Connect with us

Actualitate

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, urmărit penal pentru luare de mită

Published

on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față pe președintele Consiliului Județean Constanța și alte trei persoane.

Redăm integral comunicatul Direcției Naționale Anticorupție:

„Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

LUPU MIHAI, președinte al Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

CHELARIU ERMIL, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

– luare de mită,

CONSTANTIN PETRICĂ ADRIAN, funcționar public în cadrul primăriei orașului Năvodari, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

ROȘU ADRIAN, funcționar public în cadrul primăriei orașului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

– luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie – aprilie 2023, suspecții Chelariu Ermil, Constantin Petrică Adrian și Roșu Adrian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis unui om de afaceri accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), care i-ar fi permis acestuia să câștige mai multe licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior.

Pentru “ajutorul” acordat în maniera de mai sus, suspecții Lupu Mihai, Chelariu Ermil și Roșu Adrian ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite, necuantificate până în prezent, constând în furnizarea de plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor.

Suspecților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Iată ce declară președintele CJ Constanța:

„Am dat curs, astăzi, solicitării DNA Constanta, în legătură cu ancheta efectuată în cazul domnului Ermil Chelariu, Director în cadrul Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport.Cu intentia de a sprijini investigațiile în curs, am răspuns la toate întrebările procurorilor în legătură cu speța în cauză. Am mai spus și o repet. Nimeni nu este mai presus de lege. Nu voi tolera nicio formă de abuz, de favorizare, aranjament sau atribuire incorectă a contractelor. Reafirm angajamentul meu ferm față de transparență, responsabilitate și atribuire corectă a contractelor. Constănțenii trebuie să știe în permananță ce se întâmplă cu banii lor. Subliniez, de asemenea, importanța cooperării între instituțiile statului pentru asigurarea eficienței sistemului judiciar”, a transmis Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța pe pagina personală de socializare.

În urma comunicatului transmis de către DNA și reprezentanții mediului politic constănțean reacționează.

Toleranța PNL pentru corupție este zero! Am aflat astăzi de inițierea unei cercetări de natură penală îndreptată împotriva președintelui CJ Constanța, Mihai Lupu. Ce pot să spun în acest moment este că atât eu cât și întreaga echipă PNL suntem interesați de aflarea adevărului și în funcție de evoluția anchetei vom lua măsurile care se impun, în virtutea principiului enunțat la începutul acestui text”, a declarat Bogdan Huțucă,  președinte PNL Constanța.

Demisia, Mihai Lupu! Președintele Consiliului Județean Constanța este  anchetat pentru LUARE DE MITĂ. Nu există nicio scuză pentru care acest individ ar putea rămâne în continuare la președinția Consiliului Județean Constanța! După episodul violent, intimidant, la adresa polițistului local, iată că dl. Lupu este urmărit penal pentru luare de mită.  Vă miră? Ne-a arătat în urmă cu ceva vreme adevărata sa față. Spuneam atunci că este tipul de comportament care alimentează corupția și subminează democrația. Iată exemplul elocvent de CORUPȚIE. Pe scurt, președintele CJC a „ajutat” se pare o societate comercială să câștige o licitație. În schimb, firma i-a amenajat grădina, plante decorative, sistem de irigații, etc.  Acesta este Mihai Lupu! Iar de astăzi, nu mai are ce căuta în fruntea Consiliul Județean Constanța! Constanța și constănțenii nu merită un astfel de lider!”, a declarat Marius Horia Țuțuianu, deputat PSD.

„Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a intrat astăzi în categoria celor mai “selecți” penali, după ce DNA a declanșat procedura de urmărire penală față de acesta pentru că a primit mită niște verze decorative. Caracterul ilicit pe care îl aveți l-ați demonstrat însă de ceva timp, întrucât ați permis ca firmele doamnei Gianina Topolov, consilier județean PNL, să aibă contracte cu instituții din subordinea CJC de peste 16 milioane de lei. ANI a declarat-o incompatibilă, dvs v-ați făcut că irigați varza decorativă în tot timpul ăsta. De ce? Ați avut vreun interes sau nu ar mai fi avut cine să vă ia apărarea în timpul ședințelor de CJ în care nu aveți replică la aberațiile pe care le spuneți? Plecați acasă, domnule Lupu! Astăzi! Acum! Demisia!”, a declarat Claudiu Palaz, președinte PMP Constanța.

