Connect with us

Actualitate

Poşta Română a început printarea cardurilor de energie

Published

on

Cardurile pentru plata facturilor la energie au început să fie printate la Fabrica de Timbre, sucursală specializată a Companiei Naţionale Poşta Română. Poştaşii vor distribui cardurile pentru tranşa I în perioada 1-28 februarie.

Echipamentele care servesc printării şi împlicuirii, achiziţie recentă a Companiei, sunt printre cele mai moderne linii tehnologice din domeniu. Capacitatea de împlicuire a liniei de insert, de pildă, se ridică la 22.000 de materiale/oră.

“De la 20 februarie vor putea fi făcute plăţi cu cardurile de energie. Alături de cardurile pentru alimente şi mese calde pe care le-am oferit încă din vara anului trecut, voucherele pentru plata facturilor vor ajuta milioane de oameni aflaţi în situaţii dificile să aibă condiţii decente de viaţă şi mă refer în mod special la persoanele vârstnice, care constituie cea mai vulnerabilă categorie socială. Ţin să mulţumesc Companiei Naţionale Poşta Română, cu care avem deja o bună colaborare în derularea acestui tip de proiecte, dar şi celorlalte instituţii care sunt direct implicate, după cum ştiţi, în stabilirea beneficiarilor măsurilor de sprijin finanţate din fonduri europene”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Pentru persoanele care au întrebări punctuale legate de plata ajutorului la încălzire, Poşta Română a deschis un call center specializat pe această problemă. Numărul de telefon la care pot obţine informaţii de la angajaţii Companiei este: 031 9966, de luni până vineri, între orele 08:00-20:00.

“În tot acest proces, fluxul logistic este asigurat de Poşta Română. Întreg calendarul proiectului este respectat întocmai şi nu există niciun fel de întârziere. De asemenea, pentru fiecare etapă a proiectului, angajaţii noştri au parte de training. De exemplu, pentru declaraţiile pe propria răspundere a existat o pregătire prealabilă, astfel încât poştaşii să ştie cum şi ce date trebuie să adune. De altfel, Poşta Română asigură instruirea necesară la fiecare contract nou pe care îl desfăşoară. Este firesc să fie aşa; ne customizăm serviciile în funcţie de clienţi”, a declarat Valentin Ştefan, director general Compania Naţională Poşta Română.

Plăţile facturilor la energie vor fi realizate după următorul calendar:

a) Pentru tranşa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;

b) Pentru tranşa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 31.12.2023.

Plăţile se vor face la orice subunitate a Poştei Române SAU la direct la poştaş, la domiciliul beneficiarului.

Procedura este următoarea: se completează plata prin mandat poştal, către contul furnizorului de energie (ori al asociaţiei de proprietari/locatari). Apoi, se primeşte dovada plăţii. Pe aceasta este scrisă suma rămasă după ce plata a fost făcută, valoarea plăţii/plăţilor realizate, precum şi furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.

sursa foto: alba24.ro

Actualitate

Avertizare de cod galben, la Constanța

Published

on

Constanța se află sub avertizare de cod galben de vânt. Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă până la ora 23:00. 

Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în județul Constanța, local și temporar vor fi intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55…65 km/h. Astăzi, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros și cu precădere spre seară și noaptea, va ploua în general slab. Temperatura maximă va fi în jur de 12 de grade iar cea minimă de 2…3 grade. Gradul de agitație al mării va fi 4 – 5 la coastă și 5 – 6 în larg.

 Constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: 

  • Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
  • Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
  • Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență  – 0737552271.

Continue Reading

Actualitate

Continuă lucrările de reabilitare în mai multe zone din Constanța

Published

on

Continuă lucrările de reabilitare, în municipiul Constanța. În această perioadă, echipele administratorului drumului public intervin concomitent în mai multe zone din oraș.

