Connect with us

Administratie/politica

Primarul Vergil Chițac, despre stadiul lucrărilor de modernizare a Bulevardului Mamaia

Published

on

Proiectele ce prevăd transformarea bulevardului Mamaia într-o arteră modernă, la standarde europene, continuă și se desfășoară în strânsă legătură cu intervențiile pe care RAJA le are în zonă, astfel încât să nu fim nevoiți să spargem bulevardul la scurt timp după ce este gata pentru a înlocui conductele de apă.
În acest moment, vă pot comunica următoarele:
– am finalizat tronsonul între str. Mircea cel Bătrân și str. Turda, pe când restul tronsoanelor se află în pregătire;
– lucrările sunt momentan oprite din cauza intervențiilor pe care RAJA urmează să le desfășoare; acesta este un lucru perfect normal dacă ne dorim să construim lucruri calitative și să nu risipim banul public;
– pregătim intervenția pe tronsonul cuprins între Delfinariu și Pescărie; lucrările vor fi executate tot de Confort Urban, care a obținut avizele necesare și va depune proiectul pentru obținerea autorizației de construire;
– investițiile sunt realizate cu bani de la bugetul local și cu fonduri nerambursabile.
La final, vom avea 12 km de bulevard la standarde europene, cu iluminat economic de calitate internațională, cu benzi dedicate transportului public, cu piste de biciclete și trafic auto optimizat pentru reducerea emisiilor de CO2, cu stații de autobuz și mobilier urban nou, cu trotuare refăcute și spații verzi îngrijite. Vor exista, de asemenea, un sistem modern de irigații, stații de încărcare electrică și alte elemente SMART.
În ceea ce privește Bd. Mamaia ce străbate stațiunea, acesta urmează să fie reabilitat cu fonduri nerambursabile. În acest moment, derulăm contractul pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice. Și în acest caz urmărim îmbunătățirea mobilității prin lucrări asupra carosabilului, a trotuarelor și a spațiilor verzi adiacente. De asemenea, vom schimba stâlpii și corpurile de iluminat și vom muta în subteran rețelele de electricitate și de comunicații.
Sunt proiecte mari, esențiale pentru infrastructura orașului. Le facem cu cap, logic, coerent și ne sincronizăm cu toate celelalte tipuri de intervenții, pentru a nu fi nevoiți să stricăm imediat ce terminăm. Vă mulțumesc pentru bunăvoință și pentru răbdare și sunt sigur că, după ce vom termina treaba și vom închide șantierele din oraș, Constanța va arăta așa cum ne dorim cu toții: curat, modern și civilizat.

Actualitate

Noi reguli de circulație pe strada Farului

Published

on

De joi, 7 iulie, circulația rutieră pe strada Farului este permisă, dinspre strada Salcâmilor către bulevardul Tomis. Proiectul de reorganizare a traficului a fost analizat și avizat de Primăria Municipiului Constanța împreună cu reprezentanții Serviciului Rutier, în urma consultării repetate cu cetățenii rezidenți ai zonei și măsurării valorilor de trafic pe o perioadă relevantă.

Circulația rutieră va deveni astfel mai fluentă în zona tranzitată de strada Farului. Ca măsură complementară, este permis accesul conducătorilor auto din bulevardul Alexandru Lăpușneanu către bulevardul Tomis.

Continue Reading

Actualitate

Call-center ANAF, la dispoziția contribuabililor

Published

on

Agenția Națională de Administrare Fiscală oferă contribuabililor îndrumare și asistență în domeniul fiscal și cel al tehnologiei informației prin intermediul call-center-ului, la numărul de telefon 031 403 91 60.

Serviciile oferite telefonic constau în furnizarea de informații, cu caracter general, cu privire la procedurile pentru obţinerea unui drept fiscal sau pentru achitarea unei obligații de declarare sau de plată.

De asemenea, agenții call-center oferă asistență și prin intermediul serviciului de chat în vederea accesării diverselor secţiuni disponibile pe portalul ANAF.

Prin intermediul call-center-ului nu sunt oferite informații în domeniul contabil. În situația în care în timpul convorbirii telefonice agenții call-center constată că problematica expusă prezintă un grad ridicat de complexitate, contribuabilii vor fi îndrumați către alte canale prin care pot obține informațiile de care au nevoie.

Continue Reading

Administratie/politica

Vergil Chițac, primarul Constanței: “Recuperăm terenurile înstrăinate de administrațiile anterioare pentru a le păstra destinația de spațiu verde sau parcare”

Published

on

Multe dintre terenurile care au fost odată în domeniul public și care, în prezent, trecând pe lângă ele, v-ați gândi că sunt fie spațiu verde, fie parcare, sunt de fapt proprietate privată de ani de zile.
Acesta este și cazul unui teren de pe Aleea Lupeni, care de curând a fost îngrădit în vederea edificării unei construcții autorizate de predecesorul meu. Poliția Locală a descins la fața locului și a stopat lucrările care fuseseră inițiate după termenul legal precizat în autorizația de construire.
Am demarat totodată procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în vederea satisfacerii interesului public pentru spații verzi și parcări, fiind parcursă prima etapă cerută de lege prin aprobarea studiului de prefezabilitate în ultima ședință a Consiliului Local.
Astăzi am notificat proprietarul să sisteze orice lucrări începute și să nu demareze altele, conform prevederilor legale urmând a fi despăgubit doar pentru terenul în cauză.
Este un proces anevoios, de durată și costisitor, dar este singura cale legală pentru a ne recupera puțin câte puțin orașul înapoi și pentru a răspunde solicitărilor constănțenilor de a avea spații verzi și locuri de parcare, servind astfel interesul public.

Continue Reading

Administratie/politica

Primăria Valu lui Traian, anunț important pentru locuitori, legat de branșările ilegale la canalizare

Published

on

Într-o postare pe pagina de socializare, Primăria Valu lui Traian atrage atenția locuitorilor despre branșările ilegale.  Iată mesajul integral.
“Stimati cetăteni,
Va aducem la cunoștință faptul că pe teritoriul comunei se desfășoară lucrări de extindere și modernizare a rețelelor publice de alimentare cu apă și de canalizare. Vă informăm că au fost constatate dejecții în rețeaua publică de canalizare, ceea ce înseamnă că mai multe gospodării au fost racordate ILEGAL la rețeau publică de canalizare. Vă atragem atenția că noile tronsoanele nu au fost puse înca în funcțiune, ca atare deversarea de apă uzată menajeră este STRICT INTERZISĂ.
Vă anunțăm, pe această cale, că în perioada următoare se vor face verificări și se vor aplica sancțiuni pentru racordarea la sistemele de utilități publice fără acord de preluare.
În speranța că ați înțeles corect mesajul nostru, vă solicităm să stopați urgent deversarea de ape uzate menajere în rețeau publică de canalizare până când aceasta va fi dată în funcțiune”, este anunțul administrației locale.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222