“Președintele Consiliului județean Constanța este acuzat că ar fi primit „plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor” de la un om de afaceri care ar fi câștigat mai multe licitații de amenajare a spațiilor verzi după ce a avut acces la informații care l-au favorizat. Liberalul Mihai Lupu nu neagă acuzația de luare de mită și nu contestă explicit faptele, ci vorbește despre „importanța cooperării între instituțiile statului pentru asigurarea eficienței sistemului judiciar” și despre cât de cumpătat și integru este în funcția de președinte CJ. Constanța parcă a intrat într-o buclă din care nu mai reușește să scape: de-a lungul timpului, politicieni PSD și PNL cu tot felul de probleme de integritate și penale au creat imaginea unui județ corupt, iar această percepție este greu de schimbat”, a declarat Stelian Ion, președintele filialei județene USR Constanța.

“Cu părere de rău constat azi cât de potrivită este expresia “când pui Lupu paznic la oi”. Procurorii DNA Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul LUPU MIHAI, președinte al Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Așa titrează azi presa constănțeană, dar și cea națională. Azi vedem cât de mic a înțeles să administreze județul acest domn cu pretenții de politician. Ce așteptări mai pot avea Constănțenii de la un pitic politic care, abuzând de funcția pe care vremelnic o deține, înjură polițistul de ordine publică sau caută avantaje personale. Cu asta va rămâne în memoria constănțenilor după un mandat de Președinte al Consiliului Județean Constanța de 4 ani pentru că nu-l văd capabil de o demisie de onoare”, a punctat Lucian Lungoci, deputat PSD.

„Primăria Orașului Năvodari a luat la cunoștință despre comunicatul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța de marți, 13 iunie. Așa cum știți, Primăria Orașului Năvodari nu poate să comenteze în legătură cu o anchetă. Conform art. 12 din Legea 544/2001, sunt exceptate de la liberul acces “informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare. Putem doar să precizăm că este oferit întreg sprijinul anchetatorilor pentru investigațiile aflate în curs, fiind furnizate toate documentele solicitate”, se arată în comunicatul transmis de către Primăria Orașului Năvodari. 

“Referitor la acuzațiile aduse de DNA președintelui Consiliului Județean Constanța, constatăm încă o dată că PNL are o mare problemă, pe care va trebui să o gestioneze. Discrepanța între declarațiile și acuzele pe care le aduceau altora, în campania electorală, și cele constatate și cercetate acum, e uriașă. Ca și cea între promisiunile electorale făcute de candidații PNL și ceea ce se vede acum, la CJ, dar și la Primăria Constanța. Și care discrepanțe le văd cu ochiul liber toți constănțenii. Suntem convinși că oamenii vor realiza greșeala făcută în urmă cu trei ani și vom recupera, împreună, toți acești ani pierduți pentru locuitorii municipiului și județului Constanța”, a declarat Felix Stroe, președintele PSD Constanța.

„Deși orice persoană acuzată beneficiază de prezumția de nevinovație până la o decizie definitivă, de data aceasta este vorba de imaginea județului nostru. S-au tot adunat incidente care impactează nu doar instituția Consiliului Județean Constanța, dar poate afecta și dezvoltarea economică a județului. De prea mulți ani Constanța a fost ocolită de investitori, a purtat un stigmat care de multe ori a descurajat realizarea de investiții de amploare. Nu contează niciun joc politic în acest moment, dar consider că interesele județului și ale tuturor constănțenilor trebuie să fie prioritare. Este necesar ca dl. Mihai Lupu, în prezent președinte al CJ Constanța, să facă un pas înapoi. Constanța și constănțenii trebuie să primeze!”, a declarat președintele Pro România Constanța, Răzvan Filipescu.  

Actualitate

Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța recrutează tineri care doresc să devină OFIȚERI ai Jandarmeriei Române

Published

on

Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, sesiunea 2024.

𝗖𝗮𝗹𝗲𝗻𝗱𝗮𝗿𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗮𝗱𝗺𝗶𝘁𝗲𝗿𝗲:

–           28 iulie – data limită pentru depunerea cererilor de înscriere (online);

–           29 iulie – data la care va avea loc evaluarea psihologică;

–           09 august – termenul limită pentru depunerea documentelor necesare constituirii dosarului de recrutare;

–           20-29 august — evaluarea performanțelor fizice;

–           31 august— susținerea probei de evaluare a cunoștințelor;

–           5-27 septembrie — examinarea medicală.