Primăria Municipiului Constanța continuă să îmbunătățească condițiile de acces pietonal în cartierele orașului. Echipele administratorului drumului public intervin săptămâna aceasta asupra părții pietonale în următoarele zone:

  • Pe strada Munteniei din cartierul Tomis I, sectorul delimitat de strada Mircea Cel Batrân și blocul LS6 au loc ample lucrări de reconfigurare a trotuarelor, a locurilor de parcare și de recondiționare a suprafeței carosabile. Se montează borduri noi, suprafețele noilor trotuare sunt consolidate prin așternerea unui strat de piatră, în etapa premergătoare stratului final.
  • Pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, tronsonul cuprins între străzile Poporului și Farului, se refac suprafețele pietonale. Trotuarele sunt decapate, se înlocuiesc bordurile și se stabilizează terenul cu piatră.
  • Pe străzile Fulgerului, Andrei Mureșanu și Barbu Stefănescu Delavrancea din cartierul Coiciu, se intervine asupra suprafețelor pietonale. După ce au fost decapate total trotuarele, terenul a fost consolidat și au fost înlocuite vechile borduri deteriorate.
  • În cartierul Poarta 6, pe strada Zefirului, se amenajează noi trotuare care vor delimita parcarea ce va lua locul garajelor demolate. De asemenea, se lucrează la stabilizarea terenului pe care se va construi noua parcare.
  • Pe bulevardul Mamaia, se lucrează la reamenajarea suprafeței pietonale pe tronsonul cuprins între strada Soveja, strada Zorelelor și sensul giratoriu de la Pescărie.
  • Și pe strada Mihai Eminescu se refac trotuarele și se construiesc casete pentru spații verzi unde vor fi plantați arbori și arbuști ornamentali. Sunt demontate vechile borduri, trotuarele au fost decopertate și consolidate cu piatră peste care va fi așternut nisip.

În aceste condiții, constănțenii care locuiesc în cartierele respective sunt sfătuiți să nu parcheze mașinile în zonele în care se efectuează lucrări, pentru a nu îngreuna accesul utilajelor.

sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Actualitate

Ofițerii Gărzii de Coastă Constanța, pregătiți în domeniul prevenirii consumului de droguri

Published

on

17 ofițeri din cadrul Gărzii de Coastă Constanța Săptămâna au participat, săptămâna aceasta, la sesiunea de formare în domeniul drogurilor, cu tema „Formare de bază și specifică în domeniul drogurilor”, organizată de specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța.

Tematica abordată a vizat prezentarea principalelor categorii de droguri şi a efectelor acestora, modalitățile de consum, sistemul național de asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri, modalitatea de oferire a serviciilor de asistență integrată, aspectele legislative în domeniul drogurilor, precum și conceptul de justiție terapeutică.

De asemenea, la activitate a participat, în calitate de invitat, un specialist din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate – Porturi Maritime Constanța, care a prezentat cursanților trusa didactică cu mostre de droguri.

Continue Reading

Actualitate

57 de persoane din comuna Cumpăna, cu vârsta între 30-64 ani, se vor califica în meseria de BUCĂTAR.

Published

on

Primăria comunei Cumpăna în parteneriat cu fundația ZI DESCHISĂ implementează proiectul ,,COCSPI SE – Creșterea Ocupării și Competențelor Șomerilor și Persoanelor Inactive din regiunea Sud-Est”, proiect finanțat prin Program Operaţional Capital Uman 2014-2020.

În cadrul acestuia, 57 persoane din comuna Cumpăna, șomeri și persoane inactive, cu vârsta între 30-64 ani, absolvenți de minim 8 clase, vor fi calificați în meseria de bucătar.

Deschiderea oficială a cursului va avea loc în data de 27 martie 2023, ora 12:00 în cadrul Centrului Multifuncțional de asistență socio-medicală Cumpăna, iar axa prioritară a proiectului o reprezintă găsirea de locuri de muncă pentru toată lumea.

Prima grupă de 28 persoane va începe cursul de 720 ore pe data de 27 martie 2023, iar a doua grupă de 27 persoane va începe cursul pe data de 26 iunie 2023.

Pe toată perioada desfășurării cursurilor, participanții vor beneficia de pachete de hrană și decontarea transportului, iar la finalizarea cursului vor primi o diplomă recunoscută de Uniunea Europeană și o subvenție de 3600 lei.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222