul se contituie pe baza notelor a trei criterii. Primul criteriu a fost votul în online, au votat la nivel de țară câteva sute de mii de oameni pe toate secțiunile, am avut și noi un număr important de voturi și acolo ne-am clasat primii. Un al doilea criteriu a fost cercetarea sociologică pe aproximativ 3000 de respondenti la nivel stratificat și mă așteptam să fim primii pt că mă bazam pe notorietatea stațiunii și pe legenda generată în timp și un al treilea criteriu votul juriului și am ieșit primii și locul 1 ne-a fost acordat”, a declarat GEORGE MĂNDILĂ, Președintele OMD 

Mamaia a concurat cu stațiunile Rodna, Polovragi, Ocnele Mari, Vama Buzăului, Săcuieu și Călimănești.

“Știți ce se poate spune despre Mamaia, o poți urâ, o poți iubi, o admiri, dar nu-ți rămâne indiferentă. Nu ai cum să nu știi de ea, nu ai cum să nu vorbești de ea, ceea ce în publicitate este un lucru foarte bun. Ce se înțelege din acest premiu, că oamenii doresc să vină în Mamaia, nu s-a pus problema de cea mai curată stațiune, cea mai luxoasă ci de cea mai dorită și aici a ieșit Mamaia.” a declarat GEORGE MĂNDILĂ, Președintele OMD 

Cu o plajă de 6 km, Mamaia este una dintre cele mai populare destinații turistice de pe litoralul românesc al Mării Negre. Acesta este un loc minunat pentru cei care doresc să se bucure de plajă, agrement nautic, viață de noapte și multe alte activități de vacanță.

“Pentru foarte mulți ani pe primul loc atunci când vorbeam despre evenimente, capitala distracției și toată lumea își dorea să fie la Mamaia. Un premiu care cred eu ca se atribuie pt acei foarte mulți ani de fapt. +  avem inca foarte multe lucruri de reparat și de făcut și avem de recuperat ultimii 5 ani în care din păcate nu am avut deloc promovare”, CORINA MARTIN, președinte de onoare RESTO 

Municipiul Constanța a fost nominalizat la categoria „Orașe care inspiră”, alături de Oradea, Iași, Timișoara, Brașov și Râmnicu Vâlcea, însă nu a urcat pe podium.

Continue Reading

Turism

Sărbătorile Pascale, pe litoralul bulgăresc

Published

on

Sărbătorile Pascale, pe litoralul bulgăresc. La fel ca în ultimii ani, foarte mulți români au renunțat la tradiționala masă de Paște și au ales să își petreacă trei sau patru zile, la all-inclusive, în vestitele stațiuni din Bulgaria.

Serviciile all-inclusive, organizarea ireproșabilă, serviciile oferite și condițiile excelente de cazare i-au atras ca un magnet și anul acesta pe turiștii români pe litoralul bulgăresc. Așa se face că foarte multe familii din țara noastră au ales să își petreacă minivacanța de Paște la vecinii noștri.

“Din aproximativ 2000 de turiști pe care îi avem cazați acum, aproximativ 90% sunt români. Noi cu turiștii români avem un succes extraordinar în fiecare an.”, declară DIMA PUSNAVA, director Romanian Market in Albena

În opinia românilor, un avantaj în plus pentru sejururile în stațiunile de pe litoralul bulgăresc îl constituie și tarifele rezonabile.

Și chiar dacă Sărbătorile Pascale s-au încheiat, hotelierii din țara vecină se pregătesc deja să își întâmpine următorii turiști în minivacanța de 1 Mai, odată cu deschiderea sezonului estival.

“Suntem pregătiți pentru sezonul estival, acesta este doar începutul, odată cu Sărbătorile de Paște, iar apoi vom aștepta tot mai mulți turiști, bineînțeles foarte mulți și din România.”, declară ELENA DOBROVSKAYA,  manager hotel 5 stele

De altfel, mulți dintre compatrioții noștri au spus că vor reveni pe litoralul bulgăresc, odată cu debutul noului sezon estival.

 

Continue Reading

Actualitate

Modificări privind taxa de stațiune, la Mangalia

Published

on

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, în ultima ședință ordinară, din luna martie a.c., un proiect de hotărâre care se referă la taxa specială de stațiune. Astfel, începând din acest an, taxa de stațiune va fi percepută de la turiști și de către persoanele fizice care dețin camere de închiriat, în scop turistic.

Conform noilor modificări aduse Hotărârii existente a CL Mangalia, care stabilește taxa de promovare turistică și implicit taxa de stațiune, persoanele fizice care nu dețin certificate de clasificare și realizează venituri din închirierea în scop turistic a spațiilor deținute în propria locuință, au obligația de a percepe taxa de stațiune în cuantum de 5 lei/zi/persoană adultă. Acestea au și obligația de depune declarația – decont, însoțită de Declarația 212, la Compartimentul Autorizare și Control Agenți Economici din cadrul Primăriei Mangalia.

Din 2023, taxa de dezvoltare și promovare turistică va fi de 15 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației pentru persoanele fizice care dețin certificat de clasificare eliberat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, iar pentru complexurile hoteliere valoarea va fi de 25 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222