Cererea-tip de înscriere se completează în mod lizibil, se semnează și se transmite exclusiv în format electronic la adresa de e-mail resurse.umane@jandarmeriaconstanta.ro, până la 28 iulie, 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐬𝐢𝐯 î𝐧 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐬â𝐦𝐛ă𝐭ă ș𝐢 𝐝𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜ă.

Informații suplimentare privind organizarea și desfășurarea concursului se pot obține de la Compartimentul Resurse Umane al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, telefon 0241.618.969, interior 24.507 și 24.537.

Informațiile cu privire la condițiile și criteriile de recrutare, precum și la tematica, bibliografia și probele de concurs, sunt disponibile la adresa:  http://www.jandarmeriaconstanta.ro, precum și pe site-ul instituției de învățământ:  https://academiadepolitie.ro.

Continue Reading

Actualitate

Trafic fluidizat în cartierul Palas, în urma lucrărilor executate de Confort Urban

Published

on

Trafic fluidizat în cartierul Palas, în urma lucrărilor executate de Confort Urban
Nu lăsăm în urmă niciun cartier din municipiul Constanța. Așa cum am arătat în ultima perioadă, a venit momentul ca străzile din cartierul Palas să fie modernizate și reabilitate, ca toți cetățenii să se simtă acasă.
În acest cartier, echipele Confort Urban au reabilitat în totalitate strada Munții Tatra și strada Moților,  intervenții ce au un impact major în fluidizarea traficului. Zona se bloca frecvent din cauza traficului intens, iar reabilitarea celor două artere a adus o schimbare semnificativă în reducerea blocajelor, micșorând timpii de așteptare și îmbunătățind circulația.
Infrastructura pietonală, asupra căreia nu s-a mai intervenit substanțial în ultimele cinci decenii, primește acum atenția cuvenită. Trotuarele au fost recondiționate complet, gata să ofere un spațiu sigur și confortabil pentru pietoni.
Fiecare stradă modernizată reprezintă un pas înainte spre un oraș mai atractiv!

Continue Reading

Actualitate

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS 2024 aduce constănțenilor, în ultimul weekend din luna iulie mai multe reprezentații de teatru stradal, în cadrul secțiunii #SEAStreet

Published

on

Timp de trei zile, de vineri, 26 iulie, până duminică, 28 iulie, 23 de reprezentații stradale susținute de trei companii internaționale și de Teatrul de Animație Țăndărică din București se vor desfășura, în mai multe zone din Constanța – Parcul Gării, Parcul Operei, Promenada de lângă Lacul Tăbăcăriei (lângă City Park Mall), Faleza Cazinoului din Constanța, zona parcării de la Poarta 1 a Portului Constanța, Bulevardul Tomis.
Sâmbătă, la Poarta 1, spectacolul de teatru stradal va fi precedat de Symphonic Rock Masters, un concert extraordinar oferit de Orchestra Simfonică București.
Orchestra Simfonică București este prima orchestră privată din București și din România, fondată în 2006. Orchestra fost înființată de trei muzicieni ambițioși și reunește în componența sa cei mai valoroși artiști instrumentiști din România. Din dorința de a oferi iubitorilor de muzică posibilitatea de a intra în contact cu muzica de calitate, Orchestra Simfonică București dezvoltă concepte muzicale originale și inovatoare, abordând o paletă variată de repertoriu, de la muzica clasică până la stiluri mai puțin convenționale, precum muzică de film, pop/rock și crossover. Symphonic Rock Masters este un spectacol care aduce în fața publicului o reinterpretare a celor mai tari hituri rock din istorie. Muzicienii Orchestrei Simfonice București fac chitarele electrice să plângă și viorile să urle pe melodii legendare de la Metallica, Depeche Mode, Black Sabbath, Queen, Pink Floyd, AC/DC, aducând laolaltă două lumi aparent diferite. Muzica clasică și rock-ul se îmbată una cu alta și dansează.
Sylphes Aerial Ballet, companie din Spania, va oferi cel mai impresionant spectacol din Seastreet, Sylphes / Silfide, un spectacol multi-senzorial care îmbină dansul, acrobațiile, muzica și proiecțiile live în ritmul Anotimpurilor lui Vivaldi. Evocă grația înotului sincronizat și a baletului, țesând mituri antice într-o experiență captivantă. Printr-o plasticitate izbitoare, ne invită să celebrăm puterea simțurilor, să transcendem rațiunea și să creăm o energie vibrantă la peste 30 de metri înălțime. Show-ul poartă semnătura lui Roberto Strada Walemberg, creatorul brandului estetic Aerial Strada, pe deplin recunoscut în lumea artelor spectacolului. „Căutăm excelența susținută de o demonstrație de inginerie și tehnică de cel mai înalt nivel pentru a integra orașul și spațiile urbane în proiectul nostru scenic. Chemăm mulțimile să răspândească mesaje pozitive cu limbajul frumuseții, fără steaguri, ideologii sau credințe. Împărtășirea emoțiilor dărâmă zidurile.” – acesta este mesajul pe care Sylphes Aerial Ballet îl transmite publicului său.
Teatrul Ţăndărică a fost fondat în anul 1945 și are o lungă și frumoasă istorie, numărul copiilor la care au ajuns, cu arta lor, talentații actori-păpușari de la Țăndărică fiind inestimabil. Reprezentațiile de anul trecut, de la Constanța, tot în cadrul Seastreet, s-au bucurat de un succes imens. La vârste fragede, vizionarea unui spectacol de animaţie are atât un scop educativ, terapeutic, de socializare, dar este şi un prilej de descoperire a reprezentării unei lumi magice, lumea poveştilor animate.
Compania Timbaloe, din Spania, este un grup de tineri care trăiesc și se bucură de percuție și spectacol. Fondată în 2010, este una dintre cele mai impresionante companii de percuționiști din lume. Pasiunea și vitalitatea fiecărui membru sunt dublate de îndemânarea impresionantă și precizia ritmică pe care artiștii le exprimă printr-un amestec de energii feminine și masculine debordante, rezultând o fuziune incredibilă de coregrafii și percuții în stil tribal. Ei vor oferi mai multe reprezentații ale spectacolului lor Timbaloe Batucada.
Compania Tac o Tac, din Franța, vine la Constanța cu spectacolul Special Conquest. De la Icar la Newton, de la Sputnik la Armstrong… Povestea cuceririi spațiului este punctată de personaje pe cât de curajoase, pe atât de ingenioase. Toate au contribuit la scrierea acestei povești extraordinare, și anume descoperirea spațiului. Dar când trei personaje „ciudate” decid să se confrunte cu cel mai prestigios mit al lumii moderne, atunci cucerirea spațiului devine cu totul specială! Doi artiști pe picioroange pneumatice, un pilot de „navetă spațială” și un car alegoric vor face deliciul publicului, într-un spectacol senzațional, plin de umor și salturi incredibile.
Pentru siguranța participanților la acest eveniment se vor lua măsuri specifice în sensul asigurării unui climat de siguranță. Acestea se vor concretiza în instituirea următoarelor restricții de circulație și măsuri privind ordinea și siguranța publică:
-în perioada 25.07.2024, ora 16:00 – 28.07.2024, ora 16:00, o parte a parcării de la Poarta 1 se va restricționa pentru amplasarea/demontarea macaralei, scenei și elementelor de decor necesare desfășurării evenimentului;
-în perioada 27.07.2024, ora 06:00 – 28.07.2024, ora 00:00 se va permite restricționarea totală a circulației auto în parcarea de la Poarta 1 pentru desfășurarea evenimentului.
Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS, ediția a treia este organizată de Teatrul de Stat Constanța, finanțator fiind Consiliul Județean Constanța, iar partener principal – Primăria Municipiului Constanța.

Continue Reading

Actualitate

Articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute descoperite de jandarmi

Published

on

Marți, 23.07.2024, în jurul orei 21:30, în timp ce se aflau într-o misiune de rutină în localitatea Eforie Sud, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au constatat faptul că, într-un magazin situat pe strada Dezrobirii din localitate, un bărbat oferea spre vânzare 25 de tricouri care aveau însemnele unor mărci de renume.

Datorită acestui motiv jandarmii l-au legitimat pe cel în cauză și i-au cerut actele care să confirme proveniența mărfurilor expuse spre vânzare, susceptibile a fi contrafăcute (comercializarea unor asemenea produse fiind sancționată de legea 84/1998, privind mărcile si indicaţiile geografice). Bărbatul le-a spus jandarmilor că a cumpărat articolele respective dintr-un complex comercial de renume din București, neștiind că sunt contrafăcute și că vânzarea unor astfel de produse este sancționată de lege.

Articolele respective au fost ridicate de către jandarmi în vederea confiscării şi împreună cu actele de sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la suspiciunea de săvârșire a unei infracțiuni au fost predate către poliţie în vederea continuării cercetărilor.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222